duminică, 31 octombrie 2010

Gavroche

Cu multi ani in urma am avut un motan care de mititel era tare smecher. In consecinta s-a lipit de el numele de Gavroche. Era alb, si cred si ceva pete de alta culoare, ochii migdalati, par scurt, si o alura mai felina decit se poate. Lung cit o zi de post, dar cu toate acestea, indesat si muschiulos cum ii sta bine unui vinator ce era.

Dar inainte de toate era un mare ghidush. Daca nu incurc personajele, el e cel ce a produs o memorabila faza la intilnirea cu broasca. Acum voi povesti alta faza. Intimplator atunci aveam si un iepure, inca pui dar destul de mare fiind de dimensiuni comparabile cu Gavroche. Maica-mea intr-o pasa glumeatza vrea sa vada ce face Gavroche daca este confruntat cu iepurele. Isi inchipuia ca se va juca cu el, sau cam asa ceva. Scena este simpla, o bucatarie de tzara cu un pat, alaturi o soba, si la picioarele patului, o masa. Linga masa, usa.

Eu eram intins pe pat, alaturi iepurele stind ghemuit si facind ceea  ce face orice iepure care nu rontzaie, doarme sau se iepureste. Mai precis astepta sa se coaca o noua sharja de cacareze. Vine maica-mea cu dulaul de motan in brate si il pune alaturi. Asta se ghemuieste unde fusese pus, si se uita in jur nedumerit. Se uita la iepure, se uita la maica-mea, iar se uita la iepure, si se vedea clar ca e muncit de indecizie. Si noi zicem ca animalele nu gindesc. Gavroche evident gindea din plin. Rezolva o problema vitala, si anume, ce sa faca in continuare. Intr-un final a decis.

Si brusc, ca in filme timpul a devenit elastic, miscarile fiind date intii cu incetinitorul. Gavroche fara sa se scoale intinde un git lung, incredibil de lung, apoi distanta de o palma dintre el si iepure fiind acoperita, casca o gura mare incredibil de mare, cu intentia evidenta de a il apuca pe iepure de cap, mai precis de ochi. Am ramas blocat fiind incapabil de a ma misca. Nu ca as fi intrat in depresie ca a mincat motanu' sholdanu', dar nu era cazul sa o faca si era de dorit sa il opresc, dar reflexele mele erau cu incetinitorul, asa cum decurgeau evenimentele externe mie, si in plus eram si culcat, pozitie nefavorabila, si nici pregatit de a actiona. La fel de brusc, efectul de incetinire dispare, si este inlocuit cu unul de accelerare a actiunii. Maica-mea pregatita, in picioare linga pat, deci pozitie buna pentru a actiona roteste prin aer mina ca lopata si bietul Gavroche zboara trei metri prin aer si se lipeste de usa. Efectele cinematografice se opresc aici. Nu se scurge lent cum e sablonul, ci cade in picioare asa cum ii sade bine, picioare care pompeaza gurese energie cinetica in proiectilul care devenise, cu scopul evident de a isi pune pretioasa blana la adapost de neasteptatul inamic.

Care e morala aici?
Morala e ca sintem ceea ce sintem, si daca sintem feline si ni se pune o rozatoare in fatza, primul impuls va fi cel natural, de a rontzai rozatoarea.

Dar oare eu ce sint? Hmmm, asta e deja alta poveste, hai sa zicem ca pe moment eu sint nebunul imparatului, mascariciul sugubatz.  Si daca te joci cu mascariciul, daca te joci cu pisica, sa nu te mire, dar si mai mult, te rog, sa nu te superi daca te trezesti cu orgoliul zgiriiat.

(Daca va nedumereste mesajul de la finalul acestui articol, nu va ingrijorati, este cu dedicatie, si evident numai persoana vizata il poate intelege pe deplin. Si sper sa il inteleaga)

PS Cinci ani mai tirziu uitind ca am scris deja povestea aici, o povestesc pe FB Varianta scurta.

O copiez si aici pt posteritate. Comentariu apare la un clip in care pisicile se joaca dragastoase cu iepurii,

Am avut si eu ocazia sa fiu martor la o intilnire dintre un iepure si un motan. E drept unul adevarat nu din asta decorativ. 

Iepurele era linga mine, maica-mea pune motanul alaturi. Respectivul, pe nume Gavroche, se uita nedumerit la mine cu ochii lui migdalati, apoi se uita la maica-mea, apoi iar la mine, si in cele din urma cu o expresie resemnata, care am inteles ca ar fi fost ceva de genul "In fine, daca asa vreti voi" fara sa se miste de pe loc intinde un git lung, deschide o gura mare care incadra fruntea iepuroiului, si brusc motanul zboara instantaneu si se lateste cit era de lung pe usa in cealalta parte a camerei. Apoi o zbugheste, boscorodindu-ne, "stiam eu ca ma pacalti stiam eu". 

Pentru mine faza se derulase cu incetinitorul, ca in filme si nu pricepusem ce s-a intimplat. Privirea nedumeriata a motanului era o intrebare foarte clara. Cum?, mi-l dati mie? Mi-l dati mie pe tot? Nu va cred. E ziua mea azi si am uitat? Si daca a vazut ca nu zicem nimic, el a continuat. Mda, stiu ca voi ma pacaliti, stiu ca o sa ma coste, dar daca voi insistati sa il iau, eu il iau. Maica-mea vorbeste mai bine pisiceste asa ca a fost pe faza si cu o stinga olimpica l-a facut campion la saritura de pe loc.