Iar mi-a furat NASA ideile

Mulţi dintre cei ce mă cunosc mă consideră idiot, şi pe bună dreptate. am o mulţime de idei.

Nu ştiu de ce nu toată lumea poate deborda de idei, pentru că mi se pare simplu să te uiţi la lucruri aşa cum sînt şi să te gîndeşti la ele aşa cum nu sînt. A gîndi nu costă bani. Doar timp. O fi el timpul bani, dar nu întotdeauna pentru că mulţi au timp dar nu au bani.

Dar să revenim la NASA. Tocmai au trimis un nou rover spre Marte. Şi roverul ăsta nu va mai amartiza precum celelalte cu paraşută şi înveliş pneumatic, ci cu 4 retrorachete. Instantaneu mi-am şi imaginat că una din cele patru rechete poate da rateu şi totul se face varză. Mai tîrziu am văzut un comentariu care motiva această opţiune cu masa mare a noului rover. Ăsta cică are vreo tonă. Cele vechi aveau de cca 5 ori mai puţin. Deci fă paraşuta de 5 ori mai mare. Mda, atmosfera de pe Marte este este extrem de rarefiată faţă de cea de pe la noi aşa că or fi ştiind ei ce or fi ştiind, sau poate e şi la ei ca peste tot, adică au recurs la rachete ca să prindă şi nepotu lu nevasta lu şefu un contract gras.

Deci de ce aşa şi nu invers? Aşa am zis la multe alte chestii. De exemplu la lansarea pe orbită. Totul pleacă pe rachetă. Mi se pare mult mai costisitor energetic decît lansarea orizontală,  unde obiectul glisează pe aer şi nu stă pur şi simplu suspendat pe propulsie. Deci o idee ar fi să se plece ca avion, şi după ce se ajunge în straturile mai rarefiate, se trece pe rachetă, evitîndu-se astfel şi poluarea parţial. Altă idee mai fantastică ar fi o platformă mobilă aeriană undeva la zece douăzeci de kilometri în aer, un imens dirijabil de pe care să se facă lansarea. Pînă acolo totul se urcă lejer şi cătinel pe cablu. Da probabil or fi idei aiuristice, neeconomice sau imposibil de realizat.

Dar na că una mi-a fost furată :), nu de NASA,  ci de alţi  pasionaţi de astronautică, printre care şi Paul Allen cofondator Microsoft, alături de fondatorul Paypal, şi alţii. Planul lor este exact ce visam eu. Un avion propulsat de 6 motoare de 747, care odată ajuns sus în atmosferă va lansa modulul rachetă.




Deci, pregătiţi valizele. Plecăm pe orbită :)

Ce e fericirea?

Citeam un articol despre cele mai fericite naţiuni, şi autorul citează două celebrităţi

• Charles Schulz, creatorul benzilor desenate Peanuts, a scris, “Fericirea este un căţeluş cald ”
•  John Lennon are o părere differită: “Happiness is a warm gun.” Fericirea este un pistol cald.

N-am prins pe moment semnificaţia.  M-am prins în cele din urmă. Pistol cald vrea să însemne pistol fumegînd, cu care tocmai s-a tras. Cinic vorbind e un adevăr acolo. Alt adevăr cinic e că  ironia sorţii a făcut ca John Lennon să moară "fericit". Numai că pistolul cel cald nu era în mîna lui :).

Totuşi intrigat de această afirmaţie am căutat detalii, şi da, afirmaţia este făcută sub forma unei piese incluse pe unul din cele mai importante albume Beatles. Versurile nu prea  sînt ceva explicit, unii zicînd că e vorba despre droguri, alţii că e despre dragostea lui pentru Yoko. Dar asta nu are prea mare importanţă. Muzica se ascultă nu se disecă. 

Şi am mai dat peste un detaliu, şi anume că nu el a inventat calamburul ci l-a văzut scris pe coperta unei reviste de arme în anii 60, cînd vorba lui Schulz era în vogă, şi mulţi o parafrazau.

Am un papagal pe cap nu-i aşa?

La cîte vise trăsnite îmi bîntuie nopţile poate ar fi loc de un blog dedicat subiectului.

Dar orice este servit în cantităţi industriale devine banal, aşa că oricum ignor multe dintre cele care ar merita scrise. Acest vis este amuzant aşa că şi-a făcut drum aici.

Eram cumva în faţa blocului vecin, dar relaxat aşa cum aş fi afară în curte pe şezlong  bronzîndu-mă la... lună se pare pentru că era oră de noapte. Prin faţa mea trec cîţiva pui de cerşetor, o procesiune demnă de filmele cu buget mare. Era ceva simbolic aici, dar am uitat fiindcă a trecut ceva vreme pînă m-am decis să scriu. În scena următoare apare un personaj feminin, siluetă şi costumaţie impecabile. Mai apar şi alţii imediat, dar nu coborînd din scara în faţa căreia eram, ci venind dinspre stradă. Au schimbat saluturile de rigoare şi parcă mai aşteptau pe altcineva cînd atmosfera se schimba brusc. S-a întîmplat ceva, un trecător sau tot cunoştinţă a călcat pe bec, nu mai reţin, poate prin vreo remarcă la adresa zdrenţăroşilor, ceva deplasat chiar dacă nu era adresat cuiva cu faţa subţire. Brusc, respectivul este imobilizat, el fiind cu spatele către mine. Chiar în faţa mea fiind prima tipă apărută în decor, care îl ţinea şi ea cu braţul stîng de piept în acelaşi timp ferindu-şi capul aplecîndu-l către mine. Îl ferea pentru a nu încasa friendly fire de la cel ce îi remodela faţa împricinatului.

Călăul părea să fie un tip solid dar nu prea ascuţit la minte şi care acum nu prea realiza că e cazul să se oprească, şi ceilalţi nu îi prea găseau butonul de oprire. Eu eram doar spectator, dar fiind la cîţiva centimetri distanţă, presimţeam ca voi primi şi eu vreun ricoşeu, aşa că nu ştiam cum să mă topesc din tabloul ce se pictase în jurul meu.  (faza asta cu pumni mitraliaţi în mutra cuiva clar vine de la o reclamă care ma agasează, în care Popeye şi Bluto stau faţă în faţă si pulsează stresant. Reclama e a unei bănci care cică ar fi Popeye, în timp ce Bluto e dobînda, primul mitraliind pumni dobînzii ca să ne fie nouă bine... )

Scap cumva şi eram deja în casă, unde auzeam vocea unui papagal care spunea nu ştiu ce. Nu îi dădeam importanţă, eram încă plin de alte preocupări. În subconştient credeam că o fi tonul vreunui mobil, sau mai ştiu eu ce. Între timp ajung în sufragerie unde fratele meu lucra ceva la calculator cu spatele la mine. Deseori dacă e prins, îşi vede de ale lui, eu de ale mele, nu e nevoie să facem plecăciuni unul în faţa altuia doar pentru că s-a întîmplat să trecem prin acelaşi spaţiu. Dar acum se întoarce, mă priveşte şi zîmbeşte amuzat. Nu sîntem noi genul să zîmbim nemotivat, sau aşa de dragul celuilalt, aşa că evident era un motiv. Fac legătura cu sunetele auzite mai înainte şi deşi nu simţeam nimic pe cap, am dedus ce se întîmplă.

- Am un papagal pe cap nu-i aşa?

El confirmă înclinînd din cap zîmbind îngăduitor şi se întoarce la treaba lui. Clar era papagalul cuiva din grupul de afară. trebuia să îl prind şi să îl returnez. Aici în sufragerie, cameră mare, aveam de furcă fugărindu-l, baia era departe, aşa că aleg bucătaria, la doi paşi. Nu ştiu de ce nu am ales holul, care era şi mai mic, şi prin carte treceam ca să intru în bucătărie. Mă aplec şi ridic mîna ca să găbjesc lighioana, comvins că e ceva cît o vrabie de nu îi simţeam greutatea prin căciulă, dar cînd pun mîna simt o suprafaţă solidă acoperită cu pene, ceva ce ar fi putut foarte bine aparţine unei raţe. Papagalul meu se pare că nu era chiar atît de mic.

Acu stau şi mă gîndesc, ce o  fi indus ideea asta în vis? Papagalul oi fi chiar eu? sau doar un exemplar din stolul ce îmi locuieşte la mansardă?      

Stii bancul cu bilele?

E un banc de prin preşcolară.

Şi era cu o vacă şi un taur care era cam pierdut în adîncimea ochilor mari cu gene lungi a celei dintîi.
Pe lîngă asta, pe taur îl mai şi chema Zambile. Colac peste pupăză, Zambile nu era în acelaşi ţarc cu madam, motiv pentru care îl tot îndemna să sară gardul care se întîmpla să fie unul de sîrmă ghimbată.
Într-un final Zambile se decide să facă pasul. Îşi ia avînt, pluteşte graţios şi periculos de aproape de sîrmă după care aterizează unde îşi dorise.
-Vai Zambile ce mă bucur că...
-Numai Zam, că bilele au rămas pe gard. i-o taie scurt taurul.

Şi iată că acum după vreo 4 decenii CFRul găseşte bilele lui Zam şi le scoate la vînzare.

Pentru cine nu a văzut bilele:

Diablo 3 este aici.

Ei de fapt nu chiar aici, dar e dupa colt.
Toti cei ce am savurat Diablo 2 asteptam cu nerabdare si pe neica 3 de ani de zile.
Am cautat din cind in cind noutati dar fara sa gasesc cine stie ce in afara zvonurilor si scamurilor.

Azi iata ca am primit un spam catre un blog de doi lei cu un singur post in care se anunta ca pe intii februarie anul viitor va fi lansat in sfirsit. Nu prea am inteles care e rolul acelui spam, pt ca nu imi vindea nimic, nici executabile nu eram nevoit sa descarc sau  sa fiu pindit de troieni din moment ce blogur era pe serverul wordpress, dar daca tot m-a stirnit zic hai sa mai dau o tura pe situl oficial.

Ei bine, aici nu se zice inca nimic de data oficiala, dar au aparut mai multe stiri decit cele existentente de ani si ani, si nu in ultimul rind este prezent un trailer cinematografic acompaniat de un gameplay video care ne deschide o usa larga catre ceea ce vom vedea in joc. Ca prima impresie pot spune ca au ramas o multime de elemente din diablo doi, cum ar fi multe din efectele sonore, iar in ceea ce priveste grafica, seamana cam mult cu cea din warcraft. Poate gresesc, pentru ca warcraft cunosc doar din trailere, dar asta este impresia mea.

Ca si pina acum, exista o multime de alte informatii despre clasele de personaje, locatiile din joc, noile caracteristici adaugate in joc, suficient cit sa pierzi zile absorbind noile informatii. Imi retin curiozitatea pina cind voi sti cu sigurantza ca data lansarii e aproape. Dar daca tie curiozitatrea iti da ghes mai tare, situl este la indemina. http://eu.blizzard.com/diablo3

Nepotu' lu omu' care a inventat apa caldă

Îmi place expresia asta, aşa că am ales-o drept titlu, deşi nu are legătură vagă cu subiectul acestui articol.

În decursul mileniilor oamenii au inventat tot felul de trăsnăi pe lîngă cele ce au prins la public şi la circuitul meşteşugăresc. Dar procesul a fost unul lent, deşi istoria a mai înregistrat  ocazional explozii de ingeniozitate, deseori înăbuşite de inerţie sau interesele puterilor conducătoare.

În fine, ideea e că trăim într-o epocă a exploziilor de tot felul, unde totul se reinventează. Mereu văd chestii ce mă lasă mască. Poate nu mască mască, ci numai măsculiţă, dar mă lasă. În materie de topoare, ce ştiu de la bunicu ştia şi Burebista de la bunicii bunicilor lui, singura chestie diferită fiind o coadă şuie pe la unii pe la munte care se pare căn e mai ergonomica.

Ei bine, acu na ca mai văd una. A apărut un finlandez care se pare că e nepotu lu omu care a inventat apa caldă, şi a reinventat toporu.

Topor de şmecher, nu te apleci.

http://www.motounelte.com.ro/index.php?route=product/product&path=51&product_id=150

Nu te apleci, nu îţi mai dai cu toporu la ţurloaie :)

Wordcount

Tocmai am dat peste situl ăsta. Care ce face? Iaca na, mare chiflă, numără cuvinte, şi îţi spune care este cel mai frecvent folosit cuvînt, sau pe ce loc ca frecvenţă se află un cuvînt oarecare despre care eşti curios.
Nu ştiu ce texte au luat respectivii ca obiect de studiu, probabil tot ce au găsit la îndemînă pe net, site blog, sau mai ştiu eu ce.

Mă uit la top, şi văd că primul cuvînt este the, al doilea of, şi n-am dat importanţă mai departe. Am trecut la căutat, şi ce cuvînt să caut eu, bineînţeles, fuck, şi surpriză, e taman pe la 5600, înainte de workshop şi nationalist. Măi să fie, aşa de rar îl folosesc ăştia? Că echivalentul românesc e folosit drept semn de punctuaţie. Caut bloody, şi iar surpriză, e cu mult mai bine clasat, şi anume pe la 1500. Ce cuminţel vorbesc americanii ăştia.