Wikipedia

Exista multi care cer donatii, si desi nu dorm pe tavan de citi bani am sub saltea, totusi nu pot sa nu contribui simbolic cu cite un dolar la unele din ele.

Dar cea mai utila dintre toate mi se pare wikipedia. Un dolar pe an. Nu e mult. Fondatorul, care nu e salariat, ci voluntar, anul asta revine cu un mesaj cerind mai mult. Il copiez mai jos. Motivul este o extindere. In plus precizeaza ca sint 400 milioane de utilizatori, si ca daca fiecare ar dona un dolar, ar avea de 20 de ori mai mult decit le este necesar. Dar abia au strins jumatate. Deci matematic 2,5 procente ar fi contribuit, dar practic cred ca nu sint nici macar un procent pentru ca cine doneaza, o face mai consistent. Deci 99% dintre utilizatori sint mocangii.

Da, e ok, cind ceva e gratis, de ce sa nu folosesti? Asa cum e un pahar cu apa de la o fintina la o rascruce, sau un pom la margine de drum. Dar cind acel ceva e in nevoie, sa te folosesti, dar sa nu faci micul eford de a uda pomul, nu mai e ok.

Acum e la latitudinea ta daca vrei sa treci in rindul celor putini, 1%, fata mosneagului din poveste cum ar veni, sau ramii in rindul mocangiilor, fata babii sa ramii.

From: Jimmy Wales, Wikipedia
Subject: Urgent update about Wikipedia
To: "Costel Pintilie"
Date: Thursday, December 16, 2010, 9:01 PM

Dear Costel,
Thank you for your donation to this year's fundraiser. We're a little more than half-way toward our 2010 goal, so I hope you won't mind if I ask you to help again.
Most people don't know this, but I'm a volunteer.
I don't get paid a cent for my work at Wikipedia, and neither do our thousands of other volunteer authors and editors. When I founded Wikipedia, I could have made it into a for-profit company with advertising, but I decided to do something different.
Commerce is fine. Advertising is not evil. But it doesn't belong here. Not in Wikipedia.
To keep Wikipedia ad-free, we ask for donations every year on the site. We're sending you this email because we are scaling up our infrastructure this year, and we're simply not able to raise the whole budget from the banners alone.
We have an easy way to make an automatic monthly donation to Wikipedia, and we're looking for people who would like to become sustainers. (Of course you can make a one-time donation as well.)
Please make a monthly recurring gift of $2, $5, $7 -- or whatever you can:
http://wikimediafoundation.org/wiki/WMFRE021/en
Wikipedia is something special. It is like a library or a public park. It is like a temple for the mind. It is a place we can all go to think, to learn, to share our knowledge with others. It is a unique human project, the first of its kind in history. It is a humanitarian project to bring a free encyclopedia to every single person on the planet.
Every single person.
If all of Wikipedia's 400 million users would donate $1 each, we would have 20 times the amount of money we need. We're a small organization, and I've worked hard over the years to keep us lean and tight. We fulfill our mission, and leave waste to others.
To do this without resorting to advertising, we need you. It is you who keep this dream alive. It is you who have created Wikipedia. It is you who believe that a place of calm reflection and learning is worth having.
This year, please consider making a sustaining monthly donation of whatever amount you like to protect and sustain Wikipedia.
Thanks,
Jimmy Wales
Wikipedia Founder
P.S. -- If you can't commit to a recurring monthly donation, I hope you'll consider making another one time gift to help us reach our goal before the end of the year. Please make your donation today.
---

Wikimedia Foundation
P.O. Box 894879
Los Angeles, California 90189-4879
United States

If you do not wish to receive any future emails from the Wikimedia Foundation, please click here to unsubscribe.

Vremea timpului improbabil

Motanul si broasca

Si aceasta poveste are loc tot in curtea bunicilor, acolo unde am petrecut multe veri in copilarie,
si chiar si mai tirziu.


















click pe imagine pentru versiunea mare 

In imagine se vede aceeasi curte dar cu un deceniu mai tirziu.
Fintina nu exista, bucataria de vara din care vedeti doar aplecatoarea de asemeni nu era, locul fiind atunci ocupat de curtea gainilor.

In fundal unde vedeti  in stinga poarta maro si chestia aia alba  alaturi care  de fapt e un morman de caramizi invelite in folie si unde se pot ghici crengile firave a unui zarzar, era un stramos al lui, ditai zarzarul unde cocotzatzi  multe clipe dulci si aromate am petrecut. Mai incoace, pe dreapta in fatza casei din care se vede doar o bucata de streasina era un venerabil agud, sau dud cum i se mai zice pe alte meleaguri. Mult l-am calarit si pe asta. A raposat saracul de toporul  bunicului pe motiv ca ruginea tabla pe casa de atitea agude cazute din el.

Chiar aici in fatza unde se vede harmalaia aia de saci lemne si toate alea, era intrarea la gaini, un fel de mic tunel acoperit unde se mai adaposteau pe vreme de ploaie, si mai era si poarta catre gradina, care pe vremea aia era separata de curte cu un gard, si tot pe acolo inghesuite linga gardul gainilor o aplecatoare pentru protejat lemne sau alte chestii de bagat in soba, hlujani, ciocani de porumb, sau betze de rasoare dupa cum erau ele numite pe acolo, alaturi un morman de pietris pastrat pentru facut betoane, dar plin de balarii de nu mai stiai ce e sub ele, si alta aplecatoare mai scunda, tot pentru lemne.

Ei si in tot raiul asta haladuia unul din multii motanei ce s-au perindat pe acolo de-a lungul deceniilor. Poate era Florica, un motanel pufos si cu ochii rotunzi, ce avea mare placere sa vina sa se culce nu in poala ci pe labele picioarelor, parca voind cu buna stiinta sa mi le incalzeasca in lungile ore de leneveala in shezlong. Sau poate era Gavroche cel smecher si ochii migdalati. Nu conteaza care dintre ei a fost ghidushul, dar conteaza ca respectivul, in joaca lui de unul singur obisnuia sa se arunce in viteza pe aplecatoarea mica, sa sara peste haul ce o despartea de aplecatoarea mai inalta, e drept hau lat numai de vreun metru si ceva, si de acolo pe gardul gainilor, si prin salcimul in care dormeau ele, mai departe pe cotetul lor, si poiata catre gradina, de unde se intorcea pe cine stie ce alta cale dupa ce isi facea rondul.

Intr-o dupa amiaza molcoma, asa cum sint dupaamiezile in calduroasele zile de vara la tzara, am gasit o broasca in gradina. Musafir rar pentru ca piriul e la ceva distanta de noi, si zona de deal fiind, baltoacele nu erau ceva obisnuit. Pus pe glume, aduc biata broasca si o dau motanelului ca sa  vad ce face cu ea, desi aveam indoieli ca va degusta asa ceva. Si da, nici prin gind nu i-a trecut sa isi bage coltii in ea, dar a studiat-o curios ceva vreme, ba chiar i-a si da ceva palme in cap, asa in loc de bunaziua, sau ca sa ii comunice ca ar vrea sa vada ceva activitate. Broasca cam molateca, a tzopait ea de citeva ori, cit sa se lamureasca motanelul nostru despre ce este vorba, dar insuficient cit sa ii trezeasca in el instinctul de vinator, sau pofta de joaca cu ea, si nu dupa multa vreme a ignorat-o, broasca vazindu-si de drum catre treburile pe care probabil le avea.

Dar motanelul nu a uitat.  A invatat un nou pas de dans, si tzopaia din cind in cind imitind broasca. Se vede ca ii lipsea indrumarea unui coregraf pentru ca arata mai mult a ied decit a broasca, dar asta nu il impiedica sa se bucure pe deplin de noua descoperire. Ba chiar a si incercat sa combine noua miscare descoperita, cu ceea  ce stia deja. Spre seara plictisit probabil de viteza prea mica produsa de tzopaieli a incercat figura cu saritul pe aplecatori, dar nu in plina viteza ca de obicei, ci in pasi de broasca :)

Evident, noua metoda nu i-a asigurat o lungime suficienta a sariturii peste balarii, bolta fiind mai mult in inaltime decit in lungime. Si brusc se trezeste motanelul nostru undeva la vreo doi metri inaltime, dar nu pe aplecatoare unde intentionase sa ajunga, ci deasupra balariilor. Exact ca in Tom si Jerry, timpul parca s-a oprit, si el isi face mica rugaciune, si mirat de ce i s-a intimplat, dar si constient ca clipa de suspans nu va dura o vesnicie. Si clipa se si termina, si eroul nostru dispare printre balarii.

Nu trece mult, si iese de sub aplecatoare cu blanitza intacta, dar cu o figura foarte expresiva in ceea ce priveste orgoliul sau shifonat.

Morcovu si scorbura

Ultima data cind am luat morcovi ma trezesc ca la un kil aveam doi bulumaci si un rahitic.
Nu ma sclifosesc cind mi se pune marfa, ca doar tot la razatoare ajung.

Dar acu astia fiind atit de mari n-am avut solutie decit sa rad jumate si restul sa pastrez pentru supa urmatoare.
Asta fuse la primu.

La al doilea nu, ca dupa ce l-am decapitat:

Ditai scorbura mi-a rinjit vesela cu toata gura.

Si de unde ma plingeam ca e prea mult unu intreg, a trebuit sa apelez si la serviciile sfrijitului...

Gavroche

Cu multi ani in urma am avut un motan care de mititel era tare smecher. In consecinta s-a lipit de el numele de Gavroche. Era alb, si cred si ceva pete de alta culoare, ochii migdalati, par scurt, si o alura mai felina decit se poate. Lung cit o zi de post, dar cu toate acestea, indesat si muschiulos cum ii sta bine unui vinator ce era.

Dar inainte de toate era un mare ghidush. Daca nu incurc personajele, el e cel ce a produs o memorabila faza la intilnirea cu broasca. Acum voi povesti alta faza. Intimplator atunci aveam si un iepure, inca pui dar destul de mare fiind de dimensiuni comparabile cu Gavroche. Maica-mea intr-o pasa glumeatza vrea sa vada ce face Gavroche daca este confruntat cu iepurele. Isi inchipuia ca se va juca cu el, sau cam asa ceva. Scena este simpla, o bucatarie de tzara cu un pat, alaturi o soba, si la picioarele patului, o masa. Linga masa, usa.

Eu eram intins pe pat, alaturi iepurele stind ghemuit si facind ceea  ce face orice iepure care nu rontzaie, doarme sau se iepureste. Mai precis astepta sa se coaca o noua sharja de cacareze. Vine maica-mea cu dulaul de motan in brate si il pune alaturi. Asta se ghemuieste unde fusese pus, si se uita in jur nedumerit. Se uita la iepure, se uita la maica-mea, iar se uita la iepure, si se vedea clar ca e muncit de indecizie. Si noi zicem ca animalele nu gindesc. Gavroche evident gindea din plin. Rezolva o problema vitala, si anume, ce sa faca in continuare. Intr-un final a decis.

Si brusc, ca in filme timpul a devenit elastic, miscarile fiind date intii cu incetinitorul. Gavroche fara sa se scoale intinde un git lung, incredibil de lung, apoi distanta de o palma dintre el si iepure fiind acoperita, casca o gura mare incredibil de mare, cu intentia evidenta de a il apuca pe iepure de cap, mai precis de ochi. Am ramas blocat fiind incapabil de a ma misca. Nu ca as fi intrat in depresie ca a mincat motanu' sholdanu', dar nu era cazul sa o faca si era de dorit sa il opresc, dar reflexele mele erau cu incetinitorul, asa cum decurgeau evenimentele externe mie, si in plus eram si culcat, pozitie nefavorabila, si nici pregatit de a actiona. La fel de brusc, efectul de incetinire dispare, si este inlocuit cu unul de accelerare a actiunii. Maica-mea pregatita, in picioare linga pat, deci pozitie buna pentru a actiona roteste prin aer mina ca lopata si bietul Gavroche zboara trei metri prin aer si se lipeste de usa. Efectele cinematografice se opresc aici. Nu se scurge lent cum e sablonul, ci cade in picioare asa cum ii sade bine, picioare care pompeaza gurese energie cinetica in proiectilul care devenise, cu scopul evident de a isi pune pretioasa blana la adapost de neasteptatul inamic.

Care e morala aici?
Morala e ca sintem ceea ce sintem, si daca sintem feline si ni se pune o rozatoare in fatza, primul impuls va fi cel natural, de a rontzai rozatoarea.

Dar oare eu ce sint? Hmmm, asta e deja alta poveste, hai sa zicem ca pe moment eu sint nebunul imparatului, mascariciul sugubatz.  Si daca te joci cu mascariciul, daca te joci cu pisica, sa nu te mire, dar si mai mult, te rog, sa nu te superi daca te trezesti cu orgoliul zgiriiat.

(Daca va nedumereste mesajul de la finalul acestui articol, nu va ingrijorati, este cu dedicatie, si evident numai persoana vizata il poate intelege pe deplin. Si sper sa il inteleaga)

PS Cinci ani mai tirziu uitind ca am scris deja povestea aici, o povestesc pe FB Varianta scurta.

O copiez si aici pt posteritate. Comentariu apare la un clip in care pisicile se joaca dragastoase cu iepurii,

Am avut si eu ocazia sa fiu martor la o intilnire dintre un iepure si un motan. E drept unul adevarat nu din asta decorativ. 

Iepurele era linga mine, maica-mea pune motanul alaturi. Respectivul, pe nume Gavroche, se uita nedumerit la mine cu ochii lui migdalati, apoi se uita la maica-mea, apoi iar la mine, si in cele din urma cu o expresie resemnata, care am inteles ca ar fi fost ceva de genul "In fine, daca asa vreti voi" fara sa se miste de pe loc intinde un git lung, deschide o gura mare care incadra fruntea iepuroiului, si brusc motanul zboara instantaneu si se lateste cit era de lung pe usa in cealalta parte a camerei. Apoi o zbugheste, boscorodindu-ne, "stiam eu ca ma pacalti stiam eu". 

Pentru mine faza se derulase cu incetinitorul, ca in filme si nu pricepusem ce s-a intimplat. Privirea nedumeriata a motanului era o intrebare foarte clara. Cum?, mi-l dati mie? Mi-l dati mie pe tot? Nu va cred. E ziua mea azi si am uitat? Si daca a vazut ca nu zicem nimic, el a continuat. Mda, stiu ca voi ma pacaliti, stiu ca o sa ma coste, dar daca voi insistati sa il iau, eu il iau. Maica-mea vorbeste mai bine pisiceste asa ca a fost pe faza si cu o stinga olimpica l-a facut campion la saritura de pe loc.

Ba, unde dracu ma aflu?

Eram la masa in bucatarie si mincam sau poate mesteream ceva, chiar nu mai retin ce faceam, dar retin clar ca atentia imi e captata de un detaliu pe perete in dreapta. Intorc capul ca sa vad ce e chestia aia acolo sus pe perete si vad o gaura de aerisire. Nu e dreptunghiulara cum e cea pe care o stiu de decenii pe tavan in coltul opus, sau cea din baie. E patrata, si rama cu sita e iesita in exterior si abia sta agatata, asa cum vezi doar prin cladirile dezafectate.

Ramin stupefiat. Stiu clar ca nu are ce cauta chestia aia la mine pe perete. Pe moment nici nu realizez ca acolo trebuia sa fie un raft bricolat mirlaneste de fratele meu mai mare, sau ca mai jos trebuia sa fie frigiderul, ... care nici nu e acolo. Ce gindesc instant e ca vreun vecin idiot a dat gaura in perete si a proptit rama aia de aerisire. Gind absurd si respins la fel de instant pentru ca de partea cealalta a peretelui este propria mea sufragerie. In acelasi timp remarc pe linga faptul ca am o aerisire in plus si ca imi lipseste geamul. In locul obisnuitului geam acum vad un banal perete din ciment turnat grosolan. La fel sint si ceilalti pereti si podeaua, si clar asta nu e bucataria mea, pentru ca aia are peretii vopsiti, si podeaua din ciment lustruit. Acelasi lucru imi confirma si dimensiunile, pt ca bucataria mea e de vreo doi pe trei metri, pe cind aici suprafata e de doua ori mai mica.

Toate acestea s-au petrecut pe parcursul unei clipe, de cind am observat ca ceva nu e normal, si pina am terminat de intors capul. In clipa urmatoare ma intreb cu voce tare:

-Ba, unde dracu ma aflu. Parca sint in filmele SF sau politiste. ar stiu clar ca filmele sint una si aici e alta. E absurd si decid ca de fapt visez. Am o activitate onirica luxurianta. Dar stim cu totii cum e perceptia in vis. Vaga, fara detalii, sau chiar daca uneori decorul e complex si colorat, sintem doar martori a unor evenimente pe care nu le putem controla. Sau uneori, cind visul nu e adinc, le putem influentza, dar evident luciditatea e ceva ce nu e tocmai prezent. Acum nu poate fi vis, pentru ca chiar daca decorul e simplu, o aerisire ruinata, pereti de beton, si atit, detaliile sint perfecte, vad porii betonului, incheietura nefinisata dintre podea si perete, simt duritatea betonului, dar mai presus de toate sint lucid, sint perfect lucid. Nu sint speriat, dar sint puternic derutat, si incerc sa pricep ce se intimpla, singura cocluzie logica fiind ca visez. La cita experientza am in vise imi pot controla deseori visele, stiu ca visez, ma las purtat de fantezie, sau o influentez, sau mentin starea de vis si dupa ce frinturile de realitate incep sa se cearna in sfera de perceptie.

Dar cum sa ma trezesc cind sint cit se poate de treaz, si totul in jurul meu este atit palpabil si real. Ei, nu chiar totul, pentru ca m-am intors doar la dreapta si simturile mele au explorat doar jumatate de camera sau mai putin, din moment ce nu am analizat tavanul si peretele din spate unde ar fi trebuit sa fie usa. Dar inca nu aveam capacitatea de a analiza totul sistematic si logic, si nici nu simteam nevoia din momentul ce simteam totul atit de perfect. Nu am ajuns pina la clipa in care sa ma ciupesc ca sa ma trezesc. Inca mai absorbeam aceasta realitate a unor perceptii perfecte desi eram deja convins ca nu e real. Concomitent mai multe actiuni incearca sa se materializeze, si anume sa ma trezesc pentru a scapa de discomfortul unei situatii absurde, dar si de a analiza mai departe aceasta realitate care putea fi orice, virtuala, paralela, vis, sau mai stiu eu ce explicatie.

Nu am apucat sa mai explorez acest miniunivers. Nu, nu m-am trezit, am adormit. Pare o gluma, dar realitatea e ca din visele pe care reusim sa le percepem, si vrem sa iesim, de regula iesim prin trezire. Stiu ca visul inceteaza probabil de mai multe ori cind inca dormim, dar de regula cind constientza incearca sa preia controlul, visul te termina prin trezire. Da, logica e cam ciudata, si probabil aiuristica din moment ce nu am studiat bine subiectul pentru a stapini fenomenul si terminologia, si ce fac este doar sa explic senzatiile percepute.

Ceva mai tirziu m-am trezit. Chiar fusese vis. Acum la rememorare detaliile s-au estompat, certitudinea acelei luciditati a disparut, si ramine explicatia logica si anume ca am visat ca eram lucid. Pentru cei ce studiaza fenomenul poate ar fi interesant acel detaliu ca din acest tip de vis viu nu am iesit direct ci creierul a tranzitat prin starea de somn, stabilind o legatura cu stadiile creierului/somnului, unde alpha beta theta sau mai stiu eu care.  

Castraveti fierti

E vara bine, tarabele sint pline. Sint ele pline si iarna, dar mai scumpe, asa ca e vremea de borcane. Zarzarele si ceva piersici si-au gasit culcush deja la mine in camara, Castravetii deasemeni. vreo 20 de borcane sint prea suficiente, dar mi-au ramas ceva castraveti de la tura trecuta. O tura e cit incape in oala. 5 borcane mari de 700 grame, si unu mic de 300, ca ramine loc in centru.

E procedeu vechi de conservare, cunoscut sub numele de bain-marie, si pe care eu il numeam bain-marin, dupa cum mi se paruse ca spun cei ce la care il invatasem. Asta pina acum 2 minute cind m-am uitat in wikipedia ca sa fiu sigur ca scriu corect. Eram convins ca popular numele e chiar dupa ureche transmis, si de fapt ce facem noi, adica sa sterilizam borcanele prin clocotire, nu e chiar bain-marie, care e ceva asemanator.

Ei bine, umplu eu 4 borcane cu castraveti, ala mic cu un mar, si mai aveam unu mare. N-aveam chef sa pun ultimele doua mere acolo, asa ca pun sfecla rosie. Asta practic trebuie fiarta mai intii, curatzata, pusa la borcan, si apoi sterilizata iar. Compotul si castravetii e suficient sa fie dati in clocot 5 minute, cit sa se sterilizeze. Deci sfecla urma sa ramina cruda, dar am decis ca dupa aia o pun separat sa o mai fierb vreo ora.

In fine. 5 borcane imi iau cam 2 ore sa le pregatesc, asta pt ca circul intre calculator si bucatarie, ca sa mai verific posta, mai dau un click la jocuri, si asa ora normala pt cele 5 borcane se face doua. Acum borcanele erau aproape gata, mai aveam nevoie sa pun doar sfecla, pe care trebuia sa o curatz ca pe cartofi, si sa prajesc doua oua pt ca ma taia foamea. Dar ma ia domn redactor sef ca mai e nevoie de umplut juma de pagina, si ca trebuie acum. Las masa, amin sfecla, si termin treaba, fiind necesare vreo doua ore, care se duceau spre miezul noptii,  si daca ma duceam sa maninc, sa curatz sfecla sa termin cu capacele sa pun la fiert, ca sa se termine de fiert pina terminam de scris, insemna sa il tin tirziu pe amicul meu. Incerc sa ma oblig sa ma culc inainte de 12 de vreo luna, si aproape am reusit, dar munca e munca, nu o sa mor din aminind cu o zi reglarea programului. Termin, predau, si dupa 11 imi vad de ale mele. Oala e la fiert.

Revin aici, mai pierd vreo ora. Asta e partea cea mai usoara. Cind e vorba de pierdut timpul pe calculator, sau pe net mai ales, nu poate fi ceva mai usor. Verific oala, fierbe dar inca nu clocoteste. Mai tirziu trec iar, clocoteste, dar trebuie sa mai stea vreo 5 minute. In mod normal trebuia sa inchid calculatorul, si pina ma mai foiam cele 5 minute treceau. Dar mai tentant era sa le foiesc pe net. Cred ca cele 5 minute s-au facut vreo jumate de ora, si pe la 2 abia inchid calculatorul si bag cornul in perna. Cald, asa ca m-am foit trezindu-ma ce citeva ori, si pe la rasarit probabil  doua sau trei ore mai tirziu, trag o tura pina in bucatarie ca sa beau ceva. Geamul la usa e aburit, si miroase a fum. Ba sa fie, iar visez, ce poa sa fie? Si imi aduc aminte ca dupa cele 5 minute nu am mai revenit sa inchid. Drace, mi-ai copt-o iar. Apa se terminase si borcanele clar au plesnit. Intru,  inchid resoul,  geamul era deschis deja, asa ca o tai inapoi in pat.

Cita oftica poate sa ma sece pentru 5 lei marfa cit era in borcane. Dar de fapt nu e marfa si nici borcanele, ci ideea ca iar am prajit ceva ce trebuia fiert. Am prajit ceaiul de zeci de ori. Am trimis sarmalele pe tavan de citeva ori. Nu de batrinete o sa mor, ci de ceai prajit. In ultimul an m-am concentrat pe ideea de a fi atent, si n-am mai prajit decit o supa. Si acum na, am comis-o iar. Pe la noua ma trezesc, inspectez borcanele, sint inca prea calde, asa ca le las si mai trag o tura de somn fiind prea ofticat  ca sa ma scol la 9 cum era propunerea. La 11 imi iau inima in dinti, si ridic un borcan asteptind sa se destrame in mina mea, dar surpriza, e intreg. E chiar cel cu sfecla. Un lucru bun tot a iesit. Nu trebuie sa mai fierb sfecla. Il ridic si pe cel mic cu compot, piriie, dar e scrumul de sub el. E si asta intact. Sperantele imi renasc, desi nu se poate sa nu fie cel putin unul explodat. Si asa a si fost. Cel ce a cedat primul s-a sacrificat pentru binele comunitatii, prelungind deznodamintul suficient cit sa vina salvarea. Cred ca tot el mi-a transmis telepatic a mi-e sete.

Bun, deci acum am un borcan cu sfecla fiarta numa bine, idem un compot cu mere, dar si trei de castraveti fierti. O tura precedenta  cam la fel, cele 5 minute se lungisera spre juma de ora, si am testat sa vad cam cum sint, si mdeah, merg, da numa crocanti nu se mai cheama.

Mai revin mai spre toamna ca sa va spun ce senzatie culinara poate provoca noua inventie involuntara, castravetul fiert.    

Gura mica

O femeie batuta rau se duce la doctor. 
Doctorul: -Ce s-a intamplat ? 
-Nu stiu ce sa ma mai fac. De fiecare data cand sotul meu vine acasa baut, ma bate de ma rupe. 
-Am un leac foarte bun pentru asta. Cand sotul tau vine acasa baut, tu imediat iei o cana de ceai de musetel si faci gargara si tot faci gargara. Doua saptamani mai tarziu, femeia, aratand proaspata si renascuta, se intoarce la doctor. 
-A fost o idee stralucita. De fiecare data cand sotul meu venea acasa baut, eu faceam doar gargara cu ceai de musetel, si el nici macar o data nu m-a atins. 
-Vezi daca-ti tii gura ? 

Iarasi despre spam

Ziceam mai ieri ca s-au vapucat si vacarii de smecherii pe net.
Cea mai frecventa este incercarea de a se obtine  numele si adresa.
Ce vor sa faca cu datele astea nu stiu pt ca oricum datele astea pot fi gasite online.
Am auzit ca ar face conturi false/imprumuturi la banci, ulterior venindu-ti tie portarelul acasa ca sa platesti "imprumutul". Dar nu am auzit pe nimeni sa se plinga sa fi patit asta. Si totusi smecheria asa cu nu stiu ce printz din nigeria fugarit de autoritati si care vrea sa isi traga averea din conturi secrete se perpetueaza de cind stiu netul.
Aaaa, mi-am amintit, de fapt nu e ca iti cer adresa ci ulterior tre sa platesti in avans ceva taxe de transfer...
Dar povestea tot evolueaza, ca printul nigerian e cine stie ce printz alta tzara, sau mai stiu eu ce om de afaceri.

Azi am primit ultima varianta. Eroul este un fel de Armani, mort acu juma de an. Si pentru credibilitate in email se da si link catre articolul din wikipedia despre acest Alexander McQueen, http://en.wikipedia.org/wiki/Alexander_McQueen.

Dar faza cea mai dura e ca la sfirsitul articolului aparea stirea cum ca o multime de scammeri ii utilizeaza numele pt fraude :))

Ori scammerii au pierdut din vedere detaliul asta necitind tot articolul ori sint atit de siguri pe prostia clientilor lor, ca au dat link catre informatia care ii demasca, fara nici o grija :)

Site in constructie

Luna trecuta brusc constat un trafic crescut pe strada mea. Regimentul 11 Siret unde am fost plantat acum patru decenii jumate este o acolada, care iese din, si reintra in Strada Brailei, una din arterele principale ale Galatiului. Pe harta se vede mai bine:


View Ehomba in a larger map

Strada asta, principala in cartierul meu, este destul de putin circulata, adica era. De cind ma stiu a existat un traseu de autobuz care trecea si pe aici, dar pentru ca nu stiai cind vine, in afara de pensionari nimeni nu astepta in statie. Era de preferat sa iesi in Brailei cele doua statii din apropiere fiind la cca 700 de metri deci zece minute de mers, unde evident erau mai multe trasee. O vreme acest traseu chiar a fost scos cred ca de pe vremea cind stringeau comunistii cureaua. Apoi dupa revolutie, la citiva ani cred, s-a repus un traseu. Multa vreme nu stiu cum se facea ca din trei iesiri din casa, de doua ori autobuzul tocmai sosea si el in statie. Mai de curind, de citiva ani au faxcut si program la citeva trasee printre care si asta. Bun, zic eu, asa pot sa il prind chiar mai des. Dar ca un facut ori venea mai devreme ori intirzia cel putin zece minute, plus ca la citeva luni se schimba programul asa pe furis fara sa stim, asteptam in statie de mi se acrea cam 9 din zece iesiri, asa ca am revenit la obiceiul vechi de a iesi in Brailei. Ciudat, sansa mea de a il prinde din intimplare a scazut fantastic, nu stiu sa il mai fi prins e doua sau trei ori pe an.

Alta chestie cu strada asta este ca acum vreo zece ani a fost asfaltata. Asfaltata bine. Se stie cum e prin orase, se asfalteaza numai ce e urgent, si e urgent numa cind nu se mai poate circula. Si pt ca strada asta era cam periferica, cind se gaurea astepta si ea cam mult. Ei bine, atunci, probabil pt ca locuia aici cineva influent, s-a asfaltat ca la carte desi erau multe altele mult mai nenorocite si mai circulate. Ulterior au fost facute cum trebuie si cele centrale, ba chiar de mai multe ori datorita traficului. Dar strada asta a ramas brici un deceniu. Acum a cam imbatrinit, au inceput sa apara crapaturi. unele au mai fost cirpite, dar viitorul nu e tocmai luminos.

Dar sa  revenim la trafic. Uneori cind brailei e in reparatie traficul e redirectionat pe aici. Idem cind e trafic prea dens si multi ocolesc pe aici. Ei bine, acum parea unul din cazurile alea nefericite, dar parea ca e reparatie pentru ca trecea si microbuze, si autobuze care opreau in statie, desi nu erau traseul local. Dupa vreo trei zile vazind ca nu se potoleste traficul, ma gindeam ca e reparatie mare de nu se mai termina, dar trec pe brailei si nimic. Mai ce sa fie cu microbuze si atitea autobuze pe la poarta mea? Intreb o baba, si observ ca citea ceva pe stilp. Era orarul autobuzelor. Au bagat un traseu de microbuz, plus inca doua de autobuz pe aici.

Acum ce sa fac? Sa ma bucur ca am sanse sa plec motorizat fara sa mai astept prea mult sau sa pling soarta asfaltului care va ceda curind victima a traficului greu  impatrit? Da, a doua varianta m-a atins mai mult. Personal as fi preferat sa se taie tot traficul si sa  faca zona de biciclete :) Pe harta se vede clar ca asta e zona cea mai verde din oras. Si se merita sa stai aici in ciuda faptului ca blocurile sint cele mai vechi si cam nesigure, plus ca tevaria e cam nenorocita. In fine asta e viatza.

Dar daca tot sint trasee mai multe macar sa ma folosesc de ele. Ca sa notez orarul, e durere sa o fac de mina, pt ca sint o gramada de ore de notat, la trei trasee si 2 statii pt ca nu se potrivesc orarele celor doua sensuri. Camera foto nu mai am ca sa le trag in poza cum faceam pina anul trecut cind mi-a sucombat fujiul, asa ca momentan ma multumeam sa ma uit daca e ceva ce urma sa vina cind ieseam din casa. Dar intr-o zi observ cu bucurie intr-o alta statie, nu cele doua de la mine, o informatie noua sub orarul traseelor.

PENTRU MAI MULTE DETALII CONSULTATI SITUL NOSTRU.

Uraaa imi zic eu, am orarul la indemina fara sa ma mai chinui sa copiez de mina sau sa astept pina imi creste camera foto. De fapt era si timpul, in olanda anul trecut am vazut ca se poate consulta online orarul oricarui traseu. Si sigur nu sint online doar de anul trecut. Ajung bucuros acasa, intru pe site, si ce vad? :

SITE IN CONTRUCTIE

Damn, si doar stiam proverbul, nu te bucura prea tare ca sa nu fie dezamagirea prea mare.
Site in constructie. Doamne ce ma agaseaza chestiile de genul asta. Orice site care se respecta adauga mereu ceva nou deci este in constructie, dar anunturi din astea nu se mai fac de vreun deceniu. Pe vremea aia voia sa  se laude omul ca are site, baga doua paginutze, care contineau linkuri catre ce mai visa el sa puna pe site, vise care online se concretizau sub forma de astfel de semne. In ziua de azi nu se mai face asa ceva. Siturile se aplica precum stampilele, 5 minute si ai site. Ca e gol si fara continut la care apoi muncesti o viatza asta e alta problema. Dar macar ai ceva acolo ca sa vada omu cind intra pe site, si intr-o saptamina pui destul continut ca sa fii ok. Dar acum la o luna de cind verific situl asta e neschimbat.

Cred ca au gresit semnul. Cind se construieste se vede construindu-se, dar aici nu se vede nimic. Ar trebui un semn cu un peste, o broasca ceva, si sa scrie

SITE LASAT BALTA.

Si eu care  ii laudasem in sinea mea :(

Azi e 22 iunie. Sint curios cind va aparea vreo miscare. Va tzin la curent
..........................................................
Actualizare doar o saptamina mai tirziu.
Intru iar, si surpriza, situl e in stare de functionare. Era sa pun pariu ca mai sta asa doua luni, si na ca pierdeam  pariul. A stat doar o luna de cind am observat, si doar inca o saptamina de cind mi s-a si pus pata asteptind, si am scris articolul asta. Sint vizitatorul 256 :)

Felicitari pt reusita, chiar asa tardiva. Si guvernul ii felicita, cu o reducere de 25% la salariu. :(

S-au apucat vacarii de phishing

Cred ca ati auzit de virusul ala albanez. E un banc vechi de cind calculatoarele si virusii.
Virusul asta aparea sub forma unui email care te informa ca e un virus albanez, mai slabutz, din cauza ca nu prea au calculatoare si carti ca sa invete programare adevarata, dar ca sa isi faca si el treaba, te roaga sa il dai mai departe, si sa iti stergi singur citeva fisiere din sistemul de operare.

Banc slab la prima vedere dar cu greutate pentru cei ce gusta comicul absurdului.

Presupun ca deja stim cu totii ce e aia phishing.
Ei bine azi am primit in Bulk un phishing albanez. Poza e mai jos.

Acum vreo citiva ani, dupa ce am aflat ce e ala phishing, am tot stat si m-am minunat cum de unii sint atit de fraieri sa isi bage parola la un cont important pe un site care nu are adresa URL clara. 

Dar ideea e ca uneori din viteza uiti sa verifici. O data si eu am dat click din email "provenit" de la paypal, si noroc ca m-a salvat google pt ca a blocat accesul.

Totusi ca sa faci phishing ai nevoie de un pic de cunostinte ca sa clonezi la nivel grafic un site important.

Asta de care zic, nu prea pregatit, s-a gasit sa imi ceara si mie un pic parola de la yahoo cu imprumut.

Acu uitati-va un pic la mailul ala. Nici macar nu au pus un form, cer datele simplu in mod text, cu un simplu reply la email.  

Teribil, cumplit de teribil.

Si cu inca un pic de atentie mai vedem si ceva alunecari gramatice :

co-operation. We apologize for any inconvinience.

Dupa ce am reusit sa ma opresc din ris am zis sa vad daca adresa asta e reala sau a fost creata cu ocazia asta.

Suprinzator, chiar e reala, Google intorcind 7 rezultate, si constat ca proprietara emailului profeseaza ceva prin domeniul zootehnic pentru ca are anunturi in care vinde baloti de fin, un tractor vechi, si inchiriaza cai.

Ma opresc aici cu analiza pentru ca iese din categoria umorului. Dar ma gindesc ca daca vacarii s-au apucat de phishing poate ar fi cazul sa ma apuc si eu de ceva mai inteligent. Ceva precum ar fi lansarea de sateliti sau neurochirurgie.

Aha, si nu uitati sa va lasati in comentariu parola si userul de la contul de mail, sau mai bine de la  paypal. ;)

Vise

Visez. Visez la greu. Vorba lu Bacovia, visez noaptea visez ziua, visez pe inserat visez neincetat, sau cam asa ceva.

Nu o sa ma leg aici de fanteziile cu ochii deschisi, sau alte rude ale visului clasic, ci voi aborda numai strict visul din starea de somn. Am in vise o fantezie debordanta. Deseori le povestesc celor ce se intimpla sa fie in preajma, dar rareori le-am dat mai departe si in scris. Cred ca m-am gindit sa le aloc si o sectiune in acest blog, dar avind in vedere ca aici e vorba de intimplari de peste gard, se vede ca am votat impotriva acestei idei.

Probabil am gresit, pt ca si visele se iontimpla dincolo de gard. E drept ca nu se intimpla peste  gard in curtea vecinului sau in strada, ci dincolo de gardul ce desparte realitatea de fantezie.

Acum ca am decis sa aloc mai mult timp si spatiu acestui blog, o sectie va fi rezervata si viselor. Va trebui sa cenzurez mult, sa las doar ceea ce este efectiv amuzant, sau plin de fantezie.

Visul actual clar este influentat de evenimentele de ieri cind frunzaream niste filme si am vazut la inceputul unuia, celebrele reflectoare, iar la inceputul unui Harry Potter emblema WB ce plutea printre fantastici si amenintatori nori.

In filmul meu personal priveam un cer asemanator, de undeva dintr-o casa, ce nu coincide ce vreun loc unde am locuit pentru ca se vedea cimp deschis pina in departare. E noapte, si norii nu foarte densi abia lasa lumina stelelor sa faca vizibil orizontul si relieful. De deasupra orizontului din departare, dinspre stinga un imens reflector taie intunericul. Nu pot sti daca fenomenul se intimpla la 10 km distanta, 100 sau poate zece mii, dar clar nu este in apropiere, si aceasta sursa de lumina, evident este ceva de domeniul fantasticului.

Nu se poate sa fiu singurul martor a unui asemenea spectacol, si ii spun fratelui meu mai mic care dormea alaturi, sa se ridice si sa priveasca. Probabuil semiadormit refuza sa se scoale si bombane ceva. Sint prea hipnotizat pentru a intoarce privirea, si sa incerc sa il conving sa se ridice. Tulumba de lumina porneste de undeva putin deasupra orizontului, si se ridica inspre dreapta spre inaltimi intr-un unghi de vreo 30 de grade in raport cu orizontul. De asemeni, razele nu sint perfect paralele, ci putin sub forma de con.

Nu dupa mult timp consistentza luminii se modifica in interiorul manunchiului de raze, formind un alt tub de lumina mai intensa, care in scurt timp incepe sa spiraleze in interiorul tubului original. Nu am puterea de a rationa si intelege ce se intimpla, de parca mai inainte intelegeam ceva :), dar stiu ca trebuie sa vada si fratele meu, si il indemn mai vehement sa se ridice. Vehementa mea nu il misca nici un mm. Acum treaz, realizez ca ceea ce initial parea un spot de lumina, datorita spiralei interne mai luminoase, nu putea fi lumina, ci un flux de gaze ionizate, sau cam asa ceva, precum in tuburile fluorescente, in care uneori am vazut astfel de spirale.

De asemeni, nu dureaza mult si peisajul se modifica. Acum se vede si sursa fenomenului care e o structura putin luminiscenta, cumva ovoidala. Se apropie extrem de rapid, zburind lateral, si nu pe directia in care e indreptat "farul".  In citeva secunde deja lumineaza terenul din jurul casei, trece de casa undeva inspre spate,  se indeparteaza, dar nu foarte mult, timp in care deja sint convins ca exista extraterestri. Nu ca inainte nu as fi acceptat posibilitatea ca ei sa existe, dar nu aveam nici macar o dovada credibila.

Nu am timp sa mai insist pe linga ala mic sa se trezeasca, si deja regret ca nu am reusit sa il fac sa se miste, sa fie si el martor. Acum clar nu o sa ma creada. Dar lumina nu dispare dupa cum era de asteptat, si dupa umbra casei se vede clar ca jucaria a ocolit punctul in care se afla casa, si revine pe partea dreapta. Se roteste in cerc pe deasupra si urmaresc jocul de lumini si umbre, desi imensul spot nu imi mai este vizibil. In plus remarc un zumzet puternic pe o frecventza joasa, ceea ce imi confirma provenienta de ordin tehnologic. Acum de ce am decis eu ca orice obiect care emite un sunet asemanator unui transformator de inalta tensiune trebuie neaparat sa fie de provenienta tehnologica, si nu poate fi un imens licurici ventrilog, nu ma mai intreba.

Era clar ca trebuie sa il trezesc pe ala o data, ca daca era sa ne manince, trebuia sa stie macar ce l-a mincat. Dar pina sa il trezesc... m-am trezit eu inaintea lui si filmul s-a terminat. Astept seria a doua.

Sa va fie banii primiti

Nu circul prea mult prin oras pentru ca ies doar cu treaba, si in ultima vreme nici nu prea am avut treaba. Dar cu toate acestea am intilnit de trei ori in autobuz o cersetoare ce isi recita litania. Nu am prea vazut cersetori in ultima vreme, si m-a frapat ca tipa asta este singura intilnita si inca de trei ori, deci e foarte activa.

Dar nu asta e subiectul ce voiam sa il abordez, ci doua gaselnitze noi in textul de lucru. Cunoastem cu totii cam care sint textele vehiculate, pt ca imaginatia exista ea, dar nu ne prea ne da pe spate. Acum aud ceva bazat pe perierea orgoliului victimelor (da, cine baga mina in buzunar si scoate, e o victima), si era ceva laudativ la adresa copiilor lor. Am uitat cuvintul, ma cam lasa memoria, era ceva gen "o voi oameni buni parinti de copii vajnici, sau falnici", ceva ce mi-a adus in minte imagini din Neamul Soimarestilor. Am uitat si din cauza ca nu eram atent, doar sublima exagerare facindu-mi atentia treaza.Cred ca o sa incep sa ma plimb prin oras cu autobuzul ca sa o prind si sa imi notez cuvintul. Sa fi fost vinjosi? Nu. In fine, a doua gaselnita, cica, "Sa va fie banii primiti".

Breeee, da ce ai gasit-o. Inteleg sa ii doresti omului sanatate, sau noroc, sau fericire, ca la capitolul asta mai tot romanul e deficitar, sau chiar daca nu e, tot prinde bine in plus o rezerva. Asta in caz  ca ar atirna cumva macar cit o boaba de neghina la cintar urarea ei. Dar sa fie banii primiti? Care te-ai dus bai undeva si nu ti-a primit banii?

Si tot amuzindu-ma asa eu pe dinauntrul craniului meu propriu, mi-am dat seama ca tipa le spusese adinc. Stii tu ca unele chestii sint adinci, nu orice tzugulan le vede din prima.

De exemplu te duci sa iti platesti impozitul sau nu stiu ce dari, sau sa cumperi ceva cum era pe vremuri care sa dedea numai cu aprobari si parafari, si tu stai cu banul in mina aplecat umil la ghiseul aflat undeva in dreptul buricului si te rogi sa iti primeasca banii, si madam intre doua sorbituri de cafea mai scoate o gaselnitza, o munca a lui Hercule pe care trebuie sa o indeplinesti ca sa iti poata lua banii. Alta situatie ar mai fi cea cu crizele grave, inflatii foamete stabilizari, cind vii cu sacul de bani ca sa iei un portofel cu porumb, dar si atunci ai sansa sa nu iti primeasca banii.

Deci da, adinc zis. Era mult mai complicat sa zica, sa fiti feriti de birocratie, foamete si bani falsi.

Da da, alea cu birocratia si foametea sint ele niste spectre care pindesc dupa coltz, dar cu putina atentie le eviti. Dar asta cu banii falsi nu prea ne este cunoscuta, si ne poate pocni oricind. Nu demult, chiar lunile trecute, la coada la renel, vad cum casieritza refuza unei babutze bacnota si ii cere alta. Cea in cauza era vizibil pt ea, de alta nuanta de culoare, (Nu am apucat sa vad daca ochii m-ar fi ajutat sa vad diferenta), si mai avea si elementele in relief lipsa. Povestea a mai continuat cu comentariile casieritelor care au amintit ca in mod normal trebuiau sa retina bancnota , si sa cheme politia, dar din cauza ca erau obligate sa semneze citeva tone de procese verbale au preferat sa ii dea o sansa babei sa repuna in circulatie beleaua. La cine s-o opri? Sa nu fie la mine. Ca serios vorbind, de cite ori ne uitam ce bani primim?

Asa ca da, e pe bune, si va urez si eu

Sa va fie banii primiti :)

Ce ai face daca ai fi miliardar pentru cinci ore?

Si nu unul din coada clasamentului miliardarilor, ci chiar pe primul loc, avind in vedere ca realul prim loc are ceva mai mult de 53 de miliarde.

Stirea in original o vedeti mai jos. Pentru cine nu stie engleza, Paul Fischer si-a verificat contul  vineri noaptea, la SunTrust Bank si a constatat cu bucurie ca i s-a umflat :) 88,888,888,888.88 Dolari.  88 de miliarde. 

Evident,  o problema tehnica. Dar "norocosul" nostru a incepuit sa zbirniie de idei. In primul rind a zis ca probabil unii dintre noi fiind in locul lui ar fi cumparat banca pe loc :)

El a mai avut si alte idei. Chiar a si solicitat unui reprezentant al bancii sa mute banii  intr-un cont cu dobinda la vedere, care dobinda sa se cumuleze pina banii ar fi fost returnati, si dobinda sa fie donata institutiilor de caritate.

Banca a zis NU. Banuiam eu. Greseala a fost corectata simbata dimineata la prima ora. Dar sigur mr.Fisher nu a mai dormit in noapta aia. 

Si dupa experienta asta ne intreaba si pe noi. Chiar asa. Ce ai face daca ai avea 88 de miliarde pe care stii ca trebuie sa le dai inapoi  dupa cinci  ore impreuna cu ceea ce ai  cumparat sau investit?

If You Were a Billionaire for Five Hours

by Robert Frank
Thursday, April 1, 2010

provided by

AP Photo/John Bazemore

When Paul Fischer checked his bank account Friday night, he had a happy surprise. His balance had exploded to $88,888,888,888.88. A very lucky number indeed, and close to $89 billion.
Of course, the balance was a technical error by SunTrust Bank (NYSE: STI - News), which quickly fixed the problem. It also may have occurred in other accounts.
"You say, 'Eighty-eight billion, what can I do with that?'" said Mr. Fischer, who owns a jewelry concessionaire for Florida theme parks. "Maybe a handful of us could have brought down SunTrust Bank."


The bank said no.Mr. Fischer had other ideas as well. Before the problem was fixed, he asked a SunTrust rep if he could move the money to an interest-bearing account until it was reclaimed and donate the interest to charity. Total interest: more than $7.3 million.
The money was stripped out of his account by Saturday morning.
"It's all gone. I'm poor again," he said. "I was a billionaire for five hours."
This kind of bank error happens frequently. But Mr. Fischer raises an interesting question: What if, for five hours, you truly did have $89 billion?
What would you do with the money? The ground rules are that you would have to give the money back — and whatever you bought or invested with it — after five hours.

Scîndura

Din punct de vedere economic de cind ma stiu am fost plasat in partea de jos a paturii de mijloc. Bunicii CAPisti pensionar la tzara, mama casnica, tatal cu ciocanul in santierul naval, e drept, si o tzira de sef de echipa isi mai tragea spuza pe turta.

Deci nu eram bogati, dar nici saraci nu ma pot plinge ca eram. Strictul necesar si sanatate era suficient. Niciodata  nu mi-a trecut prin cap sa adun piulitze sirme sau ce mai gasesti pe strada. Bunicul din partea tatalui dadea un exemplu stralucit in domeniul asta. Dar e de inteles, el a trecut prin doua razboaie, a facut foamea, chiar fiind nevoit sa isi trimita copii in Ardeal ca sa poata supravietui, si traia cu o pensie de 200 lei, plus 100 a babei.

Era deci de inteles ca ajuns acasa venind de pe deal, intii descarca ce adunase de pe drum, si apoi isi vedea de treburi. Drept ca nu gasea prea multe pt ca nu era singurul care "facea curat". Dar chiar asa intelegator cum eram si sint, nu am inteles cum putea sa se laude ca a gasit un covrig pe drum si l-a mincat. Ba mai mult ne-a si povestit cu mare mindrie ce nazdravanie sa facut. Ca doar era curat, zicea el. L-a scuturat si de praf si era ca nou.

Revenind la zilele noastre, si eu, ca si voi toti, am vazut deseori obiecte lasate de vecini pe scara, obiecte vechi, dar pe care cei saraci le mai pot folosi. Si pina sa le arunce sau sa gaseasca un doritor le lasau poate le lua cineva. Chiar in anii recenti, vecinul din fatza m-a intrebat daca nu stiu pe cineva sa vrea un aragaz. Eu nu am, l-am dus la tzara pe al meu gatind electric. Vecina de alaturi lasase o noptiera, cealalta o masa dulap de bucatarie. Nu mi-a trecut prin cap sa le rechizitionez desi aveam loc. Aveam strictul necesar in casa.
De cind am ramas pe picioarele proprii, am avut deseori un pic mai mult decit e necesar, sau la limita, si desi de vreo doi ani am inceput sa cam intru la apa, tot nu ma simteam inghesut incit sa incep sa adun.

Ei bine, acum citeva luni vine fratele cel mare si isi ia un mic dulap inalt de 1 m si cu o suprafatza de vreo juma de metru pe care il lasase in bucatarie si il foloseam ca masa unde mai depozitam cele uzuale in bucatarie. Brusc era cam naspa ca si asa era cam ingramadeala pe masa pe chiuveta si pe chestia aia cu vase si alte gunoaie necesare.  Am plasat eu tava cu ceapa si morcov pe frigider, dar tot ma simteam cam fara spatiu de lucru.

Sa dau vreo 100 sau doua pe un minim corp de bucatarie era prea durere. Niste vecini s-au incalzit cu apa calda furata din reteaua blocului, pe care evident restul de vecini printre care si eu, am platit-o, plus fond de reparatii, si iata-ma dator la intretinere. Asa ca daca aveam o suta disponibila dadeam datoria nu luam mobila.

C'est la vie. E vina mea ca am preferat sa fiu boem si sa traiesc la limita, si nu am tras in jug la tineretze ca sa adun cheag. Am rezolvat cu o improvizatie cu spatiul de depozitare intr-un final, dar ideea ca acel moment de nevoie a declansat in mine sindromul de care suferea bunicul meu. Sindromul e acolo in ADN latent, pt ca oricum nu aruncam nimic din ce puteam refolosi, in special scinduri si alte materiale, dar nu adunam si de pe strada.

Si povestea ajunge la final. Acu doua zile vad pe hol doua cornize. Facute in santier, constat dupa lucratura, poate chiar de taica-meu. Nu stau sa mai intreb daca sint de aruncat sau sint puse la pastrare pentru cineva. E pe domeniul public, eu sint public deci e al meu. Daca plinge cineva dupa ele, le gaseste la mine puse bine. Aia de dormitor incape excelent pe geam,  la sufragerie care inchis fiind,  jos ulucul proiectat pentru un strat de flori  e loc de depozitare. Ei ma rog acum in mare parte e acolo depozitat doar praf. Acolo era locul in care ziceam ca pot sta fara sa ma incurce. Dar, na ca socoteala nu s-a potrivit. Bag corniza lunga de trei metri si ceva, exat cit latimea sufrageriei, si constat ca nu incape pe geam. Stau in casa asta de 45 de ani, si abia acum observ ca geamul este mai ingust cu vreo doua palme. a refer la spatiul de dup[a fereastra, nu fereastra in sine care evident nu era din perete in perete.

Asta e, fac marunt din buze, decid ca nu se face sa o pun inclinat si sa se vada sus pe geam ca la depozitele de constructii, si zic ca e ok sub pat, pt ca chiar daca patul nu e lat cit sufrageria, restul liber linga perete e mascat de o cutie de carton. Ca sa o pot baga sub pat intru cu ea jumate in baie, si din cauza pragului intra cam fortat, sub pat. Ma smuncesc de sa fac hernie si ajung cu ea la capat, dar cind sa o dau lateral la perete na ca nu trece de tocul usii cu vreo 5 cm, si chiar daca trecea, tot nu incapea pt ca a dracu scindura e exact cit sufrageria, dar sub pat nu se duce pina in perete pt ca acel toc/pervaz/margine decorativa la parchet.

Iarasi, asta e, zic ca ar incapea totusi pe diagonala, dar ca sa o pun pe diagonala tre sa trec totusi de tocul usii. Si nu trece. Marunt din buze, evident, pt ca sint singur si n-am pe cine sa injur, trag de ea, o scot si decid sa o bag prin lateral, si culisint un pic, merge la fix. Zis si facut, si chit ca aici covorul micsoreaza spatiul, totusi fortat intra, ajunge pina la peretele de ling baie, mai urma sa imping lateral partea ce ramasese in mijlocul sufrageriei, imping, se duce, si cind sa zic hop, se intzepeneste. Damn, damn damn. Observ piciorul de la mijloc care ma impiedica sa imping pina la capat. Uitasem ca patul are sase picioare nu doar 4.
Inca 5 cm daca mai mergea era perfect. Asa, nu se deschide usa complet pt ca se loveste in scindura.

Stau gifii si injur. Na ca am ajuns si aici. Sa adun gunoaie de pe strada, de teama ca mai tirziu imi va trebui o bucata de scindura sa fac cine stie ce raft. Gindul imi fuge la bunicul meu, la mania de a aduna orice sirma, si la covrigul mincat din drum. Nu pot sa nu imi aduc aminte si de cei ce ii vad din ce in ce mai des adunind din gunoaie. Si imi aduc aminte si de de un personaj a lui Disney, un personaj intilnit de Woody Woodpecker in frigiderul gol. Personajul ala e Foamea. E cazul sa fiu prevazator. Ei, ma rog, mai prevazator decit pina acum.

Amicii ma indeamna mereu sa scriu mai mult, dar nu ma consider demn de citit. E ok intre amici, dar pina la a publica e drum lung. Acest blog  exista de vreo trei ani, dar stiu de el doar un cerc restrins de prieteni. Stiu si ca Adsense aduce doar venituri infime. Dar tot e mai bine ceva mic decit nimic. Poate fi diferentza de 40 de bani pentru a lua covrigul de pe taraba nu de pe trotuar. Am fost clovn de mic copil, un nebun al regelui in micul regat al familiei. Nu m-am simtit lejer sa ies pe scena publica. E vremea sa las jena. Vorba romanului, golul ocoleste satul, flamindul da dea dreptul. Dar intelepciunea populara nu zice ce face al de e si flamind si in curul gol.

 

Cum n-am ajuns danist.

Kyu, Dan, plebe si aristocratie... hmm discutie grea si fara capat.

Ca in orice domeniu, si in Go exista ierarhie, pe care la inceput o iei ca atare, ca deh, un sugar care abia a inceput sa se tzina pe picioare, nu se va lua la trinta cu un campion la wrestling.

Apoi mai inveti doua trei reguli, mai descoperi o smecherie doua, faci si testul din initiere si descoperi ca esti si tu danist sau pe undeva pe aproape, si iti zici in sinea ta ca da, or fi aia tari, dar nu e mare chifla, esti si tu pe aproape.

Apoi ca si mine dai nas in nas cu ursul, care in cazul meu se numeste Bogdan Creanga, si care dupa o partida test, matura gobanul cu tine la 9 handicap. Nu stiu care e reactia ta in cazul asta, dar eu ca un bezmetic ce sint si care odata intrat in lupta, prind viteza de nu mai vad nici in stinga nici in dreapta, cimpul vizual mi se ingusteaza ca in efectele cinematografice, si ma trezesc la realitate doar cind imi adun ramasitele imprastiate in jurul unui copac la marginea soselei, in cazul acelei partide, cind m-am oprit din cursa, si am numarat punctele, evident la sfirsitul partidei, ca doar nu eram timpit sa numar puncte in timp ce jucam, am iesit din transa, si am cazut in catatonie, tot ce putind sa mai fac fiind sa exclam :

-Incredibil!!!.

Il aud pe Bogdan completind ca un ecou.

-Infiorator,

Si dupa ce enormitatea celor vreo 90 de puncte cu care sint in urma, in ciuda celor 9 pietre avute pe tabla imi ajunge in sfirsit la creier, asta in conditiile in care calaul ce m-a executat nu era decit un amarit de 9k in sfirsit creste si respectul pentru cei aflati sus in ierarhia tariei de joc.

In timp, dupa citeva luni de joc, am intilnit si pe ceilalti membri ai clubului, si realitatea a inceput sa se sedimenteze in constiintza mea. Astfel au inceput si ambitiile vazind ca urc in ierarhie si micsorez diferentza cu care eram surclasat.

Si ambitia mea, ca a oricarui kyu cred, a fost la un moment dat, sa devin danist.

In definitiv care sint conditiile necesare? In primul rind sa iti placa jocul, conditie bifata din default. In al doilea rind sa ai capacitatea intelectuala necesara, si eu avind un IQ peste medie, am considerat ca macar shodan tot ma duce caroseria. Nu in ultimul rind trebuie sa joci suficient, si la club, si in concursuri, si dupa cum era situatia, stateam excelent la capitolul asta. Cu alte cuvinte, era necesar timp, si eu lipsit de obligatii majore aveam timp cit cuprinde.

Daaaar, mai era necesara o conditie majora. Si anume studiul. Ei bine la capitolul asta am clacat.

Am mai frunzarit eu vreo trei carti, am rezolvat cind si colea ceva probleme, dar la studiu, consecvent nu am fost niciodata. Daca mai punem la socoteala ca studiul la Go din carti presupune un efort suplimentar in a cauta mutarile in diagrame, atunci e de inteles de ce nu m-a tras atza ca sa studiez. Drept e ca nici azi cind exista sgfuri, si atitea programe ajutatoare, pofta mea de studiu a ramas la fel de inexistenta

Si atunci, in lenea mea atotcuprinzatoare am incropit un plan prin care sa pot avansa, dar fara sa studiez. Am inceput sa cumpar carti de pe unde am apucat. Drept e ca pe atunci oferta era extrem de limitata. Dar cu ajutorul altor pasionati, pe care ii stim foarte bine, in final colectia mea de carti se ridicase pe la vreo 40 de exemplare.

Cu biblioteca asta e o adevarata poveste, e drept ca nu atit de spumoasa, dar face parte din perioada romantica a goului. Perioada in care ca sa multiplici o carte trebuia sa ai cu ce sa ungi niste usi ca sa se deschida. Tin minte ca prima carte multiplicata in mod liber s-a intimplat la subsolul unui magazin, unde un interprinzator pusese mina pe un batrin copiator casat de pe la birourile securitatii. Era un ditai ladoiu cit o masina de spalat, cu capota suflecata, pt ca mereu sucomba, si proprietarul, trebuia sa il reinvie cu surubelnitza, si eu admiram lanturile ca de bicicleta ce manevrau mecanismele, si ma intrebam de ce tot curg bilutze o data cu paginile, bilutze care mai tirziu am dedus ca ar putea fi toner pierdut si cumva solidificat. Tot de poveste mai e si modul in care am legat eu cartile, punind coperti din carton, carton ce erau foste table de sah gasite la pret de inflatie, sau cum am ajuns pe la tipografie ca sa tai drept marginile cartilor legate manual, si cum bietul om s-a ingrozit cind a inceput sa curga negru din carti pt ca eu facusem semnele nu tocmai unde trebuie, in incercarea mea de a le scoate cit mai mici.

Ceilalti evident salivau cind vedeau noile achizitii, si astfel am devenit bibliotecarul clubului. Ei imprumutau, studiau, cresteau un pic, si apoi jucind ma trageau si pe mine in sus care nu studiam deloc. Cumva partial planul a functionat pentru ca in citiva ani am ajuns cu un prag mai jos de visatul prag shodan. Clubul se cam egalizase in putere eu fiind undeva pe la mijloc, diferentza dintre mine si ceilalti nefiind mai mare de unul doua ranguri. Dar totusi la cei din fatza rareori piguleam cite o partida. Morcovul era atit de aproape si eram ca magarul care tragea de carutza ca sa inhatze morcovul, dar aparent fara sansa.

Cind clubul a inceput sa se disperseze in cele 4 puncte cardinale, sau presati de timp parteneri mei de joc au cam renuntat , exceptind partide ocazionale, de citeva ori am avut mica ambitie de a incepe studiul serios si a face pasul urmator, dar ambitie ramasa fara urmari concrete. Nici macar ambitia de a deveni primul danist din oras, nu m-a motivat destul.

Suparat cumva pe lipsa mea de consecventza in ceea ce priveste studiul, la un moment dat am si vindut toata biblioteca, sau facut cadou ce nu s-a cerut.

Si asa se face ca nici pina azi nu am ajuns danist. Povestea poate e anosta, dar sigur din ea se poate trage o lectie. Cine vrea sa avanseze, nu trebuie sa se lase tras de ceilalti. Trebuie sa faca singur efortul de a avansa, si evident, sa nu neglijeze studiul.

Go

Iaca am blogul asta de vreo 3 ani, si desi sint un jucator de Go fara leac, constat ca nu am scris nimic despre Go.

Cred ca e timpul sa o fac, si evident, povestirile se vor aduna sub eticheta Go.

In caz ca nu esti deja jucator de Go, sau esti foarte incepator si nu cunosti inca multe despre acest subiect, voi prezenta aici citeva resurse, situri pe care e bine sa le vizitezi, si sa pui in bookmarks:

Federatia Romana de Go

Clubul de Go Arad unde gasiti si un excelent tutorial pt incepatori

Revista Pro-Go care poate fi gasita si pe situl oradean:

GoVest

Asociatia de Go Braila unde puteti gasi o lista mult mai cuprinzatoare de resurse si linkuri daca sinteti interesati sa aflati mai multe despre Go.