Bîrfe, zvonuri și conspirații

Tocmai mi-a fost recomandat un articol despre teoria conspirației.  

Articolul are o concluzie în trei puncte, 

1. Minciuna îți cere mai puțin efort s-o inventezi decât s-o combați;
2. Minciuna are nevoie de mai puțină inteligență s-o inventezi decât s-o combați;
3. Minciuna se răspândește mai repede decât adevărul care o combate.

Concluzie pe care o găsesc simplistă și incompletă. Și pentru că se menșionează că omul preferă să creadă bîrfele și zvonurile, nu studiile științifice solide, m-am aventurat cu părerea mea, desfășurată mai jos.

Apropo de soliditatea studiilor științifice.

Acu vreo 20 de ani, undeva pe o insulă numită Capidava, la una dintre primele ediții Atlantykron, Florin Munteanu și-a început prelegerea cu un banc. Și bancul a fost urmat de un exemplu personal în ideea de cît de ușor este să tragi o concluzie greșită.

Acel banc este motivul pentru care practic am devenit un troll combătînd tot felul de basme vehiculate inițial pe mail, apoi în forumuri și recent pe platformele de socializare.

În privința concluziilor trase, deși reale, sînt incomplete.

Eu personal am convingerea că teoriile conspiraționiste au succes pentru că omul preferă senzaționalul. Acesta poate fi livrat în cîteva cuvinte, pe cînd adevărul, deseori e complex și ascuns în .. studii, care evident sînt greu de digerat.

Alt motiv este încrederea în sursa informației. Nimeni nu are posibilitatea de a verifica totul la sursă, și nici capacitatea de a înțelege totul. Și va crede pe cei apropiați. Mi-a spus mie vecinul, ... sau am văzut la televizor. .. sau.. am citit eu în (scînteia sau în biblie)
Pe de altă parte, canalele oficiale sînt compromise dpdv al credibilității. Și menținerea unui canal cu informații corecte și reale este costisitor și nimeni nu e dispus să îl finanțeze.

Deci pe scurt eu aș sinteza cele trei concluzii în una singură. Senzaționalul aduce bani, și acesta de regulă e ficțiune, iar adevărul, dimpotrivă, costă.

Și nu voi înceta să repet acel banc. Un om de știință puner un purice pe masă și îi spune să sară. Puricele sare. Apoi îi taie picioarele, îl pune iar pe masă și îi repetă comanda de a sări. Puricele nu mai sare. Savantul nostru notează conștiincios. .. Dacă îi tai unui purice picioarele, acesta nu mai aude.

Știi bancul cu rața?

 Este un gen de bancuri mai puțin circulat. Primul auzit a fost bancul cu lupu, după care au urmat altele în serie dar pe care le-am uitat. 

Și acum după un sfert de secol iată că dau din nou peste acest gen de banc. L-am întîlnit într-o carte, O viețuire cu Stan și Bran, de Radu Cosașu.

Cartea asta este una dintre ultimele rămase să adune praf. Am luat-o ocazional de la anticariat crezînd că sînt memoriile cuiva apropiat celor doi. Dar este un titlu capcană. Un precursor al actualului clickbait. Cartea nu are nimic de a face cu viața celor doi, ci este o recenzie a celor mai importante filme prin prisma autorului. Stan și Bran par axa în jurul căreia se învîrte cartea, dar deși sînt menționați cel mai des, prea puțin se vorbește despre ei. 

Am fost nemulțumit de conținut prima data cînd am abordat-o, și nu am avansat prea mult. Am abandonat-o. Iar acum, cu mulți ani mai tîrziu am reluat-o. Nu îmi place mai mult ca prima dată, dar este despre cinema așa că am insistat. Aș putea critica la ea o săptămînă, Dar nu o voi face. Voi menționa doar că unor filme sau actori cu greutate a dedicat doar un paragraf, pe cînd celor două filme ale lui, pe care singur le caracterizează ca fiind rateuri, a dedicat un ditai capitolul. Înțeleg eu nenicule că sînt ale tale, dar tot ale tale sînt și zilnicele excremente, și zău dacă mă interesează să îmi povestești amănunțit despre ele. 

În definitiv, cărții i se potrivește perfect maxima ce ne-a fost servită de o profesoară prin generală. A face analiza literară a unei poezii e ca și cum ai scoate o piersică din gură ca să vezi cum arată. Un alt minus este damful de limbaj comunist. poate ar fi fost de iertat dacă stilul autorului era agreabil, dar cu toată bogăția subiectului abordat, autorul mă dezamăgește teribil. Am insistat sisific capitol după capitol ca să văd ce titluri și eroi îmi sînt cunoscute. Și pot spune cu satisfacție că destul de mult din ce e menționat îmi e cunoscut. 

De asemeni, am vrut să văd ce filme aș putea să notez ca fiind recomandabile. N-am reținut nimic. 

Dar din carte tot am reținut ceva. Am reținut bancul cu rața.

Bancul e simplu, e doar o poantă.

'raț'ai dracului de intelectuali.  

Căutînd să văd cît de cunoscut e bancul am dat peste următoarea poveste de Cușnarencu.

Astfel am dat și peste ediția din 2009 a acestei cărți.