miercuri, 5 iunie 2019

O pomană de 20 de mii de lei

Se dau multe pomeni în România, poveste lungă, pe care oricum nu o știu prea bine.

Uneori sînt doar o iluzie, alteori te costă prea mult, sau nu prea ai putere să profiți de ea, cum ar fi de exemplu subvenția pentru un automobil electric. E o subvenție dolofană, de zece mii de euro, dacă rețin corect, dar nu mai mult de jumătate din prețul automobilului. Deci tot trebuie să scoți din buzunar zece mii.  E drept, automobilul electric te va costa mai puțin ulterior, deci recuperezi din cheltuială în timp, dar dacă nu îl iei ca să faci taxi, să îți scoți banii în cîțiva ani, nu prea se merită cheltuiala dacă nu ești ecologist înflăcărat.

Dar iată acum o subvenție care merită luată în seamă. E drept poți profita de ea doar dacă locuiești la casă, pentru că e vorba de subvenție pentru panouri solare, și nu poți avea așa ceva la bloc.

Subvenția este dolofană, de 20 de mii de lei, maxim 90 % din costurile eligibile. Mă tot uit de ani buni la sistemele solare și greu se apropie momentul cînd se merită să te încurci cu ele dacă nu ești ecologist înfocat. Recuperarea se face după prea mulți ani. Și inițial cînd era vorba de un deceniu, chiar trebuia multă bunăvoință, să te arunci la așa o cheltuială. Acum prețurile au scăzut mult, și în anumite condiții îți recuperezi banii chiar și în  trei ani. Dar tot ai o cheltuială inițială considerabilă.

Anul acesta a apărut și la noi posibilitatea de a injecta surplusul în rețea, dar nu tocmai convenabil, pentru că se face la preț de producător, adică o treime din prețul de consumator. Deci automat îți triplează timpul de recuperare al banilor. Pe de o parte e de înțeles, nu poți primi pe energia furnizată prețul pe care îl plătești pe cea consumată, pentru că ăla include și niște costuri de transport, și un TVA,  Pe de altă parte poți spune că nu te interesează prețul, ci că vrei înapoi exact cît dai, bagi ziua un kw în rețea primești seara unul înapoi. Și de ce cost de transport, că doar ce dai tu se duce la vecinul de peste drum, nu la Turnu Severin. Și chiar dacă tu seara ar trebui să plătești transportul, de fapt ziua vecinul deja a plătit acest transport cînd a plătit la preț de Kw adus de la Turnu Severin, și așa ar fi corect, dacă sistemul energetic financiar și politic ar merge pe ideea de ecologie. Dar din nefericire se merge pe ideea de profit, așa că vei vinde kilowatul cu 21 de bani și îl vei cumpăra cu 64. Oricum e mai bine decît să îl stochezi cu baterii. În final, bateriile te vor costa dublu.

Dar acum statul îți plătește practic sistemul fotovoltaic, deci nu mai ai motiv de nemulțumire. E drept, trebuie să mai contribui și tu cu vreo două trei mii de lei, dar suma nu este prohibitivă, și oricum va fi recuperată în maxim trei ani, chiar la prețul mic de producător. Și să nu uităm, sistemul e garantat un sfert de secol, timp în care îți va aduce banii înapoi înzecit.

Subvenția este asigurată de stat, și probabil poate fi obținută pe mai multe căi, dar eu am văzut doar această ofertă... https://fotovoltaic.honest.ro Sistemul subvenționat este de 3 KW, În zonele mai însorite se poate produce și 2 MW anual pe KW instalat, dar în zona noastră geografică este cu vreo treime mai puțin. Asta ar însemna vreo 800 de lei recuperați anual, dacă nu consumi nimic, și totul este injectat în rețea. Dar dacă ai un consum mare ziua, de exemplu aer condiționat sau pompe de irigații, practic recuperezi investiția într-un singur an. Probabil adevărul e pe la mijloc, adică recuperezi cheltuiala după un an și jumătate, și ulterior ai un profit de vreo 1500 anual. Nu crezi că se merită?

joi, 9 mai 2019

Cu optu prin Brăila

Eram în autobuz, traseul opt, stația din gară, în Brăila. Oprește scurt, ia pasagerii și pleacă în trombă. Așa e regula. Dar acum cînd să plece, un pensionar, greoi, face semne cu bastonul. Stai așa nene, ia-mă și pe mine. Șoferul amabil oprește și omul se urcă. În Brăila parcă e mai uman. În Galați e un pic mai dur. E de înțeles, călătorii nu au răbdare, vor repede cînd nu e vorba de ei, sînt reguli, orare de respectat, șoferii sînt strînși cu ușa, se grăbesc, și cam dau cu pensionarii de asfalt cînd se mocăie la uși. Martor la două cazuri în ultima juma de an, plus că o dată era cît pe ce să fiu eu cazul. Dar eram avizat, am percutat, încă mai pot.

 Dar să revenim la pensionarul nostru. Autobuzul nu e tocmai aglomerat, după standarde indiene, dar toate locurile sînt ocupate și mai sînt și vreo zece persoane în picioare, ar mai fi loc de vreo zece. O femeie se scoală, oferă locul și vine lîngă mine pe locul rezervat cărucioarelor. E locul meu favorit, îmi e mai greu să stau jos, tre să mă pliez să intru între scaune. Plus că dacă scaunele sînt cu material țesut pe ele, nu din ceva lucios, nu știi ce faună microbiană culegi de acolo, chiar dacă nu este vizibil ceva infect. Dar unele arată chiar înfricoșător. Respectiva nu e chiar mică și pentru mine autobuzul devine aglomerat.

Optul are un traseu ciudat. Trece de Dorobanți, o ia pe Călărași, (parcă) apoi o ia spre gară, traversînd înapoi Dorobanții, se întoarce înapoi pe Călărași și continuă. Asta crează confuzie, pentru că de regulă cînd ești pe o parte a străzii știi în ce direcție duce autobuzul. Dar aici, la gară plus cele două stații, de dinainte și după, nu știi dacă autobuzul vine sau se întoarce, pentru că la întoarcere pe acest tronson are exact același traseu, de pe Călărași, trece de Dorobanți, ajunge la gară. Singura soluție este traseul afișat pe autobuz, unde se precizează direcția. Dacă nu ești atent, șansa e fifty fifty să ajungi unde vrei. Dar fiind viteză, deseori uiți să te uiți, deci întrebi șoferul, sau pasagerii.

Așa și moșul nostru, care cam arăta obosit și călcat de tren. Cînd autobuzul face la dreapta pe Călărași se trezește brusc, și întreabă neliniștit.

-Da” unde ducă ăsta?
-Păi la... și femeia care îi oferise locul, plus încă una, îngrijorate că se duce moșu aiurea, încep să explice traseul, care duce pe la Spitalul 3, și mai departe complicat, pentru că nu mă interesa, eu cobor mai devreme. Femeile explicau încurcîndu-se un pe alta, moșul mai dădea din cap, mai mormăia cîte un aha, și discuția tot continua, cu repetiții, cum continuă deseori discuțiile. Femeia cea amabilă, mai realistă a întrebat de cîteva ori.
-Dar matale unde vrei să ajungi? Moșul nu a reușit să răspundă de-a lungul discuției, întrerupt de cealaltă femeie, sau de propriile gînduri. Într-un final cînd trialogul devenise dialog, respectiva întreabă iar, mai calm și mai clar.
-Dar matale unde vrei să ajungi?
-Aa, nicăieri. Am ieșit ca să mă plimb.
      

marți, 7 mai 2019

Skynet is here



Cu siguranță ați remarcat în filme diverse tipare, sau clișee, unele plăcute, altele enervante. De exemplu replicile personajelor înainte de o acțiune violentă. Da sînt amuzante deseori, dar nerealiste. Dar mai sînt și unele realiste, precum Leon, care nu zice nimic, doar acționează. Sau ca Terminator, care vine peste tine, îl respingi și el vine iar și iar, implacabil.

Cam așa și personajul misterios din Games of Thrones. De-a lungul sezoanelor ni s-a dezvăluit pic cu pic un ceva care nu știm precis ce e, dar e amenințător. Aflăm că se numesc White Walkers, că reanimează morții pentru a lupta de partea lor, și că vor să distrugă rasa umană. Mai aflăm că au un lider, rege sau ce o fi, care îi conduce, numit Night King, .și care încet, încet, de-a lungul sezoanelor, vine peste rasa umană. Cine a fost atent a putut reține cine este Night King, și cine l-a creat. Dar cine nu e atent, uită aceste detalii și îl reține ca pe o amenințare care vine și vine și vine, dar nu zice nimic. Și dacă nu zice nimic, nu știi ce vrea. Ei, cam știi tu ce vrea, văzînd ce face, dar ideea e că îl vezi cu formă umană, și te aștepți să spună ce vrea, așa cum fac personajele în filme, cu replicile lor, amuzante sau nu. Și am tot așteptat de-a lungul sezoanelor să deschidă gura și să spună ceva. Serialul se apropia de sfîrșit și am realizat că nu va spune niciodată nimic, și a început să mă agaseze, pentru că nu știam ce vrea.  Și a fost și scena finală, și da, nu a zis nimic, nu am aflat ce voia, dar am priceput ideea.

Night King nu a spus nimic pentru că nu era un personaj uman, chiar dacă era umanoid. Nu avea trăsăturile umane precum dorință, comunicare verbală, conștiență, etc. Night King era ca un virus, o boală, sau a avalanșă lentă, ori poate chiar moartea însăși. Vine, vine inexorabil, dar nu spune nimic. Și ți se pare normal, pentru că nu are ce spune. Dar cînd privești acel ceva în ochi, chit că e doar pe ecran, te aștepți să spună ceva.

Partea a doua a acestei povești este grafica generată de calculator. CGI e bun în filme, și e ok, știm că e ficțiune, și oricum era o tehnică scumpă, nu era la îndemîna oricui. Dar chiar și așa, fețele erau ușor de văzut că nu aparțin unor persoane reale, în special în animații.
Dar acum noii algoritmi sînt capabili să ne înșele, pot genera imagini, fețe ale unor persoane care nu există. E încă imperfect, falsurile pot fi detectate pentru că se mai scapă.chestii nenaturale, și pe situl acesta, http://www.whichfaceisreal.com/about.html  învățăm cum putem detecta falsurile. Pentru moment, cît tehnicile sînt încă imperfecte.
Eu nu am urmat sfaturile, am încercat doar să văd care față are o expresie naturală. Multe poze surprind un zîmbet fals, sau alte expresii care nu corespund cu starea de spirit a persoanei, și putem detecta discordanțe în ansamblu. Dar sînt expresii naturale. Uneori ni se par nenaturale adică forțate, dar sînt naturale. Imaginile generate conțin ceva pur artificial, nenatural, nu ceva forțat.
Nu prea mai este cazul. M-am felicitat în sinea mea cînd am identificat falsurile de cinci ori la rînd. Apoi am greșit, și nu o singură dată, Dar privind în ochii acelei persoane care nu există, am simțit că privesc într-un abis, am simțit că sînt în fața unei forțe implacabile, dar care nu e conștientă. Nu încă.

Nu m-am temut niciodată de inteligența artificială. Nu pentru că nu cred că va apărea, sau că sigur va fi inofensivă. Dimpotrivă, va fi aici inexorabil, și va fi la fel de letală precum multe alte tehnologii. Orice tehnologie ucide, cînd nu e folosită corect, sau în caz de accident, dar nimeni nu se teme, fiecare speră că nu butelia sa va  exploda, sau că nu lui îî va sări roata în depășire. Și de fapt, deja este aici, mașinile deja merg singure, și deja au ucis cîteva persoane, dar nu este încă Skynet. Oricum, cei ce se tem de Skynet, se tem pentru omenire în ansamblu, nu pentru acel procent de ghinioniști care cad în categoria de colateral damage. Dar și schimbarea climei poate rade rasa umana. Dar ideea e că piciorul de pod către care se îndreaptă rasa umana e încă dincolo de orizont. El poate fi văzut doar de cei ce cunosc harta, cei ce știu ce e dincolo de curbă, dar restul lumii nu se teme.

Și cam așa și eu, nu mă tem de Skynet, dar privind în ochi acele persoane care nu există, l-am văzut în persoană, pe el, pe cel care nu există, am privit dincolo de curbă.



miercuri, 17 aprilie 2019

Vînează comoara

Printre multele proiecte rămase în stadiul de idee este și unul cu acest nume.

Se voia un joc tip RPG, pentru copii, cu personaje din poveștile romînești, dar cu dialoguri amuzante. Ulterior a căzut de la RPG în format simplu html, dar tot îmi trebuia ceva grafică amuzantă. Am renunțat în final

Acum ideea a fost aplicată de altcineva, fără poveste cum intenționam eu, fără grafică, dar cu un premiu consistent, și cu etape mult mai dificile.

https://satoshistreasure.xyz

comoara poate fi a ts. Succes.

sâmbătă, 6 aprilie 2019

Facebook și cenzura, sau... Imbecilitatea artificială.

Ca mai oriunde în lume și pe Facebook există niște reguli care trebuiesc respectate.

Dacă nu îți convin regulile, nu ești obligat să fii prezent, te poți duce în altă parte. Simplu. Simplu și nu prea.

Nu e simplu pentru că regulile se întind pe sute de rînduri și sînt atît de plicticoase înmcit nimeni nu le mai citește dar bifează că e de acord cu ele. Dar în principiu ideea e să nu publici chestii care deranjează, sau sînt ilegale. Și mai e și ideea de control și impunere a regulilor. Controlul îl face cei ce citesc prin raportarea a ceea ce îi deranjează, sau mai este automat cu ajutorul sistemelor de inteligență artificială.

În deceniul petrecut am raportat vreo zece reclame care încercau să fraierească oamenii, sau care mă obosiseră teribil, și se vede că am fost băiat cuminte pentru că nici unul dintre posturile mele nu a creat probleme. Dar na că tocmai mi-a fost fost cenzurat un comentariu. Conținea un link către un post din acest blog, și altul către o imagine găzduită la Picassa/Google.. Linkul către poză fiind imens am presupus că a declanșat filtrele antispam, așa că am înlocuit linkul cu poza însăși, și am copiat mesajul integral, într-un nou comentariu. Instant a fost cenzurat și acesta. Mi s-a spus că dacă nu accept decizia, o pot contesta. Evident am contestat, și am așteptat. O săptămînă, două, și nici un răspuns. Și partea enervantă, este că se menționa că doar eu pot vedea acel mesaj, și nimeni altcineva. Da, prima dată l-am văzut, și am putut copia în al doilea. Dar acum erau inaccesibile ambele. Și mă agasa, pentru că pierdusem ceva timp scriindu-l, și acum nu îl puteam copia pentru a îl trimite pe altă cale. Nu m-am lăsat, după două săptămîni am rescris parțial mesajul și l-am trimis.

Dar nu asta este ideea, ci faptul că acum la două luni de la incident cazul nu este rezolvat. Deci personalul uman este covîrșit de cazurile similare, și nu mai face față. Și cazul este minor, l-am rezolvat cu rescriere, dar cenzura a rămas nerezolvată, și chiar sînt curios dacă și cînd se va rezolva. Oricum, chiar dacă acesta este un caz minor, pe viitor pot apărea cazuri grave în care sistemele automate decid. Tu ești prăjit, dar nu ai cu cine să te cerți. Sînt un adept al inteligenței artificiale, nu mă tem de SkyNet și Terminator, dar acest caz mă face precaut.

În fine, două luni mai tîrziu,  azi, am dat peste o secțiune a FB https://www.facebook.com/support/?ref=hc_global_nav, unde există toate acele raportări ale mele, plus cele două texte cenzurate. Nu aveam idee că le pot găsi aici. Inițial primul apăruse sub postul unde comentasem, și în lista mea de activități. Acolo încercam ulterior să îl accesez pentru a îl copia. Acum că l-am regăsit îl copiez pentru a vă da și voi cu părerea dacă mesajul are vreo hibă și merită dat la dos.

Ca membru al grupului,

Ridica-te si Umbla Galati

am răspuns la această postare. https://www.facebook.com/groups/199680133700325/permalink/811668695834796/ din 4 februarie, cu acest text. 

Da, foarte bine zis, ceea ce reprezintă ca persoane cu abilități. Am vrut să zic asta cîndva dar nu am avut inspirația necesară. Ideea mi-a venit cînd mai vedeam aici pe grup solicitări de noi întîlniri. Am vrut să sugerez că nu trebuie să așteptăm ca alții, respectiv voluntarii să organizeze întîlniri, grupul avînd ca numitor comun dizabilitatea, ci fiecare să aducă în prim plan abilitatea sau abilitățile sale, chiar dacă alături de ele vor fi doar vreo doi trei interesați de respectivul subiect. După prima și singura participare la întîlnirile grupului am vrut să fac o prezentare a experienței și intereselor mele, dar pentru că mai făcusem în trecut acest lucru la Sporting Club fără succes, am tot amînat pînă voi găsi dispoziția necesară, care nu a venit niciodată. O fac pe scurt aici ca urmare a acestei invitații. La 19 ani m-am trezit prizonier în casă și evident evadarea a fost prin cărți și radio. Internet nu exista, iar televiziunea era interzisă pe vremea aia. Șapte ani mai tîrziu, liber să ies din casă, i-am căutat pe cei cu aceleași interese ca mine. Acestea au fost Goul și SF-ul. De multe ori cei interesați erau elevi sau studenți, deci eram ca măgarul între oi, dar nu diferența a contat ci asemănarea. Inițial m-am alăturat grupurilor existente, mai apoi fiind chiar eu organizator. Cu Goul chiar m-am dus deseori prin țară la concursuri, de două ori chiar și peste graniță. Apoi a apărut internetul și deschiderea a fost și mai mare. La Sporting Club am încercat ceva inițiere în Go dar nu s-a lipit, cum nici de mine nu s-a lipit jocul de table și tenisul, deși tenisul chiar mi-ar fi fost util. Dar inițierea s-a lipit de mulți copii după ce am organizat o expoziție de Go la Muzeul de Istorie, Această activitate a durat mai mulți ani la Școala 22, mai recent la Biblioteca centrală și la PalatulCopiilor. O altă chestie pe care aș dori să o fac este reciclarea calculatoarelor vechi. Este cineva interesat să care calculatoare de la cei ce vor să le arunce, undeva la un sediu și apoi să facem din trei unul pentru cei ce nu au deloc? În fine, practic cel mai consecvent am fost în menținerea sitului Asociației de Go Brăila. Asta ar fi pe scurt. mai pe larg am scris mai multe într-un mesaj adresat unui amic supărat că nu îl mai sun să îi spun ce mai fac. I-am spus pe larg în blogul personal. http://depestegardadunate.blogspot.com/2018/08/ce-mai-fiac.html Oricum, cei cu adevărat interesați de ceea ce fac știau deja de acest blog și de interesele mele din postările făcute aici pe Facebook. Închei cu o imagine de la expoziția de la Muzeul de Istorie de acum șase ani. https://lh3.googleusercontent.com/ik77p2lcPFAZ99ldujiICo4GGOtiq4IjFYG0qZHV4J0FY9fyUfxgTVAInk-PsmmBHQeWZHsJ_sQtibcaGwdRSKLnYUwIWLLJWH5u-XBTAoaRTv_ca24MmmPpZji2gPyB0HmDMCtaSDFVwn5P6WTLnobvVe2ZOotwrRbabT3Mo54_A1RPi1ZaMH9-sqSyzEfe6jxzGUOp5qaVzPEna3-qm8cDlmDvX9GZxmUsPVrAhYjf-Hv9Qmw8ZlWKTV9dLydnY0H5jLZWTDT3obu9VjX3TXxoRlW6155BwCk8KTWU2WR-Uie2iu88NBONKgGyOipQAVZT78aXbKkXKQiATSvh1qc2tDkB_0_pUH0EAo0AXubW1xLM3vHjCoZmmzAscoyz7merguWs4nb-hNztJv15-Z3oK3XG8dEqbITxciEYq_kj0ywsuAVvqV8_3xyo-9uhJekv36bv9GA5PsCr4pJScLeGlb1mcgza-2z6tC0bIfXKLSRQrUSOb0SY51Ovf5_FDx1Wn1caaSDNKVvX14hio4LuGfATWsl-5lEh2wg3ZfkvH7BPVoJRcWY4p6WQJJIe1r-1Isun08-FnSq0emaxIjzxW6Bcgjq3PSZX9UYfLULntbwaMh3GCwRs3jS-nZklCy15MycUT0suTa8hABXL7_f6jTMYnzX2Mc73HiA-HBTIuMEkTHrZI_E16w3meBnR-a6Vtbf8b-zGdOBUT2kNybZJ=w800-h536-no

Mizeria de la google am înlocuit-o cu poza în sine, https://scontent.ftce2-1.fna.fbcdn.net/v/t1.6435-9/51279566_2255407657812845_5785482971058274304_n.jpg?_nc_cat=108&_nc_ht=scontent.ftce2-1.fna&oh=5e73b195c740ae91544fedf89035e1a2&oe=5D06E5EA, care acum e o mizerie mai scurtă la FB. 

Voi reveni cu o actualizare dacă se rezolvă cîndva contestația mea.


duminică, 3 martie 2019

Nu sînt de acord! Tu ești?

Cookies, prăjiturele. Toată lumea le vrea, asta dacă nu cumva ești deja prea gras sau bolnav.
Dar aici vorbim de alte cookies, alea din calculator.

Și astea sînt fix nimic, adică sînt niște chestii mici, ca multe alte chestii mici din calculator, care nu știm ce fac. Ei știm noi ce fac, adică așa în mare, sînt niște fișiere text care păstrează niște informații. Ceva asemănător sînt fișierele .ini. Și alea păstrează niște informații, e drept de alt gen. dar de alea nu se leagă nimeni. Și mai există și o mulțime de alte fișiere temporare, sau mai puțin temporare care hălăduie prin calculatoarele noastre și de care nu avem habar.

Dar na că pe cookies s-au supărat niște unii. Pe bună sau rea dreptate, n-am idee, dar știu că s-au supărat. Și s-au plîns la autorități, și autoritățile pe bună dreptate au dat lege.

-Băi știi ce? nu mai pui cookies
-Nu se poate fără, și de ce să nu pun dacă omu vrea?
-Păi lu care vrea îi pui.

Și uite așa orice posesor de pagină web trebuie să își informeze vizitatorul că are cookies, și cui nu îi convine, n-are decît să se ducă în altă parte. Sau poate oferi opțiunea de a vizita fără să i se pună cookies, adică nu se va bucura de o experiență optimizată. Dar ce e enervant, e că unii nu oferă această opțiune, ci doar butonul cu sînt de acord.  Practic este aceeași chestie cu simpla informare că vizitarea paginii echivalează cu acordul de a se folosi cookies. Nu-ți convine, pleci. Da, e în regulă, cînd dai click ești conștient că ai acceptat, nu poți motiva că nu ai observat informarea. Dar de ce să mă obligi? Lasă-mă să îți vizitez pagina neoptimizat. Bine, bine, am înțeles, ești un profesionist, nu îți permiți să oferi un serviciu de proastă calitate, așa că cine te vrea să te vrea cu tot cu cookies.

Dar ce mi-a sărit acum dopul la sticla cu muștar, e că m-am lăsat prostit de o reclamă. Mi-am zis, hai să văd care e treaba. Dar nu apuc să văd despre ce e vorba pentru că totul era blocat de un buton prin care trebuia să accept politica de confidențialitate. Păi bine nenicule, mă inviți la tine ca să îmi vinzi marfa ta, și știi bine că sînt acrit de reclame, și tu în loc să te bucuri că m-ai prins, și să îți lauzi marfa repede pînă nu mă plictisesc, mă iei și mă freci cu cookies?

Și cam așa e cu legea, e dată să te proteje, dar mai rău te bagă în belea. Ideea e că cookies sînt inofensive. Dar pot fi folosite pentru a ți se servi gărgăuni. Dar cine se ocupă cu gărgăuni, oricum nu are frică de lege așa că îți va servi gărgăuni fără să te informeze, în schimb are la îndemînă o nouă unealtă, butonul de acord. Toată lumea dă click de accept pe astea, așa cum  dă și pe alea cu milioane de pagini de politici de confidențialitate. Habar nu ai ce accepți, dar te riști, te-ai învățat cu ele ca țiganul cu scînteia. Dar eu nu am chef să mă risc. Deci refuz cu încăpăținare orice buton de accept. dacă este o simplă informare, da merge, accept să intru pe pagină. Dacă e cu buton, dau reject, dacă nu are reject, am plecat direct, trebuie să fie ceva extrem de important ca să mă convingă să verific la ce îmi dau eu acceptul acolo.

joi, 22 noiembrie 2018

Supercapacitoarele acumulatoarele viitorului?

Apar pe net o grămadă de năzdrăvănii, majoritatea doar din dorința reporterilor sau a celor ce trăiesc din clickuri de a atrage atenția cititorului. Multe sînt doar posibile soluții la unele din problemelor zilei de azi, soluții aflate încă în cercetare, dar fără șanse de a deveni viabile economic. Cum ar fi de exemplu curentul electric obținut din plante. Cineva a cercetat chestia asta, s-a dovedit că produce curent, dar extrem de puțin, dar asta nu a împiedicat pe reporteri să exagereze povestea cît se poate pentru a mai stoarce un click două din credulitatea cititorului. Ba s-a găsit unu să pornească și o afacere pe Kickstarter în care vindea un ghiveci cu o plantă care cică încarcă mobilul.

Chiar și publicațiile seriosase au început să mă oboasescă cu titlurile gen... posibil breackthrough. Sînt o mulțime de posibilități tehnice, unele sînt cercetate din curiozitate, sau pentru chestii de nișă, dar sînt prezentate cu atîta entuziasm, de îți vine să crezi că peste cîțiva ani vine raiul pe pămînt. Una era de exemplu cum că se poate transmite informație pe rețeaua electrică, deci nu mai tragi cabluri pentru net.  Dar trec anii, și îți aduci aminte de una și de alta și te miri unde au dispărut. Da, este un obicei modern, titluri sforăitoare, apoi ceva umplutură de articol. Toată lumea citește titlul, cade pe spate și dă mai departe. Cîțiva fraieri ca mine chiar citesc și se mai scarpină în cap. Și e obositor să citești atîtea hoaxuri, adică gogoși. Soluția este să elimini publicațile care fac abuz de chestia asta. Beleaua e că unele ajung și în publicații serioase precum TED. Îmi aduc aminte de două, una era cu transmiterea de informație prin becurile cu led și receptată prin panou solar. Logica e simplă, mai multă lumină, mai mult curent, și alternezi alimentarea becului, care produce variație în outputul panoului solar, care citit de un soft poate transmite informație. Asta la TED!!!. M-am lăsat prostit o vreme pînă am realizat că latența din sistemele respective cu siguranță nu permite o lărgime de bandă suficientă. Se preciza că merge cu produse din comerț. Alta a fost cu un puști care a creat cică un gel din alge sau nu știu ce plante care cică oprește în cîteva secunde orice hemoragie. Am tot așteptat să apară pe piață, au trecut anii, am văzut-o și la TED, și tot se tărăgăna pînă a dispărut în ceață. La asta nu am suficiente cunoștințe pentru a intui dacă e cioacă sau nu, dar studiind informația de pe net, cam aș zice că e un scam urît. O puteți căuta și vedea ce s-a mai ales de ea. cuvinte cheie Joe Landolina, și stop bleeding gel.

Toate ca toate, dar în materie de energie și stocarea ei se anunță străpungeri la fiecare cîteva zile. Răsună lumea de străpungeri, dar lumea merge tot pe plumb și litiu. Ba e pe zinc, ba tot pe litiu dar în altă formulă, ba e solid state, ba e lichidă, vine străpungerea și dă giguștiucu pe spate. Recent am mai azit de una, un fel de fuel cell. Și cumva e pusă doar pe o mașină sport numită Quantino. Văd știrea pe canale serioase, dar săpînd un pic în detalii, ceva chestii tehnice nu se lipesc. Mai sap un pic și văd că de fapt totul e orchestrat de Nunzio la Vecchia, care la origine cică producea muzică pentru lifturi, mai apoi a mai inventat ceva, nu mai rețin exact ce, parcă un panou solar revoluționar, care a dispărut în neant. Deci cam miroase puternic a scam. Dar oamenii cad pe spate, pentru că da, vedem titlul, gata cu mașina electrică, vine mașina cu apă sărată. Și asta era acum doi ani. Omu cică nu poate dezvălui detalii pentru că patentul e în lucru. E în discuție cu automakeri. Anii au trecut, dar nimic nou. Țineți minte quantino și Nunzio și mai verificați peste cîțiva ani.

Oricum, toată povestea de mai sus e doar prologul. Ce vreau eu să prezint aici este o altă străpungere, cea a supercapacitoarelor. Astea chiar funcționează, sînt în mică revoluție de cînd cu grafenele. Vedem chestii serioase precum asta, https://youtu.be/KQ2Eo6wl5r0 Și aici se explică clar, supercapacitoarele complementează acumulatorii, nu îi pot înlocui. Se fac și experimente, ca aici unde se vede că mașina pornește. și nu doar o singură dată, https://youtu.be/z3x_kYq3mHM, și chiar dacă supercapacitoarele sînt mai scumpe, avînd în vedere că rezistă cu mult mai mult, pe termen lung ieși mai ieftin decît să tot schimbi bateria cu plumb.

Și pe ideea asta, iată și știrea care te dă pe spate. Spercapacitorul, rezervorul de combustibil al viitorului. https://youtu.be/3K8JIC-ov_Y Noi știm că nu merge, nu încă cu tehnologia de azi, dar iată vine cineva care spune că a rezolvat problema, și chiar a scos produsul pe piață. Prezentarea pare convingătoare. Chiar mă convinsese, dar la urmă omu zice că tot ce mai trebuie este să îl creadă lumea. De ce să îl creadă dacă produsul e valabil? Nu trebuie să creadă ci doar să vadă produsul. Alte filmulețe care prezintă produsul sînt următoarele, unde un partener al celui cu supercapacitoarele pune la dispoziție soluții de stocare a energiei bazate pe modulul numit Sirius. https://youtu.be/WFef1VJHUaU. Altă prezentare. https://youtu.be/V6gRp-COMHs. Aici vedem demonstrația cu un motostivuitor. https://youtu.be/Rm69TFxicfM. Mai vedem și o demonstrație prea tehnică pentru nivelul meu, din care nu am înțeles mare lucru.  https://youtu.be/7qSNG7nUQbQ. Mai vedem și o prezentare publică la un show ceva.  https://youtu.be/SlwFkagsjd4. Vizionarea filmulețelor de mai sus conduce la ideea că acest produs este mai ieftin decît acumulatorul cu litiu, și are o mai mare capacitate de stocare, dar vizitarea linkurilor unde spune că produsul poate fi găsit nu duce la detalii despre preț, ci cel mult la niste grafice cu detalii tehnice. Căutînd după cuvinte cheie, google duce totuși la un magazin care are produsul. https://solarbatteriesonline.com.au/product/sirius-energy-storage-capacitor-module-3-55kwh-48v/.
Vedem astfel că un modul de 3,5kW costă cinci mii de dolari, probabil australieni, dar tot iese un pic peste o mie de dolari pe kW. Și la powerwall, dacă nu am citit greșit prețul e la jumate, sau cam același dacă am citit greșit. Iar la greutate, de asemeni sirius e dublu decît Tesla. Aici e clar, nu am avut ce greși. Da, la chestia cu prețul mai mic o spune pe undeva prin filmulețe e chestia cu ideea că ține 45 de ani deci în juma de secol ieși mai ieftin. În fine ideea finală este dacă produsul e realist sau ceva pute. Pentru a lămuri situația priviți acest test făcut de nișțe oameni care se pricep.  https://youtu.be/tD7MXTfumJs. Sînt chestii tehnice acolo, deci sînt depășit. O chestie e clară totuși. Cei care testează spun că pierderea prin încărcare este mult prea mare, nu e conformă cu publicitatea făcută, dar Paul Wilson, partenerul celui de la KiloWattLabs spune într-un comentariu că testul este făcut pe un model mai vechi care nu era la performanțele celui actual.

Acum rămîne la latitudinea cititorului dacă SiriusCapacitors este un produs revoluționar sau dimpotrivă.