Postări
Tocmai am recitit Ajută-mă te rog să vînd "gunoiu" ăsta. Și mi-am adus aminte de o pățanie în care eu am fost în poziția celor pe care îi critic în povestea menționată.
Era pe la începuturi, după 89. Eram pîrlit și muritor de foame. Internet, calculatoare? Ce sînt alea, nici nu auzisem. Pe vremea aia pierdeam timpul doar cu cluburile de Go și SF. De mîncare aveam ce aduceam de pe la țară. Haine, ce era rămas prin casă de la alții. Țin minte că primele ierni am purtat o pereche de bascheți albaștri, de plastic, rupți cusuți, lipiți cu prenandez. Bani de unde, ISTH ul nici nu exista. În anii următori a început să se dea cîte ceva prin comisia de expertiză de muncă sau cam, așa ceva. Cred că era aceeași care acorda și concedii medicale. Dar pînă la banii ăia am depins de mila publică directă, și de mici ciubucuri ocazionale. Erau și atunci babe care aveau nevoie de reparat o veioză, de pus o siguranță.
Dar alea erau ocazii. Baza a fost biblioteca. Au fost acolo cîteva sute de cărți. Cîte două, cîte trei, scoteam un pol, trecea săptămîna. Și s-a întîmplat probabil că rărisem bine biblioteca așa că am ajuns la un gunoi de parpalac adus de frate-miu de pe afară. Bineînțeles el îl lăudase ca pe o marfă rară, puf de pinguin sau cam așa ceva. Gîndind acum mai bine, cine dracu are crescătorii de pinguini? poate era gîscă. În fine, ideea e că îl spălase și l-a ruinat. Tot puful căzuse în poale grămadă. După cum am zis, era un gunoi. Dar eram flămînd, nu mai vedeam bine de foame așa că rușinea a pierdut duelul cu foamea și m-am dus să îl vînd. Am văzut o dugheană prăpădită prin piață cu tot felul de vechituri la vînzare. Proprietar un mosneguț simpatic. cu părul și barba albe, semăna cu bunicu. Dacă punea pe el parpalacu ăla, se dădea drept moș gerilă, că era roșu. Îi pun eu dihsania pe tejghea și îl întreb dacă are vreo șansă de vînzare. N-am pus preț, negociezi matale moșule că te pricepi. Cit scoți pe el, asta e. E drept, l-am lăudat și eu cum auzisem, puf de pinguini sau tardigrave.. chestii. Moșu l-a acceptat. Pe vremea aia nu erau SHuri de haine ca acum, cu tonele. Oricum nu îl costa nimic să îl atîrne de perete.
Mai treceam eu pe acolo la o zi două, dar evident, cine naiba să cumpere jerpelitura. Și după vreo două săptămîni surpriză. Îmi arată moșul parpalacul reparat. Moșul priceput, l-a cusut cu dungi orizontale, fixînd puful pe poziții și făcînd dintr-un gunoi, ceva purtabil. L-am felicitat, pentru că era o idee bună, care nu îmi trecuse prin cap, deși nu sînt străîin de mașina de cusut. Dar moșul acum tare în clonț, cică să îi dau 50 de lei pe reparație.
-Păi așteaptă nene pînă se vinde, îți iei partea și îmi dai restul după cum ne-am înțeles la început.
-Păi stă aici de o săptămînă și nu se vinde că e vară.
-Nu-i problemă, vine el și iarna.
-Păi da el îmi ocupă locul pe raft, și n-am loc de el.
-Dacă e așa, îl iau acasă, și îl aduc cînd crezi matale că începe sezonul.
-Ți-l dau, dar tre să-mi dai 50 de lei pe cusătură.
-Moșule nu ești întreg la minte? Eu îmi vînd din casă că n-am bani de pîine și tu crezi că o să îți dau ție pentru că ești șmecher? Nici dacă aveam nu îți dădeam, pentru că nu m-ai întrebat înainte de a îl coase. Dacă mă întrebai și eram de acord, da, eram bun de plată. Dar pentru că te-ai atins de marfa mea fără acordul meu, ai făcut-o pe riscul propriu. Și acum ai trei opțiuni, îl ții pe raft și îți scoți banii pe muncă și pe ață cînd se vinde, sau mi-l dai îl țin acasă și revin cînd zici să vin, și cînd se vinde îți scoți banii.
A treia opțiune este să îl descoși și mi-l dai înapoi.
-Păi eu nu am de unde ști dacă mai revii, poate te duci să îl vinzi în altă parte, și eu rămîn pierdut.
-Moșule îmi erai simpatic dar văd că nu ne înțelegem, ți-am spus că nu am nici un ban să îți dau, și cum ți l-am lăsat pe încredere așa poți avea și tu încredere, și chiar dacă îți înșelam încrederea, nu era mare pagubă, ziceai că ai făcut și tu pomana să coși țoala unui nevoiaș, ce mare pagubă.
Discuția a durat ceva vreme și s-a încheiat brusc cînd am, înțeles că moșul nu este de înțeles, ci doar un șnapan ca oricare altul, și cu tot respectul nu mi-a rămas nimic altceva de făcut decît să îi întorc spatele. Asta am și făcut, dar nu înainte de a îi spune ceva de dulce. Nu mai rețin exact ce, dar sigur a fost ceva de genu.
-Văd că ne învîrtim în jurul cozii. și cum ăl mai înțelept cedează, mă văd nevoit să cedez, Îți fac parpalacul cadou și poți să faci ce crezi cu el, dar ar fi de preferat să ți-l bagi în cur. Și chiar dacă ești borfaș și te lăcomești la banii mei, eu tot te iubesc ca pe un bun creștin nevoiaș. Te iubesc în gură.
Asta a fost a doua oară în viață cînd am sărit calul cu cineva mai în vîrstă decît mine. Prima dată a fost cu baba Dochia. Dacă a fost pe bună dreptate sau nu, rămîne la aprecierea fiecăruia. Am, vrut să pun link către povestea cu vecina Dochia dar nu dau de ea. Probabil nu am scris-o. Urmează la rînd.
