luni, 31 iulie 2023

Iar am rămas prost

 Ca tot omul, am venit pe lume neștiutor.

Și tot ca el, am mai învățat cîte una, cîte alta.

Pe unele le știu anapoda, sau nu prea bine, și astfel discutînd cu unul sau altul, mă mai contrazic. De multe ori online. Și se întîmplă să mai și greșesc cînd mă contrazic. Ascult argumentele, le verific și mă luminez. Alteori îl luminez eu pe celălalt. 

Chiar ieri, într-o discuție despre bateriile externe cu panou solar (care sînt un lucru minunat, dar care este tare prost executat) vine vorba despre combinația nefericită dintre panouri și baterii. Panourile trebuie să stea în soare, și inerent se încălzesc și nu mai sînt eficiente. Dar bateriile suferă și mai mult dacă se încălzesc prea tare. Și vine unu, ia mai lăsați băi vrăjeala, cum să fie panourile solare ineficiente la temperatură mare cînd ele chiar asta fac, transforma căldura în electricitate. Ha? zic eu, cum de ai ajuns atît de confuz? și îi explic în două paragrafe cum e cu fotovoltaicul, tuburile vidate sau centralele cu concentrare solară. Omul citește și se trezește. Răspunde cu un pic de cenușă pe freză. Mda se vede că eram confuz, habar nu am cum am ajuns acolo. 

Este unul din puținele cazuri cînd discut contra în domeniul ăsta, și omul recunoaște că a greșit. 

Cînd este vorba de energii regenerabile, mașini electrice și acumulatori, discuțiile sînt masiv polarizate. Ori absolut pro, ori absolut contra. Și ăștia contra sînt de o cerbicie inimaginabilă. Rar dau de unul care să recunoască că a fost prost informat. De regulă mi se servesc lozincile de bază, și după ce le demontez cu argumente imbatabile, pur și simplu mă lasă în aer, nu mai vin argumente pentru a își apăra poziția și lozincile.  Și din moment ce ei sînt cei atît de înverșunați, probabil sînt din cauză că au în mînă sceptrul dreptății și al adevărului, iar eu sînt cel mic și prost. În aceste condiții aștept lumina deșteptăciunii lor, ca să mă luminez și eu. Dar ei dispar în ceață, și eu rămîn așa cum eram. Probabil prost. 

Un caz recent este nu despre energii regenerabile ci despre un trotuar. Văd eu un articol publicat oficial în ziar despre un nesimțit care și-a tras spațiu verde pe trotuarul public. E și poză cu trotuarul lat care apoi se termină brusc cu un gărduleț mic ce delimitează un minuscul spație verde, un trotuar și mai minuscul, și apoi spațiul verde cu copaci de lîngă stradă. Ziarista furibundă, despre cum e posibil așa ceva. Plus mașinile parcate pe trotuar. Asta cu mașinile e drept mă aprinde și pe mine, și eram deja contra abuzivului proprietar, dar nedumerit despre cum poți desființa un trotuar. Citesc și comentariile, și cineva spune în treacăt că de fapt trotuarul e îngust de cînd se știe. Omul doar a îngrijit spațiul verde existent cînd a cumpărat el casa. Și mai era prin comentarii și o avocată pornită contra abuzivului. Acu, chiar eram nedumerit, măi să fie, care e adevărul. Stai să văd pe Streetview, și Da, se vede grădinița și trotuarul infim.    Dar cum era trotuarul înainte, poza din googlemaps era recentă. Caut arhiva, pe care nu am găsit-o ușor, deși era la vedere. Și dau de poza veche de un deceniu. Clar, trotuarul era la fel de îngust  Îi răspund avocatei, îi dau link căte poza de arhivă, și dînsa răspunde cu aceeași convingere că acolo este un abuz, că ea e avocată, și știe mai bine. Eu, prostu, insist.

-Păi unde e abuz? Ați văzut poza de arhivă? Este trotuarul e la fel ca înainte? Da, sau nu?

-Da este la fel ca înainte. 

-Deci ce văd eu este că omul a îngrijit un spațiu verde public lăsat în paragină. Unde este abuzul?

-Este abuz pentru că a folosit spațiul în folos propriu. 
-Păi cum e folos propriu, nu văd acolo morcovi sau cartofi, pe care i-ar folosi doar respectivul. Văd tufe de tuia și trandafiri, care au valoare estetică în folosul trecătorilor. Din curte nu se vede, gardul fiind înalt. Dacă acel gărduleț era înalt și sațiul verde nu era vizibil din stradă, era clar că e în folos propriu și nu public. Mă puteți lămuri unde greșesc? 

Și aici dialogul se încheie. Doamna avocat nu mai răspunde. Mă lasă să mor prost, nu mă luminează. 

Dar asta a fost anul trecut. Anul ăsta încă o poveste. 

Cineva își arată frustrarea privind copacii toaletați cu sălbăticie.  Da, este o problemă acută. Avem nevoie de copaci în oraș, și nu numai. 

Cineva răspunde

-Asta cu recuperatul bustenilor grosi, in special de nuc, am observat-o si eu.

Altcineva răspunde. 

Imi pare rau ca o sa va supar,dar nucul nu este un arbore care sa creasca in mijlocul trotuarului sau in gradina blocului. 

Au, îmi zic, iar sînt în ceață cum așa? Sînt și pe la mine cîțiva nuci în fața blocului, mă otrăveau lent și nu știam? ia să întreb. Și mă bag în vorbă.

-Hmmm, care e problema cu nucul din grădina blocului?Cu plopii înțeleg, puful este supărător multe zile în șir. Este un minus minor, care găsesc că e perfect acceptabil, balansat din plin de beneficii. Dar totuși înțeleg că unii sînt mai sensibili. Dar nucul ce are? De asemeni și agudul, cam face mizerie dacă e pe trotuar. Chiar săptămîna trecută am observat un ciot al unui agud imens. Era chiar lîngă trotuar. Rădăcinile umflaseră asfaltul, trebuia să fiu extrem de atent acolo. Și mizeria era supărătoare o vreme. Dar acum fără el este dezolant. Era imens și frumos. Credeam că e foarte bătrîn. Acum am văzut, avea doar vro 35 de ani. S-o fi găsit cineva care nu a mai suportat sau nu a mai suportat el să fie singur printre betoane? https://www.google.com/.../data=!3m6!1e1!3m4...

În fine, deci care ar fi problema cu nucul în grădina blocului?

Și iată că acum, o săptămînă mai tîrziu, tot nu am primit răspuns. 

Altcineva care mă lasă să mă zbat în întuneric și neștiință.

De ce îmi plac mie panourile solare

 Omenirea evoluează. Și evoluează din ce în ce mai rapid.

Cauzele sînt multiple, dar un element vital este energia. Mai precis accesul la energie abundentă și ieftină. Combustibilii fosili sînt sursa de energie condensată care ne-a adus în acest punct tehnologic și economic. Dar din nefericire acestă sursă nu este infinită, ba mai mult este și poluantă. Partea cu poluarea este parțial deja rezolvată cu filtre, catalizatoarea sau mai știu eu cu ce alte tehnologii. Dar acest parțial este minor, pentru că se pare că există implicații mult mai grave aduse de arderea diverșilor combustibili.

Astfel s-a ajuns la folosirea surselor alternative, cea eoliană și cea solară. Dar din nefericire aceste surse de energie nu sînt concentrate precum petrolul, cărbunele și gazul metan. Fiind o energie dispersată, plus că tehnologia de captare este nouă, costurile pentru tranziție sînt destul de mari. Și este perfect natural să vrei o energie mai ieftină. De ce să plătești mai mult cînd poți să plătești mai puțin? De ce să plătești tu cînd poate să plătească veciunul în locul tău?   De ce să plătești tu cînd pot plăti nepoții în locul tău? Și astfel s-a născut un curent de opinie negativă împotriva surselor de energie regenerabilă. Ba mai mult, cei ce au pus mîna pe exploatarea combustibililor fosili își văd imperiile amenințate, și pentru a își prelungi hegemonia, recurg la o propagandă masivă și deșănțată contra tehnologiilor verzi. Și din păcate, prostimea pune botul. Dar ce e mai grav, e că și oameni educați și cu masivă capacitate intelectuală cad victime acestei propagande. 

Dar povestea aceasta este despre cum am ajuns eu să îmi placă panourile solare, nu despre cum își taie omenirea craca de sub picioare.

Dar era să uit. Adepții energiei curate uneori cad în extreme imbecile propunînd soluții fanteziste și total falimentare. Una dintre aceste soluții fanteziste este folosirea forței umane pentru generarea electricității. Capcana care ne este întinsă, este realitatea sedentarismului omului modern, și necesitatea unei activități fizice constante pentru a menține un organism sănătos. Și astfel guguștiucul declară vesel, hei dacă tot trebuie să mă mișc, măcar să produc energie electrică. Dar puțini conștientizează cît efort fizic este necesar pentru a produce energia electrică. Puțini își aduc aminte că omenirea a evoluat delegînd efortul fizic către animale, ulterior către mașini. 

Eu fac parte dintre acei puțini care au experimentat cu proprii mușchi cît de greu este să pui în funcție chiar un amărît de bec de lanternă de 3 wați. Eram copil, și vara pe dealuri am avut șansa de a mă plimba cu bicicleta. Și bicicleta este un instrument minunat care îți acordă o mai mare libertate de mișcare. Dar astfel creează și iluzia că sîntem puternici. Această iluzie mi-a fost spulberată de fiecare dată cînd trebuia să pedalez la deal, sau cu vîntul din față. În plus, la un moment dat am făcut rost de un dinam și un far de bicicletă. Nu îmi trebuia, pentru că circulam doar ziua. Dar era o jucărie interesantă. Și a fost în regulă atît timp cît doar am făcut cîteva teste. Dar a venit un moment cînd am circulat noaptea, și farul a devenit util. Dar efortul necesar producerii acelui firicel de lumină era covîrștor. Brusc, de la efortul lejer mersului agale cu 10 km pe oră treceam la efortul masiv comparabil cu pedalatul la deal, sau contra vîntului. Nu mi-au trebuit multe minute pentru a constata că mai bine mă mulțumesc cu lumina stelelor. 

Și am folosit de cînd mă știu și lanterne cu diverse ocazii, pentru a citi sub pat cînd părinții impuneau stingerea, sau pe dealuri în pastoral cu stupii. Evident, bateriile erau cele disponibile de la ElBa. Se consumau rapid, și nici tocmai ieftine nu erau. Nici în radio sau casetofon nu țineau prea mult. Așa că bateriile erau folosite cu zgîrcenie. De acumulatori nici nu era vorba. Știam de cei cu plumb, dar erau masivi, pentru mașini și tractoare. Dar la 18 ani am avut prima mea surpriză. Eram la primul meu loc de muncă, la L2 Brăila, aproape de gară. Și la magazie am văzut o cutie masivă cu vreo sută, sau poate două sute de baterii mici. R 3 cum li se spunea atunci, sau AA cum li se spune acum. Am făcut ochii mari și am exclamat: 

-Băi cîtea mai baterii!!!

-Nu sînt baterii sînt acumulatori, zice magazionera. Se pun cîte o duzină în carcasele astea, și se încarcă în încărcătoarele astea. Apoi se folosesc la Talkie Walkie. E nevoie cînd pleci pe linie.

Dacă inițial făcusem ochii mari, după ce am aflat că sînt acumulatori cu siguranță că îmi și sticleau. Instant am decis că trebuie să fur cîțiva ca să îmi fac o lanternă reîncărcabilă. Dar cu coada ochiului am văzut că magazionera mă filmase cît de tare îmi sticlesc ochii, deci era clar că se prindea în caz că lipsea vreunul. Puteam cere, erau destui, dar eram prea pămpălău ca să îndrăznesc. Am înghițit în sec, m-am dezumflat și mi-am văzut de treabă.    

Cu siguranță acele baterii erau NiCd, MiMH și litiu nu erau tehnologii coapte la acea vreme. 

Decenii mai tîziu, acumulatorii au ajuns și la noi consumatorii de rînd. Primii i-am avut într-o minicameră digitală. Scumpi cu draci, mi-am  rupt din inimă să iau o pereche de rezervă. În timp s-au ieftinit. Au apărut și alte tehnologii. Și mi-am potolit și setea din copilărie. M-am tot gratulat cu tot felul de lanterne deși practic nu  îmi erau chiar necesare. Nu mai planau ochi vulturești deasupra mea ca să sting lumina. A mai fost o pană de curent ici și cînd, au prins bine, dar recunosc că lanternele sînt un moft, o nestinsă sete din copilărie. Bunicul era flămînd după lemne. Degerase bine pe front. Și a prins de frică. Astfel avea constant o rezervă de șapte metri cubi de lemne de foc,. în condițiile în care un metru cub era consumul pentru o iarnă. 

Ba am avut și  două  cu încărcare manuală. Una cu manivelă, și una cu un inductor. Un magnet care culisa în interiorul unei bobine. Între timp am evoluat și la un radio portabil, cu panou solar, și lampă led. Dacă l-aș prinde pe gagiul ăla albastru a lui Aladin aș noroci pe fiecare țăran, român sau de aiurea cu un radio ca ăsta. Și cireașa de pe tort, niște powerbanks solare care mi-au picat recent în poală.

În fine, ideea este că mulți disprețuiesc panourile solare. Nu și eu, care prizonier aici, cu doar două ore de soare zilnic la geam ....

Și nu e vorba doar de fotovoltaice. Mă fascinează și panourile solare cu tuburi vidate.  Evident nu pot înlocui soba pentru gătit, dar pentru încălzire îmi imaginez că sînt teribile. Le instalezi o dată, și adio lemne de tăiat iarnă de iarnă. Dar nu știu practic dacă chiar sînt atît de eficiente. Economia de piață bat-o vina. Prea le face scumpe. Ar trebui o fabrică la nivel național, și distribuite aproape de gratis. Atunci sigur ar fi eficiente. Și am salva și multe păduri.    

          

luni, 10 iulie 2023

@