miercuri, 14 decembrie 2011

Iar mi-a furat NASA ideile

Mulţi dintre cei ce mă cunosc mă consideră idiot, şi pe bună dreptate. am o mulţime de idei.

Nu ştiu de ce nu toată lumea poate deborda de idei, pentru că mi se pare simplu să te uiţi la lucruri aşa cum sînt şi să te gîndeşti la ele aşa cum nu sînt. A gîndi nu costă bani. Doar timp. O fi el timpul bani, dar nu întotdeauna pentru că mulţi au timp dar nu au bani.

Dar să revenim la NASA. Tocmai au trimis un nou rover spre Marte. Şi roverul ăsta nu va mai amartiza precum celelalte cu paraşută şi înveliş pneumatic, ci cu 4 retrorachete. Instantaneu mi-am şi imaginat că una din cele patru rechete poate da rateu şi totul se face varză. Mai tîrziu am văzut un comentariu care motiva această opţiune cu masa mare a noului rover. Ăsta cică are vreo tonă. Cele vechi aveau de cca 5 ori mai puţin. Deci fă paraşuta de 5 ori mai mare. Mda, atmosfera de pe Marte este este extrem de rarefiată faţă de cea de pe la noi aşa că or fi ştiind ei ce or fi ştiind, sau poate e şi la ei ca peste tot, adică au recurs la rachete ca să prindă şi nepotu lu nevasta lu şefu un contract gras.

Deci de ce aşa şi nu invers? Aşa am zis la multe alte chestii. De exemplu la lansarea pe orbită. Totul pleacă pe rachetă. Mi se pare mult mai costisitor energetic decît lansarea orizontală,  unde obiectul glisează pe aer şi nu stă pur şi simplu suspendat pe propulsie. Deci o idee ar fi să se plece ca avion, şi după ce se ajunge în straturile mai rarefiate, se trece pe rachetă, evitîndu-se astfel şi poluarea parţial. Altă idee mai fantastică ar fi o platformă mobilă aeriană undeva la zece douăzeci de kilometri în aer, un imens dirijabil de pe care să se facă lansarea. Pînă acolo totul se urcă lejer şi cătinel pe cablu. Da probabil or fi idei aiuristice, neeconomice sau imposibil de realizat.

Dar na că una mi-a fost furată :), nu de NASA,  ci de alţi  pasionaţi de astronautică, printre care şi Paul Allen cofondator Microsoft, alături de fondatorul Paypal, şi alţii. Planul lor este exact ce visam eu. Un avion propulsat de 6 motoare de 747, care odată ajuns sus în atmosferă va lansa modulul rachetă.




Deci, pregătiţi valizele. Plecăm pe orbită :)

Ce e fericirea?

Citeam un articol despre cele mai fericite naţiuni, şi autorul citează două celebrităţi

  • Charles Schulz, creatorul benzilor desenate Peanuts, a scris, “Fericirea este un căţeluş cald ”
  •  John Lennon are o părere differită: “Happiness is a warm gun.” Fericirea este un pistol cald.
N-am prins pe moment semnificaţia.  M-am prins în cele din urmă. Pistol cald vrea să însemne pistol fumegînd, cu care tocmai s-a tras. Cinic vorbind e un adevăr acolo. Alt adevăr cinic e că  ironia sorţii a făcut ca John Lennon să moară "fericit". Numai că pistolul cel cald nu era în mîna lui :).

Totuşi intrigat de această afirmaţie am căutat detalii, şi da, afirmaţia este făcută sub forma unei piese incluse pe unul din cele mai importante albume Beatles. Versurile nu prea  sînt ceva explicit, unii zicînd că e vorba despre droguri, alţii că e despre dragostea lui pentru Yoko. Dar asta nu are prea mare importanţă. Muzica se ascultă nu se disecă. 

Şi am mai dat peste un detaliu, şi anume că nu el a inventat calamburul ci l-a văzut scris pe coperta unei reviste de arme în anii 60, cînd vorba lui Schulz era în vogă, şi mulţi o parafrazau.


luni, 12 decembrie 2011

Am un papagal pe cap nu-i aşa?

La cîte vise trăsnite îmi bîntuie nopţile poate ar fi loc de un blog dedicat subiectului.

Dar orice este servit în cantităţi industriale devine banal, aşa că oricum ignor multe dintre cele care ar merita scrise. Acest vis este amuzant aşa că şi-a făcut drum aici.

Eram cumva în faţa blocului vecin, dar relaxat aşa cum aş fi afară în curte pe şezlong  bronzîndu-mă la... lună se pare pentru că era oră de noapte. Prin faţa mea trec cîţiva pui de cerşetor, o procesiune demnă de filmele cu buget mare. Era ceva simbolic aici, dar am uitat fiindcă a trecut ceva vreme pînă m-am decis să scriu. În scena următoare apare un personaj feminin, siluetă şi costumaţie impecabile. Mai apar şi alţii imediat, dar nu coborînd din scara în faţa căreia eram, ci venind dinspre stradă. Au schimbat saluturile de rigoare şi parcă mai aşteptau pe altcineva cînd atmosfera se schimba brusc. S-a întîmplat ceva, un trecător sau tot cunoştinţă a călcat pe bec, nu mai reţin, poate prin vreo remarcă la adresa zdrenţăroşilor, ceva deplasat chiar dacă nu era adresat cuiva cu faţa subţire. Brusc, respectivul este imobilizat, el fiind cu spatele către mine. Chiar în faţa mea fiind prima tipă apărută în decor, care îl ţinea şi ea cu braţul stîng de piept în acelaşi timp ferindu-şi capul aplecîndu-l către mine. Îl ferea pentru a nu încasa friendly fire de la cel ce îi remodela faţa împricinatului.

Călăul părea să fie un tip solid dar nu prea ascuţit la minte şi care acum nu prea realiza că e cazul să se oprească, şi ceilalţi nu îi prea găseau butonul de oprire. Eu eram doar spectator, dar fiind la cîţiva centimetri distanţă, presimţeam ca voi primi şi eu vreun ricoşeu, aşa că nu ştiam cum să mă topesc din tabloul ce se pictase în jurul meu.  (faza asta cu pumni mitraliaţi în mutra cuiva clar vine de la o reclamă care ma agasează, în care Popeye şi Bluto stau faţă în faţă si pulsează stresant. Reclama e a unei bănci care cică ar fi Popeye, în timp ce Bluto e dobînda, primul mitraliind pumni dobînzii ca să ne fie nouă bine... )

Scap cumva şi eram deja în casă, unde auzeam vocea unui papagal care spunea nu ştiu ce. Nu îi dădeam importanţă, eram încă plin de alte preocupări. În subconştient credeam că o fi tonul vreunui mobil, sau mai ştiu eu ce. Între timp ajung în sufragerie unde fratele meu lucra ceva la calculator cu spatele la mine. Deseori dacă e prins, îşi vede de ale lui, eu de ale mele, nu e nevoie să facem plecăciuni unul în faţa altuia doar pentru că s-a întîmplat să trecem prin acelaşi spaţiu. Dar acum se întoarce, mă priveşte şi zîmbeşte amuzat. Nu sîntem noi genul să zîmbim nemotivat, sau aşa de dragul celuilalt, aşa că evident era un motiv. Fac legătura cu sunetele auzite mai înainte şi deşi nu simţeam nimic pe cap, am dedus ce se întîmplă.

- Am un papagal pe cap nu-i aşa?

El confirmă înclinînd din cap zîmbind îngăduitor şi se întoarce la treaba lui. Clar era papagalul cuiva din grupul de afară. trebuia să îl prind şi să îl returnez. Aici în sufragerie, cameră mare, aveam de furcă fugărindu-l, baia era departe, aşa că aleg bucătaria, la doi paşi. Nu ştiu de ce nu am ales holul, care era şi mai mic, şi prin carte treceam ca să intru în bucătărie. Mă aplec şi ridic mîna ca să găbjesc lighioana, comvins că e ceva cît o vrabie de nu îi simţeam greutatea prin căciulă, dar cînd pun mîna simt o suprafaţă solidă acoperită cu pene, ceva ce ar fi putut foarte bine aparţine unei raţe. Papagalul meu se pare că nu era chiar atît de mic.

Acu stau şi mă gîndesc, ce o  fi indus ideea asta în vis? Papagalul oi fi chiar eu? sau doar un exemplar din stolul ce îmi locuieşte la mansardă?