Teoria ciclurilor

 Se pare că totul în acest univers ciclează. Nu am spus-o eu, au spus-o alții, și din spirit de contradicție îmi vine să caut lucruri stabile care nu ciclează. Dar pînă voi găsi unul accept ideea că este adevărat, sau că măcar majoritatea lucrurilor ciclează.

Dar ideea pe care vreau să abordez acum este importanța cooperării ciclurilor în dorința de a avansa sau de a progresa. Un alt fapt de bază este că nu sîntem singuri. Sîntem mulți, unii ar zice că deja prea mulți, și toți concurăm pentru resurse limitate. Concurînd de unul singur contra tuturor evident vei fi sortit eșecului.  Și așa apare ideea de echipă. Cea mai mică formă de echipă este cuplul, perechea. Te asociezi cu încă o persoană, și acum nu mai ești singur, Sînteți doi. Doi care aspiră către obținerea unui scop, doi care vor să ajungă undeva. Și pentru a ajunge undeva e nevoie de un efort comun. nu se poate ca unul să se suie în cîrca celuilalt și să fie cărat la destinație. Asta e mai rău decît a fi singur. Efortul îl faci tot singur dar faci un efort dublu. E logic că ambii trebuie să coopereze.  

Și acum ajungem la ideea ciclurilor. Și noi ca persoane, ca entități, ciclăm ca orice altceva în univers. Sîntem uneori sus, alteori jos. Ziua sîntem activi, noaptea dormim. Și acum să zicem că scopul comun este să mergem undeva. Ziua mergem, noaptea ne odihnim. Fără cooperare chiar și în cuplu, e ca și cum am fi singuri, mergem fiecare pe picioarele lui. Hai să ne imaginăm acum o cooperare. unul doarme, celălalt merge. Evident cel ce doarme va dormi în cîrca celui care merge, pentru a nu rămîne în urmă. Dacă am fi atît de puternici încît să putem merge cu aceeași viteză cu cineva pe umeri, e clar că echipa se va deplasa cu o viteză dublă decît individul singur. Efortul este similar, dar progresul este dublu. Evident, nu sîntem chiar atît de puternici. Surplusul de greutate ne va încetini. Dar atît timp cît viteza nu va fi mai mică decît jumătate, cooperarea aduce un plus. Acest plus va aduce victoria în fața echipelor care nu cooperează, sau care cooperează mai puțin. 

Pentru a vizualiza mai bine eficiența cooperării putem privi la o bicicletă și pedalele sale. Cînd o pedală este în acțiune, cealaltă este în proces de recuperare, de întoarcere în poziție de eficiență. Ajutată de inerție, o bicicletă se poate deplasa și cu o singură pedală activă, efortul depus în faza activă a ciclului de pedalare împingînd tot sistemul pînă la punctul în care pedala poate fi iar activă. Dar se pierde din viteză. Și la ciclul următor efortul va fi irosit în accelerare în loc să fie folosit pentru avans. Cu ambele pedale active, toată energia se folosește pentru avans. Cu ambele pedale active bicicleta funcționează eficient. Același proces se întîmplă și la un motor, unde pedalele, pistoanele, pot fi mai multe. Și același lucru se întîmplă în orice echipă. 

Un exemplu clar al acestei teorii este ilustrat în povestirea Bicicleta cu pedale, publicată cu ceva ani în urmă.  Acea aventură a fost un efort masiv. De multe ori în perioada de pregătire am fost pe punctul de a renunța. și eu și fratele meu am avut momente de descurajare, momente în care am fi preferat să renunțăm, și să ne complăcem în inactivitatea și rutina zilnică. Dar exact ca în mecanismul pedalei celălalt, încă dornic și plin de entuziasm a reușit să îl ridice pe cel căzut.