A recicla sau a nu recicla

Am auzit într-un film o replică. Personajul respectiv a dat de o belea numită cancer. Cînd primeşte de la medic vestea, după cum era de aşteptat se revoltă un pic,
-Why me? De ce eu?, De ce tocmai eu, pentru că nu fumez, nu beau, fac sport regulat, reciclez...

Mi-au trebuit cîteva momente ca să înţeleg ce caută reciclatul în fraza aia. Ori e o glumă, ori un fel de a zice, sînt băiat bun, de ce să fiu pedepsit?

Eu sînt teoretic un ecologist. Zic teoretic, pentru că sînt conştient că poluarea este o problemă dură, poate chiar fatală pentru umanitate. Dar practic, la nivelul meu de furnică înregimentată urban, tot ce pot face e să nu arunc gunoiul aiurea, ceea ce fac, şi să mă duc să plantez cîte un copac, ceea ce nu fac.

O altă mică contribuţie ar fi reciclarea. Chiar am văzut asta în casa unor olandezi acum cîţiva ani. Oamenii aveau un coş de gunoi mare cît un tomberon, pentru hîrtii, iar pentru inerentul rest menajer, organic, aveau obişnuita găleată cu capac, şi punga neagră din plastic. Nu era mare lucru de aruncat, cojile de ceapă şi cartofi, plantele de la ceai, dar chestiile astea umede se cam împuţiseră. Atunci mi-a venit ideea că ar fi putut face un pas înainte, resturile menajere organice fiind aruncate într-un dispozitiv de tocat încorporat în scurgerea de la chiuvetă, şi deversate separat de scurgerea de la maşinile de spălat (care fiind cu detergent să fie purificată separat), împreună cu cea de la veceu, din care se poate obţine îngrăşămînt natural.

Ok, asta e la ei, sistemul este organizat pentru reciclare. Şi la noi era o tentativă cu colectarea hîrtiei, şi a metalelor, dar unde există aceste centre de colectare habar nu am. Doar pe la şcoli se mai cere elevilor să aducă hîrtie. Şi pentru că e greu de adunat, copii colectează pachetele cu reclame lăsate prin holuri de cei plictisiţi să le pună în cutiile poştale. Dar asta e altă poveste.

Acele tomberoane imense pentru reciclare, în trei culori, le-am observat prima dată în Brăila acu mulţi ani, poate 10. Nefiind o acţiune concertată, tomberoanele erau cam inutile. Nimeni nu le folosea.

Acu vreo juma de an am văzut tricoloarele şi la mine în cartier. Dar din nefericire, puse cîte un set la 4 blocuri, adică pe aleele alăturate, nu şi pe aleea mea. Chiar în zilele alea, fratele meu şi-a pus ordine în gunoaiele lui, aruncînd o mulţime de cutii de carton şi polistiren expandat. Remarc amuzat că acum avem şi noi reciclare.  El se miră, şi spune că nu a văzut. Precizez că e la blocurile vecine. Sorry, spune el, nu am timp să mă trambalez pînă acolo. Şi are dreptate, mereu e presat de timp. Le-aş fi dus eu, dar erau prea voluminoase.

În fine, eu am apreciat efortul gospodarilor locali pentru reciclare aşa că de atunci am adunat separat cutiile şi pungile de lapte, că maculatura oricum o colectam şi o dădeam copiilor din vecini pentru şcoală. Am şi apucat să duc un transport de hîrtie şi plastic. Luna asta am avut un transport gras, adunasem şi metal, resturile rămase de la confecţionarea tricicletei, plus conserve şi spray-uri adunate toată iarna. Iau eu ţosca cu metale, bucuros că sînt băiat bun şi reciclez, şi mă tîrîi pînă la blocul vecin. Ajuns acolo, constat că dispăruseră containerele colorate. Înjur suculent, îmi amorţise mîna, am o problemă de ceva vreme de îmi amorţeşte frecvent, cred că mă paşte un infarct. Mai înjur o dată, că puteam să le arunc în containerele de gunoi de la blocul nostru, nu să le car pînă aici. Şi mai înjur o dată, că puteam să nu îmi bat capul toată iarna cu gluma asta.

Acu sînt curios dacă am avut doar ghinionul să nimeresc ziua cînd containerele au fost duse să fie golite, ori proiectul cu reciclarea s-a dus pe apa sîmbetei, sau poate au fost furate de vreun fabricant de pliciuri de muşte.