joi, 5 august 2021

Trei ore de călătorie în jurul lumii.

 https://youtu.be/1javruW-Ycw

Unul din multele filme pe aceeași temă care umplu Youtubeul.

Un titlu plin de gogoși, trei acorduri repetate la disperare, dar care pot prinde, dacă starea psihică e cea potrivită.  Dar secvențele video fac totul, natura în plină desfășurare. Un tempo perfect, schimbări dese de decor, pentru a nu lăsa plictiseala să se înfiltreze, dar nu atît de rapide încît să te amețească. Evident, dacă papila ta gustativă vrea altceva în această clipă, filmul nu te va prinde. 

Dar pe mine m-a prins. După ce două luni mi-am admirat calm flota în derivă, ieri am tăiat pepenele care mă aștepta nerăbdător de două zile, dar pentru care nu am avut suficientă energie, și mi-am readus aminte cum e să te simți bine. Nu bine cu sensul de extaz, ci bine cu ideea că nu te mai doare nimic. 

Am chituit o bortă surpriză descoperită într-o margine de pervaz,. și încet încet am revenit la fantomele flotei mele. Azi am mai cîrpit un pic la bortă, am mai rezolvat vreo două obligații, am mai ciugulit vreo două inutile bonusuri la niște jocuri puerile, și am mai revenit la YouTube, unde după două povești cataclismice am ajuns la acest film. Și am trăit o stare de care uitasem că există. O stare de liniște și bucurie, o dulce melancolie. 

-Numele tău e melancolie, îmi zicea o prietenă de internet. Nu știu cum de m-a ghicit, pentru că nu ne aventurasem cu discuții pe teme de stări psihice. Și astfel mi-am amintit de copilărie și alte vremuri bune. Vremuri bune cînd descopeream o bucată muzicală care îmi aducea iar și iar clipe de extaz. Extaz pe care mi-aș fi dorit să îl împărtășesc și cu altcineva, (Dacă citește aceste rînduri se recunoaște. ) Dar diferențele de gusturi muzicale sînt bariere greu de trecut. Și mai e necesară și pacea sufletească. Cînd ești agitat, nemulțumit, sau nerăbdător, nu poți gusta așa ceva.

Am savurat cîteva minute neașteptatul cadou, și mi-a revenit dorința de a putea împărtăși această bucurie. Aș fi dat orice ca să pot împărtăși această bucurie. Orice, chiar și restul timpului alocat în această existență. Dar sacrificiul nu e posibil, și oricum era parșiv, pentru că timpul rămas e mai mult pedeapsă decît bucurie. Pauza s-a terminat, capul e la fund.

Și bucuria respectivă ți-o poți dărui doar tu însuși, nu o poți prii cadou de la altcineva. Și dacă tot ai citit pînă aici, te invit să descoperi acea bucurie. Eu ți-am arătat calea, pașii sînt ai tăi de făcut.

Și surprinzător, nu ai nevoie de averi ca să simți acea bucurie. Acum da, beneficiez de o adevărată avere, un buncăr de beton, în care îmi vine totul pe țeavă. Tehnologie divină care îmi aduce lumea la distanță de un click. Dar ironia sorții, toată această avere nu a putut aduce decît cinci minute de nectar al zeilor. Dar în copilărie nu aveam nimic. Dormeam într-o cutie de carton sau o colibă de paie. Tot ce aveam era burta plină și tricoul de pe mine. Nu aveam avere, și nici viitor, prizonier în spatele a două cortine de fier. Dar paradoxal, eram liber. Eram liber să zbor, cu gîndul.    

   

Niciun comentariu: