De ce îmi plac mie panourile solare

 Omenirea evoluează. Și evoluează din ce în ce mai rapid.

Cauzele sînt multiple, dar un element vital este energia. Mai precis accesul la energie abundentă și ieftină. Combustibilii fosili sînt sursa de energie condensată care ne-a adus în acest punct tehnologic și economic. Dar din nefericire acestă sursă nu este infinită, ba mai mult este și poluantă. Partea cu poluarea este parțial deja rezolvată cu filtre, catalizatoarea sau mai știu eu cu ce alte tehnologii. Dar acest parțial este minor, pentru că se pare că există implicații mult mai grave aduse de arderea diverșilor combustibili.

Astfel s-a ajuns la folosirea surselor alternative, cea eoliană și cea solară. Dar din nefericire aceste surse de energie nu sînt concentrate precum petrolul, cărbunele și gazul metan. Fiind o energie dispersată, plus că tehnologia de captare este nouă, costurile pentru tranziție sînt destul de mari. Și este perfect natural să vrei o energie mai ieftină. De ce să plătești mai mult cînd poți să plătești mai puțin? De ce să plătești tu cînd poate să plătească veciunul în locul tău?   De ce să plătești tu cînd pot plăti nepoții în locul tău? Și astfel s-a născut un curent de opinie negativă împotriva surselor de energie regenerabilă. Ba mai mult, cei ce au pus mîna pe exploatarea combustibililor fosili își văd imperiile amenințate, și pentru a își prelungi hegemonia, recurg la o propagandă masivă și deșănțată contra tehnologiilor verzi. Și din păcate, prostimea pune botul. Dar ce e mai grav, e că și oameni educați și cu masivă capacitate intelectuală cad victime acestei propagande. 

Dar povestea aceasta este despre cum am ajuns eu să îmi placă panourile solare, nu despre cum își taie omenirea craca de sub picioare.

Dar era să uit. Adepții energiei curate uneori cad în extreme imbecile propunînd soluții fanteziste și total falimentare. Una dintre aceste soluții fanteziste este folosirea forței umane pentru generarea electricității. Capcana care ne este întinsă, este realitatea sedentarismului omului modern, și necesitatea unei activități fizice constante pentru a menține un organism sănătos. Și astfel guguștiucul declară vesel, hei dacă tot trebuie să mă mișc, măcar să produc energie electrică. Dar puțini conștientizează cît efort fizic este necesar pentru a produce energia electrică. Puțini își aduc aminte că omenirea a evoluat delegînd efortul fizic către animale, ulterior către mașini. 

Eu fac parte dintre acei puțini care au experimentat cu proprii mușchi cît de greu este să pui în funcție chiar un amărît de bec de lanternă de 3 wați. Eram copil, și vara pe dealuri am avut șansa de a mă plimba cu bicicleta. Și bicicleta este un instrument minunat care îți acordă o mai mare libertate de mișcare. Dar astfel creează și iluzia că sîntem puternici. Această iluzie mi-a fost spulberată de fiecare dată cînd trebuia să pedalez la deal, sau cu vîntul din față. În plus, la un moment dat am făcut rost de un dinam și un far de bicicletă. Nu îmi trebuia, pentru că circulam doar ziua. Dar era o jucărie interesantă. Și a fost în regulă atît timp cît doar am făcut cîteva teste. Dar a venit un moment cînd am circulat noaptea, și farul a devenit util. Dar efortul necesar producerii acelui firicel de lumină era covîrștor. Brusc, de la efortul lejer mersului agale cu 10 km pe oră treceam la efortul masiv comparabil cu pedalatul la deal, sau contra vîntului. Nu mi-au trebuit multe minute pentru a constata că mai bine mă mulțumesc cu lumina stelelor. 

Și am folosit de cînd mă știu și lanterne cu diverse ocazii, pentru a citi sub pat cînd părinții impuneau stingerea, sau pe dealuri în pastoral cu stupii. Evident, bateriile erau cele disponibile de la ElBa. Se consumau rapid, și nici tocmai ieftine nu erau. Nici în radio sau casetofon nu țineau prea mult. Așa că bateriile erau folosite cu zgîrcenie. De acumulatori nici nu era vorba. Știam de cei cu plumb, dar erau masivi, pentru mașini și tractoare. Dar la 18 ani am avut prima mea surpriză. Eram la primul meu loc de muncă, la L2 Brăila, aproape de gară. Și la magazie am văzut o cutie masivă cu vreo sută, sau poate două sute de baterii mici. R 3 cum li se spunea atunci, sau AA cum li se spune acum. Am făcut ochii mari și am exclamat: 

-Băi cîtea mai baterii!!!

-Nu sînt baterii sînt acumulatori, zice magazionera. Se pun cîte o duzină în carcasele astea, și se încarcă în încărcătoarele astea. Apoi se folosesc la Talkie Walkie. E nevoie cînd pleci pe linie.

Dacă inițial făcusem ochii mari, după ce am aflat că sînt acumulatori cu siguranță că îmi și sticleau. Instant am decis că trebuie să fur cîțiva ca să îmi fac o lanternă reîncărcabilă. Dar cu coada ochiului am văzut că magazionera mă filmase cît de tare îmi sticlesc ochii, deci era clar că se prindea în caz că lipsea vreunul. Puteam cere, erau destui, dar eram prea pămpălău ca să îndrăznesc. Am înghițit în sec, m-am dezumflat și mi-am văzut de treabă.    

Cu siguranță acele baterii erau NiCd, MiMH și litiu nu erau tehnologii coapte la acea vreme. 

Decenii mai tîziu, acumulatorii au ajuns și la noi consumatorii de rînd. Primii i-am avut într-o minicameră digitală. Scumpi cu draci, mi-am  rupt din inimă să iau o pereche de rezervă. În timp s-au ieftinit. Au apărut și alte tehnologii. Și mi-am potolit și setea din copilărie. M-am tot gratulat cu tot felul de lanterne deși practic nu  îmi erau chiar necesare. Nu mai planau ochi vulturești deasupra mea ca să sting lumina. A mai fost o pană de curent ici și cînd, au prins bine, dar recunosc că lanternele sînt un moft, o nestinsă sete din copilărie. Bunicul era flămînd după lemne. Degerase bine pe front. Și a prins de frică. Astfel avea constant o rezervă de șapte metri cubi de lemne de foc,. în condițiile în care un metru cub era consumul pentru o iarnă. 

Ba am avut și  două  cu încărcare manuală. Una cu manivelă, și una cu un inductor. Un magnet care culisa în interiorul unei bobine. Între timp am evoluat și la un radio portabil, cu panou solar, și lampă led. Dacă l-aș prinde pe gagiul ăla albastru a lui Aladin aș noroci pe fiecare țăran, român sau de aiurea cu un radio ca ăsta. Și cireașa de pe tort, niște powerbanks solare care mi-au picat recent în poală.

În fine, ideea este că mulți disprețuiesc panourile solare. Nu și eu, care prizonier aici, cu doar două ore de soare zilnic la geam ....

Și nu e vorba doar de fotovoltaice. Mă fascinează și panourile solare cu tuburi vidate.  Evident nu pot înlocui soba pentru gătit, dar pentru încălzire îmi imaginez că sînt teribile. Le instalezi o dată, și adio lemne de tăiat iarnă de iarnă. Dar nu știu practic dacă chiar sînt atît de eficiente. Economia de piață bat-o vina. Prea le face scumpe. Ar trebui o fabrică la nivel național, și distribuite aproape de gratis. Atunci sigur ar fi eficiente. Și am salva și multe păduri.