Nu sînt de acord! Tu ești?

Cookies, prăjiturele. Toată lumea le vrea, asta dacă nu cumva ești deja prea gras sau bolnav.
Dar aici vorbim de alte cookies, alea din calculator.

Și astea sînt fix nimic, adică sînt niște chestii mici, ca multe alte chestii mici din calculator, care nu știm ce fac. Ei știm noi ce fac, adică așa în mare, sînt niște fișiere text care păstrează niște informații. Ceva asemănător sînt fișierele .ini. Și alea păstrează niște informații, e drept de alt gen. dar de alea nu se leagă nimeni. Și mai există și o mulțime de alte fișiere temporare, sau mai puțin temporare care hălăduie prin calculatoarele noastre și de care nu avem habar.

Dar na că pe cookies s-au supărat niște unii. Pe bună sau rea dreptate, n-am idee, dar știu că s-au supărat. Și s-au plîns la autorități, și autoritățile pe bună dreptate au dat lege.

-Băi știi ce? nu mai pui cookies
-Nu se poate fără, și de ce să nu pun dacă omu vrea?
-Păi lu care vrea îi pui.

Și uite așa orice posesor de pagină web trebuie să își informeze vizitatorul că are cookies, și cui nu îi convine, n-are decît să se ducă în altă parte. Sau poate oferi opțiunea de a vizita fără să i se pună cookies, adică nu se va bucura de o experiență optimizată. Dar ce e enervant, e că unii nu oferă această opțiune, ci doar butonul cu sînt de acord.  Practic este aceeași chestie cu simpla informare că vizitarea paginii echivalează cu acordul de a se folosi cookies. Nu-ți convine, pleci. Da, e în regulă, cînd dai click ești conștient că ai acceptat, nu poți motiva că nu ai observat informarea. Dar de ce să mă obligi? Lasă-mă să îți vizitez pagina neoptimizat. Bine, bine, am înțeles, ești un profesionist, nu îți permiți să oferi un serviciu de proastă calitate, așa că cine te vrea să te vrea cu tot cu cookies.

Dar ce mi-a sărit acum dopul la sticla cu muștar, e că m-am lăsat prostit de o reclamă. Mi-am zis, hai să văd care e treaba. Dar nu apuc să văd despre ce e vorba pentru că totul era blocat de un buton prin care trebuia să accept politica de confidențialitate. Păi bine nenicule, mă inviți la tine ca să îmi vinzi marfa ta, și știi bine că sînt acrit de reclame, și tu în loc să te bucuri că m-ai prins, și să îți lauzi marfa repede pînă nu mă plictisesc, mă iei și mă freci cu cookies?

Și cam așa e cu legea, e dată să te proteje, dar mai rău te bagă în belea. Ideea e că cookies sînt inofensive. Dar pot fi folosite pentru a ți se servi gărgăuni. Dar cine se ocupă cu gărgăuni, oricum nu are frică de lege așa că îți va servi gărgăuni fără să te informeze, în schimb are la îndemînă o nouă unealtă, butonul de acord. Toată lumea dă click de accept pe astea, așa cum  dă și pe alea cu milioane de pagini de politici de confidențialitate. Habar nu ai ce accepți, dar te riști, te-ai învățat cu ele ca țiganul cu scînteia. Dar eu nu am chef să mă risc. Deci refuz cu încăpăținare orice buton de accept. dacă este o simplă informare, da merge, accept să intru pe pagină. Dacă e cu buton, dau reject, dacă nu are reject, am plecat direct, trebuie să fie ceva extrem de important ca să mă convingă să verific la ce îmi dau eu acceptul acolo.

Supercapacitoarele acumulatoarele viitorului?

Apar pe net o grămadă de năzdrăvănii, majoritatea doar din dorința reporterilor sau a celor ce trăiesc din clickuri de a atrage atenția cititorului. Multe sînt doar posibile soluții la unele din problemelor zilei de azi, soluții aflate încă în cercetare, dar fără șanse de a deveni viabile economic. Cum ar fi de exemplu curentul electric obținut din plante. Cineva a cercetat chestia asta, s-a dovedit că produce curent, dar extrem de puțin, dar asta nu a împiedicat pe reporteri să exagereze povestea cît se poate pentru a mai stoarce un click două din credulitatea cititorului. Ba s-a găsit unu să pornească și o afacere pe Kickstarter în care vindea un ghiveci cu o plantă care cică încarcă mobilul.

Chiar și publicațiile seriosase au început să mă oboasescă cu titlurile gen... posibil breackthrough. Sînt o mulțime de posibilități tehnice, unele sînt cercetate din curiozitate, sau pentru chestii de nișă, dar sînt prezentate cu atîta entuziasm, de îți vine să crezi că peste cîțiva ani vine raiul pe pămînt. Una era de exemplu cum că se poate transmite informație pe rețeaua electrică, deci nu mai tragi cabluri pentru net.  Dar trec anii, și îți aduci aminte de una și de alta și te miri unde au dispărut. Da, este un obicei modern, titluri sforăitoare, apoi ceva umplutură de articol. Toată lumea citește titlul, cade pe spate și dă mai departe. Cîțiva fraieri ca mine chiar citesc și se mai scarpină în cap. Și e obositor să citești atîtea hoaxuri, adică gogoși. Soluția este să elimini publicațile care fac abuz de chestia asta. Beleaua e că unele ajung și în publicații serioase precum TED. Îmi aduc aminte de două, una era cu transmiterea de informație prin becurile cu led și receptată prin panou solar. Logica e simplă, mai multă lumină, mai mult curent, și alternezi alimentarea becului, care produce variație în outputul panoului solar, care citit de un soft poate transmite informație. Asta la TED!!!. M-am lăsat prostit o vreme pînă am realizat că latența din sistemele respective cu siguranță nu permite o lărgime de bandă suficientă. Se preciza că merge cu produse din comerț. Alta a fost cu un puști care a creat cică un gel din alge sau nu știu ce plante care cică oprește în cîteva secunde orice hemoragie. Am tot așteptat să apară pe piață, au trecut anii, am văzut-o și la TED, și tot se tărăgăna pînă a dispărut în ceață. La asta nu am suficiente cunoștințe pentru a intui dacă e cioacă sau nu, dar studiind informația de pe net, cam aș zice că e un scam urît. O puteți căuta și vedea ce s-a mai ales de ea. cuvinte cheie Joe Landolina, și stop bleeding gel.

Toate ca toate, dar în materie de energie și stocarea ei se anunță străpungeri la fiecare cîteva zile. Răsună lumea de străpungeri, dar lumea merge tot pe plumb și litiu. Ba e pe zinc, ba tot pe litiu dar în altă formulă, ba e solid state, ba e lichidă, vine străpungerea și dă giguștiucu pe spate. Recent am mai azit de una, un fel de fuel cell. Și cumva e pusă doar pe o mașină sport numită Quantino. Văd știrea pe canale serioase, dar săpînd un pic în detalii, ceva chestii tehnice nu se lipesc. Mai sap un pic și văd că de fapt totul e orchestrat de Nunzio la Vecchia, care la origine cică producea muzică pentru lifturi, mai apoi a mai inventat ceva, nu mai rețin exact ce, parcă un panou solar revoluționar, care a dispărut în neant. Deci cam miroase puternic a scam. Dar oamenii cad pe spate, pentru că da, vedem titlul, gata cu mașina electrică, vine mașina cu apă sărată. Și asta era acum doi ani. Omu cică nu poate dezvălui detalii pentru că patentul e în lucru. E în discuție cu automakeri. Anii au trecut, dar nimic nou. Țineți minte quantino și Nunzio și mai verificați peste cîțiva ani.

Oricum, toată povestea de mai sus e doar prologul. Ce vreau eu să prezint aici este o altă străpungere, cea a supercapacitoarelor. Astea chiar funcționează, sînt în mică revoluție de cînd cu grafenele. Vedem chestii serioase precum asta, https://youtu.be/KQ2Eo6wl5r0 Și aici se explică clar, supercapacitoarele complementează acumulatorii, nu îi pot înlocui. Se fac și experimente, ca aici unde se vede că mașina pornește. și nu doar o singură dată, https://youtu.be/z3x_kYq3mHM, și chiar dacă supercapacitoarele sînt mai scumpe, avînd în vedere că rezistă cu mult mai mult, pe termen lung ieși mai ieftin decît să tot schimbi bateria cu plumb.

Și pe ideea asta, iată și știrea care te dă pe spate. Spercapacitorul, rezervorul de combustibil al viitorului. https://youtu.be/3K8JIC-ov_Y Noi știm că nu merge, nu încă cu tehnologia de azi, dar iată vine cineva care spune că a rezolvat problema, și chiar a scos produsul pe piață. Prezentarea pare convingătoare. Chiar mă convinsese, dar la urmă omu zice că tot ce mai trebuie este să îl creadă lumea. De ce să îl creadă dacă produsul e valabil? Nu trebuie să creadă ci doar să vadă produsul. Alte filmulețe care prezintă produsul sînt următoarele, unde un partener al celui cu supercapacitoarele pune la dispoziție soluții de stocare a energiei bazate pe modulul numit Sirius. https://youtu.be/WFef1VJHUaU. Altă prezentare. https://youtu.be/V6gRp-COMHs. Aici vedem demonstrația cu un motostivuitor. https://youtu.be/Rm69TFxicfM. Mai vedem și o demonstrație prea tehnică pentru nivelul meu, din care nu am înțeles mare lucru.  https://youtu.be/7qSNG7nUQbQ. Mai vedem și o prezentare publică la un show ceva.  https://youtu.be/SlwFkagsjd4. Vizionarea filmulețelor de mai sus conduce la ideea că acest produs este mai ieftin decît acumulatorul cu litiu, și are o mai mare capacitate de stocare, dar vizitarea linkurilor unde spune că produsul poate fi găsit nu duce la detalii despre preț, ci cel mult la niste grafice cu detalii tehnice. Căutînd după cuvinte cheie, google duce totuși la un magazin care are produsul. https://solarbatteriesonline.com.au/product/sirius-energy-storage-capacitor-module-3-55kwh-48v/.
Vedem astfel că un modul de 3,5kW costă cinci mii de dolari, probabil australieni, dar tot iese un pic peste o mie de dolari pe kW. Și la powerwall, dacă nu am citit greșit prețul e la jumate, sau cam același dacă am citit greșit. Iar la greutate, de asemeni sirius e dublu decît Tesla. Aici e clar, nu am avut ce greși. Da, la chestia cu prețul mai mic o spune pe undeva prin filmulețe e chestia cu ideea că ține 45 de ani deci în juma de secol ieși mai ieftin. În fine ideea finală este dacă produsul e realist sau ceva pute. Pentru a lămuri situația priviți acest test făcut de nișțe oameni care se pricep.  https://youtu.be/tD7MXTfumJs. Sînt chestii tehnice acolo, deci sînt depășit. O chestie e clară totuși. Cei care testează spun că pierderea prin încărcare este mult prea mare, nu e conformă cu publicitatea făcută, dar Paul Wilson, partenerul celui de la KiloWattLabs spune într-un comentariu că testul este făcut pe un model mai vechi care nu era la performanțele celui actual.

Acum rămîne la latitudinea cititorului dacă SiriusCapacitors este un produs revoluționar sau dimpotrivă.  

Răul din noi

În articolul precedent ziceam:

Pe fondul referendumului s-au produs discuții chiar și în bula mea izolată, cît s-au produs în întregul an. Nu este un subiect care să mă intereseze, am încercat să îl ignor, dsar nu am reușit. Dar chiar după ce s-a încheiat iaca dă peste mine una care m-a scos din pepeni. O postare pe FB. https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2159247011059660&id=100009231459771

Dau și copiere aici pt cazul că dispare.

”Duminica e pe sfârșite. Poate că nici nu va mai fi niciodată o Duminică reală. Nu, n-am să mă mai gândesc în timpul Liturghiei cum vă boicotați sufletele, m-am dezlipit de această datorie. Știu. Nu mi-ați cerut-o niciodată, dar mi-au trebuit zilele acestea să înțeleg. De fapt nu ați cerut Bisericii nimic. Ea v-a oferit mereu, ca o îndrăgostită, iubitului ei - sau, mă rog, definiți cum vreți cuplul, e liber - tot ceea ce ținea de boicotarea răului din voi, din viețile voastre. Nici măcar nu mai e nevoie să ne prefacem de-acum. Știm fiecare încotro ne îndreptăm privirile, care este drapelul sub care slujim.” Pr. Constantin Necula

Și dacă tot m-am pornit să explic și cum e cu răutatea.

Mai întîi niște constatări.

• Nu sînt homosexual, ba chiar sînt un pic homofob pentru că nu îmi place cînd doi bărbați se mozolesc, două femei e OK, chiar plăcut de privit deși e frustrant că ies de pe colimatorul nostru ;)
• Nu îmi place agresivitatea, chiar dacă e în domeniul promovării unui crez. De exemplu sînt vegetarian, dar cu toate astea  mă enervează la culme propoganda vegană, aia cu imagini din măcelării, drepturile animalelor. Eu nu măninc carne pt că e cumva nocivă, nu de mila animalelor. Natura sau divinitatea a creat viața așa cum e, și se cam mănîncă vietățile între ele. Acum dacă tu decizi să nu mănînci carne, sau optezi pentru alimentația carnivoră, e treaba ta. Vorbim, explic, dar nu mă apuc să te culpabilizez cu imagini scîrboase. Va răni pe cei sensibili, și care eventual au organism preponderent carnivor, și abstinența le poate face rău. Eu după 27 de ani de vegetarianism nu mă simt mai bine ca un carnivor, ba mai mult am făcut pietre la colecist, care se pare că sînt favorizate de regimul fără carne. Deci cu publicitatea agresivă culpabilizezi omul, poate îl influențezi și îi faci rău. Dacă vrei prozeliți, discuți, promovezi, dar fără violență, discuți pro și contra, și cine se potrivește cu regimul va lua credința și practica.
• Sînt agasat de prezența din ce în ce mai frecventă a temei homosexualității în media și în filme. Există trenduri de promovare agresivă. Ca să se repare nedreptatea făcută negrilor și evreilor era obligatoriuu să ai în film și un negru și un evreu, acu tre să ai și un homo. E enervant.

Și ideea e că dacă nu ne place ceva nu înseamnă că trebuie să înlăturăm acel ceva în mod agresiv. Există și modalități de a rezolva problema în mod civilizat. De exemple filmele pot fi catalogate și după conținutul homosexual, și cui nu-i place nu se uită. Oricum o doză tot vei înghiți. Nu poți evita tot ce nu îți place. Nu îmi plac nici opera nici manelele, nici gălăgia adolescenților seară de seară pe bancă în fața scării. Dar nu se poate să îi luăm de goană. Dacă reușim să le activăm bunul simț, se vor abține să deranjeze. Dar a le cere cu blîndețe să se tireze e nesimțire din partea mea. Trebuie să existe un echilibru.

Pe lîngă prezența asta agasantă, mai sînt și extremiștii. Și cei ce se dau în spectacol cu homosexualitea. dar și puritaniștii care luptă împotriva acestui spectacol neplăcut. Această clică pro familie sînt niște extreemiști agresivi care cu acțiunea lor instigă la ură și intoleranță, și dacă reușește lovește și în homosexualii moderați care stau în banca lor. Homosexual este o persoană cu un defect de ordin fizic sau hormonal ori mai știu eu ce chestie reglează libidoul. Este dereglat, defect, și o știe, și știe că nu e plăcut la vedere dar nu are ce face așa cum știu și eu că sînt paralitic și nu sînt de pus în ramă. Dar nu am ce face, doar nu o să mă arunc pe gîrlă. Apropo nici propaganda extremă pentru handicapați nu o agreez. Da, e bine să fim protejați și ajutați, dar trebuie să fim atenți să nu lovim în ceilalți în acest proces. Trebuie să existe o măsură în toate și armonie.

Homosexualul oricum este deja pedepsit de intoleranța din societate. Niciodată  nu vor fi toți simpatizanți.Nici eu nu sînt simpatizant dar nici nu vreau să lovesc în cineva deja căzut și fără vină. La noi și așa e ilegală căsătoria unisex. A interzice și prin constituție e o răutate, așa ca să le fie și mai greu. Vai că distruge moraliatea, frecții. Vai de mama voastră moralitate de imbecili ipocriți. Eu am fost crescut de un bărbat și o femeie, cu moralitate, dar bătut pînă am fost smintit. Și am fost culpabilizat pentru normaliatea mea de ființă sexuală de am crezut că sînt obsedat sexual. Mi-au trebuit decenii ca să realizez că sînt chiar apatic sexual comparativ cu media mascului obișnuit. Ca să nu mai vorbim de pedofilia și pervesiunile din rîndul clericilor. Deci clica asta de paraziți care nu produc nimic în societate altceva decît intoleranță și bigotism, vor să le dea la cap una în plus fără discrimare tuturor celor cu altă disponibilitate sexuală. Asta cînd nu au făcut curățenie în propriile rînduri. Da, de acord, cei ce se dau în spectacol, cu machiaje, strapuri hamuri, pene în nas și alte tîmpenii, ar face bine să fie mai moderați, și mai pudici. Dar pe de altă parte dacă interzicem unei femei să iasă decoltată sîntem intoleranți. Deci femeile au obținut în fine libertate dorită, de ce nu și homoseaxualii? Că nu ne place nouă? Nici mie nu îmi plac tatuajele piercingurile sau cum se cheamă belciugele alea, să le interzicem și pe alea? Hai să revenim la inchiziție și omul să meargă pe stradă cu un sac în cap. 

Deci pe lîngă homosexualii extremiști există și cei moderați, Ați văzut în filme pe Steven Fry? Este un tip genial, cu o sferă de cunoștințe covîrșitoare, și de un bun simț desăvîrșit. Abia recent am aflat că nu e hetero. 

Să zicem că se aplică această a definiției a familiei și unul ca el este împiedicat să adopte un copil care ar fi beneficiarul unei educații excepționale. Asta în timp ce inforător de mulți copii sînt crescuți de părinți total necalificați să educe un copil. Imbecili de genul celor care îi bat de îi defectează psihic sau chiar fizic. 

Pentru a ne proteja copii există destule legi. Aplicarea lor este deficitară. Pentru cei adoptați, comisiile au obligația de a selecta cu grijă părinții. 

Și mai e o chestie. Zici că bagi în constituție definiție, nu se pot căsători, nu pot adopta. Ce logică cretină. Tot ce face asta este să îi oblige să se ascundă. Cel ce vrea să adopte, o face ca persoană singură, e legal. Apoi trăiesc împreună promiscuu și pe furiș. Așa dacă li se permite oficial, măcar îi știm care sînt și pot fi mai bine supravegheați, asta dacă vreum o atitudine inchizitorie.  

În fine, mesajul meu este unul pentru toleranță și armonie. Mai comenta cineva recent, cică păi tocmai de toleranța ta mă tem. Păi da, nici toleranța extremă nu e bună. uite poporul român cum a tolerat o clică de ipocriți plini de ură care vor să readucă vremurile cînd hosexualii erau împușcați. Doar un pas mai apoi și îi împușcăm și pe handicapați și pe cine mai ridică capul și nu face ciocul mic. 

Închei cu o glumă. Un umorist englez zicea că emigrează.

-De ce?

-Păi acum un mileniu jumate homosexualii erau decapitați, Acum cinci sute de  ani erau biciuiți și spînzurați, acum o sută de ani erau biciuți și băgați la răcoare. Acum două decenii erau doar amendați, acum zece ani erau doar mustrați, iar în prezent sînt încurajați.

-Și care e problema?

-Plec pînă nu devine obligatorie.

Linia de demarcație dintre bine și rău e greu de trasat uneori, dar acțiunea asta discriminatorie este un rău clar. Cine nu a înțeles mă poate invita la analiză. Poate mă mai luminez, și îmi îndrept din greșeli, dacă greșesc, nu am pretenția că tot ce spun este și corect. E doar opinia mea     

Ce mă mai iubește pe mine biserica!

Pe fondul referendumului s-au produs discuții chiar și în bula mea izolată, cît s-au produs în întregul an. Nu este un subiect care să mă intereseze, am încercat să îl ignor, dsar nu am reușit. Dar chiar după ce s-a încheiat iaca dă peste mine una care m-a scos din pepeni. O postare pe FB. https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2159247011059660&id=100009231459771

Dau și copiere aici pt cazul că dispare.

”Duminica e pe sfârșite. Poate că nici nu va mai fi niciodată o Duminică reală. Nu, n-am să mă mai gândesc în timpul Liturghiei cum vă boicotați sufletele, m-am dezlipit de această datorie. Știu. Nu mi-ați cerut-o niciodată, dar mi-au trebuit zilele acestea să înțeleg. De fapt nu ați cerut Bisericii nimic. Ea v-a oferit mereu, ca o îndrăgostită, iubitului ei - sau, mă rog, definiți cum vreți cuplul, e liber - tot ceea ce ținea de boicotarea răului din voi, din viețile voastre. Nici măcar nu mai e nevoie să ne prefacem de-acum. Știm fiecare încotro ne îndreptăm privirile, care este drapelul sub care slujim.” Pr. Constantin Necula

Am marcat partea care a umplut paharul.

Să explic pe îndelete. Nu am treabă cu biserica. Este o instituție care e total paralelă cu interesele mele, așa cum sînt multe altele, cum ar fi spitalul TBC, sau loteria națională. Ce ai zice dacă ți-ar bate la ușă de două ori pe an, medicii ca să te vindece de tuberculoză, sau trepădușii să te jumulească de bani cu speranță că iei potul cel mare? Probabil ai răbda o vreme apoi probabil îi vei privi cu ostilitate așa cum îi privești pe cerșetori țînțari bondari, reclame în cutia poștală, sau alte belele din astea naturale. Și medicii chiar ar fi benefic să te verifice pentru a preveni boala sau vindeca din tmp, dacă se descoperă că boala exxistă

Să fim înțeleși, vorbim de instuție și lucrătorii ei, nu de obiectul de lucru al instituției. Aia e altă discuție mai complexă, teoretică, filozofică. Discuția actuală este despre chestii palpabile pămîntești.

Iace se face că mă apucasem și eu să mă însor. Bineînțeles, acte la primărie, că așa este procedura să fii în rînd cu lumea.., deși pentru mine cuvîntul dat e mai valabil, că cu acte sau fără, cînd ți se acrește, tot pleci, numa că așa mai dai bani și pe la judecătorie. Și pentru că muierea e mai influențabilă, și tre să fie mai în rînd cu lumea, chit că nu rupe ușile la biserică trebuie și cununie religioasă. Hai îi fac și hatîrul ăsta, nu e primul și nici ultimul. Bineînțeles, tot tu tre să aranjezi să cauți să plătești. Și întreb eu ici și colo, și peste tot sînt sfătuit, ai grijă ce popă găsești că te jupoaie. Auzisem eu chestii din alea, că popa avea inițial trei mîini, două de luat una de dat, dar aia de dat între timp s-a uscat.Și știam și bine că de două ori pe an trebuia să mă feresc să deschid ușa pentru a mă feri de situații penibile în care să explic că eu dau bani cînd este nevoie, dar niciodată la cerșetori. Dar fusesem ferit pînă atunci de cele două mîini ale popii. Deci mă fofilez și arunc motanul în mîinile soacrei lu fratemiu care e mai dusă la biserică, și tocmai mă sfătuise să am, grijă pe cine aleg să mă belească, ca să mă belească mai cu milă.
-Păi alege matale, dacă tot te pricepi și cunoști, tu negociezi, eu doar plătesc, și să îi explici că eu sînt cam nevricos și iese fum dacă începe să mă calce pe șireturi. A decurs chestia fără incidente, exceptînd unul personal, și anume că nașul ales m-a lăsat cu curul în baltă la două zile înainte. A fi naș e belea mare, că deh biserica îl iubește pe om. Da îl iubește pe toate orificiile din orice poziție.

Găsisem naș din noroc, pe stradă cînd umblam bezmetic deja decis să-mi bag iubirea în ea de viață și de nevastă și de tot, și să îi zic că dacă mă vrea să mă vrea și fără popă, că na nu am naș. Mă întîlnesc cu un coleg de la clubul SF, mă întreabă de ce sînt așa de negru și îi explic, Că uite ce mă iubește biserica de mine și pe toți din jur de fug nașii de mine. Se oferă el să îmi fie naș, și mă avertizează că să am grijă ce popă aleg, că.... -Știu știu, am bază cu soacra lu frate-miu care aranjează tot, -Aha o cunosc, sîntem vecini de bloc.

Trece vremea, și după cîteva luni îmi zice nașul.
-Băi Costele, tre să îți zic ceva, îmi stă pe suflet și trebuie să mă descarc. Dar nu te superi.
-Nu nu mă supăr, sau chiar dacă mă supăr promit să nu te bat, că oricum ești mai mare cu un cap.
-Știi cu popa așa și așa, ce fel ai vorbit, cu el că uite ce am pățit
-Păi nu am vorbit eu, ți-am spus că soacra lu frate-miu..
-Da știu, ei, ce fel o fi vorbiit, că să vezi ce mi-a făcut!
-Hai zi ce a făcut, nu mă mai fierbe.
-Păi a făcut ce a făcut, și m-a tras deoparte și mi-a spus că mai vrea.
-Cum adică, ți-a spus așa cu nesimțire, mai dă-mi?
-Nu așa nepoliticos, a fost civilizat,și a mai și mascat cum că-mi dă niște cărți...
 De ce nu mi-ai spus că îl băteam acolo în biserică să îl rîdă și curcile că l-a bătut un handicapat.
-Păi de aia nici nu ți-am spus.
-Bine că mi-ai spus și acum că mă duc să îl scuip un pic. La figurat, că vezi bine că n-am dinți și nu pot să scuip.
-Stai cuminte, mi-ai promis că nu te superi.
-Păi de ce mi-ai mai spus, dacă nu vrei să corectez problema. Sper că nu i-ai dat nimic.
-Ba i-am dat că nu voiam scandal, dar nu e vorba de bani, că n-am murit din banii ăia. Dar am vrut să îți zic ca să îmi descarc sufletul. De atîta timp mă macină ideea cum de un om poate fi atît de hapsîn, te vede jumate paralizat, i-ai dat cît a fost înțelegerea și cînd te prinde la ușă îți mai cere.
-Ți-a cerut ție nu mie.
-Dar era nunta ta, în fine bine că ți-am zis, m-am liniștit.

Deci asta oferă mereu biserica, zbucium sufletesc.

Și ce mă supără nu e că sînt popii paraziți și mîrlani, ci că așa îi creșteți voi. Apropo de mîrlănie, eram cu frate-miu celălalt în Moreni, unde se însurase, își făcuse casă acolo în marginea orașului, era neterminată, mai avea de băgat în ea bani la greu, nevastă-sa nu locuia acolo, era cam sălbatec locul. Locuiam doar eu, și el venea ziua cînd lucram. Practic nici nu era casă, era mai mult atelier, și eu eram paznicul care dormea în gheretă. Era iarnă, frig, spre seară cred că mă retrăsesem cînd intră fratemiu peste mine, îmi stinge televizorul și încuie ușa cu cheia  ușurel în timp ce cu degetul la buze șoptește.
-poopaaa.
Casa era un hol mic unde era și aragazul, trei trepte care duceau în singura cameră, fără ușă, doar o perdea din cîrpă. Camera mea care fusese construită ulterior, era lîngă intrare. Holul ăsta, verandă, avea ușă, în care un popă vinețiu de beat bate mai să spargă geamu.
-ALOOO... ALOOO.
Nu răspunde nimeni, ăla intră în casă fără permisiune și fără rușine, se împiedică de butelie, urcă pe cele trei trepte, în timp ce tot strigă de parcă era înjunghiat. Iese, se duce să se uite în magazie, care are altă intrare. Revine, mai strigă un pic, se uită în jur, se scarpină în cap, în cele din urmă pleacă poticnit oftînd. Uite că nu mai țin minte dacă a încercat ușa de la budă care era chiar lîngă ușa mea. La a mea tras de clanță mai să o rupă. Eu îi șopteam lu frate-miu.
-Dă mă drumu omului că vrea să intre. Adică pe motanul ăla răpănos îl primești numa cît zgîrîe la ușă, și fața bisericească nu o primești deși dă în ușă mai să o dărîme?
-Taci mă, nu mă fă să rîd că mă aude. Bă și ce față roșie are, sper să nu facă infarct pe aici că am pus-o.
-Dăi mă drumu poate a venit să îți dea ceva pentru casă nouă. Frate-miu care rînjea cu gura pînă la urechi se încruntă brusc de parcă l-am înjurat. N-am înțeles de ce s-a enervat, era o glumă la fel de bună. Acu poate o fi ajuns cu gîndul la tragicul situației în care el un cetățean la casa lui,  care muncește de se rupe, este călcat în picioare, mă rog la figurat, de un individ fără scrupule, și el nu are ce face, nu este apărat de instituțiile statului cînd este agresat, și i se invadează proprietatea privată. Analizați bine faza, scoateți sutana din ecuație. Cam cîtă nesimțire îi trebuie unui om să dea buzna la tine în casă și să te caute pînă și sub pat? Dacă era o instituție cu grijă față de om venea de cum te-a văzut că te-ai mutat, te întreba de sănătate, și chiar și de religie, să vadă dacă ai același crez, și chiar dacă nu ai, să îți ofere ajutor să te adaptezi în noua comunitate. Dar nu, tot anul nici nu ai existat, iar cînd vine sezonul de cerșit îți intră în casă cu forța.

Și ce mă supără mai mult este atitudinea voastră a victimelor parazitismului instituționalizat. Am povestit fazele astea de zeci de ori, și mereu aud aceleași argumente, că vai că nu sînt toți așa. că trebuie și ei să trăiască din ceva. Știi și ce e mai grav, e că scuza e o acuză, că nu sînt toți așa, că mai sînt și unii cu bun simț. Deci nu că lasă bă că mai e cîte unu care strică fața, ca în poliție medicină sau oriunde în lume. Confirmarea e clară, da sînt niște borfași în majoritate, dar lasă că pe lumea ailaltă... Deci nu o zic eu, voi o ziceți, voi care îi cunoașteți îi creșteți și vă lăsați parazitați.

Și supărarea mai mare nu e pe ei, pentru că ei fac ce li se permite, cum e natural. Orice ființă a evoluat să ia cît poate. Sînt supărat pe voi că le permiteți, voi îi creați așa. Și un singur cuvînt despre credință. Dacă religia ar fi practicată din convingere, fără bani, aș avea tot respectul și aș fi și eu alături. Popa poate foarte bine să trăiască din salariul obținut onest ca tractorist brutar sau orice, iar duminica să se relaxeze impărțind din cunoașterea sa. Așa procedez eu. Predau Goul gratis, ba mai dau bani și pe echipamente sau premii. Ok, mai există și profesioniști, sau arbitri, sau alt personal plătit. Dar regula e că sporturile și cultura în general se fac din pasiune deși mai este și o parte mai mică transformată în afacere. Regula se vede. Dar în religie care propăvăduie în primul rînd sacrificiul de sine, banul ar trebui să fie cu atît mai mult inexistent. Popa ar trebui să mănînce ultimul în sat. Și dacă se culcă unul singur flămînd în sat ăla să fie el, că nu-i așa, va benchetui o veșnicie în rai. .
Și cam asta e cu iubiirea care a curs către mine dinspre biserică.

Mai vine în citat vorba și de răul din noi! Răul din noi? Sau răuș din cei ce au inițiat acest referendum? Dar despre asta într-un post dedicat.

Ce mai fac

Un vechi amic m-a dojenit că nu îl mai sun să îi spun ce mai fac și să îl întreb ce mai face.
Și astfel apare povestea asta.
În primul rînd trebuie precizat că obiceiul ăsta cu ce mai faci este o chestie anacronică. Am explicat, mai pe larg în povestea precedentă. În ziua de azi sîntem conectați tehnologic, nu prin telefonul fără fir. Mai ales eu, și cei ca mine care trăim pe Internet.

Deci cine vrea să știe ce mai fac îmi poate urmări activitatea online. Dar OK, pentru cei mai pămînteni, cei ce vizitează lumea virtuală doar ocazional, voi face aici un sumar al activităților mele.

• Primul ar fi chiar acest blog unde deja s-au adunat aproape o sută de povești, multe dintre ele actuale, despre snoave recente, altele doar amintiri.
• Al doilea, chiar mai important decît blogul personal, unde se întîmplă să nu trec chiar cu lunile, e pagina clubului de Go, unde scriu regulat un articol la circa trei zile. http://brailago.ro/ Blogul este mai mult meritul mentorului meu în materie de promovare a Goului, medicul ortoped Iulian Toma. 
• Ca parte a acestei activități am și scris un Dicționar Japonez Român de termeni de Go. E finalizat în versiune digitală și e disponibil gratis, Intenționez să îl public și pe hîrtie și să îl distribui tot gratis în biblioteci.
• Tot pe aceeași temă, am tradus cîteva situri în română printre care Goproblems.
• Pe al treilea loc ar fi promovarea Goului nu online ci în lumea reală prin școli. Alături de Iulian în această activitate sînt o mulțime de alți pasionați printre care Codrin Vasiloancă, un adevărat profesionist, Alexandru Șeitan, un pasionat înflăcărat, Charlotte Barbu, care ne-a deschis larg ușile școlii 22 cînd a condus-o cu ceva ani în urmă, iar în prezent ne găzduiește ca instructori la Palatul copiilor.
• În afară de voluntariatul în domeniul Goului, mai există și alte chestii asemănătoare ocazionale, unul fiind găzduirea gratuită a turiștilor. Un fel de schimb cultural, Couchsurfing fiind organizația care m-a atras în zonă.
• Un grup dintre cei găzduiți m-au implicat într-o altă activitate pe care am numit-o prescurtat Dadiros, mai pe lung Dar Din Dar Se Face Rai. Practic o mică chestie filantropică, care nu a durat prea mult. Două dintre acțiuni au și fost prezetate pe site.
• Un alt proiect care e în stare de idee de ani buni este în domeniul reciclarii calculatoarelor uzate. Ideea e ca să adunăm echipament IT, să reparăm ce se poate repara și dona copiilor în nevoie, iar restul să fie reciclat pentru a recupera din cheltuieli. Acțiunea se vrea să fie Nu Arunca, Donează.. 
• Ecologistul din mine a descoperit la un moment dat becurile cu led, motiv pentru care am cumpărat cîteva zeci de-a lungul anilor pentru a le testa, majoritatea fiind dăruite celor din jur.Alături de pasiunea pentru panouri fotovoltaice și vehicule electrice, ledurile au dus la acest site. EcoEco.
• Ce e mai sus sînt chestiile cît de cît utile, dar practic activitatea mea e ocupată majoritar de pierderea de vreme cu chestii care mă amuză sau mă pasionează. Un exemplu este această mică pagină care are ca subiect astronomia. Astronomy Picture of the Day. După cum îi spune și numele, pagina prezintă zilnic o poză din domeniul astronomiei. De la poze de pe Marte pînă la galaxii sau supernove. Nu că aș fi vreun pui de astronom, ci doar că unele imagini sînt fascinante. Pagina este setată să se deschidă automat în browser, deci nu am cum să uit de ea, dacă deschid calculatorul. Alături de ea erau alte vreo zece pagine pe diferite subiecte. Ba chiar sînt grupate în diverse browsere pentru a le aborda separat. De exemplu în Chrome am tot ce e legat de situl Asociației de Go.
• Aceste pagini au apărut și au dispărut de-a lungul vremii, în prezent mai existînd doar una de știri din domeniul tehnologiei numită Futurism. 
• Cîndva am dorit chiar să fiu productiv. Mi-am dorit să scriu un roman, era să se numească În spatele a două cortine de fier. Dar m-am luat cu altele mai la îndemînă cum ar fi o mică bibliotecă online de cărți în engleză. Un amic din state cumpăra cărți uzate de la biblioteci apoi eu le dădeam cu umprumut doritorilor de lectură. Plăteau doar transportul către următorul doritor. Unii dintre ei le cumpărau, astfel mai ieșea un ciubuc. Dar a căzut repede, s-a scumpit poșta peste ocean. Am pornit ceva situri cu intenția de a cîștiga din reclamă, dar nu am dus nici o idee pînă la capăt. Nu prea mai merge nimic de unul singur. E nevoie de echipă, așa că m-am lăsat de încercările de a cîștiga. Au rămas visele.
• Apoi au mai fost diferitele joculețe, unele simple precum, Alphabounce, rămas încă printre homapage dar pe care nu îl mai joc. 
• Mai joc încă Angry Birds, plus încă unul de costruit cetăți și ziduri. 
• Mai există apoi filmele, în special serialele, maaari consumatoare de timp. Încă urmăresc, Preacher Mr Robot, The.tick, Games of Thrones, Stitchers, How to get away with murder, Big Bang, Lucifer iZombie, Westworld, People of Earth, Making History, Last Man on Earth. Altele s-au terminat Grey”s Anatomy, Grimm, Counterpart, Continuum, Once Upon a Time, și multe altele.
• O altă gaură neagră în care se scurge mult timp, este YouTube. Sînt acolo chestii fabuloase. Într-o vreme urmăream showrile lui Craig Ferguson, un scoțian emigrat în state, apoi am dat de 8 out of 10 cats, care în principiu sînt cîțiva umoriști care la coundown, fac anagrame și înmulțesc numere, o parodie a originalului concurs Countdown, la altul, doar discută teme mondene sau la QI se întrec pe teme de cultură generală, sau altele și altele dar totul presărat cu glume și fantezii. Unul se numește, Te-aș minți eu pe tine? Unul dintre ei poveste ceva, apoi e interogat de echipa adversă, și respectivii ghicesc dacă a mințit sau nu. Cum a dat unul o mașină de cinci mii de lire pe o masă la restaurant, sau cum altul a plecat în Maroc cu un tip întîlnit în tren și un amic l-a dat dispărut părinților, de au alertat ăia Interpolul. Fantezia e debordantă Am uitat să menționez, ăștia sînt britanici. Apoi plictisit de bădărăniile lui Ferguson, am dat de spectacolele lui Graham Norton, care adună pe canapea vreo patru actori sau personaje faimoase. O scurtă vreme am dat de filmulețe SF independente, scurte. Idei fascinante.   
• Într-o vreme ascultam teatru radiofonic. Există și colecții de teatru cu actori de pe vremuri. Recent am reînceput să ascult.
• Cîndva, acum vreo șase ani pentru că mă îngrășasem mi-am construit o tricicletă recumbentă, dar traficul plus alte hibe m-au împiedicat să o folosesc.
• Așa ca idee, în 2009 am ajuns pentru două săptămîni în Olanda la un congres de Go. Dar asta e o activitate de pe vremuri, cînd mergeam la competiții în mod frecvent, de vreun cincinal m-am cam lăsat, nu am mai ieșit din oraș.
• Și nu în ultimul rînd este Facebookul. Acolo mai public ocazional subiectele care îmi trezesc atenția. Renunțasem la un moment la toate rețelele sociale, dar presat de invitațiile celorlalți pasionați de Go, am cedat, și astfel pierd o mulțime de timp și acolo.
• Pierdere de vreme mai e cu fanteziile. Îmi imaginez cum ar fi să fie bine. De exemplu în loc de gunoierele astea focare de infecție, să se impună de către primărie acele disposal văzute în filme, un tocător în scurgerea chiuvetei, și tot ce e organic se duce pe țeavă cu dejecțiile prelucrate pentru biogaz, iar restul nu mai e gunoi împuțit ci materiale reciclabile, selectate automat, nu de către public, care oricum face treaba aiurea. Sau alta, e cu aprovizionarea. Deci eu, pensionarul, plec la piață cu sacoșa goală plus o zecime de tonă de porc, transportat de o tonă de automobil și revin cu zece kile de marfă, iar cu o tonă de tomobil. N-ar fi mai bine o infrastructură, monorai sau pe țeavă de livrare colete? Comanda pleacă online, și vine marfa singură în module dfe cîteva kile, nu vehicule de tone. Idem pentru transport persoane. O rețea monorai, grilă din 500 în 500 de metri, suspendate, deci fără intersecții, deci posibil să tranporți omul cu vehicule ultraușoare, carturi care au doar strictul necesar, deci și ieftine. Evident, e o investiție inițială, dar economiile ulterioare sînt majore, nu doar financiar ci și ca nivel de confort urban. Cum ar fi să nu existe trafic? Acesta fiind ascuns de verdeața ce maschează căile suspendate?
• Ocazional mai revine în prim plan cîte un amic cu care schimb lungi serii de mesaje pe email. Mai există prieteni care s-au ferit de Facebook, deci nu se uită pe această fereastră zilnic la ceea ce fac.
• Și ca să nu se creadă că sînt chiar legumă mai pot adăuga că împreună cu alt vecin ne-am asumat rolul de grădinari pentru micul petec de pămînt din fața blocului. Acu vreo 20 de ani am pus 5 trandafiri, și o sacoșă cu gazon și s-au menținut fără să le îngrijim. Acum cinci ani am vrut să ridic la un alt standard grădina, am mai pus o duzină de trandafiri plus gazon pe săturate, și am udat cît am putut, dar rezultatul a fost dezamăgitor.
• Tot în seria activitate fizică, acum vreo trei ani am început zilnic o oră de mers pe faleză pentru că cam băteam suta și corul începuse să fîlfîe. Pentru momentele acoperite de zăpadă mi-am luat aparat de gimnastică. 20 de lei a costat. 15 lopata 5 coada. În loc de plimbare făceam cărare în zăpadă. Cînd eram noi copii, era misiunea noastră și a unui pensionar vrednic. De mulți ani nu se mai dădea zăpada deloc, ghețău cît încape. Acum că lopătam eu, nu apuc să mă încălzesc că apare un vecine și se repede să îmi ia lopata din mînă. -Ce ai nene cu mine? -Păi vreau să te ajut. -Să mă ajuți să ce? Că nu am idee cum poți să mă ajuți.- Păi să te ajut să dai zăpada. -Păi eu nu dau zăpada. Păi ce faci. - Îmi dezmorțesc oasele. - Aaaaa..  

Din lista de mai sus se se poate adăpa pe deplin curiozitatea oricui interesat de persoana și activitatea mea, chit că lista este departe de a fi completă. Am scris doar ce mi-a venit în minte în acest moment. Evident mai există și alte trăsnai invenții și pățanii personale, dar alea deși amuzante pe ici pe colo nu își au locul aici. Poveștile alea sînt rezervate celor cu care întîmplător mai dau nas în nas.

În ceea ce privește ce mai fac prietenii mei, chiar nu mă interesează. Fac ce facem oricare dintre noi, se zbat să supraviețuiască. Neinteresant. Să mă apuc să îi contactez și să povestim,, eu de hemoroizii mei, el de ai lui? Scuze! Prefer să mă uit la niște bolovani de pe Marte. Asta nu înseamnă că nu îmi pasă de prietenii mei.  Le cunosc pasiunile și meseriile, și dacă dau peste ceva ce se lipește cu o pasiune, sau e rost de un job un ciubuc ceva, fac lipeala. De exemplu vară-mea colecta cartoane ce se pun sub pahar pe masă. La Congresul de Go precedent din Polonia din 95 am fost tîrit prin niște baruri, și așa mi-am adus aminte de pasiunea ei. Altcineva colectează vederi cu căței.. și tot așa.   

O babă cu hachițe

Titlul poate duce la părerea că povestirea asta este o anecdotă.
Practic este, dar nu cu sensul de întîmplare hazlie, ci întîmplare reală mai puțin cunoscută.

De asemeni ca și Ce mai faci, povestirea asta este pregătitoare pentru alta intitulată, Ce mai fac.

Baba din poveste este nana mea, o femeie educată și cumsecade, pe care am privit-o întotdeauna cu admirație. Meseria ei de secretară în învățămînt i-a oferit în ochii mei un statut mai înalt decît cel al părinților mei, veniți la oraș de undeva de prin pădurile din împrejurimi. Nana a fost cea care ne-a menținut aproape trimițînd felicitări de sărbători, sau cu alte obiceiuri din astea aristocrate. Eu pe de cealaltă parte am fost finul ei favorit pentru că am fost un copil cuminte, adică mai pe românește cel mai blegovan care nu am făcut mai multe trăsnăi decît restul celor de seama mea. În plus, am fost cel care a păstrat tradiția de a trimite felicitări de sărbători, iar mai tîrziu de a o suna sau vizita în mod regulat. E drept, și timpul liber copios avut la dispoziție față de restul familiei, îmi permitea asta.

La un moment dat, cu foarte mulți ani în urmă, subiectul discutat era că aveam destule șanse de a rămîne pe drumuri. Locuiam ca și acum în apartamentul în care am crescut, dar pe care în urma înțelegerii cu părinții și frații, îmi rămăsese mie, motiv pentru care l-am și plătit în perioada în care ne fusese oferit drept mită electorală. Dar blegovan, l-am lăsat tot pe numele părinților, crezînd că noi sîntem oameni de cuvînt, nu nemernici ordinari ca majoritatea ce ne înconjoară. Fratele mai mare și-a pierdut apartamentul cumpărat ca și mine cu ajutorul părinților. Povestea lui este parcă o copie exactă a lui Tîndală care a ajuns de la un car cu boi la o pungă goală. Și l-am primit în casa mea pentru doi ani, pentru că promisese că se apucă de treabă, dar după cinci se încuibase crezînd că voi rămîne o viață întreagă un blegovan și voi rămîne să îl slugăresc pînă la adînci bătrîneți. Nici o soluție încercată nu a reușit, deși am lăsat de la mine cît se poate. Cea mai umană a fost să vînd, și să iau două apartamente mai ieftine ca să fie fiecare pe barba lui. Părinții au fost de acord, dar apoi cînd puiul de cuc a aflat că va locui la etajul patru, ca prin farmec înțelegerea a căzut. Situația s-a împuțit și la propriu și la figurat. De la ras tot ce aveam prin frigider la veceul folosit și lăsat fără măcar să fie trasă apa, la fire electrice dezizolate lăsate pe sub covor. S-a lăsat și cu o spitalizare cu comoție cerebrală.

Părinții au rămas inflexibili, nici un argument nu a contat.
-Înțelege că animalul trebuie să dispară din casa mea, mereu cînd să mă culc mă trezesc că mi-a ras tot.
-Păi e și el flămînd!.
-Să se ducă la muncă, de ce nu muncește, adică eu muncesc, și să mă culc flămînd din cauza lui?
-...
-Ca să nu mai vorbim de celelalte mizerii și la propriu și la figurat
-Ce să îi faci dacă așa este el.

De argumentul ăsta nu am putut trece niciodată. Nu îmi rămăsese decît să fug pentru a rămîne în viață. Printre primele persoane abordate a fost nana. Discuția a decurs normal pînă am pus punctul pe i.
-Nu mi-e teamă că nu mă descurc, lumea mă apreciază, pînă reușesc să îmi cumpăr ceva, voi locui cîte o lună două la cei ce țin la mine. De exemplu la matale cu siguranță găsesc adăpost.
-A nu, la mine în nici un caz, sînt bătrînă, am hachițele mele.

Și eu care credeam că sîntem o națiune de creștini. Eu sînt un păgîn, n-am în mine nici cea mai mică urmă de religiozitate și tot am găzduit destui pe gratis, ba chiar necunoscuți. Couchsurfing este o chestie excelentă. Și pe mine propria mea nană m-a refuzat categoric deși îi eram finul favorit. Asta în condițiile cînd vîrsta înaintată chiar impunea să aibă pe cineva de ajutor în casă, unde avea și două camere în plus. Pot spune că a fost un fel de șoc. Nu am simțit supărare, nu mi-au trecut prin cap idei de genul, vai că eu am fost amabil și am vizitat-o mereu, și acum...

Cînd am vizitat-o am făcut-o din plăcere, nu ca investiție pentru un viitor incert. Dar am fost surprins să constat că felul meu de a mă purta nu a contat. Discuția a continuat civilizat fără reproșuri, mi-am luat rămas bun, și nu am mai revenit niciodată. Nu am mai simțit niciodată nici cel mai mic imbold de a o suna. Dar nici ea nu m-a mai sunat.

Youtube le zice

Am citit cîndva un interviu luat celui mai bogat om din lume. Era vorba de Warren Buffet la acel moment. Fiind întrebat despre cum se distrează el, care sînt activitățile care îi fac cea mai mare plăcere, a răspuns că se simte cel mai bine pe youtube, unde poate asculta muzica preferată și că în plus sugestiile oferite îi oferă ocazia de a descoperi și altele de care nu ar fi auzit niciodată.

Asta mi-a întărit încă o dată convingerea că în ziua de azi, dacă avem un venit minimal care să acopere facturile și coșul zilnic practic trăim regește. Nici un rege din istoria puțin mai îndepărtată nu a avut acces la mute chestii banale pentru noi, electricitate, televiziune telefon radio, medicamente și mai cîte.

Ba azi avem și magicul Internet, care satisface chiar și pe regii actuali.

Multe ore și zile petrecem pe Internet.

Mai jos adaug două faze amuzante pe care le revăd iar și iar fără să își piardă farmecul.

https://www.youtube.com/watch?v=2avOxIQr-vc

Prima protagonistă este Kate, o actriță cu har. Clipul este excelent și prin contribuția celor din jur. La reluare urmăriți expresiile lor.

https://youtu.be/CX2Qfv5O634

A doua, cu un clip cules din arhive, tot o Katie, tot strălucitoare ca tegument, dar nu și ca intelect :)

Urmăriți crescendoul publicului.