luni, 18 ianuarie 2016

Ajută-mă te rog să vînd "gunoiu" ăsta.

Am pus ghilimele așa cum se pune ghilimele la rahat, ca să se înțeleagă altceva. N-am vrut să folosesc limbaj obscen. Măcar în titlu nu. Apropo de obscen, de ce oare nu au găsit românii alt cuvînt "manierat" care să fie sinonim pentru obscenul căcat? De ce au trebuit să strice un cuvînt inocent, și să strice atmosfera cînd cumperi un corn cu rahat.

Dar să revin la subiect. Întîmplător, pasionat de computadoare, am evoluat în materie și am ajuns să mai ajut pe cei din jur cu o reparație, un sfat, și ca hard și ca soft. Am fost chiar căutat, nu că aș fi fost foarte bun, ci pentru că nu ceream bani. Asta nu înseamnă că nu primeam dacă mi se oferea. Deseori eram dator moral mult așa că mai și refuzam. Mai tîrziu am început să refuz să ajut, pentru că multe dintre solicitări erau pentru chestii banale precum repararea unui windows stricat, care necesita doar apasarea tastei insert sau numlock, sau alte chestii din astea pe care orice utilizator decent ar trebui sa și le facă singur. Într-un final chiar m-am retras definitiv pentru că sistemele au evoluat rapid și lumea nu a rămas ca mine la XP și amd. Cu toate astea sînt cumva privit ca o somitate în domeniu sau magician ceva, pentru că foarte des sînt solicitat pentru a facilita vinderea echipamentelor vechi.

-Costele am primit cadou un monitor nou, ajută-mă să-l vînd pe cel vechi, că e ca și nou, e în garanție. În magazin e 4 îl dau cu 3.
-Avînd în vedere că anturajul meu se rezumă la trei persoane, hai zece dacă pun și pe cei cu care joc Go, caută un magazin specializat.

sau-

-Mi-am luat tabletă nouă că voiam mai performantă, o dau pe aia veche care e nouă, e în garanție, a costat 8 e performată, scoate tu cît poți.
-Cui să vînd?, în afară de tine mai stau de vorbă cu două persoane.
Întîmplător una chiar voia o tabletă, dar ceva minimal, cadou, eventual.
-Ha, na că s-a nimerit, prima dată în două decenii de cînd sînt luat drept magazin de SH cunosc pe cineva care chiar mi-a spus că ar vrea ceva din ce alții nu mai vor. Da nu cred că vă lipiți, nu se uită la palierul de preț a ceea ce ai tu.
-Păi cît vrea să dea?
-Nu vrea să dea nimic, dacă se poate, și pentru că nu se poate, se uită la prețul minim din magazine, eu pe a mea am dat 2 sute, dar sînt altele, chiar o țîră sub.
-Aaaaa, păi cum așa, eu am dar 8 vreau măcar 6.
-Ți-am spus că nu vă lipiți, îmi pare rău.
-Păi, hai să dea 5 măcar.
-Cred că nu ai auzit. Repet. Nu are bani deloc, ar vrea una, și dacă în magazin este 179 nouă, chiar nu vede de ce să dea 180 pe una .... desigilată. Încă o dată scuze, nu vă lipiți, eu ce să fac, s-a întîmplat să aflu că vrea, ți-am spus care sînt condițiile, altceva chiar nu am ce face.
-Păi cum așa, vrea tabletă performantă, și o vrea la preț de gunoi?
-Am precizat și repetat, nu vrea performantă....

Discuția a fost mai lungă, dar aici am pus cît să se vadă mersul ei.

Și acum să trec la morală, la miezul problemei.
Sînt chestii pe care le știm cu toții, dar pe care nu le conștientizăm cînd vrem să vindem un obiect care nu ne mai trebuie. Nu mai trăim în vremurile cînd plugu, căruța, eventual ceasu te ținea o viață și mai trecea prin trei generații. Nici măcar în cea cînd hîrbul, de exemplu mașina putea fi reparat, dădeai juma de preț, mai luai două piese, munca ta nu conta, și te scoteai mai ieftin decît cu una nouă. Dacă pui plusul de ulei și gaz, tot acolo ieșeai, da asta e, nu aveai tot grămadă, și nici nu găseai nouă, decît dacă așteptai zece ani. Acum obiectele se uzează moral deși mai au garanție hăt. Plus că, vorba lu bunicu, care nu ne lăsa să folosim radioul.
-Se roade piesele.
Uzura fizică este masivă. Cu toate astea noi ținem la preț cînd vrem să vindem ceva.

-Păi vezi că eu am dat o mie de lei pe calculator acum cinci ani. Am făcut foamea o lună. Vreau măcar un sfert.
Dar aici tu uiți ca din banii ăia un sfert au fost TVA. Practic tu ai plătit statul ca să îți facă străzi și să te apere de cotropitori. Că nu o face, asta e altă discuție. Dar ideea e că tu nu ai dat banii ăia efectiv pe calculator. Te-a prins statul la înghesuială și ți ia luat împreună cu banii pentru calculator, asta e, e conjuctură, dar nu e ceea ce îți închipui.
Mai apoi, încă vreun sfert sînt banii dați celor ce te-au căutat pe tine, clientul. E un lanț serios de la producător la tine. Aparent e parte din costul calculatorului, dar nu e, explic mai tîrziu. Apoi mai este garanția, alte asigurări și pierderi, mai intră și aici procente. Într-un final practic tu dai pe calculator în sine 40 sau poate mai puțin la sută. L-ai uzat cîțiva ani, 70 -80 la sută din cît are viață, poate 50, dacă e de calitate, și tu vrei să îl dai cu sfert de preț de pe factură deci 250, nu cu sfert de preț real, adică 100.

În fine astea sînt calcule speculative, pot fi contrazise oricînd, le-am prezentat ca idee, ca sămînță de meditație. Ideea e că prețul nu e dat de costul inițial, de uzură sau altceva, ci de cerere și ofertă. Piață e plină de hîrburi. Te uiți în magazine și vezi că pentru sistemul echivalent cu al tău prețul este 250 cît ceri tu, și te umfli în piept, am dreptate, ceream corect. Dar uiți că prețul ăla include munca celui din magazin, costuri cu magazinul însuși, taxe, și chiar garanția aia de șase luni pe care o oferă. Asta este ce spuneam mai devreme, SHistul este omul care caută clientul pentru tine, așa cum, angrosistul, retailistul și tor restul te-au căutat pe tine, clientul producătorului. Parte din cei 250 prețul pieței, sînt munca lui, nu sînt banii tăi, așa cum parte din cei 1000 inițiali nu erau costul jucăriei.  Deci mișcarea corectă este să te duci la magazinul de SH, pui obiectul pe masă, omul face serviciul comercial, ia acei 250 dacă are noroc să vîndă, își oprește partea și probabil iei acea 100 de lei care ziceam că ar fi un preț onest.

Era sa uit de un caz particular. Cazul cînd ai dat mai mult pe jucărie fiind un model nou, deci mai performant. aici nu e vorba doar de plus de performanță ci și de privilegiu. Privilegiul de a fi printre primii, privilegiul de a a avea 5 procente viteză în plus pentru care plătești cît dă mulțimea pentru restul de 95 procente. Nu rareori am auzit dialoguri precum,

-Cît ai dat?
-Păi 3 mii!
-Cum așa, că eu am dat pe a meu 1000!
-Da, da a meu e mult mai performant! (replică spusă cu ochii sclipind de mîndrie)
-Și ce rating are în benchmark?
-Ce e aia benchmark?
Și cel ce știe ce e aia, tace cînd se dumirește că amicul e victima reclamei, știind că respectivul folosește jucăria doar pentru facebook, mail și vremea de mîine. Nu vrea să îi strice bucuria explicîndu-i că alea  5 procente sînt valabile pentru cei competitivi, cei ce realmente fac ei însuși performanță, fie la jocuri, fie în producție. Și peste un an, ce a luat el cu trei se vinde cu unu, iar peste încă un an dacă el vinde instrumentul, nu-i așa? vrea măcar un sfert. El uită că juma din ce a dat a fost pentru privilegiu, și nu pentru marfă.

Da, e de înțeles să vrei mai mult, dorințele sînt multe, așa că încercarea de a scoate un ciubuc, adică a găsi un client ocolind circuitul normal, e de înțeles, așa cum e de înțeles să vrei să gătească nevasta, nu să măninci la restaurant sau conserve, sau să îți desfunde țeava vecinul, căruia tu i-ai dus soacra la mare. și dacă se lipește, ok, ai avut baftă. Dar dacă nu se lipește, și tu tot vrei cei 250 în loc de 100 atunci te conformezi moralei zilei, cea care te face pe tine sclav, cea care pune presiune pe tine constant. Pentru că așa cum tu ții la preț doar pentru că ți se pare că ai dreptate, așa ține oricine la preț, și vrea să înșface cît poate. O paralelă ar fi o mulțime calmă care merge în drumul său, și care se oprește și iese în odine la strungăreață, comparată cu una care se bulucește și își rupe oasele și hainele pentru a trece mai repede cu o clipă. Rezultatul e că ies toți mai tîrziu, bașca ciufuliți. Da, nu ai ce face, nu poți ține gloata în frîu, dar te poți ține pe tine. Mai concret, dai hirbu cu 100 și stai calm. Și în timpul pierdut cu stoarcerea celor 150, faci ce te pricepi tu să faci și poate cîștigi mai mult. Sau dacă nu ai de muncă măcar faci ceva agreabil. De exemplu donezi hirbul unui copil amărît.

Niciun comentariu: