joi, 14 noiembrie 2019

O poveste cu banane și moșnegi

Trăgeam o tură pe cînd am dat de povestea unui coleg de goban.

Amicul își destăinuie experiența întorsului acasă de la piață.

Trec pe lângă o școală și niște copii strigă de la fereastra unei clase: Moșulee. Mă uit în jur, nimeni altcineva pe stradă. Mă fac că nu aud. Copiii insistă: Tataie cu ochelaari?!!. Hum, unde sunteți voi Andre cu șlagărul "Moșule ce tânăr ești.."
Ce rețetă de căneală ziceați că folosește Ludovic zis Șică?

Nu mă pot opri, și îi comentez experiența cu una personală.

Ești un fericit.

Eu ca și tine, pe un trotual larg, o raritate, curat, deasemeni, sînt surprins de niște bucăți de banană împrăștiate ciudat, unele călcate de trecători. Încerc să îmi imaginez cum au ajuns acolo, probabil un pici plictisit în cărucior în timp ce mă-sa rezolva integrale cu o cunoștință întîlnită în acel punct.

Nu apuc să imaginez alt scenariu cînd o altă bucată de banană aterizează între mine și o cucoană care venea din sens opus. Respectiva se uită vexată în sus la blocul de alături. N-am nevoie să mă uit, misterul e rezolvat, piciul nu e în landou, ci într-o nacelă de beton. Mă trag mai spre carosabil să ies din zona dulce și brusc mă apucă o bucurie nespusă că nucile de cocos nu sînt la fel de ieftine ca bananele.


Deci fericire pe capul tău. Să te faci că nu auzi e simplu. Să te faci că nu ai luat un ghiveci în cap e un pic m-ai complicat. Așa că lasă sineala, caută o pălărie ranforsată.

Niciun comentariu: