Băi da ce vacă frumoasă

 Viața în spatele a două cortine de fier nu a fost ceva distractiv, și evident a existat o continuă tentativă de evadare. Cea mai banală a fost evadarea în fanteziile cărților de povești, sau mai tîrziu, SF. Pe locul doi au fost filmele. Și spre norocul nostru, spre deosebire de alte țări din blocul sovietic, noi am avut parte și de filme din vest. Evident, multe, banale, de umplutură, dar erau și cîteva care meritau vînate. Și pe vremea aia, dacă nu prindeai un film, era dus. Rare erau filmele date în reluare. 

O poveste despre vînătoarea unui astfel de film am relatat-o cu ceva ani în urmă, Bicicleta cu pedale, poveste în care eu și fratele meu mai mic ne-am dat peste cap ca să vedem o reluare as filmului Avarul, cu Louis de Funes. Atunci am ratat, diavolul a fost mai tare și nu am reușit să prindem reluarea. 

Dar șansa a făcut să putem prinde o reluare a unui alt film francez, tot comedie, unul dintre celei din seria cu Compania   7 a. Nu mai rețin exact care dintre ele. Oricum, reluarea am prins-o la televizor, la o mătușă, vara, la țară. Da, un tractorist bețiv pierdut printre dealurile Moldovei, avea televizor, noi, fii de comunist fruntaș, nu.

În fine, ajungem noi în vizită la mătușă, vine seara, și cu ochii beliți sorbim filmul. Îmi aduc și aminte acum după juma de secol de foamea care ne ardea în așteptarea filmului, și setea cu care aspiram imaginile de pe mica damigeană gri. Priveam disperați în dreptunghiul de sticlă cu teama de a nu pierde vreo imagine, sau o glumă, sau un sens. Evident, erau acolo și verii noștri, cam de o seamă cu noi, și cu mătușa și soțul ei, tractoristul. Și priveam cu toții în liniște filmul, cînd brusc, măîtușa exclamă...

Da ai ghicit. E chiar titlul acestei povești.

-Băi da și vacî frumoasî. 

Da, mătușa mea, ca și părinții mei, a crescut la țară, cu găinile, oile și vacile de toate zilele. Și a rămas acolo, nu a migrat spre oraș, deși o fi mai fost ocazional în vizită. Și acesta era tot universul ei, chiar dacă într-o anumită dimensiune era mai răsărită decît alții. Avea două vaci. Ne sătura de lapte și brînză, și pe noi, nepoții din verile satului de peste deal. 

Și evident că privind la film, probabil incapabilă să citească suficient de rapid titrările, habar nu avea de dialog, și chiar dacă prindea ceva din dialog, subiectul era total neinteresant pentru ea, și acțiunea și glumele treceau negustate. Ea privea doar niște imagini mișcătoare. Și cînd a văzut ceva familiar, a recunoscut și apreciat ce vedea. Eroul, interpretat de Bourvil cred, ( Nu, era Jean Lefebvre) ca să scape de germani, furase o vacă, și se dădea drept localnic. 

Și astfel, a gustat și ea filmul, culminînd cu această epică replică.

-Băi da ce vacă frumoasă. 

Vorba aia, frumusețea e în ochii privitorului. Eu, și cu fratele meu, necunoscători, habar nu aveam ce frumoasă e vaca aia.