Cum e să pescuiești la copcă în intersecție.

 Am pus asta în categoria pățite de mine, dar de fapt e pățită de vărul meu.

Plecasem cu el la gară să o ajutăm pe maică-sa care venea din deplasare și se supraîncărcase cu niște covoare. Pățania a avut loc chiar în ograda lui cum s-ar spune, deși era chiar în mijlocul drumului. Zic asta pentru că era chiar lîngă blocul lui, la cîteva zeci de metri. Deci ar fi o zonă unnde ar trebui să fi cunoscut fiecare bordură sau crăpătură în asfalt. Și aici nu era vorba de o crăpătură, ci de o ditai canalizarea fără capac. 

Deci, abia ieșisem noi din casă, și am tăiat-o oblic în intersecție. E drept doar un drum era mai circulat, și aici era un cot de 90 de grade, la stînga fiind practic intrarea în parcare, iar înainte o fundătură cu vreo 20 de case. Dar la ora aia nu circula nimic, așa că am scurtat prin mijlocul drumului. Ghinionul face că acolo erau vreo trei canalizări, și una dintre ele era acum asemănătoare unui vulcan de gheață. Era iarnă, zona fiind lîngă Dunăre, care cam deborda în acea perioadă, și canalizarea la fel. Și apa caldă din subteran a înghețat pe asfalt formînd un con vulcanic, alimentată ocazional de presiuni temporare. Momentan nu fusese un aport nou de apă deci suprafața era înghețată, fără urme de fisuri. Dar forma indica clar ce se întîmpla acolo. E drept, teoretic se putea întîmpla ca apa să debordeze prin găurile capacului, deci chiar dacă era o gheață extrem de subțire, nu putea fi acolo mai mult de un centimetru, doi de apă, deci nici un pericol. Dar teoria asta era mai puțin probabilă, apa alimentată prin găuri înghețînd mult mai ne uniform.

În fine, nu era timp de analizat modele matematice privind dinamica înghețului, dar nu era nevoie de mai mult de o fracțiune de secundă pentru a bănui că nu este capac sub acel strat de gheață. Și vărul meu avea traiectoria exact peste conul de gheață, așa că l-am avertizat, deși era și el aproape adult ca și mine, și nu avea nevoie să fie ținut de mînă. 

- Ai grijă, nu călca pe gheață, că e posibil să nu...

Dar el mă ignoră, și fără stres calcă chiar în mijlocul canalizării, și după cum era de așteptat gheața cedează și el se duce pînă la genunchi în apă. Nu mai rețin cum de nu a căzut din picioare. Probabil fiind tînăr și atletic a avut suficient reflex și putere în celălalt picior, sau poate fiiind eu alături a avut de ce să se agațe să să echilibreze. 

Partea ciudată a fost că  acum el se amuza de întîmplare în loc să fie furios pe piciorul congelat. Și eu în loc să mă amuz de gogomănia lui, deși avertizat, eram furios că nu m-a ascultat. 

Oricum, cert e că în cîteva minute s-a trezit nu un crac ud, ci cu unul scrobit. Era atît de frig că apa a înghețat destul de repede. 

Poveste veche, de decenii, rememorată cu diverse ocazii. De data aceasta ocazia a fost o caricatură pe FB