Postări
De fapt nu era chiar ceas ci doar o alarmă.
Și nu e doar pățită ci și făcută de mine.
Povestea vine cam așa. Fratele meu mai mare avea probleme cu somnul. Adică dormea un fel de somn de veci, nu îl trezea nici alarma de la ceas nici alarma internă cum era cazul meu, nici nevoia de a se trezi, nici bunul simț, nimic. Și cam întîrzia la muncă. Și după aia, cică de ce nu l-am trezit.
Eu îl trezeam, dar el mormăia și se culca la loc.
Ei lasă că îți fac eu alarmă. Și se întîmpla că aveam niște bile de rulment, dar bile mari, nu de rulment banal. Era ceva de pe la un camion. Ceva mai mari decît o bilă de ping pong. Cred că erau șase sau șapte. Și bilele astea au fost partea principală. A doua parte a fost un jgheab de lemn. Adică u bucată de scîndură cu două fîșii de placaj lipite pe margini cît să ghideze bilele. La capătul scîndurii, cu un cui era fixată altă fîșie de placaj. Capătul scurt bloca bilele. Capătul lung, pîrghie, contragreutate care lăsată liber, se lăsa în jos rotindu-se în jurul cuiului, ridicînd capătul scurt, eliberînd bilele. Scîndura era pusă înclinată pe masă cu un capăt pe o carte, iar capătul cu pîrghia la margine. Pîrghia era ținută sus de o sfoară. Capătul sforii era sub ceas. Ceasul era în echilibru precar pe tabla de șah, de asemeni înclinată pe o carte. Ultimul element era o tavă din inox. Tavă solidă din inox de 2 sau trei milimetri. Excelentă pentru cartofi la cuptor sau plăcinte. Dar și pentru alarmă. încă mai am tava aia.
Pregătesc eu alarma, și aștept dimineața. Adică aștept dormind, nu treaz. Și evident că o probasem, știam la ce să mă aștept. Și vine dimineața, ceasul meu cel șmecher, un banal ceas rusesc, dar cromat de vecinul Săndel, nu simplu emailat ca orice alt ceas rusesc, începe să sune. Soneria vibrează, forțele de frecare aflate la limită nu mai sînt suficiente să țină ceasul pe loc , și acesta alunecă la vale pe lacul tablei de șah. Mai precis pe lacul cutiei de table, că era pe interior, ca să se oprească la capăt. Sfoara este eliberată, pîrghia cade, dă drumu la bile și acestea se duc vesele către tava de inox.
BUM BUM BUM BUM BUM BUM, șase bubuituri asurzitoare în ritm rapid. Sau poate șapte. Senzația simțită în acele clipe nu poate fi descrisă. Poate fi doar trăită. Imaginează-ți să fii buimac de somn și îngrozit de moarte în același timp, fără să ai habar de ce se întîmplă. Dacă reușești să imaginezi așa ceva, înmulțește cu zece și poate e pe aproape de ceea ce am simțit eu atunci. Treaz, la teste, zgomotul nu părea atît de infernal. Nu mai rețin dacă sau de cîte ori am folosit acea alarmă ulterior, dar un lucru rețin clar. L-a trezit și pe fratele meu.
