Băi da ce vacă frumoasă

 Viața în spatele a două cortine de fier nu a fost ceva distractiv, și evident a existat o continuă tentativă de evadare. Cea mai banală a fost evadarea în fanteziile cărților de povești, sau mai tîrziu, SF. Pe locul doi au fost filmele. Și spre norocul nostru, spre deosebire de alte țări din blocul sovietic, noi am avut parte și de filme din vest. Evident, multe, banale, de umplutură, dar erau și cîteva care meritau vînate. Și pe vremea aia, dacă nu prindeai un film, era dus. Rare erau filmele date în reluare. 

O poveste despre vînătoarea unui astfel de film am relatat-o cu ceva ani în urmă, Bicicleta cu pedale, poveste în care eu și fratele meu mai mic ne-am dat peste cap ca să vedem o reluare as filmului Avarul, cu Louis de Funes. Atunci am ratat, diavolul a fost mai tare și nu am reușit să prindem reluarea. 

Dar șansa a făcut să putem prinde o reluare a unui alt film francez, tot comedie, unul dintre celei din seria cu Compania   7 a. Nu mai rețin exact care dintre ele. Oricum, reluarea am prins-o la televizor, la o mătușă, vara, la țară. Da, un tractorist bețiv pierdut printre dealurile Moldovei, avea televizor, noi, fii de comunist fruntaș, nu.

În fine, ajungem noi în vizită la mătușă, vine seara, și cu ochii beliți sorbim filmul. Îmi aduc și aminte acum după juma de secol de foamea care ne ardea în așteptarea filmului, și setea cu care aspiram imaginile de pe mica damigeană gri. Priveam disperați în dreptunghiul de sticlă cu teama de a nu pierde vreo imagine, sau o glumă, sau un sens. Evident, erau acolo și verii noștri, cam de o seamă cu noi, și cu mătușa și soțul ei, tractoristul. Și priveam cu toții în liniște filmul, cînd brusc, măîtușa exclamă...

Da ai ghicit. E chiar titlul acestei povești.

-Băi da și vacî frumoasî. 

Da, mătușa mea, ca și părinții mei, a crescut la țară, cu găinile, oile și vacile de toate zilele. Și a rămas acolo, nu a migrat spre oraș, deși o fi mai fost ocazional în vizită. Și acesta era tot universul ei, chiar dacă într-o anumită dimensiune era mai răsărită decît alții. Avea două vaci. Ne sătura de lapte și brînză, și pe noi, nepoții din verile satului de peste deal. 

Și evident că privind la film, probabil incapabilă să citească suficient de rapid titrările, habar nu avea de dialog, și chiar dacă prindea ceva din dialog, subiectul era total neinteresant pentru ea, și acțiunea și glumele treceau negustate. Ea privea doar niște imagini mișcătoare. Și cînd a văzut ceva familiar, a recunoscut și apreciat ce vedea. Eroul, interpretat de Bourvil cred, ( Nu, era Jean Lefebvre) ca să scape de germani, furase o vacă, și se dădea drept localnic. 

Și astfel, a gustat și ea filmul, culminînd cu această epică replică.

-Băi da ce vacă frumoasă. 

Vorba aia, frumusețea e în ochii privitorului. Eu, și cu fratele meu, necunoscători, habar nu aveam ce frumoasă e vaca aia. 

Istoria elevului mediu

 Dacă ai petrecut suficient timp pe internet, sau citind ziare și reviste de cultură generală cu siguranță ai dat de acel așa zis studiu în care se zice că nu contează în ce ordine sînt literele în cuvînt, pentru că vei înțelege perfect textul. 

Dacă nu știi despre ce vorbesc, iată un exemplu.

---------------------------------------------------------------------------------------------

Pe bzaa uonr sudtii ale ueni uvetsniariti egzlene, nu are intortmapa in ce odnrie satu liertele itnr-un cvunat. Imatpornt etse ca pmria si umtlia lireta sa fie la lcoul pitovrit. Rtseul leilretor pot sta in ocire odrnie si tustoi ptoi ctii. Atsa e psboiil prnteu ca noi ctiim cunelvite irngtei si nu letira cu ltirea.

Ai reusit sa citesti? Am inceput direct cu testul pentru a avea efect maxim. Acum am sa incerc sa explic ce e cu primul paragraf 

Este o traducere a unui text in engleza care circula pe internet de prin 2003, deci e posibil sa-l mai fi vazut pana acum. Nu face altceva decat sa demonstreze ca este suficient ca prima si ultima litera a unui cuvant sa fie la locul lor pentru a putea sa-l citim. Altfel spus, cand citim un cuvant ne uitam doar la prima litera, la ultima litera si la lungimea aproximativa (asta in cazul in care este un cuvant le lungime mica (2-4 litere) sau medie (5-9), pentru ca un cuvant gen srnlecomaodietaidsoitn e mult mai greu de citit (de fapt pentru unii e greu de citit si in forma corecta, sternocleidomastoidian).

Mai multe informatii si texte in alte limbi poti gasi pe mrc-cbu.cam.ac.uk/.

---------------------------------------------------------------------------------------------

Da, limbajul, și creierul sînt chestii complexe. Nu citim pe litere, creierul anticipează, Nu tot procesul este conștientizat. Și așa apar unele iluzii. Probabil ceva în genul iluziilor optice. Deseori e vorba doar de analfabetism, cînd scrii de exemplu ciapă.  Dar alteori greșelile sînt la un nivel ceva mai complex. 

În cazul meu a fost vorba despre titlul unui manual de prin clasa a cincea sau a șasea. Deja știi despre ce manual vorbesc.   Povestea mea are același titlu. Dar eu timp de un an am citit cu totul altceva. Avînd în vedere introducerea probabil poți ghici ce vedeam eu. Dacă nu ai ghicit din prima fără să întreb, îți mai las cîteva secunde să ghicești. Nu e complicat, dar, în fine, dacă nu ai văzut calamburul... Istoria elevului mediu. Nu am idee cum de am picat în capcana asta. Este foarte posibil ca să fi fost victima unei glume banale. Cineva a spus în glumă titlul eronat și eu din viteză l-am luat de bun, după care privind la manual am citit întodeauna la viteză, nu pe litere. Nu am fost un elev strălucit, la anumite capitole fiind chiar retardat. Dar în materie de citit nu am avut probleme, Nu am citit cu degetul, sau pe litere. Și acest automatism mi-a fost fatal în acest caz. Timp de un an eu am crezut că studiez o istorie dedicată elevului mediu. Da, a doua variantă ar fi că există grădiniță școală generală, șoală medie, liceu, facultate universitate, creierul meu a aproximat greșit cuvîntul, calamburul venind din eroare, nu conștient de la un glumeț. Și timp de un an eu asta am citit, și cu siguranță am și pronunțat cînd o fi fost cazul. Și nimeni, dar absolut nimeni nu a observat, corectînd automat ce a auzit, sau dacă a observat, a ignorat crezînd că glumesc. 

Dar la sfîrșitul anului cînd eram deja pe cale să predăm manualele, fratele meu mai mare a observat. Nu eram noi în relații de amiciție, el fiind o vită, după cum spunem noi pe românește. Dar uneori mai schimbam cîte o vorbă. Locuind în aceeași cameră era inevitabil. Și nu știu cum vine vorba de manualul de istorie. Se oprește și mă întreabă..

-Despre ce manual vorbești?

-Manualul de istorie al elevului mediu.

-Elevul mediu?

-Da.

-Ești sigur că este vorba de elevul mediu?  

-Da.

-Elevul?

-Da.

-Adu manualul șă văd și eu.

-Noroc că nu le-am, predat încă, uite.. Istoria Elevului Mediu.

-Mai citește o dată.

-Istoria Elevului Mediu.

-Citește pe litere.

-I      S       T       O     R     I    A              E..........

Și a căzut cerul pe mine. L nu era acolo.  

 

Cum e să pescuiești la copcă în intersecție.

 Am pus asta în categoria pățite de mine, dar de fapt e pățită de vărul meu.

Plecasem cu el la gară să o ajutăm pe maică-sa care venea din deplasare și se supraîncărcase cu niște covoare. Pățania a avut loc chiar în ograda lui cum s-ar spune, deși era chiar în mijlocul drumului. Zic asta pentru că era chiar lîngă blocul lui, la cîteva zeci de metri. Deci ar fi o zonă unnde ar trebui să fi cunoscut fiecare bordură sau crăpătură în asfalt. Și aici nu era vorba de o crăpătură, ci de o ditai canalizarea fără capac. 

Deci, abia ieșisem noi din casă, și am tăiat-o oblic în intersecție. E drept doar un drum era mai circulat, și aici era un cot de 90 de grade, la stînga fiind practic intrarea în parcare, iar înainte o fundătură cu vreo 20 de case. Dar la ora aia nu circula nimic, așa că am scurtat prin mijlocul drumului. Ghinionul face că acolo erau vreo trei canalizări, și una dintre ele era acum asemănătoare unui vulcan de gheață. Era iarnă, zona fiind lîngă Dunăre, care cam deborda în acea perioadă, și canalizarea la fel. Și apa caldă din subteran a înghețat pe asfalt formînd un con vulcanic, alimentată ocazional de presiuni temporare. Momentan nu fusese un aport nou de apă deci suprafața era înghețată, fără urme de fisuri. Dar forma indica clar ce se întîmpla acolo. E drept, teoretic se putea întîmpla ca apa să debordeze prin găurile capacului, deci chiar dacă era o gheață extrem de subțire, nu putea fi acolo mai mult de un centimetru, doi de apă, deci nici un pericol. Dar teoria asta era mai puțin probabilă, apa alimentată prin găuri înghețînd mult mai ne uniform.

În fine, nu era timp de analizat modele matematice privind dinamica înghețului, dar nu era nevoie de mai mult de o fracțiune de secundă pentru a bănui că nu este capac sub acel strat de gheață. Și vărul meu avea traiectoria exact peste conul de gheață, așa că l-am avertizat, deși era și el aproape adult ca și mine, și nu avea nevoie să fie ținut de mînă. 

- Ai grijă, nu călca pe gheață, că e posibil să nu...

Dar el mă ignoră, și fără stres calcă chiar în mijlocul canalizării, și după cum era de așteptat gheața cedează și el se duce pînă la genunchi în apă. Nu mai rețin cum de nu a căzut din picioare. Probabil fiind tînăr și atletic a avut suficient reflex și putere în celălalt picior, sau poate fiiind eu alături a avut de ce să se agațe să să echilibreze. 

Partea ciudată a fost că  acum el se amuza de întîmplare în loc să fie furios pe piciorul congelat. Și eu în loc să mă amuz de gogomănia lui, deși avertizat, eram furios că nu m-a ascultat. 

Oricum, cert e că în cîteva minute s-a trezit nu un crac ud, ci cu unul scrobit. Era atît de frig că apa a înghețat destul de repede. 

Poveste veche, de decenii, rememorată cu diverse ocazii. De data aceasta ocazia a fost o caricatură pe FB