joi, 29 octombrie 2009

Raspuns la "Ce am avut"

Citind mai devreme citeva ginduri asternute in format neogen, si dorind sa imi exprim si eu parerea, am vrut sa las un comentariu, dar Neogen nu ma lasa sa fac asta decit daca am cont la ei. Am avut si l-am sters, asa cum am sters conturile la alte zeci de retele sociale la care ma abonasem la cererea amicilor. Nu am timp pentru ele. Si eu apreciez timpul. Ma rog, in felul meu.

Asa ca voi comenta gindurile aici. Textul citat este marcat in bold italic.

Multi spun ca nu apreciezi ceva decat dupa ce pierzi.

Da se intimpla multora. Mie nu prea. Apreciez ceea ce consider valoros. Si nu imi schimb perceptia in ceea ce priveste valoarea in functie de faptul daca sint inca in posesia, sau deja pagubit de "obiectul" evaluat. Dupa ce pierd ceva, cel mult il regret si ii duc dorul, dar numai in treacat. Incerc sa nu pierd timpul cu regrete, si apoi sa regret timpul pierdut regretind :)
Am inca atitea de caare trebuie sa ma bucur/sa le apreciez.

De fapt ne nastem bogati, fericiti, cu sufletul plin,

De fapt sintem nascuti, nu ne nastem.

Si da, unii vin pe lume bogati, altii mai putin bogati. Aceasta bogatie fiind, zestrea genetica. Fie ca e ea asa zisa sanatate, adica puterea de a face fatza agresiunilor de tot felul asupra somaticului, fie, capacitatea intelectuala, sau capacitatea fizica.

Fericiti? Nu prea vad. Din cultura mea generala nu tocmai vasta, stiu ca intram in lumea materiala urlind, sau daca nu, si mai rau, comatosi, si nu prea vad fericire mare in nici unul din cazuri. Si daca trecem peste primele faze, ce urmeaza, pina devenim constienti, nu e decit o stare de multumire, complacere in satisfacerea necesitatilor fizice, in caz ca ne sint satisfacute. Stare asemanatoare cu cea a unui vierme oarecare, sau gaina, felina, ori canina pe masura ce evoluam.

Fericirea e o stare spirituala ce apare mai tirziu, o data cu aparitia constiintei.

Suflet plin? Na ca aici nu prea pot comenta. Poate fi vorba de acel ipotetic suflet, implantat temporar in recipientul material numit corp, sau poate fi vorba de constientza, si constiintza asa cum banuiesc eu. Daca e primul caz nu comentez, nu cunosc detalii, daca e al doilea, sufletul e plin doar de locul gol unde se va dezvolta viitoarea constiinta.

si nu stiu cum lasam viata sa ne jefuiasca de toate, pana cand murim saraci, amarati si cu sufletul pustiu.

HUH?
Viata ne jefuieste? Nu mi se pare. Viata e de fapt o imensitate de posibilitati de care noi profitam sau nu. Daca ne jefuieste cineva, atunci aia sintam chiar noi.

Da, corect, viatza, realitatea ce ni se intimpla nu e tocmai un sir de evenimente fericite. Viata e un sir de evenimente de ambele genuri, si fericite si nefericite, indiferent daca sintem mai bogati sau mai saraci din orice punct de vedere am privi. Acum depinde numai de noi daca reusit sa savuram din plin jumatatea plina a paharului, si sa reusim sa dap peste cap cit mai repede jumatatea plina a celuilalt pahar, cel cu fiere. Mor saraci doar cei ce nu stiu a ia viata asa cum e ea, si ar vrea sa fi avut mai mult din cine stie ce ingredient li se pare lor ca nu au gabjit destul. Asta materialiceste vorbind, spiritual, intelectual adica, mor saraci tot cei ce gusta mai mult materia, in defavoarea a ceea ce putem gusta nu cu limba ci cu creierul.


Cred ca tineretea este bogatia cea mai mare,

Tineretea nu este decit o parte a bogatiei primordiale, zestrea adn de care vorbeam.
O parte pe care o putem investi mai bine sau mai prost. Putem face copii la 16 ani si la 60 sau mai devreme ne putem bucura de stranepoti, daca ne educam eficient urmasii, ca daca nu, pot sa ne faca viatza amara, de da, mori cu sufletul pustiu, si privind crucis.

Sau o poti investi in studiu, si daca esti capabil, la batrinete savurezi roadele contributiei tale la zestrea umanitatii, sau daca nu esti genial, macar poti savura ceea ce au realizat altii, cei capabil.
Daca iti ivestesti tineretea in carpe diem, da atunci iti vei toci simturile, iti vei abrutiza simtirile, si vei avea nevoie de stimulente din ce in ce mai tari pt a iti putea trai viata, si vei cam ajunge la faza cu sufletul pustiu.

iubirea este cel mai mare dar pe care il poate avea un suflet.


Da, este un mare dar. DAR, daca ai parte si de receptori recunoscatori a iubirii tale e ok, in schimb daca iubirea ta incalzeste doar piatra seaca asa cum soarele incalzeste nisipul desertului, va veni seara in sufletul tau cindva, si cind tu in loc sa primesti caldura inapoi, vei primi viceversa , adica ti se va suge si ultima farima de caldura din vene, si ajungi la faza cu sufletul pustiu.


Cand ajungem sa nu mai putem iubi si crede in oameni, suntem saraci si deja morti.

Sa iubesti si sa crezi? Poti sa iubesti, desi nu crezi deloc, ba chiar stii bine ce pramatie e hahalera care iti maninca zilele.
Si nu, nu sintem saraci si morti. Stim bine ca mai exista linga noi si oameni, si neoameni, cei din urma mai putini, dar par multi pt ca sint foarte activi.

Si chiar daca ajungi sa fii tradat de toti, sa ramii singur pe lume, tot nu esti sarac si nici mort daca iti cultivi pasiunea, care o fi ea, muzica, matematica, zgiit la stele sau mizgalit hirtii.

Sarac, da ajungi in cele din urma. Pentru ca clipele iti sint numarate, indiferent cit de multe sint ele, si cind simti in cele din urma ca se intuneca totul in jurul tau, si nu iti mai ramine de facut decit sa iti dai ultima suflare, da atunci esti sarac. Si poti avea nenorocul sa ajungi sarac mult , muult mai devreme, daca soarta iti limiteaza capacitatea fizica intr-atit incit nu mai poti avea grija de tine. Unii sint nascuti legume, deci nascuti saraci lipiti... patului, ca sa mai contrazic inca o data afirmati ca ne nastem bogati, si o contrazic si pe cea care zice ca ne nastem egali

Cat as vrea sa regasesc toate "bunurile" pe care nu le-am apreciat la timpul lor.

Nu ai pierdut nimic, totul este acolo, in memoria ta. Sint exact asa cum le-ai investit. Cum poti spune ca nu le-ai apreciat? Le-ai apreciat la o anumita valoare, si le-ai consumat, nu le-ai pierdut. Ai avut faina si ai facut cozonaci, acu maninca cozonaci, nu cauta placinte. Ca daca faceai placinte voiai cozonaci. In loc sa te bucuri ca ai avut faina, inventezi regrete inexistente, uitind ca se putea sa fi fost ca in loc de faina sa ai rumegus.

Ce bine ar fi fost daca le lasam undeva intr-un loc sigur pentru cand as avea nevoie sa le pot recupera. Insa le-am azvarlit nepasatoare si acum nu mai stiu unde sunt si daca exista vreo sansa sa le regasesc......

Da, viatza are calitatea asta sadica, si anuma ca e in continua miscare, se misca pt ca e vie, si daca nu o bagi in gura sa o mesteci acum, mai tirziu nu o mai ai, se duce oricum.