luni, 18 ianuarie 2016

Ajută-mă te rog să vînd "gunoiu" ăsta.

Am pus ghilimele așa cum se pune ghilimele la rahat, ca să se înțeleagă altceva. N-am vrut să folosesc limbaj obscen. Măcar în titlu nu. Apropo de obscen, de ce oare nu au găsit românii alt cuvînt "manierat" care să fie sinonim pentru obscenul căcat? De ce au trebuit să strice un cuvînt inocent, și să strice atmosfera cînd cumperi un corn cu rahat.

Dar să revin la subiect. Întîmplător, pasionat de computadoare, am evoluat în materie și am ajuns să mai ajut pe cei din jur cu o reparație, un sfat, și ca hard și ca soft. Am fost chiar căutat, nu că aș fi fost foarte bun, ci pentru că nu ceream bani. Asta nu înseamnă că nu primeam dacă mi se oferea. Deseori eram dator moral mult așa că mai și refuzam. Mai tîrziu am început să refuz să ajut, pentru că multe dintre solicitări erau pentru chestii banale precum repararea unui windows stricat, care necesita doar apasarea tastei insert sau numlock, sau alte chestii din astea pe care orice utilizator decent ar trebui sa și le facă singur. Într-un final chiar m-am retras definitiv pentru că sistemele au evoluat rapid și lumea nu a rămas ca mine la XP și amd. Cu toate astea sînt cumva privit ca o somitate în domeniu sau magician ceva, pentru că foarte des sînt solicitat pentru a facilita vinderea echipamentelor vechi.

-Costele am primit cadou un monitor nou, ajută-mă să-l vînd pe cel vechi, că e ca și nou, e în garanție. În magazin e 4 îl dau cu 3.
-Avînd în vedere că anturajul meu se rezumă la trei persoane, hai zece dacă pun și pe cei cu care joc Go, caută un magazin specializat.

sau-

-Mi-am luat tabletă nouă că voiam mai performantă, o dau pe aia veche care e nouă, e în garanție, a costat 8 e performată, scoate tu cît poți.
-Cui să vînd?, în afară de tine mai stau de vorbă cu două persoane.
Întîmplător una chiar voia o tabletă, dar ceva minimal, cadou, eventual.
-Ha, na că s-a nimerit, prima dată în două decenii de cînd sînt luat drept magazin de SH cunosc pe cineva care chiar mi-a spus că ar vrea ceva din ce alții nu mai vor. Da nu cred că vă lipiți, nu se uită la palierul de preț a ceea ce ai tu.
-Păi cît vrea să dea?
-Nu vrea să dea nimic, dacă se poate, și pentru că nu se poate, se uită la prețul minim din magazine, eu pe a mea am dat 2 sute, dar sînt altele, chiar o țîră sub.
-Aaaaa, păi cum așa, eu am dar 8 vreau măcar 6.
-Ți-am spus că nu vă lipiți, îmi pare rău.
-Păi, hai să dea 5 măcar.
-Cred că nu ai auzit. Repet. Nu are bani deloc, ar vrea una, și dacă în magazin este 179 nouă, chiar nu vede de ce să dea 180 pe una .... desigilată. Încă o dată scuze, nu vă lipiți, eu ce să fac, s-a întîmplat să aflu că vrea, ți-am spus care sînt condițiile, altceva chiar nu am ce face.
-Păi cum așa, vrea tabletă performantă, și o vrea la preț de gunoi?
-Am precizat și repetat, nu vrea performantă....

Discuția a fost mai lungă, dar aici am pus cît să se vadă mersul ei.

Și acum să trec la morală, la miezul problemei.
Sînt chestii pe care le știm cu toții, dar pe care nu le conștientizăm cînd vrem să vindem un obiect care nu ne mai trebuie. Nu mai trăim în vremurile cînd plugu, căruța, eventual ceasu te ținea o viață și mai trecea prin trei generații. Nici măcar în cea cînd hîrbul, de exemplu mașina putea fi reparat, dădeai juma de preț, mai luai două piese, munca ta nu conta, și te scoteai mai ieftin decît cu una nouă. Dacă pui plusul de ulei și gaz, tot acolo ieșeai, da asta e, nu aveai tot grămadă, și nici nu găseai nouă, decît dacă așteptai zece ani. Acum obiectele se uzează moral deși mai au garanție hăt. Plus că, vorba lu bunicu, care nu ne lăsa să folosim radioul.
-Se roade piesele.
Uzura fizică este masivă. Cu toate astea noi ținem la preț cînd vrem să vindem ceva.

-Păi vezi că eu am dat o mie de lei pe calculator acum cinci ani. Am făcut foamea o lună. Vreau măcar un sfert.
Dar aici tu uiți ca din banii ăia un sfert au fost TVA. Practic tu ai plătit statul ca să îți facă străzi și să te apere de cotropitori. Că nu o face, asta e altă discuție. Dar ideea e că tu nu ai dat banii ăia efectiv pe calculator. Te-a prins statul la înghesuială și ți ia luat împreună cu banii pentru calculator, asta e, e conjuctură, dar nu e ceea ce îți închipui.
Mai apoi, încă vreun sfert sînt banii dați celor ce te-au căutat pe tine, clientul. E un lanț serios de la producător la tine. Aparent e parte din costul calculatorului, dar nu e, explic mai tîrziu. Apoi mai este garanția, alte asigurări și pierderi, mai intră și aici procente. Într-un final practic tu dai pe calculator în sine 40 sau poate mai puțin la sută. L-ai uzat cîțiva ani, 70 -80 la sută din cît are viață, poate 50, dacă e de calitate, și tu vrei să îl dai cu sfert de preț de pe factură deci 250, nu cu sfert de preț real, adică 100.

În fine astea sînt calcule speculative, pot fi contrazise oricînd, le-am prezentat ca idee, ca sămînță de meditație. Ideea e că prețul nu e dat de costul inițial, de uzură sau altceva, ci de cerere și ofertă. Piață e plină de hîrburi. Te uiți în magazine și vezi că pentru sistemul echivalent cu al tău prețul este 250 cît ceri tu, și te umfli în piept, am dreptate, ceream corect. Dar uiți că prețul ăla include munca celui din magazin, costuri cu magazinul însuși, taxe, și chiar garanția aia de șase luni pe care o oferă. Asta este ce spuneam mai devreme, SHistul este omul care caută clientul pentru tine, așa cum, angrosistul, retailistul și tor restul te-au căutat pe tine, clientul producătorului. Parte din cei 250 prețul pieței, sînt munca lui, nu sînt banii tăi, așa cum parte din cei 1000 inițiali nu erau costul jucăriei.  Deci mișcarea corectă este să te duci la magazinul de SH, pui obiectul pe masă, omul face serviciul comercial, ia acei 250 dacă are noroc să vîndă, își oprește partea și probabil iei acea 100 de lei care ziceam că ar fi un preț onest.

Era sa uit de un caz particular. Cazul cînd ai dat mai mult pe jucărie fiind un model nou, deci mai performant. aici nu e vorba doar de plus de performanță ci și de privilegiu. Privilegiul de a fi printre primii, privilegiul de a a avea 5 procente viteză în plus pentru care plătești cît dă mulțimea pentru restul de 95 procente. Nu rareori am auzit dialoguri precum,

-Cît ai dat?
-Păi 3 mii!
-Cum așa, că eu am dat pe a meu 1000!
-Da, da a meu e mult mai performant! (replică spusă cu ochii sclipind de mîndrie)
-Și ce rating are în benchmark?
-Ce e aia benchmark?
Și cel ce știe ce e aia, tace cînd se dumirește că amicul e victima reclamei, știind că respectivul folosește jucăria doar pentru facebook, mail și vremea de mîine. Nu vrea să îi strice bucuria explicîndu-i că alea  5 procente sînt valabile pentru cei competitivi, cei ce realmente fac ei însuși performanță, fie la jocuri, fie în producție. Și peste un an, ce a luat el cu trei se vinde cu unu, iar peste încă un an dacă el vinde instrumentul, nu-i așa? vrea măcar un sfert. El uită că juma din ce a dat a fost pentru privilegiu, și nu pentru marfă.

Da, e de înțeles să vrei mai mult, dorințele sînt multe, așa că încercarea de a scoate un ciubuc, adică a găsi un client ocolind circuitul normal, e de înțeles, așa cum e de înțeles să vrei să gătească nevasta, nu să măninci la restaurant sau conserve, sau să îți desfunde țeava vecinul, căruia tu i-ai dus soacra la mare. și dacă se lipește, ok, ai avut baftă. Dar dacă nu se lipește, și tu tot vrei cei 250 în loc de 100 atunci te conformezi moralei zilei, cea care te face pe tine sclav, cea care pune presiune pe tine constant. Pentru că așa cum tu ții la preț doar pentru că ți se pare că ai dreptate, așa ține oricine la preț, și vrea să înșface cît poate. O paralelă ar fi o mulțime calmă care merge în drumul său, și care se oprește și iese în odine la strungăreață, comparată cu una care se bulucește și își rupe oasele și hainele pentru a trece mai repede cu o clipă. Rezultatul e că ies toți mai tîrziu, bașca ciufuliți. Da, nu ai ce face, nu poți ține gloata în frîu, dar te poți ține pe tine. Mai concret, dai hirbu cu 100 și stai calm. Și în timpul pierdut cu stoarcerea celor 150, faci ce te pricepi tu să faci și poate cîștigi mai mult. Sau dacă nu ai de muncă măcar faci ceva agreabil. De exemplu donezi hirbul unui copil amărît.

duminică, 17 ianuarie 2016

Omătul greu și iadul pe pămînt.

Prin copilărie nămeții  erau mai sănătoși, mai ales în fața blocului meu, norocoșii de la blocul de vis a vis cumva nu prea aveau zăpadă în fața. Dar de fapt norocoși eram noi copii care avean în ce să ne tăvalim. Cei bătrîni, gospodari ieșeau cu lopata să facă pîrtie. Evident și noi ăștia mici mai lopătam, era o joacă. Tot în joacă primăvara ieșeam la greblat grădina și cărat crengile uscate, Mai tîrziu cînd nu mai eram copil și aveam banii mei am cumpărat trandafiri, gazon, am reparat gardul verde. Ăsta nu l-am mai cumpărat că nu știam de unde, am completat de pe faleză că acolo erau tufane din plin. Vecinul gospodar, ăl cu lopata a pus salcîmi, și tot așa, ca vecinii.

De cînd m-am înnădit la internet n-am prea mai ieșit. Doar o singură dată am cerut lopata de la văduva vecinului că nu mai ieșea nimeni la făcut pîrtie, drept e că nici zăpadă prea multă nu era. Și n-am apucat eu să lopătez trei minute că mă trezesc cu un vecin de care nici nu știam că se mutase acolo, că vine să îmi lopata din mînă. Se jenase omu că din tot blocul am ieșit doar eu cu o singură mînă. De grădină se ocupă alt vecin. Se ocupă de multă vreme, și eu nu m-am mai băgat, nici la verde nici la alb, lasă să facă ăștia tineri. Ți-ai găsit. Trandafirii s-au cam rărit, din opt tufe cît erau mai e una și două jumătăți. Anu trecut îmi promisesem că îi reînnoiesc, da fusei falit. Poate anul ăsta.

Cu zăpada pînă acum rezolvasem simplu, rezerve la cămară și nu ieșeam din casă pînă nu se topea. Dar belea, zecile de mii de ore de imobilitate în fața monitorului își cer tributul. Cu tot vegetarianismul meu, colesterolul se răzbună. de prin vară mi-am impus să ies zilnic o oră două. Așa am început să cunosc și eu faleza. Dar cum rămîne cu zăpada, prin nămeți nu ține plimbare. Și așa m-am orientat către un aparat de fitness. Am scăpat ieftin, 15 lei partea metalică, 5 lei coada. Se cheamă lopată.

La prima ninsoare, trei centimetri, ce pîrtie să faci? Da m-am jucat cu tot trotuarul din fața scării plus cel pînă la scara vecină. A doua zi s-a topit oricum. Azi fuse mai sănătoasă, da de dimineață au ieșit doi de pe scară și au curățat. Mi-au stricat fitnessu. Da pînă am ieșit eu s-au mai pus trei centimetri. Fiind necălcată a mers ușor, și pentru că nu îmi făcuse porția ies și pe stradă, fac alee pe lîngă primele două mașini, alee fix pix că pînă în stradă mai sînt 50 de metri. Între timp văd o vecină că iese cu o lopată, vede în fața scării curat, intră înapoi. Măi cum i-a apucat pe toți hărnicia taman anu ăsta?

Între timp trece plugu, mai mărește un pic valurile cu care blocase mașinile la trecerile precedente. Arunc în grădină și ce pusese înapoi pe porțiunea curățată de mine și mă amuzam de cei doi care se vor mira mîine văzînd mașinile lor deblocate, și nu vor ști care a fost fraieru care a încurcat mașina și a deblocat pe a lor.

Mai era ceva timp pînă să-mi fac porția așa că am zis să sparg și o alee de un metru către cealaltă parte a străzii, văzînd că gheața se desprinde ușor de asfalt de la aleea făcută de mine. Astfel plugul putea prinde și gheața nu doar să gîdile pe deasupra, și se grăbește curățarea. De pe la jumate nu am cărat înapoi în grădina de la blocul meu ci am ajuncat pe partea opusă unde era un nămete între cele două mașini de acolo. Am mai ridicat nămetele și curățat valul plugului ca să am loc să sparg gheața din partea opusă spre centrul străzii. Mai apar cîțiva tineri tocmai cînd desprindeam o felie imensă. Vor să îmi ia lopata, le zic că nu pot face ei mișcare în locul meu, se amuză și ei cu două trei felii le aruncă pe nămete, apoi mă mai admiră cum mă chinui să străpung ultiimii 20 de cm. Pleacă, revin zece minute mai tîrziu, mai ridică o felie imensă pe care tocmai o desprinsesem, moment în care apare proprietara mașinii care avea în față nămetele. Începe să urle că de ce îi blochez mașina, că aia o să înghețe, că ce am eu cu ea, că ce m-a apucat, că ea a muncit săraca toată dimineața cu bărbasu să curețe în jurul mașinii N-am prea înțeles eu cum o bloca nămetele, probabil ea iese din parcare urcînd pe mașina celui din față, și nici cum putusew apărea nămetele ăla acolo dacă ea îl curățase du o oră înainte de a ieși eu. Ei, știam eu cum apăruse, dar nu înțelegeam de ce minte cu atîta patos. Acu mă uitam și eu și tinerii la ea ca la curcubeu. E o vecină mai nouă, e aici de vreo cîțiva ani, dar o cunosc doar de acu doi ani cînd mi-am schimbat ușa și a venit tot așa cu o falcă în cer și una în pămînt că fac praf. A făcut și atunci ca toți dracii, s-a dus pe la administrator, evident nu a băgat-o nimeni în seamă. Mai tărziu cînd arunca ea de la trei cu reparația la balcon trebuia să îi întorc moneda, da noroc că nu am mintea ei. Mă informaseră ceilalți că nu sînt singurul de care s-a luat.

O las cîteva minute, ea urlă în continuare, se ia și de tineri somîndu-i să arunce nămetele în grădină, respectivii evident contrează.

-Ceeee? Iooo?

Caut eu o portiță în torentele ei verbale încercînd să spun ceva. Reușesc să o opresc cîteva secunde, apuc să spun ceva de genu.

-Eu chiar nu înțeleg care e problema dvs, eu am curățat aici, nu am blocat nimic. Singura mea concluzie este că sînteți o femeie căreia nu îi convine nimic și nu se simte bine decît dacă face scandal. În momentul ăsta a întors spatele și a plecat. Probabil am ghicit-o și și-a dat seama că nu îi merge, sau între timp înghețase ori își făcuse plinul. Dacă mai stătea mai aveam să îi zic că se poate uita la mașina lîngă care făcusem aleea și putea vedea că am curățat și în fața și în spatele ei, pentru că evident aruncînd în grădină mai căzuse și mai aproape și nu se făcea să las necurățat, încă două trei lopeți în plus sau în minus neînsemnînd nimic. Alt lucru era să se uite atent și să vadă că curățasem și valul făcut de plug în dreptul părții frontale a mașinii ei, și în fine dacă eu chiar greșisem cu ceva, putea să vorbească pe ton normal și să îmi explice greșeala. Exemplu chiar tinerii, care s-au oferit să mute ceva bucăți de zăpadă fără să le ceară nimeni, deci clar dacă li se explica civilizat că au greșit și-ar fi corectat greșeala. Am mai stat juma de minut să caut să înțeleg iadul din mintea ei, am terminat bucata de gheață din centrul drumului și am plecat. Am lăsat nămetele cum era, nu încurca cu nimic ieșirea mașinii. L-am lăsat așa pentru că îmi tăiase tot cheful. Intenția era să îl ridic așa cum ridicasem în partea cealaltă pentru că dacă faci un morman nu îl lași împrăștiat, îl faci movilă. Poate chiar îl aruncam tot în grădină dacă simțeam că nu mi-am făcut porția.

Toată viața m-am chinuit să înțeleg ce e în mintea celor ca vecina respectivă și cum de nu reușesc să se oprească și să încerce să înțeleagă și punctul de vedere a celui din fața sa. Episodul de azi m-a făcut să realizez că ei trăiesc o viață de coșmar, iadul pe pămînt. Lor li se pare că toată lumea are ceva cu ei, că probabil totul li se cuvine și nimeni nu vrea să le dea ce este al lor. Este chiar paradoxal. Vine un fraier și îți curăță drumul de lîngă mașina ta și tu în loc să apreciezi gestul, te vezi atacat. Tu, cel ce citești aceste rînduri dacă ai fi vazut unul ca mine lopătînd pe lîngă mașina ta cum ai fi reacționat? Ai fi ignorat văzîndu-ți de treabă? Sau dacă și se părea ceva greșit ai fi așteptat să termine să plece și te duceai să termini tu treaba corect dacă ceva nu era în regulă? Nimic nu e chiar perfect, e aglomerație, ne mai călcăm unii pe alții pe bombeuri, dar asta e. Dai cu cremă, eventual îți mai cade o unghie, viața merge înainte. Dar să stai așa, îngrozit că toți cei din jur stau cu revolveru ațintit pe bombeurile tale... Iad nene, Iad.

Actualizare ulterioară. De ieri s-au mai pus vreo trei centimetri așa că am ieșit și azi, cam cu teamă, să nu mă ia la scărmănat iar vecina. Una din mașinile pe care le deblocasem era lipsă la apel. Cea a vecinei era încă acolo. Cu siguranță blocată de mine :) Terminasem în fața scării, dar mai era ceva timp așa că am mai dat și din stradă, printre altele și din locul unde scosesem gheața și acum se umpluse cu zăpadă frămîntată de mașini, care era lejer de luat spre deosebire de gheață care acum era beton fiind mai frig decît ieri. Cînd aproape să termin, iaca vine și mașina de pe locul liber. Posesorul e și el vecin cu mine pe scară, habar nu aveam. Coboară omu, trece pe lîngă mine, îmi mulțumește pentru deszăpezire și se duce în treaba lui.

Noroc că personajele care mulțumesc cu ciomagu șint totuși o minoritate, altfel ar fi fost iad și pentru noi, restul lumii.