Eu atîta știu

Povestea asta nu are nici miez nici haz, dar îmi este necesară ca exemplu în altă poveste.

Este vorba despre repetiție. Cu toții repetăm unele chestii în discuții. Uneori e necesar, pentru a se memora informația transmisă. Alteori e doar un tic, neatenție la ceea ce am spus, sau lipsă de control. Dar uneori repetiția este dusă la extrem.

Cazul cel mai reprezentativ este de pe vremea cînd pierdeam vremea undeva prin periferiile Moreniului. Aveam deseori mult timp la dispoziție, pentru că fiind în oraș străin, după ce îmi îngrijeam grădina și făceam de mîncare, altceva nu mai era de făcut. Internetul nu ajunsese pe la noi încă, deci o carte sau ceva radio sau TV erau soluțiile. Cît bătea soarele, nu era de stat în casă, și singurul loc din proprietatea aia unde era umbră era un copac lîngă gardul vecinei. proptisem doi țăruși în pămînt și cu un preș și o funie mi-am făcut un semihamac/șezlong. Trai nineacă. Vecina, femeie în vîrstă, își vedea de ale ei. Era liniște acolo.

Dar într-o zi avea pe cineva în vizită. Și vorbeau. Nu foarte tare, dar fiind la cîțiva metri nu aveam cum nu auzi. Oricum, cufundat în cartea mea nu eram deranjat și discuția se pierduse în zgomotul de fond. Dar anumite fraze erau rostite mai cu patos. Una a fost:

-Eu atîta știu, am văzut că vaca are viermi sub coadă, am chemat veterinarul.

Discuția continua pe subiect probabil, sau pe alte subiecte, dar revenea la fraza asta constant. La un moment dat, după atîtea repetiții, subconștientul nu a mai putut rezista. Nu a mai permis creierului să fie imersat în subiectul cărții. Nu i-a mai permis să împingă dialogul de peste gard dincolo de zona conștientă. M-am forțat vreo juma de oră să îmi văd de carte, dar nu am reușit. Abia de reintram în atmosfera cărții, că fraza revenea și mă smulgea deacolo. În cele din urmă am renunțat. Am sperat că dialogul va înceta în curînd. M-am înșelat. A durat o eternitate, de fapt vreo două ore care au părut o eternitate. În două ore cred că a repetat fraza de vreo 200 de ori. Pare imposibil, dar realitatea e că după o vreme ajunsesem la o stare de prostație. Ajunsesem la meditații existențialiste, în timp ce mă minunam cît de masochist pot să fiu. La început eram curios despre cît va putea dura. Dar cînd experiența a devenit dureroasă ar fi trebuit să îmi iau preșul și să fug undeva peste deal în pădure unde era cea mai apropiată umbră.

Poate ar trebui să bag și o morală, ceva.

Dacă vezi că te repeți, după a treia iterație, gîndește-te că s-ar putea să ajungi ca vecina, o babă al cărei întreg univers era o vacă și zece găini.