duminică, 23 decembrie 2007

Cine spune povesti?

„Cine spune poveşti? De obicei un pierde-vară, unul care nu ştie să facă nimic, un palavragiu. Omul serios, tace şi face. Ba chiar se încruntă când vremea se pierde cu prostii. Vremea trebuie umplută cu acţiuni, de pildă strângerea de bunuri. Chestia de neînţeles este că, după o vreme, moare. Moare şi omul şi palavragiul.”

citat din :

TELEFONU', OMLETA şi TELEVIZORU'
Marius Dobrin, 1 aprilie 2007

luni, 10 decembrie 2007

Pomul de Craciun

E decembrie, dar afara ploua. "Natura ma cheama". Cararea e numai mizga si ma uit cu grija pe unde calc. E noaptea tirziu, sau poate dimineatza devreme ca e ora 3 :)
Dar becurile in sat sint aprinse si vad pe unde calc. Ajunga la casutza din gradina, si aprind lumina. Avem si lumina. Cine stie ce zic vecinii. Pe astia ii dau banii afara din casa, si-au pus bec la veceu. Poate nu, pentru ca nu avem vecini rai. Dar vorbesc si eu ca sa treaca timpul. Si trece si e vremea sa revin in birlog. Sting lumina si deschid usa. Chiar in fatza peste gard este stilpul si becul de iluminat public. Dar intre el si mine mai sint crengile golase ale unui visin. Crengi frumos boltite, si, feerie, pline de mii de boabe de stralucitoare. Ghirlande in jurul altor ghirlande. Nu e stralucirea micutelor becuri electrice, dar imaginea imi taie respiratia. E cel mai frumos pom de Craciun vazut vazut vreodata. Imediat imi zic sa mai risc un drum prin ploaie ca sa fac o poza, dar realizez ca e inutil. Aparatul oricum nu e prea performant la lumina slaba, si oricum nu poate prinde magia vazuta de mine. Voi aveti pom de craciun anul acesta?

sâmbătă, 8 decembrie 2007

Adunate de la altii

Din cind in cind dau peste cite o perla. Si o admir. Poate mi se pare stralucitoare doar in acea zi. Poate miine mi se va parea o timpenie. Asta pentru ca azi o vad intr-o lumina si miine in alta, poate.

Altora probabil li se va parea o timpenie si azi si miine si in veci. Asta din cauza porcului. A, nu stiti care porc? Porcul ala care a gasit un diamant in troaca cu laturi, si a exclamat indignat.

-Brrr, ce porcarie.

Si avea dreptate, isi putea sparge un dinte.

Ce voi publica aici, cu sigurantza e gasit cine stie unde. Daca cunosc autorul, il mentionez. In caz ca public involuntar ceva fara acordul autorului, si acesta e deranjat, sa ma anunte, si voi elimina de aici textul cu pricina. Nu postez nimic aici pt profit, ci doar pentru a impartasi si altora un pic din stralucerea ce mi-a luat si mie ochii pt o clipa

Nu stiu inca ce titlu are

.. "Astazi mi-a curs toata ziua sânge din nas. M-am dat cu capul de toti peretii, dar nu mi-a trecut. Abia dupa ce mi-am cusut un nasture în vârful nasului si mi-am perforat buza de sus, ca sa le pot încheia, a încetat sa mai sângereze. Vazându-ma încheiat la nas, sora-mea a crezut ca sunt un câine turbat ce-i rânjeste si mi-a spart capul cu fierul de calcat. Când si-a dat seama ca sunt eu, si-a spart si ea capul. Tata a bandajat-o numai pe ea, iar mie mi-a spus urmatoarele: "Daca nu stii sa te comporti ca un baiat educat, stai dracului si mori în balta aia de sânge ca un porc de câine injunghiat.."

Am ajuns la spital. De dimineata a venit tata, profund îndurerat.. Si-a cerut iertare, pantofii si camasa.. Si-a mai cerut ciorapii si banii pe care mi i-a dat cu imprumut de ziua mea, în semn de cadou, cu doi ani în urma. Nu-l înteleg uneori pe tata si nici arabul care sta la noi în chirie nu-l întelege, fiindca nu stie decât franceza. Eu mi-am muscat limba în semn de protest, iar tata mi-a cumparat înghetata în semn de bataie de joc.. Apoi a început sa plânga.. Mi-a spus ca ma iubeste, mi-a sarutat urechea si mi-a spus ca-i pare nespus de rau pentru tot ce mi-a facut, dar mai ales pentru ca m-a facut prin intermediul mamei lui vitrege, care l-a parasit pentru fratele ei cu care a plecat în Danemarca, la cules de mure. L-am cuprins si eu, în semn de împacare, dar el m-a îmbrâncit si mi-a spus ca n-are rost sa ma dau la el. Sa nu credeti ca-i dezechilibrat.. El a lucrat echilibrist la circul regional, impreuna cu pinguinul claustrofob si n-are cum sa se dezechilibreze. E profesionist în domeniu, ce dracu, dar ma rog, are si el ciudateniile lui, ca tot omu"..
de Mitos Micleuşanu

duminică, 2 decembrie 2007

D'ale curcilor

Ai mei au trecut binisor de virsta pensionarii.
Se tin inca bine, dar ii cam lasa balamalele. Asa ca pentru diverse munci cum ar fi sapatul gradinii, smolitul unui acoperis, caratul din greu sint rezolvate cu vecini saritori, sau care au avut nevoie de ceva ce ai mei puteau face si ei nu.

Evident la ora prinzului se pune masa, se mai bea un paharel se mai schimba o vorba. Uneori sint in zona si aud. Discutia era despre puii din vecini care profita da gardurile ce stau sa cada, si se delecteaza cu verdeturile din gradina mamei, sau se relaxeaza la umbra racoroasa a unei gradini irigate mai bine decit se vede in curtile invecinate. Maica-mea, evident e destul de intoarsa pe dos mai ales stiind ca gainile ei stau inchise in curtea lor, si cele din vecini se desfata la ea in gradina in loc sa stea in curtea lor, sau sa se duca pe dealul ce este de partea cealalta a curtii de unde vin. Subiectul e vast, si discutiile interminabile. Oricine are povestea asta cu vecinii. Si partenerul ei de discutii din acel moment, care se mai racorea la umbra dupa dogoarea de pe acoperis, avea probleme cu alt vecin care isi pastea curcile in gradina la el.

Si zice:
-Ma cheama tata, si ma intreaba:
-Mai da cite curci ai tu? Evident acesta din urma privind gradina si vazind ce e acolo.
-Paiii,... zic eu...
Si lungind vorba ginditor, ma gindeam ca le renumara ca sa zica numarul exact.
......aproapeeeee...
Ehe, daca erau vreo 10 , hai 20 as rfi spus vreo, dar dupa cum o potriveste tre sa aiba macar 50 daca nu 100.

Pai aproape una! conchide el scurt.

Nesimtirea

Probabil ca nesimtirea este o caracteristica a secolului nostru. Cind un senzor iti este stresat de stimuli in mod repetat si isteric, creierul diminueaza semnalul primit de la el pentru a se proteja. E un fel de tabacire a simturilor, a constiintzei. Probabil ca e normal sa fie asa cind esti in viltoare si trebuie sa lupti pentru supravietuire. Dar mai exista locuri unde aceasta scuza nu mai tzine. Cind esti in familie nesimtirea nu mai are nici o scuza. Stai in aceeasi casa, il ajuti pe om cind are nevoie, ii dai de la tine, o data, de zece ori, e la nevoie, trebuie ajutat. Dar la un moment dat trebuie sa se ridice de jos si sa stea pe picioarele lui, nu sa stea parazit, sa iti rada din farfurie si ultima imbucatura, si cind il intrebi de ce te lasa flamiond sa intrebe cu nonsalantza: - Ce ma? ti-am mincat eu tie ceva? ai dovezi?

Dar nesimtirea e vasta, e prezenta si in cazuri mai simple unde nu e nevoie de efort pt a fi corect.

De multi ani urmaream sa il prind pe Tudor Gheorghe la un spectacol. Nu ma omor dupa spectacole, desi sint destule de luat in seama. In cele din urma prind ocazia. E Maestrul Tudor Gheorghe. E acolo pe scena, e in aceeasi incapere cu mine. Cineva care merge la spectacole lunar poate nu mai simte aceeasi vraja. Dar eu care visez la clipa asta de un deceniu, aminind momentul din idecizie sau dintr-o placare masochista savurez spectacolul, desi pe scena nu e bardul pe care il asteptam, ci o alta fatzeta a Maestrului. Cred ca romantze, printre care mai picura o poezie sau ceva la balalaica lui celebra. Sonorizarea era anemica, dar era ok. Insa cind a sunat un mobil s-a dus draku vraja. Maestrul s-a facut ca nu aude. Nu trece mult si suna altul. La fel. Cind suna al treilea, se opreste, face un apel la intelegere, ne roaga sa inchidem celularele sau sa le trecem pe silentios. Citiva se misca. Ne mai roaga o data, nu se mai misca, nimeni, si ne spune ca e sigur aca inca mai sint mobile deschise. Nu mai misca nimeni. E liniste. Reia de la capat ce a intrerupt. Suna iar, se opreste, fredoneaza tema auzita, se uita mustrator, face o gluma, cred ca daca nu ar fi mai bine sa il lase pe ala sa cinte cu mobilul. Si ne roaga iar.
-Mai oameni buni, va rog eu frumos sa le inchideti. Poate ati uitat ca e deschis. va rog verificati ca sint inchise. Cred ca a fost un pic de vinzoleala, nu mai retin, dar dupa ce se face liniste.
-Si eu stiu ca mai sint inca unele deschise, si din toate macar unul va suna. Uite sa imi spunetzi mie cutzu daca nu mai suna nici un mobil pina la sfirsitul spectacolului. Lumea ride, atmosfera se destinde. Dar pentru mine spectacolul era deja ruinat. Deja nu mai avea nici un haz. Cum eram atent la eventualele sonerii, si ma rugam sa nu mai sune nimic, si la sfirsit dupa aplauze cind se va intoarce pe scena, asa cum e obiceiul, eu sa strig Cuuutzuuuu, daca nu striga altcineva. Eram blond cum sint de cind ma stiu. Eu chiar credeam ca toti s-au simtit in cele din urma si le-au inchis. Trecuse vreun sfert de ora, si mai era poate un sfert sau un pic mai mult. Deja savuram momentul final anticipat... dar... evident... suna un mobil. M-am dezumflat. Visata mea clipa de glorie s-a dus pe aripile unui acord imbecil trimbitat de un instrument diabolic. Maestrul se strimba a lehamite si continua. Spectacolul s-a incheiat.

Si am mai fost un an mai tirziu la alt spectacol. Cu o tema mai aproape de ceea ce stiu eu ca e Tudor Gheorghe. Au fost si acum acelesi sonerii, aceleasi rugaminti, o poveste de cum nemtii rugati intr-o astfel de faza ca la comanda au inchis sau verificat daca e inchis. S-a minunat de cum putem fi atit de nesimtiti. Dar fara rezultat. Era in timpul unei poezii, intersanta precum toate cele recitate, ba chiar mai interesanta. Se opreste, mai face o remarca, reia povestea de unde a ramas, dar la a doua sau a treia intrerupere isi pierde cumpatul.

-Si era o poveste atit de frumoasa, si ati masacrat-o si pe asta. Da sa o reia si se opreste.
-Da n-are nici un rost sa o mai continui, Spune cu obida.
Dezaprobarea se aude auzita de la citiva care isi exprima regretul, si toti sa uita catre cea care a comis gestul fatal.
Era chiar in rind cu mine, la citeva scaune distantza. Sa fi fost in locul ei ma sculam si plecam cu coada intre picioare, dar ea statea acolo si zimbea, nici macar nu a lasat capul in jos.

Eu plecasem deja pe cimpuri fantasmagorice si visam dispozitive care sa dezactiveze mobilele in salile de spectacol, sau sa le ecraneze blocind semnalul.

Cind imi vine in cap o idee ce ma forteaza sa o incorsetez in cuvinte, are o gluma, o morala, un final ceva. In acest caz, nu vad cum pot incheia, nu vad nici o morala. Nu cred ca prin rindurile mele voi vindeca pe cineva de nesimtire, pentru ca nesimtitorul nu simte si gata.

Tot ce pot gindieste o imensa mirare. Cum se poate sa existe asa ceva? Oare chiar sint atit de blond ca sa nu pricep?

Nu va temeti ca nu sinteti iubiti.

Multi dintre noi avem complexe mai mici sau mai mari, dar unul pe care vad ca il au cam toti cu cei cu care am abordat subiectul este ca nu sintem destul de aratosi, ba mai mult, ca sintem antipatici, si lumea ne respinge. Si asta pe motive puerile, pentru ca ni se pare ca avem nasul prea mare, sau ochii prea mici, ori pur si simplu pt ca nu roiesc multi in jurul nostru asa cum roiesc in jurul altora. Am suferit si eu de asta cind ma inaltzam dinspre copilarie inspre maturitate. Am suferit, am invatzat, am deschis ochii, si mi-a trecut. Mi-a trecut, dar cred ca nu de tot. :(

Prima data cind am deschis ochii dupa o intilnire la Clubul de go, cind mai schimbam o vorba cu prietenul ZB ul. Din una in alta aflu ca nu are prietena pentru ca.... -Cine sa ma placa pe mine?
Am ramas perplex. Nu sint omul sa admir barbatii pentru aspectul fizic, ci doar pentru inteligentza, indeminare sau alte talente. Am senzatia ca a privi la alt barbat ca sa vezi cum arata e o tendintza homo. Anyway, Zb ul nu trebuia privit prea atent ca sa vezi ca e un tip simpatic. Subtirel, un pic brunet, un par scurt si ondulat, aproape cretz, ochi probabil mult prea tristi, si un zimbet sagalnic. Vazindu-i amaraciunea din privire, m-am vazut pe mine cind eram ca el.

Ma uit acum la pozele mele de atunci si ma mir cum de puteam sa gindesc ca eram antipatic.
Secretul sta in ochii privitorului. trebui sa stii cum sa ii faci pe ceilalti sa te priveasca. Secretul consta in cum stii sa te comporti. Si cind te comporti cumsecade, dar totusi te simti marginalizat, nu te teme ca nu esti iubit. Sa fii iubit nu inseamna obligatoriu ca trebuie sa fii in centrul atentiei. Grupurile se formeaza dupa pasiuni si interese comune, si daca nu ai inca un anturaj care sa iti ocupe timpul cu activitati ce te atrag, este poate pentru ca nu i-ai gasit inca pe cei carora le place ce iti place tie. Nu dispera, fii tu insuti, bucura-te de ceea ce iti place, si ai incredere in tine.

Dar mai este un secret. Trebuie sa fii om, sa ii tratez cu respect, sa ii ajuti cind poti, sau macar sa fii onest. Daca nu te vei maturiza si vei capta atentia ca in copilarie tragind fetele de coditze, daca vei tuna si vei trazni crezind ca trebuie sa fii dur ca sa fii respectat, nu stiu ce sa zic. La asta nu ma mai pricep. Poate vei fi iubit si asa. Mai sint si suflete pure care iubesc si oile ratacite si cu sufletul negru, si incearca sa le scoata din groapa in care au cazut. Dar cred ca e o dragoste din mila.

Si daca cei ce va iubesc nu va declara asta in fiecare zi, nu disperati. Viatza nu e simpla, nu e un cimp cu flori multicolore printre care noi sa zburdam ca mieii. Ne e totul insorit, mai sint si zile cenusii, mai sint si zile caniculare. Nu e nevoie sa fii tinut in brate tot timpul. Daca la nevoie ai fost ajutat sau ai fost ascultat atunci sa stii ca esti privit ca om. Barbatii mai ales, nu se inghesuie sa faca declaratii, dar daca o fac o data atunci are greutate mare.

Nu pot sa ma laud ca sint un sfint. Am facut si lucruri bune si lucruri idioate, am fost si rau am fost si bun dupa cum a fost momentul. Dar am incercat sa fiu bun. Nu stiu daca am reusit pentru ca nu totul e in regula in jurul meu. Dar de doua ori in viatza mi-a spus ca se uita unde traieste, si vede totul ca o mocirla, iar pe mine ma vede ca pe o floare. Daca un barbat lovit de viatza si care isi face bocanci si pelerina din sarcasm pentru a putea trece prin mocirla iti declara asta, inseamna ca nu este totul pierdut.

Nu te teme ca nu vei fi iubit. Daca nu iti pierzi omenia, vei fi iubit chiar daca vei fi strivit undeva uitat intr-o mocirla.

Vecinul meu Marc

In povestea dinainte personajul este vecinul meu Marc. Atita nume stiu. Nu imi place sa ma uit peste gard, sa scotocesc cu privirea, sa vad ce are vecinu in curte, cum il cheama, citi copii, citi nepoti are, si cit ii cintareste mamaliga facuta cu calculatoru luna trecuta.

Sintem vecini de 4 decenii, de cind aveam 3 ani si am venit aici prima data, dar nu stiu cum il mai cheama in afara de Marc. Nu m-a interesat, si chiar daca mi s-a zis, am uitat. Probabil sint un idiot. Dar sint convins ca nu e nevoie de nume ca sa stii omul. Il stiu pe Marc, vecinul cumsecade, vecinul care seamana cu bunicul meu, si la trup si la minte.


Un roman vinos ce a dus multe in spate, dar a pastrat coloana dreapta, aprig la minie, care isi mai ineca amarul in micutul pahar, ori incarca rezorvorul cu combustibil cu multe grade, dar si blind si hitru cind nu era calcat pe coada. L-am privit ca pe un bunic, de la distantza, el in curtea lui si eu in a mea, cite o incrusisare de drumuri pe ulitza, la cules la vie, sau cind ne aducea butelia de la umplut. Ne-am salutat, ne-am respectat si ne-am vazut de ale noastre. Si el cred ca ma privea ca pe un nepot. Am multe fire albe in barba, si el imi spunea tot Costelush. Da, imi spunea pentru ca nu imi va mai spune. A trecut in lumea celor drepti. Sa-i fie tzarina usoara.

Sint un delasator. Am vrut sa creez un cimitir virtual, un loc frumos unde sa putem aduce un omagiu celor dragi. Am promis asta cind am fost coplesit de tristete intr-o seara amintindu-mi de prietenul ZB, dus nedrept prea devreme dintre noi. Am promis asta cind matusa mea si-a incheiat si ea calatoria paminteana. Nu m-am tinut de cuvint. Poate acum a treia oara voi reusi.
Dar ca sa fiu sigur ca nu uit, am intrat aici sa las o lacrima si o floare pentru vecinul Marc.

vineri, 2 noiembrie 2007

Ai cumva calculator?

S-a lasat seara si ma retrag spre birlog. Ma uit atent pe unde calc, pt ca a plouat si mizga de pe carare ma poate face sa stric aratura proaspata din stinga si din dreapta.

Ajuns la intrare, dialogul de peste gard imi atrage atentia.
-Ai cumva calculator? intreaba ea.
Dialogul cred ca dura dinainte, dar auzeam doar ca zgomot de fond. Nu dau importantza celor ce se intimpla peste gard. Dar notiunea de calculator, mi-a trezit interesul.Ce fel de calculator?, clar un socotitor de mina, sau or fi luat vreun PC la SH nepotului?
Nu inteleg ce spune el, dar ma dumiresc imediat despre ce era vorba, pt ca ea revine.
-Ai cumva vreun calculator de facut mamaligi si eu nu stiu?
el:
-Eiiiihaaaaa.....

miercuri, 12 septembrie 2007

Replici

Stiti ca o replica e un cutremur mic, ce urmeaza unuia mai mare.

Si eu ma cutremur la unele enormitati. Am decis sa ma cutremur si in scris, si sa sa le postez aici, sub aceasta eticheta.

Sper sa fie amuzante.

Proverbe

Cu totii cunoastem proverbe.
Uneori cred ca ne sint coloana vertebrala.

Citeva sint mai rare. Nu le intinim prea des.
Sau unele sint foarte incisive.
Pentru acestea este creata aceasta categorie.

Cindva poate voi cauta, sau selecta o lista cu proverbele ce nu trebuia sa lipseasca nimanui din ranitza.

Umorul

Cui nu-i place umorul?
Daca e vreunul caruia nu ii place, il compatimesc.
Sper ca acest capitol sa fie cel mai plin in blogul meu.

Nu voi umple aici cu glume circulate,
gasiti pt asta situri bine organizate.
Aici se va regasi in principal faze amuzante traite de mine.
Dar si cite ceva preluat de la altii, si care e pe gustul meu.