Postări
Visez. Visez la greu. Vorba lu Bacovia, visez noaptea visez ziua, visez pe inserat visez neincetat, sau cam asa ceva.
Nu o sa ma leg aici de fanteziile cu ochii deschisi, sau alte rude ale visului clasic, ci voi aborda numai strict visul din starea de somn. Am in vise o fantezie debordanta. Deseori le povestesc celor ce se intimpla sa fie in preajma, dar rareori le-am dat mai departe si in scris. Cred ca m-am gindit sa le aloc si o sectiune in acest blog, dar avind in vedere ca aici e vorba de intimplari de peste gard, se vede ca am votat impotriva acestei idei.
Probabil am gresit, pt ca si visele se iontimpla dincolo de gard. E drept ca nu se intimpla peste gard in curtea vecinului sau in strada, ci dincolo de gardul ce desparte realitatea de fantezie.
Acum ca am decis sa aloc mai mult timp si spatiu acestui blog, o sectie va fi rezervata si viselor. Va trebui sa cenzurez mult, sa las doar ceea ce este efectiv amuzant, sau plin de fantezie.
Visul actual clar este influentat de evenimentele de ieri cind frunzaream niste filme si am vazut la inceputul unuia, celebrele reflectoare, iar la inceputul unui Harry Potter emblema WB ce plutea printre fantastici si amenintatori nori.
In filmul meu personal priveam un cer asemanator, de undeva dintr-o casa, ce nu coincide ce vreun loc unde am locuit pentru ca se vedea cimp deschis pina in departare. E noapte, si norii nu foarte densi abia lasa lumina stelelor sa faca vizibil orizontul si relieful. De deasupra orizontului din departare, dinspre stinga un imens reflector taie intunericul. Nu pot sti daca fenomenul se intimpla la 10 km distanta, 100 sau poate zece mii, dar clar nu este in apropiere, si aceasta sursa de lumina, evident este ceva de domeniul fantasticului.
Nu se poate sa fiu singurul martor a unui asemenea spectacol, si ii spun fratelui meu mai mic care dormea alaturi, sa se ridice si sa priveasca. Probabuil semiadormit refuza sa se scoale si bombane ceva. Sint prea hipnotizat pentru a intoarce privirea, si sa incerc sa il conving sa se ridice. Tulumba de lumina porneste de undeva putin deasupra orizontului, si se ridica inspre dreapta spre inaltimi intr-un unghi de vreo 30 de grade in raport cu orizontul. De asemeni, razele nu sint perfect paralele, ci putin sub forma de con.
Nu dupa mult timp consistentza luminii se modifica in interiorul manunchiului de raze, formind un alt tub de lumina mai intensa, care in scurt timp incepe sa spiraleze in interiorul tubului original. Nu am puterea de a rationa si intelege ce se intimpla, de parca mai inainte intelegeam ceva :), dar stiu ca trebuie sa vada si fratele meu, si il indemn mai vehement sa se ridice. Vehementa mea nu il misca nici un mm. Acum treaz, realizez ca ceea ce initial parea un spot de lumina, datorita spiralei interne mai luminoase, nu putea fi lumina, ci un flux de gaze ionizate, sau cam asa ceva, precum in tuburile fluorescente, in care uneori am vazut astfel de spirale.
De asemeni, nu dureaza mult si peisajul se modifica. Acum se vede si sursa fenomenului care e o structura putin luminiscenta, cumva ovoidala. Se apropie extrem de rapid, zburind lateral, si nu pe directia in care e indreptat "farul". In citeva secunde deja lumineaza terenul din jurul casei, trece de casa undeva inspre spate, se indeparteaza, dar nu foarte mult, timp in care deja sint convins ca exista extraterestri. Nu ca inainte nu as fi acceptat posibilitatea ca ei sa existe, dar nu aveam nici macar o dovada credibila.
Nu am timp sa mai insist pe linga ala mic sa se trezeasca, si deja regret ca nu am reusit sa il fac sa se miste, sa fie si el martor. Acum clar nu o sa ma creada. Dar lumina nu dispare dupa cum era de asteptat, si dupa umbra casei se vede clar ca jucaria a ocolit punctul in care se afla casa, si revine pe partea dreapta. Se roteste in cerc pe deasupra si urmaresc jocul de lumini si umbre, desi imensul spot nu imi mai este vizibil. In plus remarc un zumzet puternic pe o frecventza joasa, ceea ce imi confirma provenienta de ordin tehnologic. Acum de ce am decis eu ca orice obiect care emite un sunet asemanator unui transformator de inalta tensiune trebuie neaparat sa fie de provenienta tehnologica, si nu poate fi un imens licurici ventrilog, nu ma mai intreba.
Era clar ca trebuie sa il trezesc pe ala o data, ca daca era sa ne manince, trebuia sa stie macar ce l-a mincat. Dar pina sa il trezesc... m-am trezit eu inaintea lui si filmul s-a terminat. Astept seria a doua.
marți, 20 aprilie 2010
joi, 15 aprilie 2010
Sa va fie banii primiti
Nu circul prea mult prin oras pentru ca ies doar cu treaba, si in ultima vreme nici nu prea am avut treaba. Dar cu toate acestea am intilnit de trei ori in autobuz o cersetoare ce isi recita litania. Nu am prea vazut cersetori in ultima vreme, si m-a frapat ca tipa asta este singura intilnita si inca de trei ori, deci e foarte activa.
Dar nu asta e subiectul ce voiam sa il abordez, ci doua gaselnitze noi in textul de lucru. Cunoastem cu totii cam care sint textele vehiculate, pt ca imaginatia exista ea, dar nu ne prea ne da pe spate. Acum aud ceva bazat pe perierea orgoliului victimelor (da, cine baga mina in buzunar si scoate, e o victima), si era ceva laudativ la adresa copiilor lor. Am uitat cuvintul, ma cam lasa memoria, era ceva gen "o voi oameni buni parinti de copii vajnici, sau falnici", ceva ce mi-a adus in minte imagini din Neamul Soimarestilor. Am uitat si din cauza ca nu eram atent, doar sublima exagerare facindu-mi atentia treaza.Cred ca o sa incep sa ma plimb prin oras cu autobuzul ca sa o prind si sa imi notez cuvintul. Sa fi fost vinjosi? Nu. In fine, a doua gaselnita, cica, "Sa va fie banii primiti".
Breeee, da ce ai gasit-o. Inteleg sa ii doresti omului sanatate, sau noroc, sau fericire, ca la capitolul asta mai tot romanul e deficitar, sau chiar daca nu e, tot prinde bine in plus o rezerva. Asta in caz ca ar atirna cumva macar cit o boaba de neghina la cintar urarea ei. Dar sa fie banii primiti? Care te-ai dus bai undeva si nu ti-a primit banii?
Si tot amuzindu-ma asa eu pe dinauntrul craniului meu propriu, mi-am dat seama ca tipa le spusese adinc. Stii tu ca unele chestii sint adinci, nu orice tzugulan le vede din prima.
De exemplu te duci sa iti platesti impozitul sau nu stiu ce dari, sau sa cumperi ceva cum era pe vremuri care sa dedea numai cu aprobari si parafari, si tu stai cu banul in mina aplecat umil la ghiseul aflat undeva in dreptul buricului si te rogi sa iti primeasca banii, si madam intre doua sorbituri de cafea mai scoate o gaselnitza, o munca a lui Hercule pe care trebuie sa o indeplinesti ca sa iti poata lua banii. Alta situatie ar mai fi cea cu crizele grave, inflatii foamete stabilizari, cind vii cu sacul de bani ca sa iei un portofel cu porumb, dar si atunci ai sansa sa nu iti primeasca banii.
Deci da, adinc zis. Era mult mai complicat sa zica, sa fiti feriti de birocratie, foamete si bani falsi.
Da da, alea cu birocratia si foametea sint ele niste spectre care pindesc dupa coltz, dar cu putina atentie le eviti. Dar asta cu banii falsi nu prea ne este cunoscuta, si ne poate pocni oricind. Nu demult, chiar lunile trecute, la coada la renel, vad cum casieritza refuza unei babutze bacnota si ii cere alta. Cea in cauza era vizibil pt ea, de alta nuanta de culoare, (Nu am apucat sa vad daca ochii m-ar fi ajutat sa vad diferenta), si mai avea si elementele in relief lipsa. Povestea a mai continuat cu comentariile casieritelor care au amintit ca in mod normal trebuiau sa retina bancnota , si sa cheme politia, dar din cauza ca erau obligate sa semneze citeva tone de procese verbale au preferat sa ii dea o sansa babei sa repuna in circulatie beleaua. La cine s-o opri? Sa nu fie la mine. Ca serios vorbind, de cite ori ne uitam ce bani primim?
Asa ca da, e pe bune, si va urez si eu
Sa va fie banii primiti :)
Dar nu asta e subiectul ce voiam sa il abordez, ci doua gaselnitze noi in textul de lucru. Cunoastem cu totii cam care sint textele vehiculate, pt ca imaginatia exista ea, dar nu ne prea ne da pe spate. Acum aud ceva bazat pe perierea orgoliului victimelor (da, cine baga mina in buzunar si scoate, e o victima), si era ceva laudativ la adresa copiilor lor. Am uitat cuvintul, ma cam lasa memoria, era ceva gen "o voi oameni buni parinti de copii vajnici, sau falnici", ceva ce mi-a adus in minte imagini din Neamul Soimarestilor. Am uitat si din cauza ca nu eram atent, doar sublima exagerare facindu-mi atentia treaza.Cred ca o sa incep sa ma plimb prin oras cu autobuzul ca sa o prind si sa imi notez cuvintul. Sa fi fost vinjosi? Nu. In fine, a doua gaselnita, cica, "Sa va fie banii primiti".
Breeee, da ce ai gasit-o. Inteleg sa ii doresti omului sanatate, sau noroc, sau fericire, ca la capitolul asta mai tot romanul e deficitar, sau chiar daca nu e, tot prinde bine in plus o rezerva. Asta in caz ca ar atirna cumva macar cit o boaba de neghina la cintar urarea ei. Dar sa fie banii primiti? Care te-ai dus bai undeva si nu ti-a primit banii?
Si tot amuzindu-ma asa eu pe dinauntrul craniului meu propriu, mi-am dat seama ca tipa le spusese adinc. Stii tu ca unele chestii sint adinci, nu orice tzugulan le vede din prima.
De exemplu te duci sa iti platesti impozitul sau nu stiu ce dari, sau sa cumperi ceva cum era pe vremuri care sa dedea numai cu aprobari si parafari, si tu stai cu banul in mina aplecat umil la ghiseul aflat undeva in dreptul buricului si te rogi sa iti primeasca banii, si madam intre doua sorbituri de cafea mai scoate o gaselnitza, o munca a lui Hercule pe care trebuie sa o indeplinesti ca sa iti poata lua banii. Alta situatie ar mai fi cea cu crizele grave, inflatii foamete stabilizari, cind vii cu sacul de bani ca sa iei un portofel cu porumb, dar si atunci ai sansa sa nu iti primeasca banii.
Deci da, adinc zis. Era mult mai complicat sa zica, sa fiti feriti de birocratie, foamete si bani falsi.
Da da, alea cu birocratia si foametea sint ele niste spectre care pindesc dupa coltz, dar cu putina atentie le eviti. Dar asta cu banii falsi nu prea ne este cunoscuta, si ne poate pocni oricind. Nu demult, chiar lunile trecute, la coada la renel, vad cum casieritza refuza unei babutze bacnota si ii cere alta. Cea in cauza era vizibil pt ea, de alta nuanta de culoare, (Nu am apucat sa vad daca ochii m-ar fi ajutat sa vad diferenta), si mai avea si elementele in relief lipsa. Povestea a mai continuat cu comentariile casieritelor care au amintit ca in mod normal trebuiau sa retina bancnota , si sa cheme politia, dar din cauza ca erau obligate sa semneze citeva tone de procese verbale au preferat sa ii dea o sansa babei sa repuna in circulatie beleaua. La cine s-o opri? Sa nu fie la mine. Ca serios vorbind, de cite ori ne uitam ce bani primim?
Asa ca da, e pe bune, si va urez si eu
Sa va fie banii primiti :)
vineri, 2 aprilie 2010
Ce ai face daca ai fi miliardar pentru cinci ore?
Si nu unul din coada clasamentului miliardarilor, ci chiar pe primul loc, avind in vedere ca realul prim loc are ceva mai mult de 53 de miliarde.
Stirea in original o vedeti mai jos. Pentru cine nu stie engleza, Paul Fischer si-a verificat contul vineri noaptea, la SunTrust Bank si a constatat cu bucurie ca i s-a umflat :) 88,888,888,888.88 Dolari. 88 de miliarde.
Evident, o problema tehnica. Dar "norocosul" nostru a incepuit sa zbirniie de idei. In primul rind a zis ca probabil unii dintre noi fiind in locul lui ar fi cumparat banca pe loc :)
El a mai avut si alte idei. Chiar a si solicitat unui reprezentant al bancii sa mute banii intr-un cont cu dobinda la vedere, care dobinda sa se cumuleze pina banii ar fi fost returnati, si dobinda sa fie donata institutiilor de caritate.
Banca a zis NU. Banuiam eu. Greseala a fost corectata simbata dimineata la prima ora. Dar sigur mr.Fisher nu a mai dormit in noapta aia.
Si dupa experienta asta ne intreaba si pe noi. Chiar asa. Ce ai face daca ai avea 88 de miliarde pe care stii ca trebuie sa le dai inapoi dupa cinci ore impreuna cu ceea ce ai cumparat sau investit?
If You Were a Billionaire for Five Hours
by Robert Frank
Thursday, April 1, 2010
Thursday, April 1, 2010
provided by
When Paul Fischer checked his bank account Friday night, he had a happy surprise. His balance had exploded to $88,888,888,888.88. A very lucky number indeed, and close to $89 billion.
Of course, the balance was a technical error by SunTrust Bank (NYSE: STI - News), which quickly fixed the problem. It also may have occurred in other accounts.
"You say, 'Eighty-eight billion, what can I do with that?'" said Mr. Fischer, who owns a jewelry concessionaire for Florida theme parks. "Maybe a handful of us could have brought down SunTrust Bank."
The bank said no.Mr. Fischer had other ideas as well. Before the problem was fixed, he asked a SunTrust rep if he could move the money to an interest-bearing account until it was reclaimed and donate the interest to charity. Total interest: more than $7.3 million.
The money was stripped out of his account by Saturday morning.
"It's all gone. I'm poor again," he said. "I was a billionaire for five hours."
This kind of bank error happens frequently. But Mr. Fischer raises an interesting question: What if, for five hours, you truly did have $89 billion?
What would you do with the money? The ground rules are that you would have to give the money back — and whatever you bought or invested with it — after five hours.
 AP Photo/John Bazemore |
Of course, the balance was a technical error by SunTrust Bank (NYSE: STI - News), which quickly fixed the problem. It also may have occurred in other accounts.
"You say, 'Eighty-eight billion, what can I do with that?'" said Mr. Fischer, who owns a jewelry concessionaire for Florida theme parks. "Maybe a handful of us could have brought down SunTrust Bank."
The bank said no.Mr. Fischer had other ideas as well. Before the problem was fixed, he asked a SunTrust rep if he could move the money to an interest-bearing account until it was reclaimed and donate the interest to charity. Total interest: more than $7.3 million.
The money was stripped out of his account by Saturday morning.
"It's all gone. I'm poor again," he said. "I was a billionaire for five hours."
This kind of bank error happens frequently. But Mr. Fischer raises an interesting question: What if, for five hours, you truly did have $89 billion?
What would you do with the money? The ground rules are that you would have to give the money back — and whatever you bought or invested with it — after five hours.
joi, 1 aprilie 2010
Scîndura
Din punct de vedere economic de cind ma stiu am fost plasat in partea de jos a paturii de mijloc. Bunicii CAPisti pensionar la tzara, mama casnica, tatal cu ciocanul in santierul naval, e drept, si o tzira de sef de echipa isi mai tragea spuza pe turta.
Deci nu eram bogati, dar nici saraci nu ma pot plinge ca eram. Strictul necesar si sanatate era suficient. Niciodata nu mi-a trecut prin cap sa adun piulitze sirme sau ce mai gasesti pe strada. Bunicul din partea tatalui dadea un exemplu stralucit in domeniul asta. Dar e de inteles, el a trecut prin doua razboaie, a facut foamea, chiar fiind nevoit sa isi trimita copii in Ardeal ca sa poata supravietui, si traia cu o pensie de 200 lei, plus 100 a babei.
Era deci de inteles ca ajuns acasa venind de pe deal, intii descarca ce adunase de pe drum, si apoi isi vedea de treburi. Drept ca nu gasea prea multe pt ca nu era singurul care "facea curat". Dar chiar asa intelegator cum eram si sint, nu am inteles cum putea sa se laude ca a gasit un covrig pe drum si l-a mincat. Ba mai mult ne-a si povestit cu mare mindrie ce nazdravanie sa facut. Ca doar era curat, zicea el. L-a scuturat si de praf si era ca nou.
Revenind la zilele noastre, si eu, ca si voi toti, am vazut deseori obiecte lasate de vecini pe scara, obiecte vechi, dar pe care cei saraci le mai pot folosi. Si pina sa le arunce sau sa gaseasca un doritor le lasau poate le lua cineva. Chiar in anii recenti, vecinul din fatza m-a intrebat daca nu stiu pe cineva sa vrea un aragaz. Eu nu am, l-am dus la tzara pe al meu gatind electric. Vecina de alaturi lasase o noptiera, cealalta o masa dulap de bucatarie. Nu mi-a trecut prin cap sa le rechizitionez desi aveam loc. Aveam strictul necesar in casa.
De cind am ramas pe picioarele proprii, am avut deseori un pic mai mult decit e necesar, sau la limita, si desi de vreo doi ani am inceput sa cam intru la apa, tot nu ma simteam inghesut incit sa incep sa adun.
Ei bine, acum citeva luni vine fratele cel mare si isi ia un mic dulap inalt de 1 m si cu o suprafatza de vreo juma de metru pe care il lasase in bucatarie si il foloseam ca masa unde mai depozitam cele uzuale in bucatarie. Brusc era cam naspa ca si asa era cam ingramadeala pe masa pe chiuveta si pe chestia aia cu vase si alte gunoaie necesare. Am plasat eu tava cu ceapa si morcov pe frigider, dar tot ma simteam cam fara spatiu de lucru.
Sa dau vreo 100 sau doua pe un minim corp de bucatarie era prea durere. Niste vecini s-au incalzit cu apa calda furata din reteaua blocului, pe care evident restul de vecini printre care si eu, am platit-o, plus fond de reparatii, si iata-ma dator la intretinere. Asa ca daca aveam o suta disponibila dadeam datoria nu luam mobila.
C'est la vie. E vina mea ca am preferat sa fiu boem si sa traiesc la limita, si nu am tras in jug la tineretze ca sa adun cheag. Am rezolvat cu o improvizatie cu spatiul de depozitare intr-un final, dar ideea ca acel moment de nevoie a declansat in mine sindromul de care suferea bunicul meu. Sindromul e acolo in ADN latent, pt ca oricum nu aruncam nimic din ce puteam refolosi, in special scinduri si alte materiale, dar nu adunam si de pe strada.
Si povestea ajunge la final. Acu doua zile vad pe hol doua cornize. Facute in santier, constat dupa lucratura, poate chiar de taica-meu. Nu stau sa mai intreb daca sint de aruncat sau sint puse la pastrare pentru cineva. E pe domeniul public, eu sint public deci e al meu. Daca plinge cineva dupa ele, le gaseste la mine puse bine. Aia de dormitor incape excelent pe geam, la sufragerie care inchis fiind, jos ulucul proiectat pentru un strat de flori e loc de depozitare. Ei ma rog acum in mare parte e acolo depozitat doar praf. Acolo era locul in care ziceam ca pot sta fara sa ma incurce. Dar, na ca socoteala nu s-a potrivit. Bag corniza lunga de trei metri si ceva, exat cit latimea sufrageriei, si constat ca nu incape pe geam. Stau in casa asta de 45 de ani, si abia acum observ ca geamul este mai ingust cu vreo doua palme. a refer la spatiul de dup[a fereastra, nu fereastra in sine care evident nu era din perete in perete.
Asta e, fac marunt din buze, decid ca nu se face sa o pun inclinat si sa se vada sus pe geam ca la depozitele de constructii, si zic ca e ok sub pat, pt ca chiar daca patul nu e lat cit sufrageria, restul liber linga perete e mascat de o cutie de carton. Ca sa o pot baga sub pat intru cu ea jumate in baie, si din cauza pragului intra cam fortat, sub pat. Ma smuncesc de sa fac hernie si ajung cu ea la capat, dar cind sa o dau lateral la perete na ca nu trece de tocul usii cu vreo 5 cm, si chiar daca trecea, tot nu incapea pt ca a dracu scindura e exact cit sufrageria, dar sub pat nu se duce pina in perete pt ca acel toc/pervaz/margine decorativa la parchet.
Iarasi, asta e, zic ca ar incapea totusi pe diagonala, dar ca sa o pun pe diagonala tre sa trec totusi de tocul usii. Si nu trece. Marunt din buze, evident, pt ca sint singur si n-am pe cine sa injur, trag de ea, o scot si decid sa o bag prin lateral, si culisint un pic, merge la fix. Zis si facut, si chit ca aici covorul micsoreaza spatiul, totusi fortat intra, ajunge pina la peretele de ling baie, mai urma sa imping lateral partea ce ramasese in mijlocul sufrageriei, imping, se duce, si cind sa zic hop, se intzepeneste. Damn, damn damn. Observ piciorul de la mijloc care ma impiedica sa imping pina la capat. Uitasem ca patul are sase picioare nu doar 4.
Inca 5 cm daca mai mergea era perfect. Asa, nu se deschide usa complet pt ca se loveste in scindura.
Stau gifii si injur. Na ca am ajuns si aici. Sa adun gunoaie de pe strada, de teama ca mai tirziu imi va trebui o bucata de scindura sa fac cine stie ce raft. Gindul imi fuge la bunicul meu, la mania de a aduna orice sirma, si la covrigul mincat din drum. Nu pot sa nu imi aduc aminte si de cei ce ii vad din ce in ce mai des adunind din gunoaie. Si imi aduc aminte si de de un personaj a lui Disney, un personaj intilnit de Woody Woodpecker in frigiderul gol. Personajul ala e Foamea. E cazul sa fiu prevazator. Ei, ma rog, mai prevazator decit pina acum.
Amicii ma indeamna mereu sa scriu mai mult, dar nu ma consider demn de citit. E ok intre amici, dar pina la a publica e drum lung. Acest blog exista de vreo trei ani, dar stiu de el doar un cerc restrins de prieteni. Stiu si ca Adsense aduce doar venituri infime. Dar tot e mai bine ceva mic decit nimic. Poate fi diferentza de 40 de bani pentru a lua covrigul de pe taraba nu de pe trotuar. Am fost clovn de mic copil, un nebun al regelui in micul regat al familiei. Nu m-am simtit lejer sa ies pe scena publica. E vremea sa las jena. Vorba romanului, golul ocoleste satul, flamindul da dea dreptul. Dar intelepciunea populara nu zice ce face al de e si flamind si in curul gol.
Deci nu eram bogati, dar nici saraci nu ma pot plinge ca eram. Strictul necesar si sanatate era suficient. Niciodata nu mi-a trecut prin cap sa adun piulitze sirme sau ce mai gasesti pe strada. Bunicul din partea tatalui dadea un exemplu stralucit in domeniul asta. Dar e de inteles, el a trecut prin doua razboaie, a facut foamea, chiar fiind nevoit sa isi trimita copii in Ardeal ca sa poata supravietui, si traia cu o pensie de 200 lei, plus 100 a babei.
Era deci de inteles ca ajuns acasa venind de pe deal, intii descarca ce adunase de pe drum, si apoi isi vedea de treburi. Drept ca nu gasea prea multe pt ca nu era singurul care "facea curat". Dar chiar asa intelegator cum eram si sint, nu am inteles cum putea sa se laude ca a gasit un covrig pe drum si l-a mincat. Ba mai mult ne-a si povestit cu mare mindrie ce nazdravanie sa facut. Ca doar era curat, zicea el. L-a scuturat si de praf si era ca nou.
Revenind la zilele noastre, si eu, ca si voi toti, am vazut deseori obiecte lasate de vecini pe scara, obiecte vechi, dar pe care cei saraci le mai pot folosi. Si pina sa le arunce sau sa gaseasca un doritor le lasau poate le lua cineva. Chiar in anii recenti, vecinul din fatza m-a intrebat daca nu stiu pe cineva sa vrea un aragaz. Eu nu am, l-am dus la tzara pe al meu gatind electric. Vecina de alaturi lasase o noptiera, cealalta o masa dulap de bucatarie. Nu mi-a trecut prin cap sa le rechizitionez desi aveam loc. Aveam strictul necesar in casa.
De cind am ramas pe picioarele proprii, am avut deseori un pic mai mult decit e necesar, sau la limita, si desi de vreo doi ani am inceput sa cam intru la apa, tot nu ma simteam inghesut incit sa incep sa adun.
Ei bine, acum citeva luni vine fratele cel mare si isi ia un mic dulap inalt de 1 m si cu o suprafatza de vreo juma de metru pe care il lasase in bucatarie si il foloseam ca masa unde mai depozitam cele uzuale in bucatarie. Brusc era cam naspa ca si asa era cam ingramadeala pe masa pe chiuveta si pe chestia aia cu vase si alte gunoaie necesare. Am plasat eu tava cu ceapa si morcov pe frigider, dar tot ma simteam cam fara spatiu de lucru.
Sa dau vreo 100 sau doua pe un minim corp de bucatarie era prea durere. Niste vecini s-au incalzit cu apa calda furata din reteaua blocului, pe care evident restul de vecini printre care si eu, am platit-o, plus fond de reparatii, si iata-ma dator la intretinere. Asa ca daca aveam o suta disponibila dadeam datoria nu luam mobila.
C'est la vie. E vina mea ca am preferat sa fiu boem si sa traiesc la limita, si nu am tras in jug la tineretze ca sa adun cheag. Am rezolvat cu o improvizatie cu spatiul de depozitare intr-un final, dar ideea ca acel moment de nevoie a declansat in mine sindromul de care suferea bunicul meu. Sindromul e acolo in ADN latent, pt ca oricum nu aruncam nimic din ce puteam refolosi, in special scinduri si alte materiale, dar nu adunam si de pe strada.
Si povestea ajunge la final. Acu doua zile vad pe hol doua cornize. Facute in santier, constat dupa lucratura, poate chiar de taica-meu. Nu stau sa mai intreb daca sint de aruncat sau sint puse la pastrare pentru cineva. E pe domeniul public, eu sint public deci e al meu. Daca plinge cineva dupa ele, le gaseste la mine puse bine. Aia de dormitor incape excelent pe geam, la sufragerie care inchis fiind, jos ulucul proiectat pentru un strat de flori e loc de depozitare. Ei ma rog acum in mare parte e acolo depozitat doar praf. Acolo era locul in care ziceam ca pot sta fara sa ma incurce. Dar, na ca socoteala nu s-a potrivit. Bag corniza lunga de trei metri si ceva, exat cit latimea sufrageriei, si constat ca nu incape pe geam. Stau in casa asta de 45 de ani, si abia acum observ ca geamul este mai ingust cu vreo doua palme. a refer la spatiul de dup[a fereastra, nu fereastra in sine care evident nu era din perete in perete.
Asta e, fac marunt din buze, decid ca nu se face sa o pun inclinat si sa se vada sus pe geam ca la depozitele de constructii, si zic ca e ok sub pat, pt ca chiar daca patul nu e lat cit sufrageria, restul liber linga perete e mascat de o cutie de carton. Ca sa o pot baga sub pat intru cu ea jumate in baie, si din cauza pragului intra cam fortat, sub pat. Ma smuncesc de sa fac hernie si ajung cu ea la capat, dar cind sa o dau lateral la perete na ca nu trece de tocul usii cu vreo 5 cm, si chiar daca trecea, tot nu incapea pt ca a dracu scindura e exact cit sufrageria, dar sub pat nu se duce pina in perete pt ca acel toc/pervaz/margine decorativa la parchet.
Iarasi, asta e, zic ca ar incapea totusi pe diagonala, dar ca sa o pun pe diagonala tre sa trec totusi de tocul usii. Si nu trece. Marunt din buze, evident, pt ca sint singur si n-am pe cine sa injur, trag de ea, o scot si decid sa o bag prin lateral, si culisint un pic, merge la fix. Zis si facut, si chit ca aici covorul micsoreaza spatiul, totusi fortat intra, ajunge pina la peretele de ling baie, mai urma sa imping lateral partea ce ramasese in mijlocul sufrageriei, imping, se duce, si cind sa zic hop, se intzepeneste. Damn, damn damn. Observ piciorul de la mijloc care ma impiedica sa imping pina la capat. Uitasem ca patul are sase picioare nu doar 4.
Inca 5 cm daca mai mergea era perfect. Asa, nu se deschide usa complet pt ca se loveste in scindura.
Stau gifii si injur. Na ca am ajuns si aici. Sa adun gunoaie de pe strada, de teama ca mai tirziu imi va trebui o bucata de scindura sa fac cine stie ce raft. Gindul imi fuge la bunicul meu, la mania de a aduna orice sirma, si la covrigul mincat din drum. Nu pot sa nu imi aduc aminte si de cei ce ii vad din ce in ce mai des adunind din gunoaie. Si imi aduc aminte si de de un personaj a lui Disney, un personaj intilnit de Woody Woodpecker in frigiderul gol. Personajul ala e Foamea. E cazul sa fiu prevazator. Ei, ma rog, mai prevazator decit pina acum.
Amicii ma indeamna mereu sa scriu mai mult, dar nu ma consider demn de citit. E ok intre amici, dar pina la a publica e drum lung. Acest blog exista de vreo trei ani, dar stiu de el doar un cerc restrins de prieteni. Stiu si ca Adsense aduce doar venituri infime. Dar tot e mai bine ceva mic decit nimic. Poate fi diferentza de 40 de bani pentru a lua covrigul de pe taraba nu de pe trotuar. Am fost clovn de mic copil, un nebun al regelui in micul regat al familiei. Nu m-am simtit lejer sa ies pe scena publica. E vremea sa las jena. Vorba romanului, golul ocoleste satul, flamindul da dea dreptul. Dar intelepciunea populara nu zice ce face al de e si flamind si in curul gol.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)