Vise electrice

 Nu știu cît de mult am abordat pe acest blog subiecte fotovoltaice, dar de vreo două decenii mă fascinează subiectul. Locuind la bloc, deci fără luxul unui acoperiș privat, nu am putut aborda subiectul și practic. 

De altfel nici costurile în acest sector nu au fost foarte atractive pînă recent. Dar de vreo trei ani încoace costurile panourilor fotovoltaice a scăzut incredibil de mult, ceea ce face ca energia solară să fie o opțiune viabilă. 

Dar mai există o mulțime de detalii care împing din spațiul cotidian în spațiul oniric ideea de a participa la tranziția către energia sustenabilă. 

De exemplu, dacă ai un acoperiș însorit, și un consum dolofan de electricitate pe timp de zi, instalînd azi un sistem solar bine dimensionat, îți poți recupera investiția în doar doi trei ani. Secretul este calculul returnării investiției la prețul plătit pentru curent pe piață de consumator. Pînă recent asta însemna 1,3 lei pe Kw oră. Dar ca producător, ai fi primit ceva în jur de 0,25. Deci de cinci ori mai puțin. În loc de trei ani recuperare, însemna 15 ani. Dacă făceai sistemul pe datorie, dobînzile anulau orice rentabilitate. 

Și chiar și acum, cu panouri ieftine, recuperarea investiției nu e ceva ușor. Prețurile altor componente fiind încă ridicat, sistemul complet nu s-a ieftinit în aceeași măsură ca panoul fotovoltaic în sine. Și pentru că oricine este interesat preponderent de bunăstarea proprie, deci de profit, cei din comerț, sau din domeniul fotovoltaic cum te prind că ai ”gînduri ecologice”, cum te jupoaie. Uneori pe bună dreptate, alteori nu prea. 

Un astfel de exemplu este chiar prețul energiei, diferențiat ca producător sau consumator.  De-a lungul ultimelor decenii am urmărit mărturii a celor ce au adoptat timpuriu această tehnologie. Uneori furnizorii de energie electrică au adoptat o politică de sprijin a comunității utilizatorilor de panouri solare oferind posibilitate de stocare în rețea. Utilizatorul primea înapoi tot atîția kwh cît injecta în rețea. Practic era o subvenționare, pentru că orice stocare implică pierderi. De exemplu o simplă stocare în baterii implică o pierdere de cel puțin o treime. Plus costul bateriilor, deja se ajunge aproape de pierderea ce o implică diferența dintre prețul de producător și cel de consumator. 

Deci un secret al returnării investiției rapid este cel de a dimensiona sisteme solare după consumul existent pe timpul cît soarele este prezent. Și dacă mai considerăm și că o problemă a parcurilor fotovoltaice este cu scoaterea din producția agricolă a unor terenuri, privind la imensele parcări și acoperișuri a marilor centre comerciale, soluția este evidentă. Instalarea de mini parcuri solare chiar lîngă acești mari consumatori. Iluminarea acelor imense spații interioare, plus răcirea (mai ales în cazul produselor alimentare) inclusiv încălzirea pe timp de iarnă, vor garanta consumul instant al întregii producții de energie electrică. De vreo cinci ani încoace, a lăsa aceste spații nefolosite este practic o decizie păguboasă. Chiar visam la firme care să convingă pe cei din conducerea acestor centre comerciale să participe la astfel de investiții și proiecte. 

Între timp am observat că pe ici pe colo chiar au apărut astfel de inițiative. De exemplu lîngă uzina de apă 2 a răsărit un astfel de parc solar. 

Recent am observat și pe acoperișul Dedeman un număr considerabil de panouri solare. Și din cîteva articole de presă am aflat că patronii acestei firme au făcut investiții în astfel de parcuri începînd încă de acum trei ani. Dar privind la procentul de  acoperiș acoperit, se vede treaba că investițiile au urmărit ceea ce aminteam. Dimensionarea producției în raport cu consumul. Dar restul de acoperiș, plus parcarea rămîn spații irosite. A investi în mod tradițional pentru acoperirea acelor spații nu ar fi prea rentabil. Am explicat mai sus de ce. Dar se poate găsi soluția cu investitori din rîndul populației. Mai precis, fiecare investitor poate cumpăra putere instalată cît să acopere consumul propriu de electricitate. de exemplu, în acest moment 1kw de parc fotovoltaic costă cam 1500 lei. recuperare posibilă în 4-5 ani. Dar dacă eu aș primi kilowații pentru consum propriu, avînd în vedere că pe zona României se produce peste un mwh pe kw instalat, la prețul recent al energiei amortizarea se va face într-un singur an. 

Și pentru că tocmai am lansat o mică comandă online la Dedeman, pentru că mi s-a cerut opinia despre calitatea serviciilor, am adăugat și această mică observație. Da este un loc nu tocmai potrivit, dar am plantat acolo o sămînță de meditație. Poate ajunge și la urechea fraților Pavăl.    

Da, știu, este vorba o luptă grea pentru a convinge pe cei din conducerea sistemului energetic să aprobe o astfel de regulă. Dar dacă ar fi aprobată, aproape oricine și-ar putea permite un kw investiție în parc solar. Și pentru a profita de producție mai bine, cu încă 3 mii investiție în baterii practic ar fi ceva de zece ori mai valabil decît  ce s-a întîmplat în materie de parcuri solare acum un deceniu. 

Da, știu, este un vis, o fantezie. Dar nu este ceva imposibil. 

Mai jos este mesajul meu de mulțumire, și mascată sugestie către Dedeman.    

De asemeni, (deși nu face parte din experiența online, ci e doar politică a Firmei Dedeman), apreciez foarte mult decizia de a instala panouri fotovoltaice pe terasele clădirilor Dedeman. Presupun că există o planificare calculată în funcție de consumurile proprii de electricitate, planuri de investiții, și negocieri cu sectorul energetic național, din moment ce terasele sînt acoperite doar parțial, iar parcările sînt încă o resursă nevalorificată.  Acest spațiu disponibil ar putea contribui la reducerea poluării și reducerea costului pentru energie. Știu că investițiile în parcurile solare se amortizează mai greu în sistemul actual de prosumator, sau de producător, cu energie livrată la preț de producător. Dar există o posibilitate de a atrage populația în acest sector. Mai precis, dacă acționarii unui parc solar ar putea folosi propria producție de electricitate în mod direct fără a trece prin tot circuitul financiar, recuperarea investiției ar fi mult mai rapidă, și profitul ulterior mai atrăgător. Cu un sistem solar pe propriul acoperiș, energia este consumată direct fără a fi vîndută apoi cumpărată. (evident vorbesc de momentul cînd este produsă și consumată instant, ) Același lucru ar trebui să fie posibil și pentru acționarul unui parc solar. Să poată consuma energia produsă în mod direct, evident suportînd costurile cu transportul. Costuri nesemnificative cînd acționarul se află în apropierea parcului solar. Implementînd această posibilitate, multe persoane fizice vor fi atrase în a investi în parcuri fotovoltaice pentru a acoperi costurile cu aerul condiționat, respectiv încălzire în sezonul rece.    

Iar am rămas prost

 Ca tot omul, am venit pe lume neștiutor.

Și tot ca el, am mai învățat cîte una, cîte alta.

Pe unele le știu anapoda, sau nu prea bine, și astfel discutînd cu unul sau altul, mă mai contrazic. De multe ori online. Și se întîmplă să mai și greșesc cînd mă contrazic. Ascult argumentele, le verific și mă luminez. Alteori îl luminez eu pe celălalt. 

Chiar ieri, într-o discuție despre bateriile externe cu panou solar (care sînt un lucru minunat, dar care este tare prost executat) vine vorba despre combinația nefericită dintre panouri și baterii. Panourile trebuie să stea în soare, și inerent se încălzesc și nu mai sînt eficiente. Dar bateriile suferă și mai mult dacă se încălzesc prea tare. Și vine unu, ia mai lăsați băi vrăjeala, cum să fie panourile solare ineficiente la temperatură mare cînd ele chiar asta fac, transforma căldura în electricitate. Ha? zic eu, cum de ai ajuns atît de confuz? și îi explic în două paragrafe cum e cu fotovoltaicul, tuburile vidate sau centralele cu concentrare solară. Omul citește și se trezește. Răspunde cu un pic de cenușă pe freză. Mda se vede că eram confuz, habar nu am cum am ajuns acolo. 

Este unul din puținele cazuri cînd discut contra în domeniul ăsta, și omul recunoaște că a greșit. 

Cînd este vorba de energii regenerabile, mașini electrice și acumulatori, discuțiile sînt masiv polarizate. Ori absolut pro, ori absolut contra. Și ăștia contra sînt de o cerbicie inimaginabilă. Rar dau de unul care să recunoască că a fost prost informat. De regulă mi se servesc lozincile de bază, și după ce le demontez cu argumente imbatabile, pur și simplu mă lasă în aer, nu mai vin argumente pentru a își apăra poziția și lozincile.  Și din moment ce ei sînt cei atît de înverșunați, probabil sînt din cauză că au în mînă sceptrul dreptății și al adevărului, iar eu sînt cel mic și prost. În aceste condiții aștept lumina deșteptăciunii lor, ca să mă luminez și eu. Dar ei dispar în ceață, și eu rămîn așa cum eram. Probabil prost. 

Un caz recent este nu despre energii regenerabile ci despre un trotuar. Văd eu un articol publicat oficial în ziar despre un nesimțit care și-a tras spațiu verde pe trotuarul public. E și poză cu trotuarul lat care apoi se termină brusc cu un gărduleț mic ce delimitează un minuscul spație verde, un trotuar și mai minuscul, și apoi spațiul verde cu copaci de lîngă stradă. Ziarista furibundă, despre cum e posibil așa ceva. Plus mașinile parcate pe trotuar. Asta cu mașinile e drept mă aprinde și pe mine, și eram deja contra abuzivului proprietar, dar nedumerit despre cum poți desființa un trotuar. Citesc și comentariile, și cineva spune în treacăt că de fapt trotuarul e îngust de cînd se știe. Omul doar a îngrijit spațiul verde existent cînd a cumpărat el casa. Și mai era prin comentarii și o avocată pornită contra abuzivului. Acu, chiar eram nedumerit, măi să fie, care e adevărul. Stai să văd pe Streetview, și Da, se vede grădinița și trotuarul infim.    Dar cum era trotuarul înainte, poza din googlemaps era recentă. Caut arhiva, pe care nu am găsit-o ușor, deși era la vedere. Și dau de poza veche de un deceniu. Clar, trotuarul era la fel de îngust  Îi răspund avocatei, îi dau link căte poza de arhivă, și dînsa răspunde cu aceeași convingere că acolo este un abuz, că ea e avocată, și știe mai bine. Eu, prostu, insist.

-Păi unde e abuz? Ați văzut poza de arhivă? Este trotuarul e la fel ca înainte? Da, sau nu?

-Da este la fel ca înainte. 

-Deci ce văd eu este că omul a îngrijit un spațiu verde public lăsat în paragină. Unde este abuzul?

-Este abuz pentru că a folosit spațiul în folos propriu. 
-Păi cum e folos propriu, nu văd acolo morcovi sau cartofi, pe care i-ar folosi doar respectivul. Văd tufe de tuia și trandafiri, care au valoare estetică în folosul trecătorilor. Din curte nu se vede, gardul fiind înalt. Dacă acel gărduleț era înalt și sațiul verde nu era vizibil din stradă, era clar că e în folos propriu și nu public. Mă puteți lămuri unde greșesc? 

Și aici dialogul se încheie. Doamna avocat nu mai răspunde. Mă lasă să mor prost, nu mă luminează. 

Dar asta a fost anul trecut. Anul ăsta încă o poveste. 

Cineva își arată frustrarea privind copacii toaletați cu sălbăticie.  Da, este o problemă acută. Avem nevoie de copaci în oraș, și nu numai. 

Cineva răspunde

-Asta cu recuperatul bustenilor grosi, in special de nuc, am observat-o si eu.

Altcineva răspunde. 

- Imi pare rau ca o sa va supar,dar nucul nu este un arbore care sa creasca in mijlocul trotuarului sau in gradina blocului. 

Au, îmi zic, iar sînt în ceață cum așa? Sînt și pe la mine cîțiva nuci în fața blocului, mă otrăveau lent și nu știam? ia să întreb. Și mă bag în vorbă.

-Hmmm, care e problema cu nucul din grădina blocului?Cu plopii înțeleg, puful este supărător multe zile în șir. Este un minus minor, care găsesc că e perfect acceptabil, balansat din plin de beneficii. Dar totuși înțeleg că unii sînt mai sensibili. Dar nucul ce are? De asemeni și agudul, cam face mizerie dacă e pe trotuar. Chiar săptămîna trecută am observat un ciot al unui agud imens. Era chiar lîngă trotuar. Rădăcinile umflaseră asfaltul, trebuia să fiu extrem de atent acolo. Și mizeria era supărătoare o vreme. Dar acum fără el este dezolant. Era imens și frumos. Credeam că e foarte bătrîn. Acum am văzut, avea doar vro 35 de ani. S-o fi găsit cineva care nu a mai suportat sau nu a mai suportat el să fie singur printre betoane? https://www.google.com/.../data=!3m6!1e1!3m4...

În fine, deci care ar fi problema cu nucul în grădina blocului?

Și iată că acum, o săptămînă mai tîrziu, tot nu am primit răspuns. 

Altcineva care mă lasă să mă zbat în întuneric și neștiință.

De ce pute ghena cu gunoi? Pentru că așa ne place.

Mă muncește și pe mine cîte o idee. 

Adică mă muncesc ele multe, dar una tocmai are apă la moară din partea primăriei brașovene.

Ideea mea sună cam așa, .. Ce-ar fi să poți să duci gunoiul fără să ți se mute nasul din loc? Și soluția e simplă. Gunoiul să nu mai conțină nimic organic, în consecință nu se împute. Mai precis, resturile de mîncare să le colectăm prin intermediul rețelei de colectare a dejecțiilor menajere. Ocazional facem asta cînd un rest de oală cu mîncare e prea veche și nu necomplicăm cu găleata ci o turnăm diret în veceu. Cum s-ar spune, mîncarea aia a luat-o pe scurtătură, nu a mai trecut prin stomac. 

Dar cojile de cartofi și fructe pot fi mai puțin acceptabile, pentru că probabil pot înfunda țevile, deci în consecință e necesar să fie tocate. Pentru aceasta există acea soluție văzută în filmele americane, soluție numită disposal. Dispozitivul este practic un tocător montat pe țeava de scurgere de la chiuveta din bucătărie. Scurgerea aceea are un diametru mai mare decît o scurgere normală, și nici nu are sită, evident. Dar are un cuțit rotativ, plasat mult mai jos, pentru a îi feri de accidente pe imprudenții tentați să împingă cojile mai voluminoase cu degetul sau mîna.

Astfel, tot ceea ce aruncăm va putea aștepta reciclarea fără să ne mute nasul din loc.  Următorul pas în ceea ce privește reciclarea ar fi sortarea automată, adică renunțarea la colectarea selectivă care este greoaie și care oricum nu funcționează. Dar acest pas este mai complicat. Automatizarea este scumpă. 

Dar un disposal este ieftin, un model ieftin costă în jur de 100 de lei din cîte rețin. Mai este și costul montajului, dar avantajele sînt evidente. 

În plus, mai există și fonduri pentru astfel de proiecte, de exemplu Orașul Verde din Brașov. Există un fond de 100 de mii de lei pentru proiecte pe această temă, dar cu un plafon de 20 mii pe proiect.  

 

Cu siguranță există mai mult de cinci proiecte eligibile în Brașov, altele poate mai interesante, așa că pentru mai multe șanse, se poate depune un proiect de doar 5 mii de lei. Adică promovarea sistemului în cadrul unui singur bloc de locuințe. 3 mii pentru cheltuieli de promovare, și 2 mii pentru zece dispozitive alocate locatarilor celor mai puțin dotați financiar.

Și sper să nu se ia nimeni de mine pe tema că și lemnu sau hîrtia sînt organice. Cînd am spus să nu mai fie nimic organic în gunoi ați priceput la ce mă refer.

      

A recicla sau a nu recicla

Am auzit într-un film o replică. Personajul respectiv a dat de o belea numită cancer. Cînd primeşte de la medic vestea, după cum era de aşteptat se revoltă un pic,
-Why me? De ce eu?, De ce tocmai eu, pentru că nu fumez, nu beau, fac sport regulat, reciclez...

Mi-au trebuit cîteva momente ca să înţeleg ce caută reciclatul în fraza aia. Ori e o glumă, ori un fel de a zice, sînt băiat bun, de ce să fiu pedepsit?

Eu sînt teoretic un ecologist. Zic teoretic, pentru că sînt conştient că poluarea este o problemă dură, poate chiar fatală pentru umanitate. Dar practic, la nivelul meu de furnică înregimentată urban, tot ce pot face e să nu arunc gunoiul aiurea, ceea ce fac, şi să mă duc să plantez cîte un copac, ceea ce nu fac.

O altă mică contribuţie ar fi reciclarea. Chiar am văzut asta în casa unor olandezi acum cîţiva ani. Oamenii aveau un coş de gunoi mare cît un tomberon, pentru hîrtii, iar pentru inerentul rest menajer, organic, aveau obişnuita găleată cu capac, şi punga neagră din plastic. Nu era mare lucru de aruncat, cojile de ceapă şi cartofi, plantele de la ceai, dar chestiile astea umede se cam împuţiseră. Atunci mi-a venit ideea că ar fi putut face un pas înainte, resturile menajere organice fiind aruncate într-un dispozitiv de tocat încorporat în scurgerea de la chiuvetă, şi deversate separat de scurgerea de la maşinile de spălat (care fiind cu detergent să fie purificată separat), împreună cu cea de la veceu, din care se poate obţine îngrăşămînt natural.

Ok, asta e la ei, sistemul este organizat pentru reciclare. Şi la noi era o tentativă cu colectarea hîrtiei, şi a metalelor, dar unde există aceste centre de colectare habar nu am. Doar pe la şcoli se mai cere elevilor să aducă hîrtie. Şi pentru că e greu de adunat, copii colectează pachetele cu reclame lăsate prin holuri de cei plictisiţi să le pună în cutiile poştale. Dar asta e altă poveste.

Acele tomberoane imense pentru reciclare, în trei culori, le-am observat prima dată în Brăila acu mulţi ani, poate 10. Nefiind o acţiune concertată, tomberoanele erau cam inutile. Nimeni nu le folosea.

Acu vreo juma de an am văzut tricoloarele şi la mine în cartier. Dar din nefericire, puse cîte un set la 4 blocuri, adică pe aleele alăturate, nu şi pe aleea mea. Chiar în zilele alea, fratele meu şi-a pus ordine în gunoaiele lui, aruncînd o mulţime de cutii de carton şi polistiren expandat. Remarc amuzat că acum avem şi noi reciclare.  El se miră, şi spune că nu a văzut. Precizez că e la blocurile vecine. Sorry, spune el, nu am timp să mă trambalez pînă acolo. Şi are dreptate, mereu e presat de timp. Le-aş fi dus eu, dar erau prea voluminoase.

În fine, eu am apreciat efortul gospodarilor locali pentru reciclare aşa că de atunci am adunat separat cutiile şi pungile de lapte, că maculatura oricum o colectam şi o dădeam copiilor din vecini pentru şcoală. Am şi apucat să duc un transport de hîrtie şi plastic. Luna asta am avut un transport gras, adunasem şi metal, resturile rămase de la confecţionarea tricicletei, plus conserve şi spray-uri adunate toată iarna. Iau eu ţosca cu metale, bucuros că sînt băiat bun şi reciclez, şi mă tîrîi pînă la blocul vecin. Ajuns acolo, constat că dispăruseră containerele colorate. Înjur suculent, îmi amorţise mîna, am o problemă de ceva vreme de îmi amorţeşte frecvent, cred că mă paşte un infarct. Mai înjur o dată, că puteam să le arunc în containerele de gunoi de la blocul nostru, nu să le car pînă aici. Şi mai înjur o dată, că puteam să nu îmi bat capul toată iarna cu gluma asta.

Acu sînt curios dacă am avut doar ghinionul să nimeresc ziua cînd containerele au fost duse să fie golite, ori proiectul cu reciclarea s-a dus pe apa sîmbetei, sau poate au fost furate de vreun fabricant de pliciuri de muşte.