marți, 11 mai 2021

Cloșca

 Apropo de statistici, publicitate excesivă și pandemii. Prima vîlvă mare pe care o rețin a fost cea a vacii nebune, cînd în UK au fost decimate turme întregi. Bineînțeles, adepții conspirațiilor au ghicit imediat că la mijloc e cine știe ce ocultă chitită să ruineze fermierii britanici. 

Apoi au fost gripa aviară și pesta porcină. Au ajuns și pe la noi, și evident teoriile conspirației au depășit ca număr de infectări pe cele ale virusurilor.

Văzînd atîta vîlvă, m-am minunat cum se face că pe vremuri nu se dădea importanță că le mor țăranilor găinile.  Molimele ce decimau orătăniile din curți era ceva cunoscut și unui țînc ca mine. Cei ce umblau cu găini de crescătorie, nu făceau nimic dacă nu le îndopau cu antibiotice. Cei cu găini normale, scăpau mai ușor, cînd dădea molima chiroteau cîteva, mai crăpa una două și gospodarul trezit din amorțeală mai dădea un var prin coteț și treaba mergea mai departe. Dar erau ani cînd era dezastru. Mulți se trezeau că toți puii întindeau galoșul, ei fiind mai vulnerabili, și chiar și dintre găinile bătrîne păstrate pentru ouă, multe se duceau în raiul zburătoarelor. Se mai chinuiau ei cu antibiotice, dar cînd intra molima în bătătură nu prea mai aveai ce face. Maică-mea, mai citită, scăpa întotdeauna mai ușor. Știa din apicultură mai multe despre molime, sau igienă, și dezinfenca mai des cotețele și curtea păsărilor. În plus, avea mult mai mare grijă de troacele cu apă. Știa foarte bine că prin apă se răspîndește boala. Spunea că vine din aer, de la apa de ploaie. Am crezut că așa o fi. Acum realizez că de fapt probabil nu apa de ploaie stătută er de vină, ci apa din troace infectată de păsările sălbatice care veneau să se servească gratis. Oricum, secretul ei era să dea găinilor numai apă fiartă în prealabil, ba mai mult mai punea și buruieni precum pelin sau chiar sunătoare. Și ideea e că molima rădea tot prin sat dar la ea era totul în regulă.    

Și acum ajungem și la cloșca cu pricina. Cîteva decenii mai tîrziu am ajuns să am și eu grijă de niște găini. Eram slugă la fratele mai mare, care se pricopsise prin Moreni. După ce a făcut ca Tîndală trecînd din afacere în afacere, ajunsese cu un teren la margine de oraș unde construise casă și o tentativă de brutărie. Eu venisem să ajut ca băgător de seamă. Se temea că singur doar el cu angajații vor zbura covrigi din cuptor de se falimentează. N-am ajuns să stau cu ochii pe covrigi, dar cît am stat acolo vreun an jumate, am avut grijă u succes de vreo 50 de metri pătrați de grădină. Și mai avea gospodarul nostru și vreo cinci găini primite la nuntă sau poate de la soacră. Scoteau alea vreo trei ouă zilnic, cam puțin pentru amîndoi, așa că am zis să le mai înmulțim, și am cumpărat doi pui. Evident, erau de crescătorie. Au crescut rapid, dar unul a chirotit și s-a dus. Am devenit grijuliu. Al doilea se făcuse mărișor. Stătea doar pe lîngă mine, niciodată nu îl vedeai mai departe de doi metri. Cînd stăteam în șzlong era mereu pe mînerul din dreapta. Obișnuia să stea cu capul către exterior, probabil pentru a ține un ochi pe prădători. Dar mie nu îmi plăcea asta. Îl luam și îl întorceam cu capul spre mine.

-Băi găină. tu ești găină, cînd dormi tu te caci, cacă-te jos nu pe mine.

Ți-ai găsit, nu trecea mult și se întorcea la loc. În fine, nu a avut zile, Singura dată cînd s-a depărtat la zece metri de mine a venit un uliu și la spart. Eram ocupat cu fratemiu la o bazaconie de gater, și nici nu eram conștient că pe acolo puii mai zboară involuntar ajutați de răpitoare. S-au auzit niște cîrîieli zdravene de la cocoș și găinile au dispărut instant. Noi ne-am oprit și ne-am uita unul la altul ca nătingii ce eram. 

-Băi unde e puiul?

-Uite acolo. Un vultur. 

Și da, în parcela vecinului, era un vultur un iarbă, m-am repezit, dar nu am putut trece de gard așa că doar am scurat sărmele gardului, și arătania a zburat lăsînd prada. Puiul a venit în fuga la noi, m-am bucurat cîteva secunde că a scăpat, dar apoi a căzut, l-a bufnit sîngele pe cioc, și asta a fost tot. Așa oftică am avut pe răpitoarea aia că mi-am promis că îl prind, îl jumulesc și îi dau drumul în pielea goală în piață. Am cumpărat relon ca să fac o plasă cu care să îl prind, dar n-am dus planul la capăt. ai am și acum resturi din relonul ăla. 

Dar pe lîngă orătaniile astea a mai fost și o cloșcă. Văzuse frate-miu că dispăruse o găină, și nu știa unde. Nu dispăruse de tot, că venea la mîncare, dar nu apărea la culcare. A realizat că s-a cloștit. O caută el și unde crezi că a găsit-o. în iarbă, dar nu oriunde, ci sub streașină. Unde apa săpase o adîncitură, găsise ea de cuviință să facă cuib. Și chiar plouase recent. Să mai iasă ceva din ouăle alea? 

-Nu contează, dacă iese e bine, dacă nu asta e, ia cloșca și pune-a într-o coșarcă. 

Încearcă frate-miu, dar nu reușește.

-Nu pot s-o iau că mă ciuche. 

Și așa apelează la vecina. Baba îi ajungea vlăjganului pînă la buric. Dar n-avea frică de găină, se apleacă, și cu o mișcare fluidă înșfacă găina de gît și o pune la subsuoară, după care ia și ouăle și la pune în poala care o ținea cu cealaltă mînă. Ninja, și alta nu. 

A pus ea cloșca în coșarcă, cu paie cum trebuie și am lăsat-o acolo. Am văzut noi altă găina care o călărea și ne miram ce caută acolo. Pînă n-am dumirit noi, nu mai încăpeau ouăle sub cloșcă.  Aia venea să pună ouă la clocit. Cooperativă în toată regula. I-am pus altă cășarcă înm cap ca să nu cadă din cuib de atîtea ouă. Plus că aveam și noi nevoie de ouă. 

Și a venit și vremea. Primii pui au ieșit toți în aceeași zi, cu toate că stătuseră inițial în ploaie. Apoi zilnic cîte unul. Și așa eram eu pe post de cloșcă. La păzit pui,. nu la clocit ce mai era în cuib. Trecuse vreo lună, puii erau răsăriți, nu a murit nici unul, deși vecinei îi murise tot. Molima era acolo în toi. Dar eu știam lecția, fierbeam apa și nu le lăsam ocazia să bea apă de ploaie. Nu m-am aruncat la chestii regești precum maică-mea cu ceaiurile, dar sterilizarea era suficientă Dar a venit vremea să plec pentru cîteva zile. I-am zis cretinului să fiarbă apa, și am insistat, am repetat pînă am fost sigur că a auzit și a înțeles. Știam că e delăsător și nu se va ține de rutină, dar speram că trei zile cît lipseam, să fie capabil să țină minte. Am revenit destul de repede, sigur nu a fost o săptămînă, dar cînd am ajuns nici urmă de pui.

-Unde-s puii?

-Au murit.

-Toți?

-Da, toți. 

-Păi ai fiert apa cum ți-am spus?

-Nu. 

Ce să mai zici? Poți să te oftici cît te-ai oftica, poți să înjuri și să zici că mai bine dădeai un șut la cloșcă să se fi dus peste drum în pădure, decît să te chinui o lună, ca să dea cretinul cu piciorul la munca ta în trei zile.  Oricît ai înjura, ce s-a dus e bun dus. 

Și amintind-mi de molime,  mă întreb cum de pe vremea aia nu se panica lumea ca acum, cu decimări de turme și de stoluri? 


              

Niciun comentariu: