Wordcount

Tocmai am dat peste situl ăsta. Care ce face? Iaca na, mare chiflă, numără cuvinte, şi îţi spune care este cel mai frecvent folosit cuvînt, sau pe ce loc ca frecvenţă se află un cuvînt oarecare despre care eşti curios.
Nu ştiu ce texte au luat respectivii ca obiect de studiu, probabil tot ce au găsit la îndemînă pe net, site blog, sau mai ştiu eu ce.

Mă uit la top, şi văd că primul cuvînt este the, al doilea of, şi n-am dat importanţă mai departe. Am trecut la căutat, şi ce cuvînt să caut eu, bineînţeles, fuck, şi surpriză, e taman pe la 5600, înainte de workshop şi nationalist. Măi să fie, aşa de rar îl folosesc ăştia? Că echivalentul românesc e folosit drept semn de punctuaţie. Caut bloody, şi iar surpriză, e cu mult mai bine clasat, şi anume pe la 1500. Ce cuminţel vorbesc americanii ăştia.

Wikipedia

Exista multi care cer donatii, si desi nu dorm pe tavan de citi bani am sub saltea, totusi nu pot sa nu contribui simbolic cu cite un dolar la unele din ele.

Dar cea mai utila dintre toate mi se pare wikipedia. Un dolar pe an. Nu e mult. Fondatorul, care nu e salariat, ci voluntar, anul asta revine cu un mesaj cerind mai mult. Il copiez mai jos. Motivul este o extindere. In plus precizeaza ca sint 400 milioane de utilizatori, si ca daca fiecare ar dona un dolar, ar avea de 20 de ori mai mult decit le este necesar. Dar abia au strins jumatate. Deci matematic 2,5 procente ar fi contribuit, dar practic cred ca nu sint nici macar un procent pentru ca cine doneaza, o face mai consistent. Deci 99% dintre utilizatori sint mocangii.

Da, e ok, cind ceva e gratis, de ce sa nu folosesti? Asa cum e un pahar cu apa de la o fintina la o rascruce, sau un pom la margine de drum. Dar cind acel ceva e in nevoie, sa te folosesti, dar sa nu faci micul eford de a uda pomul, nu mai e ok.

Acum e la latitudinea ta daca vrei sa treci in rindul celor putini, 1%, fata mosneagului din poveste cum ar veni, sau ramii in rindul mocangiilor, fata babii sa ramii.

From: Jimmy Wales, Wikipedia
Subject: Urgent update about Wikipedia
To: "Costel Pintilie"
Date: Thursday, December 16, 2010, 9:01 PM

Dear Costel,
Thank you for your donation to this year's fundraiser. We're a little more than half-way toward our 2010 goal, so I hope you won't mind if I ask you to help again.
Most people don't know this, but I'm a volunteer.
I don't get paid a cent for my work at Wikipedia, and neither do our thousands of other volunteer authors and editors. When I founded Wikipedia, I could have made it into a for-profit company with advertising, but I decided to do something different.
Commerce is fine. Advertising is not evil. But it doesn't belong here. Not in Wikipedia.
To keep Wikipedia ad-free, we ask for donations every year on the site. We're sending you this email because we are scaling up our infrastructure this year, and we're simply not able to raise the whole budget from the banners alone.
We have an easy way to make an automatic monthly donation to Wikipedia, and we're looking for people who would like to become sustainers. (Of course you can make a one-time donation as well.)
Please make a monthly recurring gift of $2, $5, $7 -- or whatever you can:
http://wikimediafoundation.org/wiki/WMFRE021/en
Wikipedia is something special. It is like a library or a public park. It is like a temple for the mind. It is a place we can all go to think, to learn, to share our knowledge with others. It is a unique human project, the first of its kind in history. It is a humanitarian project to bring a free encyclopedia to every single person on the planet.
Every single person.
If all of Wikipedia's 400 million users would donate $1 each, we would have 20 times the amount of money we need. We're a small organization, and I've worked hard over the years to keep us lean and tight. We fulfill our mission, and leave waste to others.
To do this without resorting to advertising, we need you. It is you who keep this dream alive. It is you who have created Wikipedia. It is you who believe that a place of calm reflection and learning is worth having.
This year, please consider making a sustaining monthly donation of whatever amount you like to protect and sustain Wikipedia.
Thanks,
Jimmy Wales
Wikipedia Founder
P.S. -- If you can't commit to a recurring monthly donation, I hope you'll consider making another one time gift to help us reach our goal before the end of the year. Please make your donation today.
---

Wikimedia Foundation
P.O. Box 894879
Los Angeles, California 90189-4879
United States

If you do not wish to receive any future emails from the Wikimedia Foundation, please click here to unsubscribe.

Vremea timpului improbabil

Motanul si broasca

Si aceasta poveste are loc tot in curtea bunicilor, acolo unde am petrecut multe veri in copilarie,
si chiar si mai tirziu.


















click pe imagine pentru versiunea mare 

In imagine se vede aceeasi curte dar cu un deceniu mai tirziu.
Fintina nu exista, bucataria de vara din care vedeti doar aplecatoarea de asemeni nu era, locul fiind atunci ocupat de curtea gainilor.

In fundal unde vedeti  in stinga poarta maro si chestia aia alba  alaturi care  de fapt e un morman de caramizi invelite in folie si unde se pot ghici crengile firave a unui zarzar, era un stramos al lui, ditai zarzarul unde cocotzatzi  multe clipe dulci si aromate am petrecut. Mai incoace, pe dreapta in fatza casei din care se vede doar o bucata de streasina era un venerabil agud, sau dud cum i se mai zice pe alte meleaguri. Mult l-am calarit si pe asta. A raposat saracul de toporul  bunicului pe motiv ca ruginea tabla pe casa de atitea agude cazute din el.

Chiar aici in fatza unde se vede harmalaia aia de saci lemne si toate alea, era intrarea la gaini, un fel de mic tunel acoperit unde se mai adaposteau pe vreme de ploaie, si mai era si poarta catre gradina, care pe vremea aia era separata de curte cu un gard, si tot pe acolo inghesuite linga gardul gainilor o aplecatoare pentru protejat lemne sau alte chestii de bagat in soba, hlujani, ciocani de porumb, sau betze de rasoare dupa cum erau ele numite pe acolo, alaturi un morman de pietris pastrat pentru facut betoane, dar plin de balarii de nu mai stiai ce e sub ele, si alta aplecatoare mai scunda, tot pentru lemne.

Ei si in tot raiul asta haladuia unul din multii motanei ce s-au perindat pe acolo de-a lungul deceniilor. Poate era Florica, un motanel pufos si cu ochii rotunzi, ce avea mare placere sa vina sa se culce nu in poala ci pe labele picioarelor, parca voind cu buna stiinta sa mi le incalzeasca in lungile ore de leneveala in shezlong. Sau poate era Gavroche cel smecher si ochii migdalati. Nu conteaza care dintre ei a fost ghidushul, dar conteaza ca respectivul, in joaca lui de unul singur obisnuia sa se arunce in viteza pe aplecatoarea mica, sa sara peste haul ce o despartea de aplecatoarea mai inalta, e drept hau lat numai de vreun metru si ceva, si de acolo pe gardul gainilor, si prin salcimul in care dormeau ele, mai departe pe cotetul lor, si poiata catre gradina, de unde se intorcea pe cine stie ce alta cale dupa ce isi facea rondul.

Intr-o dupa amiaza molcoma, asa cum sint dupaamiezile in calduroasele zile de vara la tzara, am gasit o broasca in gradina. Musafir rar pentru ca piriul e la ceva distanta de noi, si zona de deal fiind, baltoacele nu erau ceva obisnuit. Pus pe glume, aduc biata broasca si o dau motanelului ca sa  vad ce face cu ea, desi aveam indoieli ca va degusta asa ceva. Si da, nici prin gind nu i-a trecut sa isi bage coltii in ea, dar a studiat-o curios ceva vreme, ba chiar i-a si da ceva palme in cap, asa in loc de bunaziua, sau ca sa ii comunice ca ar vrea sa vada ceva activitate. Broasca cam molateca, a tzopait ea de citeva ori, cit sa se lamureasca motanelul nostru despre ce este vorba, dar insuficient cit sa ii trezeasca in el instinctul de vinator, sau pofta de joaca cu ea, si nu dupa multa vreme a ignorat-o, broasca vazindu-si de drum catre treburile pe care probabil le avea.

Dar motanelul nu a uitat.  A invatat un nou pas de dans, si tzopaia din cind in cind imitind broasca. Se vede ca ii lipsea indrumarea unui coregraf pentru ca arata mai mult a ied decit a broasca, dar asta nu il impiedica sa se bucure pe deplin de noua descoperire. Ba chiar a si incercat sa combine noua miscare descoperita, cu ceea  ce stia deja. Spre seara plictisit probabil de viteza prea mica produsa de tzopaieli a incercat figura cu saritul pe aplecatori, dar nu in plina viteza ca de obicei, ci in pasi de broasca :)

Evident, noua metoda nu i-a asigurat o lungime suficienta a sariturii peste balarii, bolta fiind mai mult in inaltime decit in lungime. Si brusc se trezeste motanelul nostru undeva la vreo doi metri inaltime, dar nu pe aplecatoare unde intentionase sa ajunga, ci deasupra balariilor. Exact ca in Tom si Jerry, timpul parca s-a oprit, si el isi face mica rugaciune, si mirat de ce i s-a intimplat, dar si constient ca clipa de suspans nu va dura o vesnicie. Si clipa se si termina, si eroul nostru dispare printre balarii.

Nu trece mult, si iese de sub aplecatoare cu blanitza intacta, dar cu o figura foarte expresiva in ceea ce priveste orgoliul sau shifonat.

Morcovu si scorbura

Ultima data cind am luat morcovi ma trezesc ca la un kil aveam doi bulumaci si un rahitic.
Nu ma sclifosesc cind mi se pune marfa, ca doar tot la razatoare ajung.

Dar acu astia fiind atit de mari n-am avut solutie decit sa rad jumate si restul sa pastrez pentru supa urmatoare.
Asta fuse la primu.

La al doilea nu, ca dupa ce l-am decapitat:

Ditai scorbura mi-a rinjit vesela cu toata gura.

Si de unde ma plingeam ca e prea mult unu intreg, a trebuit sa apelez si la serviciile sfrijitului...

Gavroche

Cu multi ani in urma am avut un motan care de mititel era tare smecher. In consecinta s-a lipit de el numele de Gavroche. Era alb, si cred si ceva pete de alta culoare, ochii migdalati, par scurt, si o alura mai felina decit se poate. Lung cit o zi de post, dar cu toate acestea, indesat si muschiulos cum ii sta bine unui vinator ce era.

Dar inainte de toate era un mare ghidush. Daca nu incurc personajele, el e cel ce a produs o memorabila faza la intilnirea cu broasca. Acum voi povesti alta faza. Intimplator atunci aveam si un iepure, inca pui dar destul de mare fiind de dimensiuni comparabile cu Gavroche. Maica-mea intr-o pasa glumeatza vrea sa vada ce face Gavroche daca este confruntat cu iepurele. Isi inchipuia ca se va juca cu el, sau cam asa ceva. Scena este simpla, o bucatarie de tzara cu un pat, alaturi o soba, si la picioarele patului, o masa. Linga masa, usa.

Eu eram intins pe pat, alaturi iepurele stind ghemuit si facind ceea  ce face orice iepure care nu rontzaie, doarme sau se iepureste. Mai precis astepta sa se coaca o noua sharja de cacareze. Vine maica-mea cu dulaul de motan in brate si il pune alaturi. Asta se ghemuieste unde fusese pus, si se uita in jur nedumerit. Se uita la iepure, se uita la maica-mea, iar se uita la iepure, si se vedea clar ca e muncit de indecizie. Si noi zicem ca animalele nu gindesc. Gavroche evident gindea din plin. Rezolva o problema vitala, si anume, ce sa faca in continuare. Intr-un final a decis.

Si brusc, ca in filme timpul a devenit elastic, miscarile fiind date intii cu incetinitorul. Gavroche fara sa se scoale intinde un git lung, incredibil de lung, apoi distanta de o palma dintre el si iepure fiind acoperita, casca o gura mare incredibil de mare, cu intentia evidenta de a il apuca pe iepure de cap, mai precis de ochi. Am ramas blocat fiind incapabil de a ma misca. Nu ca as fi intrat in depresie ca a mincat motanu' sholdanu', dar nu era cazul sa o faca si era de dorit sa il opresc, dar reflexele mele erau cu incetinitorul, asa cum decurgeau evenimentele externe mie, si in plus eram si culcat, pozitie nefavorabila, si nici pregatit de a actiona. La fel de brusc, efectul de incetinire dispare, si este inlocuit cu unul de accelerare a actiunii. Maica-mea pregatita, in picioare linga pat, deci pozitie buna pentru a actiona roteste prin aer mina ca lopata si bietul Gavroche zboara trei metri prin aer si se lipeste de usa. Efectele cinematografice se opresc aici. Nu se scurge lent cum e sablonul, ci cade in picioare asa cum ii sade bine, picioare care pompeaza gurese energie cinetica in proiectilul care devenise, cu scopul evident de a isi pune pretioasa blana la adapost de neasteptatul inamic.

Care e morala aici?
Morala e ca sintem ceea ce sintem, si daca sintem feline si ni se pune o rozatoare in fatza, primul impuls va fi cel natural, de a rontzai rozatoarea.

Dar oare eu ce sint? Hmmm, asta e deja alta poveste, hai sa zicem ca pe moment eu sint nebunul imparatului, mascariciul sugubatz.  Si daca te joci cu mascariciul, daca te joci cu pisica, sa nu te mire, dar si mai mult, te rog, sa nu te superi daca te trezesti cu orgoliul zgiriiat.

(Daca va nedumereste mesajul de la finalul acestui articol, nu va ingrijorati, este cu dedicatie, si evident numai persoana vizata il poate intelege pe deplin. Si sper sa il inteleaga)

PS Cinci ani mai tirziu uitind ca am scris deja povestea aici, o povestesc pe FB Varianta scurta.

O copiez si aici pt posteritate. Comentariu apare la un clip in care pisicile se joaca dragastoase cu iepurii,

Am avut si eu ocazia sa fiu martor la o intilnire dintre un iepure si un motan. E drept unul adevarat nu din asta decorativ. 

Iepurele era linga mine, maica-mea pune motanul alaturi. Respectivul, pe nume Gavroche, se uita nedumerit la mine cu ochii lui migdalati, apoi se uita la maica-mea, apoi iar la mine, si in cele din urma cu o expresie resemnata, care am inteles ca ar fi fost ceva de genul "In fine, daca asa vreti voi" fara sa se miste de pe loc intinde un git lung, deschide o gura mare care incadra fruntea iepuroiului, si brusc motanul zboara instantaneu si se lateste cit era de lung pe usa in cealalta parte a camerei. Apoi o zbugheste, boscorodindu-ne, "stiam eu ca ma pacalti stiam eu". 

Pentru mine faza se derulase cu incetinitorul, ca in filme si nu pricepusem ce s-a intimplat. Privirea nedumeriata a motanului era o intrebare foarte clara. Cum?, mi-l dati mie? Mi-l dati mie pe tot? Nu va cred. E ziua mea azi si am uitat? Si daca a vazut ca nu zicem nimic, el a continuat. Mda, stiu ca voi ma pacaliti, stiu ca o sa ma coste, dar daca voi insistati sa il iau, eu il iau. Maica-mea vorbeste mai bine pisiceste asa ca a fost pe faza si cu o stinga olimpica l-a facut campion la saritura de pe loc.

Ba, unde dracu ma aflu?

Eram la masa in bucatarie si mincam sau poate mesteream ceva, chiar nu mai retin ce faceam, dar retin clar ca atentia imi e captata de un detaliu pe perete in dreapta. Intorc capul ca sa vad ce e chestia aia acolo sus pe perete si vad o gaura de aerisire. Nu e dreptunghiulara cum e cea pe care o stiu de decenii pe tavan in coltul opus, sau cea din baie. E patrata, si rama cu sita e iesita in exterior si abia sta agatata, asa cum vezi doar prin cladirile dezafectate.

Ramin stupefiat. Stiu clar ca nu are ce cauta chestia aia la mine pe perete. Pe moment nici nu realizez ca acolo trebuia sa fie un raft bricolat mirlaneste de fratele meu mai mare, sau ca mai jos trebuia sa fie frigiderul, ... care nici nu e acolo. Ce gindesc instant e ca vreun vecin idiot a dat gaura in perete si a proptit rama aia de aerisire. Gind absurd si respins la fel de instant pentru ca de partea cealalta a peretelui este propria mea sufragerie. In acelasi timp remarc pe linga faptul ca am o aerisire in plus si ca imi lipseste geamul. In locul obisnuitului geam acum vad un banal perete din ciment turnat grosolan. La fel sint si ceilalti pereti si podeaua, si clar asta nu e bucataria mea, pentru ca aia are peretii vopsiti, si podeaua din ciment lustruit. Acelasi lucru imi confirma si dimensiunile, pt ca bucataria mea e de vreo doi pe trei metri, pe cind aici suprafata e de doua ori mai mica.

Toate acestea s-au petrecut pe parcursul unei clipe, de cind am observat ca ceva nu e normal, si pina am terminat de intors capul. In clipa urmatoare ma intreb cu voce tare:

-Ba, unde dracu ma aflu. Parca sint in filmele SF sau politiste. ar stiu clar ca filmele sint una si aici e alta. E absurd si decid ca de fapt visez. Am o activitate onirica luxurianta. Dar stim cu totii cum e perceptia in vis. Vaga, fara detalii, sau chiar daca uneori decorul e complex si colorat, sintem doar martori a unor evenimente pe care nu le putem controla. Sau uneori, cind visul nu e adinc, le putem influentza, dar evident luciditatea e ceva ce nu e tocmai prezent. Acum nu poate fi vis, pentru ca chiar daca decorul e simplu, o aerisire ruinata, pereti de beton, si atit, detaliile sint perfecte, vad porii betonului, incheietura nefinisata dintre podea si perete, simt duritatea betonului, dar mai presus de toate sint lucid, sint perfect lucid. Nu sint speriat, dar sint puternic derutat, si incerc sa pricep ce se intimpla, singura cocluzie logica fiind ca visez. La cita experientza am in vise imi pot controla deseori visele, stiu ca visez, ma las purtat de fantezie, sau o influentez, sau mentin starea de vis si dupa ce frinturile de realitate incep sa se cearna in sfera de perceptie.

Dar cum sa ma trezesc cind sint cit se poate de treaz, si totul in jurul meu este atit palpabil si real. Ei, nu chiar totul, pentru ca m-am intors doar la dreapta si simturile mele au explorat doar jumatate de camera sau mai putin, din moment ce nu am analizat tavanul si peretele din spate unde ar fi trebuit sa fie usa. Dar inca nu aveam capacitatea de a analiza totul sistematic si logic, si nici nu simteam nevoia din momentul ce simteam totul atit de perfect. Nu am ajuns pina la clipa in care sa ma ciupesc ca sa ma trezesc. Inca mai absorbeam aceasta realitate a unor perceptii perfecte desi eram deja convins ca nu e real. Concomitent mai multe actiuni incearca sa se materializeze, si anume sa ma trezesc pentru a scapa de discomfortul unei situatii absurde, dar si de a analiza mai departe aceasta realitate care putea fi orice, virtuala, paralela, vis, sau mai stiu eu ce explicatie.

Nu am apucat sa mai explorez acest miniunivers. Nu, nu m-am trezit, am adormit. Pare o gluma, dar realitatea e ca din visele pe care reusim sa le percepem, si vrem sa iesim, de regula iesim prin trezire. Stiu ca visul inceteaza probabil de mai multe ori cind inca dormim, dar de regula cind constientza incearca sa preia controlul, visul te termina prin trezire. Da, logica e cam ciudata, si probabil aiuristica din moment ce nu am studiat bine subiectul pentru a stapini fenomenul si terminologia, si ce fac este doar sa explic senzatiile percepute.

Ceva mai tirziu m-am trezit. Chiar fusese vis. Acum la rememorare detaliile s-au estompat, certitudinea acelei luciditati a disparut, si ramine explicatia logica si anume ca am visat ca eram lucid. Pentru cei ce studiaza fenomenul poate ar fi interesant acel detaliu ca din acest tip de vis viu nu am iesit direct ci creierul a tranzitat prin starea de somn, stabilind o legatura cu stadiile creierului/somnului, unde alpha beta theta sau mai stiu eu care.