Postări
Adica la bilci, dar in titlu am vrut sa fiu academiceste corect (1)
Adica la Disneyland. Florin stie. (2)
Da am nimerit intr-un bilci. Sau am cistigat un bilet la Disneyland dupa cum zice Florin.El stie asta, stie ca aici e totul, si peste gard nimic, sau poate ca da, dar ce e dincolo nu interzice sa vrei sa gusti aici din toate. Stie, si chiar gusta din tot ce poate.
La fel ca el, sau poate aproape la fel ca el, stiu si eu. Dar nu stiu daca stiu bine. Pina una alta, stiu ca am nimerit la bilci. Pe bune. Sint de toate aici, si calusei, si mici si bere, si braga, si apa chioara la cismea, si muzica si galagie, si tipete de bucurie, si praf si soare, si un cort cu-o vrajitoare, si tarabe multe cu de toate, cu tir, cu tinta, roata norocului, ca or fi prosti sa ii spuna roata ghinionului, si multime de te calca in picioare, si umbra pe ici pe colo, sau cite un colt ferit, unde te poti trage linistit, sa iti aduni gindurile cind ti s-au ravasit. E liniste, nu zic nu, vacarmul e mai estompat, dar il auzi acolo, stii ca n-a plecat.
Sint de toate aici, si scrinciobul, si hirzobul, e si oala, e si ciobul. Si toata lumea gusta.E multa lume aici, si pestrita, e lume peste poate, imbracata cu de toate, unii cu matasuri, altii rupti in coate. Haine de tot felul, de la blugi si la corsete ce string plamini coapse si sufoca pe cochete, pina la cirpe cit se poate de lejere. E veselie multa, si de-a valma si in parte. Si fiecare gusta, mai virtos, ca fericit mirlanul, ce mushca din plin cu toata gura din tot friptanul, sau mai fitzos, delicat cu diafanul virf de buza, de domnita ametita, ce soarbe licoare prea boita. Unii se dau cu trenuletul, de le sare inima la curbe, si la loc le vine. Altii momesc bafta cu diverse scheme. Sau doar se odihnesc intre doua ture. Ori mai simplu unii, intre patru pari si patru funii, isi cara cu nemiluita pumnii. Altii dimpotriva, nu gusta nimic din toate astea, ci doar se uita si observa. Gusta bucuria invingatorilor, sau dimpotriva, din durerea invinsilor, neavind ei insisi puterea de a gusta din ea. Sau daca nu au ajuns atit de complicati, adasta pe linga scari, parind ca se odihnesc plictisiti, cind ei doar cauta complicitatea vintului, si a fustelor jucause intr-un joc meschin.
Ce mai, sint de toate aici, numai timp sa ai, si chef sa gusti, eu nu mai am. Sau poate un pic tot mai am, dar nu ca atunci cind aveam, dar nu puteam.Eu am venit aici cu grupa, cu clasa, sau cu turma. Si cind esti cu grupul, tre sa faci ce spune ciobanul... aaa ... ghidul. Si ghidul meu a zis:-Aia nu, ca frige, aia nu, ca-i rece, aiaaa??? Las'ca-ti trece!Si asa am trecut si eu ca trenul pe linga toate, pina cind intr-un tirziu intr-o gara pustie, s-a dat jos. Si am gustat cu bucurie din toate. Si din plin. E drept ca una e ridichea frageda, si aromata, si alta cea trecuta si lemnoasa, dar nu-i asa?, nemultumitului ii ia domnul darul.Am gustat cu furie, si patima, fara odihna, nesatul si neantrenat am obosit prea curind, si m-am uitat in jur, si am facut facut ce faceau si ceilalti obositi. M-am odihnit, si am privit. Si am mai pus un supliment de odihna si inca unul, si tot privind, am vazut ca si bilciul e obosit. Ici colo cite unul, mai pune la loc o sipca cazuta dintr-un gardulet, sau vopseste o baraca, dar daca intorci capul, cind revii, sipca iar e jos, si linga ea inca una. M-am dus eu mare mester mare sa repar, amintindu-mi de o poveste in care un copil intreba un batrin, care planta un pom.-Mosule de ce te mai chinui, ca si asa nu mai apuci sa maninci fructe din el. Nu mai retin cuvintele, ci doar ideea. O ghiceste oricine. Si mi-a placut de mosulica ala. Si nu am fost ca el. Am reparat de m-am rupt in doua.Soarele e inca sus pe cer, dar eu sint obosit inca. N-am facut "deamiaza". Vreau sa fiu si eu ca mosul din poveste, dar nu imi iese. Stau in coltul meu departe de tumult, si caut sfat si nu gasesc. Ma uit peste deal, peste gard, dar e prea departe, nu se vede nimic. Si stau obosit si nu stiu ce vreau.
Cred ca vreau acasa.
Dar am uitat unde e acasa.
sâmbătă, 16 august 2008
duminică, 10 august 2008
Melancolii de vara
Seara de vara, dar nu conteaza, eu traiesc pe Internet,
si internetul nu are anotimpuri.
Ma duc sa imi iau creaiul din bucatarie.
Opresc aerul conditionat. S-a racorit destul.
Splitul e in sufragerie, camerele dau una in alta nu sint decomandate. Asa zisul semidecomandat. Tin usa deschisa si se racoreste si la mine in dormitor.
Trec apoi din sufragerie in hol, apoi in bucatarie.
Usa la hol e inchisa, nu are rost sa fac risipa, sint un avar chiar daca Marian plateste curentul conform intelegerii. In hol e zapuseala, la fel in bucatarie.
Deschid geamul. Observi cum ma complic?
Puteam spune ca m-am ddus in bucatarie si am deschis geamul. Dar nu ma pot opri sa explic scena si decorul, si motivatiile si asa imi complic viata.
Il deschid si ma uit afara.
O fac foarte rar, extrem de rar. cunosc decorul de 4 decenii. n-am ce vedea.
Acum ma uit.
In fatza in spatiul cu fin uscat e un ciine. sparge niste oase. Cineva le arunca oase. Ii aud mereu noaptea rontaind. E in partea opusa bucatariei, spre dormitor, spre scara vecina.
Ciini respectivi sint niste catelandri noi, 3, plus vreo 2 sau mai multi mari. De vreo citeva saptamini incep sa isi depaseasca atributiile. Au inceput sa se auda chiar si ziua atacuri ca in padure, copii care urla ingroziti, fugareli, situatiile trec, cine stie pina cind. Ma duc cu teama cu gunoiul, isi au sediul in zona.
Noaptea teritoriul e al lor. Il pazesc. Latra ca asta le e meseria. Si aseara latra unul. Unul singur si voiniceste. Se aude un borcan filfiind, o creanga zbirniind,
i-a deviat traiectoria borcanului care se aude titirez pe asfalt. Nu s-a spart. Ciinele tace. Ma mir. Uite bai ca a priceput aluzia. Si eu credeam ca e prost. Nu trec foarte multe minute, poate zece. Porneste un concert teribil. cred ca sint vreo zece. Pare ca sint 20, dar stiu ca uneori doar pare. Ma amuz. Ciinele ala e si mai inteligent de cit credeam, A plecat si a adus o turma de mariachi. Ala borcanul a priceput si el. Tace. Sau poate nu mai are borcane.
Revin din trecut la prezent. Ciinele rontaie, pe dupa gardul verde vad picioare
Ma astept la latraturi, injuraturi, racnete. Ciinele e ocupat. tace.
Picioarele trec, mai vin vreo citeva perechi, se opresc la o masina.
Imi zic ca niste vecini de la scara vecina pleaca.
Nu pleaca. dus sus bagaje. Au venit poate de la tara sau weekend pepenii ii lasa la urma ciinele tace. Greierii nu. Ii ascult.
Tacuta o pisica vine sa aseze la intrarea in casa scarii. Se uita calma.
Pare nu stie ca la citiva metri mai incolo este unul ce o va flocai bine daca o prinde. Chiar daca numai pare, sint convins ca ea stie. Aude tot.
Cu coada ochiului zaresc o umbra fugara. cred ca e un soricel.
Ma uit atent, nu se mai vede, mi s-a parut.
Nu o mai compatimesc pe pisica.
E posibil vinat, dar si vinator.
Savurez racoarea.
Si tiriitul greierilor.
Vecinii au dus si pepenii.
Ciinele a terminat de rontait.
Pisica dispare in liniste cum a venit.
Mai savurez atmosfera.
Timpul trece imperturbabil.
Gindul fuge.
Vin doi catelandri, intra in scara.
Pisica a fost inspirata, a plecat la timp. Stiam eu ca stie multe.
Se napustestesc in tacere spre dreapta ca doi adolescenti care au pus la cale o shotie. Or fi simtit pisica.
Din stinga dinspre faleza se aude alarma. Nu o alarma de masina.
O alarma canina.
Cei doi din dreapta raspund si ii vad fulgere trecind spre confratele lor.
Se aude o portiera inchisa. Nu se aud injuraturi.
Zimbesc.
Asta nu a scapat nelatrat precum aia cu pepenii.
Masina trece in tromba, javrele dupa ea.
Se duc, se intorc.
Gindurile mele la fel
Gindurile zboara, si ochii sint liberi sa faca ce vor ei.
Ochii vad regina noptii
Ma gindesc sa iau aparatul foto sa fac poze.
Dar aparatul foto l-am dat fratelui.
E in deplasare si are nevoie de el.
Nu pot imortaliza scena.
Nu-i nimic.
O voi face in cuvinte.
Va fi mai viu.
si internetul nu are anotimpuri.
Ma duc sa imi iau creaiul din bucatarie.
Opresc aerul conditionat. S-a racorit destul.
Splitul e in sufragerie, camerele dau una in alta nu sint decomandate. Asa zisul semidecomandat. Tin usa deschisa si se racoreste si la mine in dormitor.
Trec apoi din sufragerie in hol, apoi in bucatarie.
Usa la hol e inchisa, nu are rost sa fac risipa, sint un avar chiar daca Marian plateste curentul conform intelegerii. In hol e zapuseala, la fel in bucatarie.
Deschid geamul. Observi cum ma complic?
Puteam spune ca m-am ddus in bucatarie si am deschis geamul. Dar nu ma pot opri sa explic scena si decorul, si motivatiile si asa imi complic viata.
Il deschid si ma uit afara.
O fac foarte rar, extrem de rar. cunosc decorul de 4 decenii. n-am ce vedea.
Acum ma uit.
In fatza in spatiul cu fin uscat e un ciine. sparge niste oase. Cineva le arunca oase. Ii aud mereu noaptea rontaind. E in partea opusa bucatariei, spre dormitor, spre scara vecina.
Ciini respectivi sint niste catelandri noi, 3, plus vreo 2 sau mai multi mari. De vreo citeva saptamini incep sa isi depaseasca atributiile. Au inceput sa se auda chiar si ziua atacuri ca in padure, copii care urla ingroziti, fugareli, situatiile trec, cine stie pina cind. Ma duc cu teama cu gunoiul, isi au sediul in zona.
Noaptea teritoriul e al lor. Il pazesc. Latra ca asta le e meseria. Si aseara latra unul. Unul singur si voiniceste. Se aude un borcan filfiind, o creanga zbirniind,
i-a deviat traiectoria borcanului care se aude titirez pe asfalt. Nu s-a spart. Ciinele tace. Ma mir. Uite bai ca a priceput aluzia. Si eu credeam ca e prost. Nu trec foarte multe minute, poate zece. Porneste un concert teribil. cred ca sint vreo zece. Pare ca sint 20, dar stiu ca uneori doar pare. Ma amuz. Ciinele ala e si mai inteligent de cit credeam, A plecat si a adus o turma de mariachi. Ala borcanul a priceput si el. Tace. Sau poate nu mai are borcane.
Revin din trecut la prezent. Ciinele rontaie, pe dupa gardul verde vad picioare
Ma astept la latraturi, injuraturi, racnete. Ciinele e ocupat. tace.
Picioarele trec, mai vin vreo citeva perechi, se opresc la o masina.
Imi zic ca niste vecini de la scara vecina pleaca.
Nu pleaca. dus sus bagaje. Au venit poate de la tara sau weekend pepenii ii lasa la urma ciinele tace. Greierii nu. Ii ascult.
Tacuta o pisica vine sa aseze la intrarea in casa scarii. Se uita calma.
Pare nu stie ca la citiva metri mai incolo este unul ce o va flocai bine daca o prinde. Chiar daca numai pare, sint convins ca ea stie. Aude tot.
Cu coada ochiului zaresc o umbra fugara. cred ca e un soricel.
Ma uit atent, nu se mai vede, mi s-a parut.
Nu o mai compatimesc pe pisica.
E posibil vinat, dar si vinator.
Savurez racoarea.
Si tiriitul greierilor.
Vecinii au dus si pepenii.
Ciinele a terminat de rontait.
Pisica dispare in liniste cum a venit.
Mai savurez atmosfera.
Timpul trece imperturbabil.
Gindul fuge.
Vin doi catelandri, intra in scara.
Pisica a fost inspirata, a plecat la timp. Stiam eu ca stie multe.
Se napustestesc in tacere spre dreapta ca doi adolescenti care au pus la cale o shotie. Or fi simtit pisica.
Din stinga dinspre faleza se aude alarma. Nu o alarma de masina.
O alarma canina.
Cei doi din dreapta raspund si ii vad fulgere trecind spre confratele lor.
Se aude o portiera inchisa. Nu se aud injuraturi.
Zimbesc.
Asta nu a scapat nelatrat precum aia cu pepenii.
Masina trece in tromba, javrele dupa ea.
Se duc, se intorc.
Gindurile mele la fel
Gindurile zboara, si ochii sint liberi sa faca ce vor ei.
Ochii vad regina noptii
Ma gindesc sa iau aparatul foto sa fac poze.
Dar aparatul foto l-am dat fratelui.
E in deplasare si are nevoie de el.
Nu pot imortaliza scena.
Nu-i nimic.
O voi face in cuvinte.
Va fi mai viu.
vineri, 1 august 2008
Spune-mi ce ai pe birou...
Spune-mi ce citesti, e clasic :)
Ce ai pe birou. Ce paralela simpla si evidenta. Asa de simpla ca ma siccie faptul ca nu m-am gindit si eu la ea :)
Am vazut asta pe alt blog. m-a amuzat, asa ca hai sa copiez si eu ideea.
-Un monitor IBM P260 21 inch. Luat La SH. Cam obosit, si cam pirie
-A agenda. Noua, primita, nu o folosesc, si incurca locul pina ma gindesc unde sa o arunc.
-3 lanterne. Una mini breloc la chei, una medie, in care descarc acumulatorii de la camera, si una normala, cu leduri si acumulatori, cu alimentarea prajita, si pe care o tin sa vad, daca ii gasesc un incarcator. Sta pe agenda si ocupa locul de pomana ca si ea.
-evident cheile atasate de breloc, care stau la locul lor in mod normal
-o mini reclama, de la Real, cu produse din peste. Sint vegetarian, nu maninc nici peste, si asta a ramas aici din intimplare. Gata, nu mai este pe birou :)
-un stick de 1 giga
-7 cduri folosite si inca nepuse la locul lor.
-2 surubelnitze si ceva suruburi de la calculatorul demontat ieri,, inca nepuse unde trebuie.
-1 cutter aproape bun de aruncat. ramas aici in loc sa fie in sertar. gata, e in sertar.
-1 marker ieftin.
-o rigla plastic, din aia mai rezistenta, de pe vremuri. Nu liniez nimic, ma scarpin cu ea pe spate.
gata, e si asta in sertar
-1 blister cu piracetam
-1 capac de la un racket pt hard intern pe care trebuie sa il inapoiez proprietarului.
-aparatul foto fuji 9 MP, din care tre sa scot 3 poze, si de 3 ore nu am reusit inca. Pe asta de regul chiar il tin in sertar linga rigla de scarpinat. Cablul lui usb ramine pe masa
-tastatura mouse, evident, e redundant sa spui ca le ai ;)
-o piesa de go. Din plastic, din setul mic de 100 lei de la recoop.
-cutie cu 50 cduri defecte, adunate in 8 ani fara scop precis, poate sa le lipesc pe un perete
-Damn acum imi dau seama, ca o poza face cit o mie de cuvinte. Puteam sa fac poza si nu scriam juma de ora, dar aproape am terminat
-o cana cu ceai de musetel. licoare voodo vorba amicului caruia ii datorez capacul ala inutil
-buletinul cardul si vreo 7 lei care vor fi imediat in sertar.
-si ca sa fiu cinstit, mai era si o punga goala de la alune, si mai sint o chitanta si o coala a4 impaturita in 4 :)
-si o doza consisatenta de praf, care nu se vede in poza.
-si era sa uit. un ciorap de lina impletit de mina. Cine ghicheste la ce foloseste primeste perechea lui :))
O completare, pt precizie. Patul de linga birou e si el masa de lucru si e acoprit de cca 4 calculatoare in diverse stadii de descompunere, asta printre cduri, boxe si alte citva chestii aferente.
Si acu poza.
Enjoy:
PS Absolut intimplator, masa este acum extrem de libera si ordonata, practic e jumate goala, si de regula contine cam de vreo 5 pina la zece ori obiecte in plus, in principiu hirtii.
Ce ai pe birou. Ce paralela simpla si evidenta. Asa de simpla ca ma siccie faptul ca nu m-am gindit si eu la ea :)
Am vazut asta pe alt blog. m-a amuzat, asa ca hai sa copiez si eu ideea.
-Un monitor IBM P260 21 inch. Luat La SH. Cam obosit, si cam pirie
-A agenda. Noua, primita, nu o folosesc, si incurca locul pina ma gindesc unde sa o arunc.
-3 lanterne. Una mini breloc la chei, una medie, in care descarc acumulatorii de la camera, si una normala, cu leduri si acumulatori, cu alimentarea prajita, si pe care o tin sa vad, daca ii gasesc un incarcator. Sta pe agenda si ocupa locul de pomana ca si ea.
-evident cheile atasate de breloc, care stau la locul lor in mod normal
-o mini reclama, de la Real, cu produse din peste. Sint vegetarian, nu maninc nici peste, si asta a ramas aici din intimplare. Gata, nu mai este pe birou :)
-un stick de 1 giga
-7 cduri folosite si inca nepuse la locul lor.
-2 surubelnitze si ceva suruburi de la calculatorul demontat ieri,, inca nepuse unde trebuie.
-1 cutter aproape bun de aruncat. ramas aici in loc sa fie in sertar. gata, e in sertar.
-1 marker ieftin.
-o rigla plastic, din aia mai rezistenta, de pe vremuri. Nu liniez nimic, ma scarpin cu ea pe spate.
gata, e si asta in sertar
-1 blister cu piracetam
-1 capac de la un racket pt hard intern pe care trebuie sa il inapoiez proprietarului.
-aparatul foto fuji 9 MP, din care tre sa scot 3 poze, si de 3 ore nu am reusit inca. Pe asta de regul chiar il tin in sertar linga rigla de scarpinat. Cablul lui usb ramine pe masa
-tastatura mouse, evident, e redundant sa spui ca le ai ;)
-o piesa de go. Din plastic, din setul mic de 100 lei de la recoop.
-cutie cu 50 cduri defecte, adunate in 8 ani fara scop precis, poate sa le lipesc pe un perete
-Damn acum imi dau seama, ca o poza face cit o mie de cuvinte. Puteam sa fac poza si nu scriam juma de ora, dar aproape am terminat
-o cana cu ceai de musetel. licoare voodo vorba amicului caruia ii datorez capacul ala inutil
-buletinul cardul si vreo 7 lei care vor fi imediat in sertar.
-si ca sa fiu cinstit, mai era si o punga goala de la alune, si mai sint o chitanta si o coala a4 impaturita in 4 :)
-si o doza consisatenta de praf, care nu se vede in poza.
-si era sa uit. un ciorap de lina impletit de mina. Cine ghicheste la ce foloseste primeste perechea lui :))
O completare, pt precizie. Patul de linga birou e si el masa de lucru si e acoprit de cca 4 calculatoare in diverse stadii de descompunere, asta printre cduri, boxe si alte citva chestii aferente.
Si acu poza.
Enjoy:
PS Absolut intimplator, masa este acum extrem de libera si ordonata, practic e jumate goala, si de regula contine cam de vreo 5 pina la zece ori obiecte in plus, in principiu hirtii.
joi, 3 iulie 2008
Esti
Esti puternic...
Cand, desi suferi, poti sa zambesti.
Esti curajos...
cand iti depasesti frica si ii ajuti si pe altii sa faca la fel.
Esti fericit...
cand vezi o floare si esti recunoscator pentru aceasta binecuvantare.
Esti plin de iubire...
cand propria durere nu te orbeste in fata durerii altora.
Esti intelept...
cand cunosti limitele intelepciunii tale.
Esti sincer...
cand recunosti ca se intampla sa te minti pe tine insuti.
Esti viu...
cand speranta zilei de maine inseamna mai mult pentru tine decat
greseala zilei de ieri.
Esti in crestere...
cand stii cine esti si nu cine vei deveni.
Esti liber...
cand detii controlul asupra ta si nu doresti sa-i controlezi pe
ceilalti.
Esti onorabil...
cand consideri ca e o onoare sa-i onorezi pe ceilalti.
Esti generos...
cand poti primi intr-un mod la fel de dulce pe cat poti oferi.
Esti umil...
cand nu stii cat de umil esti.
Esti ganditor/corect. ..
cand ma vezi asa cum sunt si ma tratezi asa cum esti tu.
Esti plin de compasiune.. .
cand le ierti altora greselile si defectele pe care nu ti le ierti
tie.
Esti frumos...
cand nu ai nevoie de o oglinda sa-ti confirme acest lucru.
Esti bogat...
cand nu mai ai nevoie de nimic mai mult decat ceea ce ai.
Esti tu insuti...
cand esti impacat cu ...ceea ce nu esti.
Cand, desi suferi, poti sa zambesti.
Esti curajos...
cand iti depasesti frica si ii ajuti si pe altii sa faca la fel.
Esti fericit...
cand vezi o floare si esti recunoscator pentru aceasta binecuvantare.
Esti plin de iubire...
cand propria durere nu te orbeste in fata durerii altora.
Esti intelept...
cand cunosti limitele intelepciunii tale.
Esti sincer...
cand recunosti ca se intampla sa te minti pe tine insuti.
Esti viu...
cand speranta zilei de maine inseamna mai mult pentru tine decat
greseala zilei de ieri.
Esti in crestere...
cand stii cine esti si nu cine vei deveni.
Esti liber...
cand detii controlul asupra ta si nu doresti sa-i controlezi pe
ceilalti.
Esti onorabil...
cand consideri ca e o onoare sa-i onorezi pe ceilalti.
Esti generos...
cand poti primi intr-un mod la fel de dulce pe cat poti oferi.
Esti umil...
cand nu stii cat de umil esti.
Esti ganditor/corect. ..
cand ma vezi asa cum sunt si ma tratezi asa cum esti tu.
Esti plin de compasiune.. .
cand le ierti altora greselile si defectele pe care nu ti le ierti
tie.
Esti frumos...
cand nu ai nevoie de o oglinda sa-ti confirme acest lucru.
Esti bogat...
cand nu mai ai nevoie de nimic mai mult decat ceea ce ai.
Esti tu insuti...
cand esti impacat cu ...ceea ce nu esti.
sâmbătă, 9 februarie 2008
De ce, pentru ce,
si pentru cine mai traiesc
Acum 24 de ani am murit.
Nu e o figura de stil, nu e o exagerare.
Eram pe masa de operatie, dupa 24 de ore de moarte clinica, si neurochirurgul, trezit din somn, si-a apostrofat echipa pt ca l-au deranjat pt un cadavru.
Unul din ingerii mei pazitori, medicul anestezist a insistat ca mai sint ceva urme de semne vitale, si s-a procedat la resuscitare. Apoi in saptaminile de coma care au urmat, alt inger pazitor, mama mea, mi-a pazit drumul la reintoarcere. Doua saptamini a dormit pe scaun in racoarea de martie a unui salon de reanimare. Fara ea, numai cu ingrijirea personalului medical poate nu as fi supravietuit.
Au urmat sapte ani in care am reinvatat sa merg, sa citesc sa scriu.
In toti acesti ani m-am intrebat cum este posibil sa fi supravietuit. Din popor se stie ca daca atingi inima sau creierul cu un ac, iti cinta popa la cap. Creierul meu cam fusese facut un pic maioneza, si nu intelegeam cum e posibil sa traiesc.
Au trecut anii, am iesit si din casa, si intrebarea mea isi pierduse taria, desi nu disparuse. Am luat totul, ca pe un supliment, un cadou facut mie de soarta, ca rasplata pentru bucata de copilarie furata de un tata dement.
Cindva in acest timp am avut un vis. Se facea ca mergeam pe aleea ce duce catre complexul comercial din cartier. Era o atmosfera radioactiva ca dupa un razboi atomic, dar calea pe care mergeam eu era clara. Complexul era acum adapost antiatomic. Oamenii asteptau ingramaditi pe margini. Apare o actrita. De ce stiam ca e actrita, numai stapinul viselor stie. Si avea un prunc infasat in brate. Zimbind imi pune gigilicea in brate si spune"
-Este copilul tau!
De fapt era copila, si ma miram cum un barbat poate avea un copil "din flori"
Atunci pentru prima data in viata, in viata reala sau chiar in vis, pieptul mi s-a umplut de caldura.
Pina atunci fusesm un copil cu parul balai precum Nica a Petrei, care stia sa rida si sa faca soarele sa zimbeasca, dar aveam sufletul inghetat. Pentru mine si fratii mei dragostea parinteasca era blidul de mincare, si ciomagul. De fapt ciomagul a fost un simplu cablu electric industrial, din cauciuc gros cit degetul mare, si cu insertie de otel.
-Stiu ca va bat degeaba, dar va bat ca sa nu imi reprosati niciodata ca nu v-am batut.
-Astazi nu sint nervos. Pastrez bataia pentru cind voi fi nervos.
-Da, nu am motiv sa va bat, dar gasesc eu un motiv. Intotdeauna se gaseste unul.
Si in vis am simtit ce inseamna sa fii viu, sa fii om.
Dar era un vis. Visez mult si colorat, asa ca visul s-a dus si el linga celelelate pe rafturile amintirilor, dar nu atit de acoperit de praful uitarii.
Intre timp ma reintegrasem printre oameni cu ajutorul jocului de Go, a pasiunii pentru scris, si Science Fiction. Am facut chiar si un an de facultate, in care uimitor am si luat premiul trei, fiind al treilea din clasa.
Dar mereu ma urmarea intrebarea.
De ce am supravietuit, care e rolul meu pe pamint. Mai practicasem si un an yoga, si stiam ca nimic nu e intimplator.
Asta pina intr-o zi cind ma striga cineva pe strada. Era o prietena pe care nu o mai vazusem de ceva ani. Imi spune ca intre timp s-a casatorit a divortat, si imi arata o fetita care se legana pe o sirma ce tinea de gard in fata unui bloc.
Nu o observasem pina atunci, dar in acea clipa mi-am reamintit visul.
Aici nu era vorba de un sugar, dar am stiut ca e fetita din vis. Auzi astfel de povesti dar le iei drept exagerari, inventii. Asta pina in clipa cind o traiesti si tu.
Din acea clipa viata mea a capatat un sens, stiam de ce am supravietuit.
Si dintr-o leguma umblatoare an devenit un om viu. Dar numai pentru 789 de zile. Viata nu e ca in vise, si eu sint prea naiv, prea bleg pentru a reusi in viata. Asta, ca pentru a reusi, trebuie uneori sa iti faci loc cu coatele, sa ii calci pe altii in picioare.
Si eu am clacat. Visul meu cel mare de a le darui o casa s-a naruit. Ele nu aveau propria casa ci locuiau la bunica copilei, unde locuia si un unchi al ei.
Visam un apartament cu 4 camere, una pentru ea, una pentru mama ei, o camera de zi, si una pentru mine, tatal adoptiv, tatal spiritual. Dar in timp am realizat ca pentru mine nu este loc acolo, si cele patru camere au devenit trei. Si la fel ca in povestea cu cei 9 negri mititei, au devenit 3, apoi doua, una.... si nici una.
Mi-am revenit, si mi-am cautat alinare stind de veghe asupra altui suflet in nevoie. Si am materializat visul meu de a fi util, nu daruind o casa, ci ceva mult mai mic, dar la fel de folositor, si anume un calculator.
Nu mai cred in destin, si ideea ca nimic nu e intimplator, pentru ca inca este prea multa uritenie in jur. Dar atunci parea o poveste regizata pentru ca in tren, cind ma tiriiam cu calculatorul si monitorul pe care le duceam sa le fac cadou unei copile de 6 ani, am intilnit-o pe viitoarea sotie
Ea mea retrezit visul de a darui o casa, de a lasa ceva in urma. De a returna societatii ceva util, in schimbul a ceea ce mi-a daruit ea.
Si am tras iarasi citeva sute de zile. Casa s-a materializat, e drept doar cu o camera. Si acum urma sa implinim si al doilea vis, mai mult al sotiei, acela de a avea un copil. eu eram reticent, pentru ca nu voiam sa ajut la aducerea pe lume a unui copil pina nu aveam siguranta ca ii pot oferi strictul necesar. Dar sotia mea nu avea timp sa astepte asta. Ea nu putea astepta un nou miracol.
Si asa cararile noastre s-au despartit un pic. Si a fost bine. Acum copila ei are deja 3 ani. Este un copil foarte reusit. Nu cred ca are tot strictul necesar, sau poate da, daca privim cu foarte mare ingaduinta, dar are un acoperis sub care sa poata creste, asa ca simt ca am fost pina la urma util.
Cind uneori ma lasa puterile si simt ca ma duc, ma simt linistit, stiu ca nu am trecut prin lume degeaba. Stiu ca exista oameni care imi vor multumi pentru vremelnica mea trecere prin lume.
Dar am si o durere.
In drumul meu am mai ajutat si pe altii, cel mai mult pe fratele meu mai mare.
L-am ajutat uitind de bataile si umilintele l-a care m-a supus de cind ma stiu. L-am ajutat cu placere, apoi fara placere dar din respect pentru mama mea care s-a sacrificat de atitea ori pentru noi.
I-am urmat exemplul. L-am ajutat multi ani cind refuza sa munceasca.
L-am strins cu usa ca sa se apuce de munca, si asta mi-a fost fatal. El nu e ca mine, el are puterea de a ma calca in picioare pentru ca am indraznit sa ma opun, si am refuzat sa ma mai las calarit.
Dar nu el e durerea. El e un parazit de care trebuie sa ma debarasez, el e ca o boala, un cancer care poate va reusi sa ma ucida. A fost pe aproape cind am fost internat cu o comotie cerebrala.
Nu, nu el e durerea. Durerea este propria mea mama in ochii careia am facut greseala de neiertat de a avea grija de copilul altuia. Apoi inca o data am gresit crunt cind m-am casatorit cu o diabetica. Am acceptat in famile pe cineva care a comis oribila crima de a fi bolnav.
Am comis injositoarea fapta de a accepta ca altul sa ii faca sotiei mele copilul pe care eu nu am putut sa il fac. Si cea mai crunta si de necrezut crima a fost ca am daruit una din casele muncite de mine acestor STRAINI, in loc sa o dau nemernicului meu de frate mai mare, care o viata intreaga nu a stiut decit sa ma calce in picioare.
Si cea din urma si fatala crima este ca mi-am cedat prima casa cumparata in favoarea fratelui mai mic, care are doi copii , si care l-a rindul lui m-a ajutat de nenumarate ori.
E drept aceasta casa am cumparat-o cu ajutorul lor. M-au ajutat asa cum l-au ajutat pe cel mare sa isi cumpere casa, dar pe care el a pierdute din dorintza de imbogatire fara munca.
Ma doare ca propria mama care m-a adus pe lume, si nu doar o data.
-Muica, intelege ca l-am suportat destul, il Stii cit e de nemernic.
-Ce sa ii faci daca asa este el?
-L-am ajutat cu placere ani de zile si stii cum m-a rasplatit, culminind cu o internare in spital.
M-ai rugat sa il mai ajut un an, am acceptat, apoi m-ai rugat sa il mai ajuta inca unul, am acceptat iar. acum ar fi vremea sa stea pe picioarele lui, nu ii cer ajutorul inapoi, nu ii cer nici banii pe care mi-i datoreaza. Ii cer doar sa plece din casa de la mine. Este in favoarea nepotilor mei. Sint si nepotii tai
-Il mai las un an si daca dupa aia....
-Stii bine ca asta vara pe canicula aia era gata sa ma curat. Nu stiu daca mai am un an.
-Pai vezi, tocmai de aia.
-Are bani destui sa isi ia o casa acum, de ce nu isi ia?
-Pai isi cauta si el ceva mai bun
-Isi cauta ceva mai bun pe banii mei?
-???
-Sint banii mei, sint bani munciti de mine, vreau sa ii cheltui sasa cum decid eu nu asa cum decid altii.
-Pai ce iti mai trebuie? Nu ai mincare aici?
Tacere. La intrebarile incomode raspusul este tacerea.
Si revin la intrebarea initiala.
Pentru ce mai traiesc eu?
Dispretuit de propria mama, care ma priveste ca pe o vita care ar trebui sa se multumeasca cu apa si hrana. Propria mama, care considera ca banii dati pentru necesitatea spirituala de a ma simti util, sint bani dati la curve, ce rost pot sa mai am?
Simt ca mai pot fi util, desi uneori ma simt sfirsit. Dar daca propria mea mama ma considera un ratat, un incapabil, oare nu cumva chiar sint? Poate ar trebui sa ma retrag in padure, sa nu mai incurc lumea. Sa fac precum eschimosul cel batrin, care cind simte ca nu mai poate, se retrage la marginea banchizei, si asteapta ursul.
Poate nu mai gindesc limpede. Ajutati-ma voi sa imi limpezesc gindurile.
Acum 24 de ani am murit.
Nu e o figura de stil, nu e o exagerare.
Eram pe masa de operatie, dupa 24 de ore de moarte clinica, si neurochirurgul, trezit din somn, si-a apostrofat echipa pt ca l-au deranjat pt un cadavru.
Unul din ingerii mei pazitori, medicul anestezist a insistat ca mai sint ceva urme de semne vitale, si s-a procedat la resuscitare. Apoi in saptaminile de coma care au urmat, alt inger pazitor, mama mea, mi-a pazit drumul la reintoarcere. Doua saptamini a dormit pe scaun in racoarea de martie a unui salon de reanimare. Fara ea, numai cu ingrijirea personalului medical poate nu as fi supravietuit.
Au urmat sapte ani in care am reinvatat sa merg, sa citesc sa scriu.
In toti acesti ani m-am intrebat cum este posibil sa fi supravietuit. Din popor se stie ca daca atingi inima sau creierul cu un ac, iti cinta popa la cap. Creierul meu cam fusese facut un pic maioneza, si nu intelegeam cum e posibil sa traiesc.
Au trecut anii, am iesit si din casa, si intrebarea mea isi pierduse taria, desi nu disparuse. Am luat totul, ca pe un supliment, un cadou facut mie de soarta, ca rasplata pentru bucata de copilarie furata de un tata dement.
Cindva in acest timp am avut un vis. Se facea ca mergeam pe aleea ce duce catre complexul comercial din cartier. Era o atmosfera radioactiva ca dupa un razboi atomic, dar calea pe care mergeam eu era clara. Complexul era acum adapost antiatomic. Oamenii asteptau ingramaditi pe margini. Apare o actrita. De ce stiam ca e actrita, numai stapinul viselor stie. Si avea un prunc infasat in brate. Zimbind imi pune gigilicea in brate si spune"
-Este copilul tau!
De fapt era copila, si ma miram cum un barbat poate avea un copil "din flori"
Atunci pentru prima data in viata, in viata reala sau chiar in vis, pieptul mi s-a umplut de caldura.
Pina atunci fusesm un copil cu parul balai precum Nica a Petrei, care stia sa rida si sa faca soarele sa zimbeasca, dar aveam sufletul inghetat. Pentru mine si fratii mei dragostea parinteasca era blidul de mincare, si ciomagul. De fapt ciomagul a fost un simplu cablu electric industrial, din cauciuc gros cit degetul mare, si cu insertie de otel.
-Stiu ca va bat degeaba, dar va bat ca sa nu imi reprosati niciodata ca nu v-am batut.
-Astazi nu sint nervos. Pastrez bataia pentru cind voi fi nervos.
-Da, nu am motiv sa va bat, dar gasesc eu un motiv. Intotdeauna se gaseste unul.
Si in vis am simtit ce inseamna sa fii viu, sa fii om.
Dar era un vis. Visez mult si colorat, asa ca visul s-a dus si el linga celelelate pe rafturile amintirilor, dar nu atit de acoperit de praful uitarii.
Intre timp ma reintegrasem printre oameni cu ajutorul jocului de Go, a pasiunii pentru scris, si Science Fiction. Am facut chiar si un an de facultate, in care uimitor am si luat premiul trei, fiind al treilea din clasa.
Dar mereu ma urmarea intrebarea.
De ce am supravietuit, care e rolul meu pe pamint. Mai practicasem si un an yoga, si stiam ca nimic nu e intimplator.
Asta pina intr-o zi cind ma striga cineva pe strada. Era o prietena pe care nu o mai vazusem de ceva ani. Imi spune ca intre timp s-a casatorit a divortat, si imi arata o fetita care se legana pe o sirma ce tinea de gard in fata unui bloc.
Nu o observasem pina atunci, dar in acea clipa mi-am reamintit visul.
Aici nu era vorba de un sugar, dar am stiut ca e fetita din vis. Auzi astfel de povesti dar le iei drept exagerari, inventii. Asta pina in clipa cind o traiesti si tu.
Din acea clipa viata mea a capatat un sens, stiam de ce am supravietuit.
Si dintr-o leguma umblatoare an devenit un om viu. Dar numai pentru 789 de zile. Viata nu e ca in vise, si eu sint prea naiv, prea bleg pentru a reusi in viata. Asta, ca pentru a reusi, trebuie uneori sa iti faci loc cu coatele, sa ii calci pe altii in picioare.
Si eu am clacat. Visul meu cel mare de a le darui o casa s-a naruit. Ele nu aveau propria casa ci locuiau la bunica copilei, unde locuia si un unchi al ei.
Visam un apartament cu 4 camere, una pentru ea, una pentru mama ei, o camera de zi, si una pentru mine, tatal adoptiv, tatal spiritual. Dar in timp am realizat ca pentru mine nu este loc acolo, si cele patru camere au devenit trei. Si la fel ca in povestea cu cei 9 negri mititei, au devenit 3, apoi doua, una.... si nici una.
Mi-am revenit, si mi-am cautat alinare stind de veghe asupra altui suflet in nevoie. Si am materializat visul meu de a fi util, nu daruind o casa, ci ceva mult mai mic, dar la fel de folositor, si anume un calculator.
Nu mai cred in destin, si ideea ca nimic nu e intimplator, pentru ca inca este prea multa uritenie in jur. Dar atunci parea o poveste regizata pentru ca in tren, cind ma tiriiam cu calculatorul si monitorul pe care le duceam sa le fac cadou unei copile de 6 ani, am intilnit-o pe viitoarea sotie
Ea mea retrezit visul de a darui o casa, de a lasa ceva in urma. De a returna societatii ceva util, in schimbul a ceea ce mi-a daruit ea.
Si am tras iarasi citeva sute de zile. Casa s-a materializat, e drept doar cu o camera. Si acum urma sa implinim si al doilea vis, mai mult al sotiei, acela de a avea un copil. eu eram reticent, pentru ca nu voiam sa ajut la aducerea pe lume a unui copil pina nu aveam siguranta ca ii pot oferi strictul necesar. Dar sotia mea nu avea timp sa astepte asta. Ea nu putea astepta un nou miracol.
Si asa cararile noastre s-au despartit un pic. Si a fost bine. Acum copila ei are deja 3 ani. Este un copil foarte reusit. Nu cred ca are tot strictul necesar, sau poate da, daca privim cu foarte mare ingaduinta, dar are un acoperis sub care sa poata creste, asa ca simt ca am fost pina la urma util.
Cind uneori ma lasa puterile si simt ca ma duc, ma simt linistit, stiu ca nu am trecut prin lume degeaba. Stiu ca exista oameni care imi vor multumi pentru vremelnica mea trecere prin lume.
Dar am si o durere.
In drumul meu am mai ajutat si pe altii, cel mai mult pe fratele meu mai mare.
L-am ajutat uitind de bataile si umilintele l-a care m-a supus de cind ma stiu. L-am ajutat cu placere, apoi fara placere dar din respect pentru mama mea care s-a sacrificat de atitea ori pentru noi.
I-am urmat exemplul. L-am ajutat multi ani cind refuza sa munceasca.
L-am strins cu usa ca sa se apuce de munca, si asta mi-a fost fatal. El nu e ca mine, el are puterea de a ma calca in picioare pentru ca am indraznit sa ma opun, si am refuzat sa ma mai las calarit.
Dar nu el e durerea. El e un parazit de care trebuie sa ma debarasez, el e ca o boala, un cancer care poate va reusi sa ma ucida. A fost pe aproape cind am fost internat cu o comotie cerebrala.
Nu, nu el e durerea. Durerea este propria mea mama in ochii careia am facut greseala de neiertat de a avea grija de copilul altuia. Apoi inca o data am gresit crunt cind m-am casatorit cu o diabetica. Am acceptat in famile pe cineva care a comis oribila crima de a fi bolnav.
Am comis injositoarea fapta de a accepta ca altul sa ii faca sotiei mele copilul pe care eu nu am putut sa il fac. Si cea mai crunta si de necrezut crima a fost ca am daruit una din casele muncite de mine acestor STRAINI, in loc sa o dau nemernicului meu de frate mai mare, care o viata intreaga nu a stiut decit sa ma calce in picioare.
Si cea din urma si fatala crima este ca mi-am cedat prima casa cumparata in favoarea fratelui mai mic, care are doi copii , si care l-a rindul lui m-a ajutat de nenumarate ori.
E drept aceasta casa am cumparat-o cu ajutorul lor. M-au ajutat asa cum l-au ajutat pe cel mare sa isi cumpere casa, dar pe care el a pierdute din dorintza de imbogatire fara munca.
Ma doare ca propria mama care m-a adus pe lume, si nu doar o data.
-Muica, intelege ca l-am suportat destul, il Stii cit e de nemernic.
-Ce sa ii faci daca asa este el?
-L-am ajutat cu placere ani de zile si stii cum m-a rasplatit, culminind cu o internare in spital.
M-ai rugat sa il mai ajut un an, am acceptat, apoi m-ai rugat sa il mai ajuta inca unul, am acceptat iar. acum ar fi vremea sa stea pe picioarele lui, nu ii cer ajutorul inapoi, nu ii cer nici banii pe care mi-i datoreaza. Ii cer doar sa plece din casa de la mine. Este in favoarea nepotilor mei. Sint si nepotii tai
-Il mai las un an si daca dupa aia....
-Stii bine ca asta vara pe canicula aia era gata sa ma curat. Nu stiu daca mai am un an.
-Pai vezi, tocmai de aia.
-Are bani destui sa isi ia o casa acum, de ce nu isi ia?
-Pai isi cauta si el ceva mai bun
-Isi cauta ceva mai bun pe banii mei?
-???
-Sint banii mei, sint bani munciti de mine, vreau sa ii cheltui sasa cum decid eu nu asa cum decid altii.
-Pai ce iti mai trebuie? Nu ai mincare aici?
Tacere. La intrebarile incomode raspusul este tacerea.
Si revin la intrebarea initiala.
Pentru ce mai traiesc eu?
Dispretuit de propria mama, care ma priveste ca pe o vita care ar trebui sa se multumeasca cu apa si hrana. Propria mama, care considera ca banii dati pentru necesitatea spirituala de a ma simti util, sint bani dati la curve, ce rost pot sa mai am?
Simt ca mai pot fi util, desi uneori ma simt sfirsit. Dar daca propria mea mama ma considera un ratat, un incapabil, oare nu cumva chiar sint? Poate ar trebui sa ma retrag in padure, sa nu mai incurc lumea. Sa fac precum eschimosul cel batrin, care cind simte ca nu mai poate, se retrage la marginea banchizei, si asteapta ursul.
Poate nu mai gindesc limpede. Ajutati-ma voi sa imi limpezesc gindurile.
sâmbătă, 5 ianuarie 2008
Proverb evreiesc
Daca Dumnezeu ar fi trait pe Pamint
Oamenii i-ar fi spart geamurile
Jewish Proverb
from Quotes of the Day
"If God lived on earth, people would break his windows."
Oamenii i-ar fi spart geamurile
Jewish Proverb
from Quotes of the Day
"If God lived on earth, people would break his windows."
joi, 3 ianuarie 2008
Scrisoare deschisa catre Paul
Cine e Paul?
Nu stiu. Se stie el. Poate nici el. Sau poate e doar un personaj inventat de mine ca sa pot scrie povestea.
Povestea e veche, de pe vremea cind aveam si eu citi ani are Paul acum, sau poate mai putin. Eram mic si pierdut, nu stiam ce sint, cine sint si ce caut eu aici.
Stiam ca trebuie sa ma scol, sa maninc pentru ca imi era foame, si apoi sa plec sa stau inchis intr-o incapere unde un idiot batea cimpii, si alti 30 de prizonieri ca si mine asteptau sa sa termine o data cu timpenia asta.
Aha, deci stiam ca sint un prizonier, supus unor corvezi, pedepse, si uneori, rar, cite o rasplata. Corvezile erau multiple, dar pe aceeasi tema, si anume sa imi infund creierul cu timpenii. Cidva fusese ceva placut. Era ceva nou. Eram mai mic si dornic sa joc noile jocuri. In fatza nu era un idiot, ci o prietena, intzeleapta, care stia multe, si ne spunea si noua. Ne spunea povesti. Cinta pentru noi, cinta cu noi. Ne jucam impreuna. Uneori faceam si lucruri mai grele, dar ne straduiam pentru ca ea era prietena noastra, si era inteleapta, si o credeam pe cuvint ca asa e bine. Uneori ne mai si pedepsea pentru ca nu eram cuminti si noi aveam chef sa jucam altceva, decit ce voia ea. Dar nu ne suparam, stiam ca am gresit, si pedepsele erau amuzante. De exemplu ne baga sub catedra. Cam amorteam acolo ingramaditi, dar era vina noastra si o suportam.
Apoi ea a fost inlocuita de idioti. Nu toti erau idioti. Unii erau chiar intelepti, unul sau doi. Dar restul erau mai mult sau mai putin idioti.
De ce spun ca erau idioti?
Pentru ca actionau ca niste idioti.
Mai intii sa vedem ce este ala un idiot.
1) Care suferă de idioţie; cu capacităţi mintale foarte reduse; imbecil; cretin. 2) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; tâmpit; stupid; ne-rod; netot. [Sil. -di-ot] /fr. idiot
Sa zicem ca trebuie sa luam un sac cu griu si trebuie sa il punem in magazie. Ce face un om cu cap? Nu stiu exact ce trebuie sa faca, dar presupun ca intii il duce cumva linga usa magaziei, apoi daca usa e deschisa, pune inauntru sacul, incepind cu locul cel mai indepartat al magaziei.
Daca sacul e prea greu, ia si duce cite mai putin, cit poate duce.
Si acum sa ne imaginam ca usa e inchisa. Omul cu cap va deschide usa, si va face ce facea in mod normal.
Ce va face idiotul? Probabil se va da de usa precum musca de geam. Intr-un tirziu va observa gaura cheii si va baga pe acolo boaba cu boaba. Va merge incet, dar asta e, treaba merge. Nu conteaza ca merge anapoda. Dar chiar asa incet, cindva in spatele usii va fi un morman de griu, care va creste pina la ajunge la gaura cheii, impiedicind intrarea noilor boabe. Idiotul va baga un batz pe gaura cheii si va impinge, ca sa faca loc. Pt o vreme, merge. Dar va fi din ce in ce mai greu. Si chiar daca intre timp in locul idiotului va veni in om cu cu cap, beleaua e deja comisa. Usa e blocata. Daca se deschide spre interior... vai si amar cum poti sa muti de acolo griul ca sa poti deschide usa. Dar chiar si daca se dschide spre exterior, tot trebuie sa te chinui sa fac curat unde a facut idiotul timpenia.
Si acum sa ne imaginam ca idiotul e un profesor, magazia capul unui elev, si griul cunoasterea pe care profesorul incearca sa o transmita elevului.
Am vazut profesori care stiau sa comunice cu noi. Vedeau cind ne era greu, vedeau ca usa e inchisa, vedeau ca mintea ne e inchisa, sau ca ne e blocata de mormane de informatie puse aiurea, si atunci eu faceau ordine in capul nostru, ne deschideau mintea, si totul mergea usor. Dar majoritatea nu stiau asta, ei luau batul si indesau acolo totul. Nu conta ca ne facea creierul terci, pt ei trebuia sa treaca ora, si sa scape de povara. Deseori batul era un simplu cuvint. O afirmatie.
ESTI PROST PINTILIE.
Eu in sinea mea poate glumeam, zicind ca ar trebui sa ma cheme timpilie, sau poate plingeam de oftica ca nu pot si eu sa pricep, sau cred ca mai ades eram indiferent, si asteptam sa treaca ora. Sau sa treaca ranile de la batul prea des folosit.
Si daca ar fi zis-o unul, doar unul sau doi, ar fi trecut neobservata.
Dar zisa o data...
...esti prost ...
de doua ori ...
...esti prost, da stii cum? esti prost de tot...
... de nenumarate ori....
...esti prost ...
...esti prost ...
...esti prost ...
...esti prost ...
...esti prost ...
Si pina la urma ajungi sa o crezi.
Ma uitam ca nu retin poeziile la fel de repede ca altii, nu rezolv algebra la fel de repede ca unii, nu pot scrie ordonat si frumos ca nu stiu care, nu stiu... nu pot.. nu inteleg... nu sint in stare....
nu... nu... nu.
Oare de ce?
Oare nu cumva chiar sint prost?
Cine sa imi deschida mintea? Cine sa imi spuna ca toti oamenii sint prosti in mii de feluri, intr-un moment sau altul. Ca nu conteaza ca altii se descurca mai bine la algebra, eu ma descurcam mai bine la geometrie, ca altii retin mai usor poeziile, eu retineam mai usor povestile, ca altii se pricep mai bine la muzica sau chimie, dar eu ma pricep la desen tehnic, sau lucru manual.
Si chiar si cei mai desepti din clasa au si ei slabiciunile lor. Si ca de fapt nici nu conteaza slabiciunile lor, si nici ca per total multi dintre ei se descurca mai bine decit mine. La fel de adevarat e ca altii se descurcau mai prost.
Si nu a avut cine sa imi spuna ca nu conteaza cit de tare ma descurc, ci conteaza sa ma descurc. Exact cum la sprt nu conteaza cit de repede alergi. E bine sa alergi mai repede, sa fii primul.
Dar nu toti au picioarele la fel de lungi. Unul va fi sigur pe ultimul loc. Dar important e sa ajunga. Si sa ajunga cit mai repede.
Si uite asa, prost azi, prost miine, am luat-o de buna, si mi-am zis, ca daca sint prost, la ce sa ma mai chinui. Si am renuntat. Asteptam doar sa se termine totul odata.
Si m-am lasat dus de val ca un mort, care ajunge si el eventual la mal.
Abia cu multi ani mai tirziu, citind si invatind de unul singur, am rememorat evenimentele, am realizat ceea ce am patit. Era cam prea tirziu. Eram deja ratat.
Dar chiar si asa, nu am comis a doua oara aceeasi greseala. Deschisesem ochii.
Mi-am deschis singur mintea. Si am inceput sa invat ceea ce imi placea.
Sper si tu sa descoperi placerea de a rezolva o problema de sah, sau o problema de logica, sau sa scrii o povestire. Scrii o povestire pentru ca iti place, pt ca aiceva de spus, nu pentru ca esti obligat sa scrii o compunere la scoala.
Si in timp, eu am evoluat, stiu sa ma bucur de ceea ce imi place, iar ceilalti au ramas in urma. Aici problema e mai complexa. E greu de descris in cuvinte.
Si povestea nu e completa. Poate o sa mai revin cu citeva capitole.
Dar un singur lucru as dori sa retii.
Daca iti spune cineva ca esti prost, nu te uita la ceea ce spune el. Uita-te la tot ceea ce stii, si la tot ceea ce te pricepi, si la ceea ce iti place.
Si daca e cineva care iti repeta prea des ca esti prost, incearca sa ii deschizi ochii. Fii mai inteligent decit el. Provoaca un joc, un dialog al mintilor.
Poti raspunde.
-Si daca sint prost, de ce mai vorbesti cu mine. Sint prost si nu inteleg ce spui. Degeaba vorbesti.
Ori:
-Sint prost, deci n-are rost sa mai invat ca si asa invat degeaba!
Sau:
-De ce imi tot repeti asta? Una din tehnicile manipularii este sa repeti de multe ori acelasi lucru. Si daca o faci de suficiente ori, cel din fatza ta va ajunge sa o si creada. Care e intentia ta? vrei sa ma prostesti cu adevarat?
Raspunsuri de contracarare sint multe, cum ar fi sa ii pui intrebari incuietoare la care sigur nu poate raspunde, Pentru ca nimeni nu stie totul din toate domenii.
Multi mai stim ce e ala petiol, miocardcsau mielina, dar cine stie care mai e masa atomica a fluorului, sau a banalului azot, ori numarul lor de electroni,
sau ca C# este un limbaj de programare mai evoluat decit C++ si se citeste Si sharp
sau SCSI se citeste scazii, si este un tip de conector pt transferul de date.
Si oricui ii poti pune o intrbare din asta, si daca nu raspunde, ii raspunzi scurt.
-Vezi? Esti Prost !
Nu stiu. Se stie el. Poate nici el. Sau poate e doar un personaj inventat de mine ca sa pot scrie povestea.
Povestea e veche, de pe vremea cind aveam si eu citi ani are Paul acum, sau poate mai putin. Eram mic si pierdut, nu stiam ce sint, cine sint si ce caut eu aici.
Stiam ca trebuie sa ma scol, sa maninc pentru ca imi era foame, si apoi sa plec sa stau inchis intr-o incapere unde un idiot batea cimpii, si alti 30 de prizonieri ca si mine asteptau sa sa termine o data cu timpenia asta.
Aha, deci stiam ca sint un prizonier, supus unor corvezi, pedepse, si uneori, rar, cite o rasplata. Corvezile erau multiple, dar pe aceeasi tema, si anume sa imi infund creierul cu timpenii. Cidva fusese ceva placut. Era ceva nou. Eram mai mic si dornic sa joc noile jocuri. In fatza nu era un idiot, ci o prietena, intzeleapta, care stia multe, si ne spunea si noua. Ne spunea povesti. Cinta pentru noi, cinta cu noi. Ne jucam impreuna. Uneori faceam si lucruri mai grele, dar ne straduiam pentru ca ea era prietena noastra, si era inteleapta, si o credeam pe cuvint ca asa e bine. Uneori ne mai si pedepsea pentru ca nu eram cuminti si noi aveam chef sa jucam altceva, decit ce voia ea. Dar nu ne suparam, stiam ca am gresit, si pedepsele erau amuzante. De exemplu ne baga sub catedra. Cam amorteam acolo ingramaditi, dar era vina noastra si o suportam.
Apoi ea a fost inlocuita de idioti. Nu toti erau idioti. Unii erau chiar intelepti, unul sau doi. Dar restul erau mai mult sau mai putin idioti.
De ce spun ca erau idioti?
Pentru ca actionau ca niste idioti.
Mai intii sa vedem ce este ala un idiot.
1) Care suferă de idioţie; cu capacităţi mintale foarte reduse; imbecil; cretin. 2) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; tâmpit; stupid; ne-rod; netot. [Sil. -di-ot] /fr. idiot
Sa zicem ca trebuie sa luam un sac cu griu si trebuie sa il punem in magazie. Ce face un om cu cap? Nu stiu exact ce trebuie sa faca, dar presupun ca intii il duce cumva linga usa magaziei, apoi daca usa e deschisa, pune inauntru sacul, incepind cu locul cel mai indepartat al magaziei.
Daca sacul e prea greu, ia si duce cite mai putin, cit poate duce.
Si acum sa ne imaginam ca usa e inchisa. Omul cu cap va deschide usa, si va face ce facea in mod normal.
Ce va face idiotul? Probabil se va da de usa precum musca de geam. Intr-un tirziu va observa gaura cheii si va baga pe acolo boaba cu boaba. Va merge incet, dar asta e, treaba merge. Nu conteaza ca merge anapoda. Dar chiar asa incet, cindva in spatele usii va fi un morman de griu, care va creste pina la ajunge la gaura cheii, impiedicind intrarea noilor boabe. Idiotul va baga un batz pe gaura cheii si va impinge, ca sa faca loc. Pt o vreme, merge. Dar va fi din ce in ce mai greu. Si chiar daca intre timp in locul idiotului va veni in om cu cu cap, beleaua e deja comisa. Usa e blocata. Daca se deschide spre interior... vai si amar cum poti sa muti de acolo griul ca sa poti deschide usa. Dar chiar si daca se dschide spre exterior, tot trebuie sa te chinui sa fac curat unde a facut idiotul timpenia.
Si acum sa ne imaginam ca idiotul e un profesor, magazia capul unui elev, si griul cunoasterea pe care profesorul incearca sa o transmita elevului.
Am vazut profesori care stiau sa comunice cu noi. Vedeau cind ne era greu, vedeau ca usa e inchisa, vedeau ca mintea ne e inchisa, sau ca ne e blocata de mormane de informatie puse aiurea, si atunci eu faceau ordine in capul nostru, ne deschideau mintea, si totul mergea usor. Dar majoritatea nu stiau asta, ei luau batul si indesau acolo totul. Nu conta ca ne facea creierul terci, pt ei trebuia sa treaca ora, si sa scape de povara. Deseori batul era un simplu cuvint. O afirmatie.
ESTI PROST PINTILIE.
Eu in sinea mea poate glumeam, zicind ca ar trebui sa ma cheme timpilie, sau poate plingeam de oftica ca nu pot si eu sa pricep, sau cred ca mai ades eram indiferent, si asteptam sa treaca ora. Sau sa treaca ranile de la batul prea des folosit.
Si daca ar fi zis-o unul, doar unul sau doi, ar fi trecut neobservata.
Dar zisa o data...
...esti prost ...
de doua ori ...
...esti prost, da stii cum? esti prost de tot...
... de nenumarate ori....
...esti prost ...
...esti prost ...
...esti prost ...
...esti prost ...
...esti prost ...
Si pina la urma ajungi sa o crezi.
Ma uitam ca nu retin poeziile la fel de repede ca altii, nu rezolv algebra la fel de repede ca unii, nu pot scrie ordonat si frumos ca nu stiu care, nu stiu... nu pot.. nu inteleg... nu sint in stare....
nu... nu... nu.
Oare de ce?
Oare nu cumva chiar sint prost?
Cine sa imi deschida mintea? Cine sa imi spuna ca toti oamenii sint prosti in mii de feluri, intr-un moment sau altul. Ca nu conteaza ca altii se descurca mai bine la algebra, eu ma descurcam mai bine la geometrie, ca altii retin mai usor poeziile, eu retineam mai usor povestile, ca altii se pricep mai bine la muzica sau chimie, dar eu ma pricep la desen tehnic, sau lucru manual.
Si chiar si cei mai desepti din clasa au si ei slabiciunile lor. Si ca de fapt nici nu conteaza slabiciunile lor, si nici ca per total multi dintre ei se descurca mai bine decit mine. La fel de adevarat e ca altii se descurcau mai prost.
Si nu a avut cine sa imi spuna ca nu conteaza cit de tare ma descurc, ci conteaza sa ma descurc. Exact cum la sprt nu conteaza cit de repede alergi. E bine sa alergi mai repede, sa fii primul.
Dar nu toti au picioarele la fel de lungi. Unul va fi sigur pe ultimul loc. Dar important e sa ajunga. Si sa ajunga cit mai repede.
Si uite asa, prost azi, prost miine, am luat-o de buna, si mi-am zis, ca daca sint prost, la ce sa ma mai chinui. Si am renuntat. Asteptam doar sa se termine totul odata.
Si m-am lasat dus de val ca un mort, care ajunge si el eventual la mal.
Abia cu multi ani mai tirziu, citind si invatind de unul singur, am rememorat evenimentele, am realizat ceea ce am patit. Era cam prea tirziu. Eram deja ratat.
Dar chiar si asa, nu am comis a doua oara aceeasi greseala. Deschisesem ochii.
Mi-am deschis singur mintea. Si am inceput sa invat ceea ce imi placea.
Sper si tu sa descoperi placerea de a rezolva o problema de sah, sau o problema de logica, sau sa scrii o povestire. Scrii o povestire pentru ca iti place, pt ca aiceva de spus, nu pentru ca esti obligat sa scrii o compunere la scoala.
Si in timp, eu am evoluat, stiu sa ma bucur de ceea ce imi place, iar ceilalti au ramas in urma. Aici problema e mai complexa. E greu de descris in cuvinte.
Si povestea nu e completa. Poate o sa mai revin cu citeva capitole.
Dar un singur lucru as dori sa retii.
Daca iti spune cineva ca esti prost, nu te uita la ceea ce spune el. Uita-te la tot ceea ce stii, si la tot ceea ce te pricepi, si la ceea ce iti place.
Si daca e cineva care iti repeta prea des ca esti prost, incearca sa ii deschizi ochii. Fii mai inteligent decit el. Provoaca un joc, un dialog al mintilor.
Poti raspunde.
-Si daca sint prost, de ce mai vorbesti cu mine. Sint prost si nu inteleg ce spui. Degeaba vorbesti.
Ori:
-Sint prost, deci n-are rost sa mai invat ca si asa invat degeaba!
Sau:
-De ce imi tot repeti asta? Una din tehnicile manipularii este sa repeti de multe ori acelasi lucru. Si daca o faci de suficiente ori, cel din fatza ta va ajunge sa o si creada. Care e intentia ta? vrei sa ma prostesti cu adevarat?
Raspunsuri de contracarare sint multe, cum ar fi sa ii pui intrebari incuietoare la care sigur nu poate raspunde, Pentru ca nimeni nu stie totul din toate domenii.
Multi mai stim ce e ala petiol, miocardcsau mielina, dar cine stie care mai e masa atomica a fluorului, sau a banalului azot, ori numarul lor de electroni,
sau ca C# este un limbaj de programare mai evoluat decit C++ si se citeste Si sharp
sau SCSI se citeste scazii, si este un tip de conector pt transferul de date.
Si oricui ii poti pune o intrbare din asta, si daca nu raspunde, ii raspunzi scurt.
-Vezi? Esti Prost !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)