Si aceasta poveste are loc tot in curtea bunicilor, acolo unde am petrecut multe veri in copilarie,
si chiar si mai tirziu.
click pe imagine pentru versiunea mare
In imagine se vede aceeasi curte dar cu un deceniu mai tirziu.
Fintina nu exista, bucataria de vara din care vedeti doar aplecatoarea de asemeni nu era, locul fiind atunci ocupat de curtea gainilor.
In fundal unde vedeti in stinga poarta maro si chestia aia alba alaturi care de fapt e un morman de caramizi invelite in folie si unde se pot ghici crengile firave a unui zarzar, era un stramos al lui, ditai zarzarul unde cocotzatzi multe clipe dulci si aromate am petrecut. Mai incoace, pe dreapta in fatza casei din care se vede doar o bucata de streasina era un venerabil agud, sau dud cum i se mai zice pe alte meleaguri. Mult l-am calarit si pe asta. A raposat saracul de toporul bunicului pe motiv ca ruginea tabla pe casa de atitea agude cazute din el.
Chiar aici in fatza unde se vede harmalaia aia de saci lemne si toate alea, era intrarea la gaini, un fel de mic tunel acoperit unde se mai adaposteau pe vreme de ploaie, si mai era si poarta catre gradina, care pe vremea aia era separata de curte cu un gard, si tot pe acolo inghesuite linga gardul gainilor o aplecatoare pentru protejat lemne sau alte chestii de bagat in soba, hlujani, ciocani de porumb, sau betze de rasoare dupa cum erau ele numite pe acolo, alaturi un morman de pietris pastrat pentru facut betoane, dar plin de balarii de nu mai stiai ce e sub ele, si alta aplecatoare mai scunda, tot pentru lemne.
Ei si in tot raiul asta haladuia unul din multii motanei ce s-au perindat pe acolo de-a lungul deceniilor. Poate era Florica, un motanel pufos si cu ochii rotunzi, ce avea mare placere sa vina sa se culce nu in poala ci pe labele picioarelor, parca voind cu buna stiinta sa mi le incalzeasca in lungile ore de leneveala in shezlong. Sau poate era Gavroche cel smecher si ochii migdalati. Nu conteaza care dintre ei a fost ghidushul, dar conteaza ca respectivul, in joaca lui de unul singur obisnuia sa se arunce in viteza pe aplecatoarea mica, sa sara peste haul ce o despartea de aplecatoarea mai inalta, e drept hau lat numai de vreun metru si ceva, si de acolo pe gardul gainilor, si prin salcimul in care dormeau ele, mai departe pe cotetul lor, si poiata catre gradina, de unde se intorcea pe cine stie ce alta cale dupa ce isi facea rondul.
Intr-o dupa amiaza molcoma, asa cum sint dupaamiezile in calduroasele zile de vara la tzara, am gasit o broasca in gradina. Musafir rar pentru ca piriul e la ceva distanta de noi, si zona de deal fiind, baltoacele nu erau ceva obisnuit. Pus pe glume, aduc biata broasca si o dau motanelului ca sa vad ce face cu ea, desi aveam indoieli ca va degusta asa ceva. Si da, nici prin gind nu i-a trecut sa isi bage coltii in ea, dar a studiat-o curios ceva vreme, ba chiar i-a si da ceva palme in cap, asa in loc de bunaziua, sau ca sa ii comunice ca ar vrea sa vada ceva activitate. Broasca cam molateca, a tzopait ea de citeva ori, cit sa se lamureasca motanelul nostru despre ce este vorba, dar insuficient cit sa ii trezeasca in el instinctul de vinator, sau pofta de joaca cu ea, si nu dupa multa vreme a ignorat-o, broasca vazindu-si de drum catre treburile pe care probabil le avea.
Dar motanelul nu a uitat. A invatat un nou pas de dans, si tzopaia din cind in cind imitind broasca. Se vede ca ii lipsea indrumarea unui coregraf pentru ca arata mai mult a ied decit a broasca, dar asta nu il impiedica sa se bucure pe deplin de noua descoperire. Ba chiar a si incercat sa combine noua miscare descoperita, cu ceea ce stia deja. Spre seara plictisit probabil de viteza prea mica produsa de tzopaieli a incercat figura cu saritul pe aplecatori, dar nu in plina viteza ca de obicei, ci in pasi de broasca :)
Evident, noua metoda nu i-a asigurat o lungime suficienta a sariturii peste balarii, bolta fiind mai mult in inaltime decit in lungime. Si brusc se trezeste motanelul nostru undeva la vreo doi metri inaltime, dar nu pe aplecatoare unde intentionase sa ajunga, ci deasupra balariilor. Exact ca in Tom si Jerry, timpul parca s-a oprit, si el isi face mica rugaciune, si mirat de ce i s-a intimplat, dar si constient ca clipa de suspans nu va dura o vesnicie. Si clipa se si termina, si eroul nostru dispare printre balarii.
Nu trece mult, si iese de sub aplecatoare cu blanitza intacta, dar cu o figura foarte expresiva in ceea ce priveste orgoliul sau shifonat.
Postări
