Postări
Azi cobor din autobuz, evident atent sa nu imi rup oasele pe scarile incomode de Isuzu.
Dar nu ma pot opri sa vad periferic un cird guresh de pustoaice oachese care se repezeau spre autobuz. Pareau ca vor sa se urce, si asta hirjonindu-se, specific copiilor.
Bine pt ei, dar eu m-am tinut mai bine pt ca trecind in joaca pe linga mine, nu puteau fi si atenti, si puteau sa ma dea jos de pe scara.
Dar s-au oprit, nu voiau sa se urce, ci asteptau pe cineva care cobora. Observ ca au miinile pline cu niste dreptunghiuri de un albastru spalacit. Banuiesc ca sint pliante, de care e plina lumea acum, si astia mici le mai folosesc in jocurile lor. Le tin precum copii, fara atentie, de-a valma in mina. Aia mai mica le scapa si pocnesc pe asfalt. Constat ca iar facusem o presupunere gresita, nu erau pliante.
-Avem CIOCOLATZI!!! imi strapunge una timpanele si creierii la maximum de decibeli pe care ii putea produce, evident fara intentie, pt ca destinatara informatiei cobora din autobuz in spatele meu. O ocolesc pe aia mica, ce isi aduna ciocolatile scapate pe asfalt, ma amuz de veselia lor, si ma intreb in treacat cine le-o fi gratulat, si le-a inveselit ziua.
Scena ramine in urma in timp ce eu imi vad de drum in continuare, atent sa nu calc in ceva sau sa ma impiedic de una din nenumaratele surprize ce pindesc pe trotuarele romanesti. Avem ciocolati inca imi rasuna in creier precum dangatul ce se stinge al unui clopot.
Ceva mai incolo observ gardutul de linga bordura plantat acolo pentru a opri elanul celor ce vor sa treaca strada pe unde le tuna. Si gardutul este tot albastru spalacit. In plus, azi observ ceva nou. Vreo 5 metri din gard sint lipsa, iar doi dintre ei nu sint in pozitia cuvenita ci contorsionati spre trotuar.
Dar nu ma pot opri sa vad periferic un cird guresh de pustoaice oachese care se repezeau spre autobuz. Pareau ca vor sa se urce, si asta hirjonindu-se, specific copiilor.
Bine pt ei, dar eu m-am tinut mai bine pt ca trecind in joaca pe linga mine, nu puteau fi si atenti, si puteau sa ma dea jos de pe scara.
Dar s-au oprit, nu voiau sa se urce, ci asteptau pe cineva care cobora. Observ ca au miinile pline cu niste dreptunghiuri de un albastru spalacit. Banuiesc ca sint pliante, de care e plina lumea acum, si astia mici le mai folosesc in jocurile lor. Le tin precum copii, fara atentie, de-a valma in mina. Aia mai mica le scapa si pocnesc pe asfalt. Constat ca iar facusem o presupunere gresita, nu erau pliante.
-Avem CIOCOLATZI!!! imi strapunge una timpanele si creierii la maximum de decibeli pe care ii putea produce, evident fara intentie, pt ca destinatara informatiei cobora din autobuz in spatele meu. O ocolesc pe aia mica, ce isi aduna ciocolatile scapate pe asfalt, ma amuz de veselia lor, si ma intreb in treacat cine le-o fi gratulat, si le-a inveselit ziua.
Scena ramine in urma in timp ce eu imi vad de drum in continuare, atent sa nu calc in ceva sau sa ma impiedic de una din nenumaratele surprize ce pindesc pe trotuarele romanesti. Avem ciocolati inca imi rasuna in creier precum dangatul ce se stinge al unui clopot.
Ceva mai incolo observ gardutul de linga bordura plantat acolo pentru a opri elanul celor ce vor sa treaca strada pe unde le tuna. Si gardutul este tot albastru spalacit. In plus, azi observ ceva nou. Vreo 5 metri din gard sint lipsa, iar doi dintre ei nu sint in pozitia cuvenita ci contorsionati spre trotuar.
Ma minunez de viteza cu care trebuie sa fi intrat ala in gard de l-a spulberat, si nu ma pot opri sa gindesc ca cineva nu mai are ciocolati. Le-a lasat acolo pe gard.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu