Cu optu prin Brăila

Eram în autobuz, traseul opt, stația din gară, în Brăila. Oprește scurt, ia pasagerii și pleacă în trombă. Așa e regula. Dar acum cînd să plece, un pensionar, greoi, face semne cu bastonul. Stai așa nene, ia-mă și pe mine. Șoferul amabil oprește și omul se urcă. În Brăila parcă e mai uman. În Galați e un pic mai dur. E de înțeles, călătorii nu au răbdare, vor repede cînd nu e vorba de ei, sînt reguli, orare de respectat, șoferii sînt strînși cu ușa, se grăbesc, și cam dau cu pensionarii de asfalt cînd se mocăie la uși. Martor la două cazuri în ultima juma de an, plus că o dată era cît pe ce să fiu eu cazul. Dar eram avizat, am percutat, încă mai pot.

 Dar să revenim la pensionarul nostru. Autobuzul nu e tocmai aglomerat, după standarde indiene, dar toate locurile sînt ocupate și mai sînt și vreo zece persoane în picioare, ar mai fi loc de vreo zece. O femeie se scoală, oferă locul și vine lîngă mine pe locul rezervat cărucioarelor. E locul meu favorit, îmi e mai greu să stau jos, tre să mă pliez să intru între scaune. Plus că dacă scaunele sînt cu material țesut pe ele, nu din ceva lucios, nu știi ce faună microbiană culegi de acolo, chiar dacă nu este vizibil ceva infect. Dar unele arată chiar înfricoșător. Respectiva nu e chiar mică și pentru mine autobuzul devine aglomerat.

Optul are un traseu ciudat. Trece de Dorobanți, o ia pe Călărași, (parcă) apoi o ia spre gară, traversînd înapoi Dorobanții, se întoarce înapoi pe Călărași și continuă. Asta crează confuzie, pentru că de regulă cînd ești pe o parte a străzii știi în ce direcție duce autobuzul. Dar aici, la gară plus cele două stații, de dinainte și după, nu știi dacă autobuzul vine sau se întoarce, pentru că la întoarcere pe acest tronson are exact același traseu, de pe Călărași, trece de Dorobanți, ajunge la gară. Singura soluție este traseul afișat pe autobuz, unde se precizează direcția. Dacă nu ești atent, șansa e fifty fifty să ajungi unde vrei. Dar fiind viteză, deseori uiți să te uiți, deci întrebi șoferul, sau pasagerii.

Așa și moșul nostru, care cam arăta obosit și călcat de tren. Cînd autobuzul face la dreapta pe Călărași se trezește brusc, și întreabă neliniștit.

-Da” unde ducă ăsta?
-Păi la... și femeia care îi oferise locul, plus încă una, îngrijorate că se duce moșu aiurea, încep să explice traseul, care duce pe la Spitalul 3, și mai departe complicat, pentru că nu mă interesa, eu cobor mai devreme. Femeile explicau încurcîndu-se un pe alta, moșul mai dădea din cap, mai mormăia cîte un aha, și discuția tot continua, cu repetiții, cum continuă deseori discuțiile. Femeia cea amabilă, mai realistă a întrebat de cîteva ori.
-Dar matale unde vrei să ajungi? Moșul nu a reușit să răspundă de-a lungul discuției, întrerupt de cealaltă femeie, sau de propriile gînduri. Într-un final cînd trialogul devenise dialog, respectiva întreabă iar, mai calm și mai clar.
-Dar matale unde vrei să ajungi?
-Aa, nicăieri. Am ieșit ca să mă plimb.