Secretul... al mare, nu oricare!

Traim intr-o lume care tinjeste.
Tinjeste dupa mai bine, dupa mai mult, sau chiar dupa strictul necesar, cind se intimpla, prea des, sa nu il posede.

Din dorinta de mai mult, unii profita de dorinta celorlanti si le vind tot felul de potiuni, retete si secrete de obtinut usor fericirea.

unul din acestia poate fi vazut aici:

http://www.secretul.tv/index.html

Ei ma rog, nu el, ci marfa vinduta.

Intr-un puseu de logoree cronica, m-am dezlantuit un pic si i-am raspuns asa ca sa ma amuz, ca banuiesc ca nici nu citeste ce se scrie acolo in formul de contact. Apoi am vazut ca autorul initial e o "autoare" din alte locuri si vremuri. M-am obosit sa scriu doar unui editor. Na, nu mai are haz, credeam ca omu e original.
El nu e, dar eu in raspunsul meu sint.
Si ca sa nu imi pierd capodopera produsa, am gasit de cuviinta sa o postez aici.
Asa ii fac si o tzir' de publicitate cartii. Poate o cumparati, si va gasiti fericirea ;)

urmeaza mesajul meu :

Buna ziua,
Tare as fi cumparat cartea dvs, dar constat ca nu cunoasteti limba romana: http://dexonline.ro/search.php?cuv=secret , aici puteti vredea semnificatiile cuvintului secret. Si ce ati publicat dvs, este exact cum zic. public.

Deci "secretul" dvs ar fi trebuit numit reteta, si va dau eu o formulare si mai scurta "pune osu la treaba"

Si nu in ultimul rind vad mari inexactitati:

# Legea atractiei este o lege a naturii. Este la fel de impartiala ca si legea gravitatiei.

Corect, stiam de la fizica, unde e secretul?, se preda in scoala elementara.

# Nimic nu apare in viata dumneavoastra fara sa fi fost chemat prin ganduri persistente.

Hai nu zau? Cine imi tot cheama gindacii in bucatarie, ca ma stradui cit pot invers, pun plase, astup gauri, si nush' cum se faca ca pina la urma tot apare cite unu.

# Pentru a sti ce ganditi, puneti-va intrebarea cum va simtiti. Emotiile sunt instrumente de valoare care va spun pe loc ceea ce ganditi.

Mda, deci daca sint lucid, fara emotii,nu stiu ce gindesc.
Poate asta e, nu am emotii acum, de aia nici nu stiu ce gindesc, logic. Daca vine un cutremur acum o sa imi ies din letargie, si o sa stiu ce gindesc. Damn. Sint pierdut.

# Este imposibil sa va simtiti rau si sa aveti in acelasi timp ganduri bune.

Ete fleoshc. Ma doare stomacul, mi-e rau, dar am ginduri bune. Ba mai mult fac si munca voluntara, va deschid ochii, pt ca aveti un pic de ceata pe ei. Si am si alte ginduri bune. Doresc lumii sa nu mai existe boli, sarlatani, si alte chestii agasante.

# Gandurile va determina frecventa si sentimentele si senzatiile va spun imediat pe ce frecventa sunteti. Atunci cand va simtiti rau, sunteti pe o frecventa care atrage numai lucruri rele. Atunci cand va simtiti bine, atrageti catre dumneavoastra, cu putere, mai multe lucruri bune.

Clar, dar cu ce as putea sa imi determin gradul de frecmenta?

# Parghiile Secrete, cum ar fi amintiri placute, scene din natura sau muzica preferata, va pot schimba sentimentele si senzatiile si va pot comuta frecventa intr-o clipa.

Daca ti-as cumpara 100k de carti, ce pirghie secreta ar fi in cadrul secretului matalutza..., sau mai simplu sa trimit banii din contul meu in al tau, si sa nu mai sacrificam si copaci in proces.

# Sentimentul iubirii are cea mai inalta frecventa pe care o puteti emite. Cu cat este mai mare iubirea pe care o simtiti si o emiteti, cu atat mai mare va fi puterea pe care o puteti folosi.

Mare adevar, Lumea iubeste banii, tu iubesti banii, si cu cit ii iubesti mai tare, cu atit ai mai multi deci si putere mai mare. Daca iubeai oamenii si reteta matale era cit de cit valabila o postai frumos pe web, gratis.

De secrete din astea pute lumea.
Scoate unu pe piata, care sa iti aduca ce iti doresti cu o simpla flexare de degete, si da, ala da secret.

Spor la vinzare mestere :)

Numai bine in toate.

Mos Ion Roata redivivus.

PS. Felicitari totusi pt ca macar gramatica e ok.
Vad multe altele din astea in care autorii nici gramatica nu stiu.

Avem ciocolätzi

Azi cobor din autobuz, evident atent sa nu imi rup oasele pe scarile incomode de Isuzu.
Dar nu ma pot opri sa vad periferic un cird guresh de pustoaice oachese care se repezeau spre autobuz. Pareau ca vor sa se urce, si asta hirjonindu-se, specific copiilor.
Bine pt ei, dar eu m-am tinut mai bine pt ca trecind in joaca pe linga mine, nu puteau fi si atenti, si puteau sa ma dea jos de pe scara.

Dar s-au oprit, nu voiau sa se urce, ci asteptau pe cineva care cobora. Observ ca au miinile pline cu niste dreptunghiuri de un albastru spalacit. Banuiesc ca sint pliante, de care e plina lumea acum, si astia mici le mai folosesc in jocurile lor. Le tin precum copii, fara atentie, de-a valma in mina. Aia mai mica le scapa si pocnesc pe asfalt. Constat ca iar facusem o presupunere gresita, nu erau pliante.

-Avem CIOCOLATZI!!! imi strapunge una timpanele si creierii la maximum de decibeli pe care ii putea produce, evident fara intentie, pt ca destinatara informatiei cobora din autobuz in spatele meu. O ocolesc pe aia mica, ce isi aduna ciocolatile scapate pe asfalt, ma amuz de veselia lor, si ma intreb in treacat cine le-o fi gratulat, si le-a inveselit ziua.

Scena ramine in urma in timp ce eu imi vad de drum in continuare, atent sa nu calc in ceva sau sa ma impiedic de una din nenumaratele surprize ce pindesc pe trotuarele romanesti. Avem ciocolati inca imi rasuna in creier precum dangatul ce se stinge al unui clopot.
Ceva mai incolo observ gardutul de linga bordura plantat acolo pentru a opri elanul celor ce vor sa treaca strada pe unde le tuna. Si gardutul este tot albastru spalacit. In plus, azi observ ceva nou. Vreo 5 metri din gard sint lipsa, iar doi dintre ei nu sint in pozitia cuvenita ci contorsionati spre trotuar.

Ma minunez de viteza cu care trebuie sa fi intrat ala in gard de l-a spulberat, si nu ma pot opri sa gindesc ca cineva nu mai are ciocolati. Le-a lasat acolo pe gard.

Bicicleta cu pedale.

Pedalele sint un concept interesant. Cind actioneaza una, cealalta e in "repaus".
Cind una sta pe tinjala cealalta trage si bicicleta inainteaza.
La fel, si o echipa de doi, e mai eficienta decit un solitar.
Cind unul cedeaza, celalalt vine si impulsioneaza.

In sprijinul acestei idei imi vine o amintire din copilarie.
Verile era perioada cind traiam. In timpul scolii, eram precum scolarii, zombi, teroarea lectiilor, teroarea notelor, a notelor proaste, teroarea batailor crincene. Probabil toti scolarii de duzina ca noi, pt care scoala era doar ceva obligatoriu, traiau doar pentru vacanta. Noi, eu si fratii mei traiam asta mult mai intens, pt ca vacanta nu era eliberarea doar de scoala ci si de satrap. Vacanta avea 3 luni. El isi lua concediu in ultima luna de vacanta. Atunci vacanta noastra se termina. Deci doar 2 luni, dar erau 2 luni de rai.

Rai, rai, dar uite ca in raiul asta uneori lipseau cite o chestie doua ce existau doar in iadul de la oras. Doua din aceste elemente s-au intimplat sa fie irezistibila inghetata, si filmul de comedie, mai bine zis Louis de Funes. Nu am avut televizor pina la 14 ani, deci cinema-ul era cu atit mai valoros. Comedia era un punct forte. Si Louis de Funes, punctul pe i.

Si uite asa, intr-o vara, cum am aflat, nu stiu, poate din Viata Noua, ziarul local, gasit intimplator, sau poate de la radio, cine stie, am aflat ca saptamina urmatoare rula Avarul cu Louis de Funes.
Auzisem despre acest film, il urmarisem si il ratasem nu mai stiu cum. Si urma sa ruleze saptamina urmatoare in oras. Trebuia sa il vad. Autobuzul costa 25 de lei. 50 dus intors. O avere. Bani de film mai aveam noi, ca primeam pt covrigul zilnic, sau chiar pt film, ca nu era chiar si asta interzis. Atunci poate ca maica-mea ne lasase ceva bani de piine. Plecase in oras cu cine stie ce treburi, si eram doar cu bunicii. Bunica de fapt, pt ca mosul oricum dormea pe deal pe la vreo bostana sau paznic la porumb.

Trebuia sa vad filmul, bani de autobuz nu aveam, deci unica solutie era bicicleta. Eu si fratele mai mic oricum faceam deja saptaminal un drum de 30 km pina la o verisoara in alt sat pentru a vedea Dallas si Daktari a doua zi dimineata. Dar erau doar 30 km, 3 ore de mers lejer. Dar acum era vorba de 75 km dus, 75 intors, dintre care dusul trebuia facut noaptea. In plus pt cei 30 km aveam permisiunea, dar pt astia 75 nu. Si nu o puteam cere pt ca nu existau telefoane. Si oricum nu s-ar fi aprobat. Auzi tu, sa bati atita drum pt un film, sau o inghetata, pt ca mobilul fratelui meu mai mic era sa manince inghetata. Filmul nu il interesa atit de mult.

Incet incet planul a fost conceput. Stiam noi drumul, dar pt siguranta aveam si o harta a judetului. Am cumparat o baterie pt lanterna, ca faruri nu aveam. o conserva si ceva biscuiti pt drum, am pregatit trusa de scule, care erau o cheie universala de bicicleta, si un patent mic cu minerele galbene. Oare unde o fi disparut? Fusese ani in sir uitat la un vecin, dat cu imprumut, si uitat acolo, in acele zile recuperat, si asa micut cum era, era util pt noi astia mici. Tare mi-a mai placut.
Urma sa mergem de la miezul noptii cind baba dormea, sa ajungem la 7 jumate, sa ne odihnim un pic, mergem la film la 10, sau la 12, urmind sa plecam dupa amiaza, si pe la zece cind se intuneca sa fim inapoi.

Zis si... facut. Dar usor de zis, greu de facut. Drumul era lung, noaptea intuneric, cine stie ce se putea intimpla. Eu fiind mai mare aveam si responsabilitate pt ala mic, asa ca cu toata vitejia de adolescent ma palea lasitatea, si incepeam sa dau inapoi. Cind incepeam cu argumentele contra, ala mic din spirit de contrazicere, sau pur si simplu pt ca in clipa aia nu era lovit de pesimism ca si mine, ma contra si ma convingea sa revin la plan.

Mai tirziu, el lovit de temeri, incepea sa tremure, sau poate doar atins de temerile mele exprimate mai devreme, abia acum ii ajungeau la creier. In plus, el era si pe un amarit de pionier, bicicleta pt pitici, cu o pedala lipsa adica mai avea doar axul pe post de pedala, si ii si cam sarea lantul, si peste toate, avea si doar 12 ani. Dar acum era rindul meu sa il imping de la spate. Si uite asa cind pro cind contra, timpul a trecut, a venit vremea plecarii, ne-am suit pe roti si am inceput sa pedalam.

Luna nu iesise inca, era cam bezna. Vinatorul ar fi spus ca era intuneric de iti bagai pusca in ochi. Noi ne cam bagam ghidoanele in ochi. Am pornit noi cam tacuti si tematori, am trecut de primul sat, eram in linie dreapta catre al doilea, si ne cam veneam in fire, incepeam sa pedalam mai cu veselie. Cer senin, plin de stele, vreme calda, numai buna de plimbare. Liniste cit cuprinde, si drumul dreeept drept. In genere e plin de curbe, dar aici pe o coama de deal e o linie de vreo 3 km absolut dreapta. Si la un moment dat vedem o luminita care se cam marea, si era fix in fata noastra. Initial am crezut ca e un bec din satul urmator. Chiar ne-am oprit ca sa ne uitam atenti.
Era cam departe satul ca sa se vada un bec asa de tare, dar cine stie. Poate era un bec chiar puternic. Dar tot uitindu-ne la el se cam marise. Si noi nu mergeam, sau daca mai dadeam doua pedale o faceam asa agale. Lumina asta era cam dubioasa. Deja se marea evident. Incepuse se ne cam tremure glasurile, si parca parca ne venea sa ne intoarcem. Trecuse mai bine de un minut cred, si lumina devenea chiar deranjanta la ochi. Pulsul ne cam crestea, cel putin mie, deja simtind pe pielea de gaina viitoare senzatii de intilnire de gradul 3. Ziceam ca poate e vreo masina, dar de ce era doar o lumina si nu doua? Sau poate era motocicleta, sau avea un bec ars, dar de ce nu se auzea nimic? Si de cind o tot priveam, ar fi cam trebuit sa ajunga la noi. Prea se deplasa incet. Dar in cele din urma, inainte de infarct, brusc luminita se desparte in doua, fiindca totusi erau doua faruri, si am realizat ca din cauza distantei, se contopeau, si pt ca obiectul misterios devenise o banala Dacie, pulsul si-a revenit, s-a auzit si un motor la ralanti, si in cele din urma a trecut pe linga noi agale cu doar vreo 30 la ora. Ne-am tot minunat noi de intimplare, incercind sa intelegem de ce se tira ala ca melcul, dar nu am aflat asta nici azi.

Dupa asta, drumul a decurs linistit, in cele din urma a iesit si luna, drumul se vedea fara probleme asa ca kilometrii se scurgeau constant pe linga noi. Dar la un moment dat, intr-o curba larga, si in panta nu tocmai lina, in centrul semicercului format de curbura, era o stina, si de la stina venea un latrat nu tocmai incurajator, si in plus pata aia mare care se misca lejer, dadea clar de inteles ca nu e retinuta de vreun lant. Nu era timp de deliberari. Am zis, tai-o cit poti si ai grija sa nu sara lantul. Si am inceput sa pedalam in disperare, si tot estimam cei doi vectori, unul find noi, si celalalt pata alba si latratoare. Nu mai tin minte ce mai gindeam, probabil multumeam cerului ca e doar unul, si daca imi aduc bine aminte, imi calculam miscarile, cum sa sar de pe bicicleta si sa incep sa pocnesc javra cu ea, in caz ca reuseste sa ne intersecteze. Era perfect posibil pt ca bicicleta era golita de accesorii, si destul de usoara. Nu rareori fiind nevoit sa o iau n spate cind treceam peste araturi. Nu mai tin minte cum am trecut de suparatul ala. Poate era doar show, si nu s-a straduit sa ne si ajunga, pt ca in mod logic ar fi trebuit sa ne cam surclaseze. Sau poate panta ne-a dat avantajul unui sprint olimpic. Si daca mai punem si puterile date de disperare, cumva se face, ca ne-am tot dus.

Ceva mai tirziu, o conserva de peste se lasa sacrificata la marginea unui drum in noapte, ne apropiem si de un drum national pe care masinile mai trec din cind in cind, si ne oprim pentru le lasa sa treaca in siguranta, si a ne feri ochii de faruri. Si ajungem la ultima cumnpana. Niste copaci falosi, ce isi unesc coroanele parca deasupra soselei lasind asfaltul ascuns in intuneric. Nu prea mai vedem pe unde "calcam". Mai aprindem lanterna, dar mai rau incurca, pt ca se vede doar un petec citiva metri in fatza. Si pt ca tot trec masini, mai ales ca se apropia dimineata, nu puteam sa ne pastram pe mijlocului drumului. Si la un moment dat, zarim chiar la marginea soselei, fara sa fie marginita de vreo balustrada, sau tentativa de bordura, de nimic, nimic, ditai gropanul cam cit o casa. Era de vreo 4 pe 4, sau chiar mai mare. Nu mai tin minte daca am vazut apa la fund sau nu. Eram putin cam inmarmurit de gindul ca unul din noi putea cadea in ea.

In fine, a trecut si asta, a inceput sa se lumineze, se apropia vremea sa ajungem in oras, bai nene da' lung mai era satu asta din urma, nu se mai termina, si cind parea ca se termina incepea iar. Oboseala isi spunea cuvintul, traficul era cam vioi de acuma, dar in cele din urma a aparut si orasul, am ocolit pe faleza, si cind ajungem noi aproape de bloc, maica-mea venea din complex. Cind ne-a zarit venind dinspre gunoiera, se vedea clar pe fata ei ca se crede in filmele cu extraterestri. :)

In fine, intram, bulucim bicicletele in hol, adormim instant, ne trezim buimaci, ucisi de soneria ceasului, si hai la film. Ajungem la film si constatam ca stupoare ca Avarul se aminase pentru saptamina viitoare. Asa ceva nu se poate intimpla. Probabil inca dormeam si doar visam. Aveam cosmaruri. Si eu si fratele meu. Pentru ca in tot orasul nu era inghetata. Incredibil dar nicaieri nu era inghetata. Convinsi ca acolo sus cineva ne iubeste, tiriind picioarele am revenit acasa, ne-am luat hirburile si am pornit la drum inapoi. Am ales alta varianta ca sa evitam stina, chiar daca acum treceam pe acolo ziua.

Si baftaaaa, intr-un loc numit Ultimul Leu, al mai baftos a gasit inghetata. Avea de cacao, cum ii placea lui. Mie nu. Eu preferam vanilia. Cred ca nici nu am luat. El a luat trei. Il vad si acum, cu o mina pe ghidon, dar cu doua degete tinind si un vafe, iar in cealalta mina tinea alte doua, din care si minca.
Macar el a avut bafta. Dar eu nu. Si inca nu stiam ce ma mai asteapta.

Cred ca terminase inghetata, si mergea in fatza mea. Il lasasem in fatza, ca sa dicteze el viteza fiindca evident nu putea tine pasul dupa mine cu puiul lui de bicicleta. Si aproape de iesirea din oras, brusc coteste la stinga si ocoleste un mic sant ce era transversal pe trotuar. Eram prea aproape, si am incercat aceeasi manevra, dar nu mi-a reusit, pt ca am cotit chiar in clipa cind intrasem deja in sant. Daca intram direct sigur nu se intimpla nimic. Nu era adinc. maxim o palma. Dar cu roata pusa piezis, inertia a apasat roata din lateral, si pe fondul unei jante indoite deja cu ceva vreme in urma, aceasta a cedat, si roata s-a indoit. S-a indoit rau. Prima data se intimplase "la furat de nuci", de fapt nu era furat, pt ca ala se facuse abuziv proprietar pe acel nuc din cimp. Dar asta e alta poveste.

Acum, ce sa mai zic? am pus bicicleta cu rotile in sus, am demontat-o, am indreptat janta cit se putea cu o piatra si patentul. Un tramvai a oprit, si vatmanul si taxatoarea se uitau compatimitor la mine. Eu am facut marunt din buze, si mi-am vazut de treaba. O ora mai tirziu, cind ei mai dadusera o tura pe traseu, au incetinit iar si au mai zis ceva, probabil felicitari, pt ca deja problema era rezolvata, si mai faceam doar un pic de tuning cu patentul.

La putin timp dupa iesiredin oras, a mai venit o javruta sa ne ureze ceva, dar l-am ignorat pt ca era mic si impotent.

In rest nu au mai fost mari intimplari. Dar stiu ca pedalam, si pedalam, si pedalam, si vorba lu ala, mai lung imi pare drumul acum la'ntors acasa. Si pedalam epuizati. De asta ne temusem de la bun inceput. De intors. Am inghitit apatici din niste sunca ce se cam scurgea de acum din cauza caldurii, si apoi iar la pedale. Si cald nene, cald.

Vedeam clar ca se cam lasa seara, si nu vom ajunge la timp. Blestemam santul ala si ora pierduta cu reparatia. Pedalam in tacere, nu mai aveam nici unul putere sa mai si palavragim.
Si evident, asta nu e totul. Trebuia sa vina si colacul pe pupaza. Cireasa pe tort. Moash'sa pe gheatza.

A inceput sa bata vintul.
Tare.
Din FATZA!

Acum l-am lasat pe el in spate. Trebuia sa stau in fatza ca sa iau eu vintul, si el sa fie mai ferit.
Mai si pedalam. Da acum pedalam din greu tataie, si tare imi venea gind ca o sa rupem vreo pedala.
Dar n-a fost asta.
A fost un autobuz.
Nu, n-a dat peste mine.
A claxonat.
Tare.
Bai, da' tare!.

Vintul vijiia rau, si nu aveam cum auzi autobuzul cum vine din spate.
Si boul ala a claxonat exact cind era in dreptul meu.
Si doar eram pe margine, nu avea de ce sa claxoneze, el era deja in depasire.
Concentrat pe pedalare am reactionat atit de violent, am smucit bicicleta de sub mine cu totul spre dreapta, si forta aplicata lateral pe roata deja damblagita a indoit iar roata la 90 de grade.
eu ramasesem in picioare. Mergeam cam la pas de om asa ca nu am cazut, bicicleta era rasturnata linga mine, si roata shuie. Nu iti trebuie sa fii geniu ca sa intelegi ca inca o ora de pierdut cu reparatul pe vintul ala, cind se si cam insera, nu era ceva extrem de atragator. Si in acea secunda de furie, am facut totusi ceva genial. Am sarit cu ambele picioare pe roata pe partile ridicate in sus. Si miraculos, si-a revenit. Nu a ramas indoita deloc. La prima indoitura, cea initiala, fugarit de pirnaiashul ala, facusem aceeasi figura, e drept dupa vreo zece doua zeci de secunde, pt ca dupa cazatura, tot ce am putut gindi a fost sa ridic hirbul pe o roata si sa o tai. Abia ajuns la sosea am sarit pe ea, dar deja indoitura se racise, si tot ce reusisem a fost sa o fac sa intre pe furca, chit ca... era ca... vorba aia... ca pishatul boului.

Ei bine, acum isi revenise perfect. Auzisem eu de snoave ca asta, dar nu le crezusem, mai ales ca venise de la un vecin care le cam inflorea. Le inflorea rau de tot.
Dupa atitea ghinioane, am avut si un pui de bafta. Am multumit eu cui am multumit, si am reinceput lupta cu vintul.

Am trecut de penultimul sat, eram pe acea coama de deal, cu soseaua dreapta cind ne-a ajuns din urma un carutas. I s-a facut mila de noi. S-a oprit si ne-a invitat sus.

Inca un pui de noroc. Am mai salvat vreo citiva kilometri. Nu pe toti, pt ca mergea doar pina in satul vecin. Dar ne mai si odihnisem citeva minute. Si apoi am tras ultimii 4 km. Am ajuns pe intuneric acasa. Baba nici n-a observat ca noi disparusem. Si ne era foame. Foame rau. Sunca aia nu prea mai parea comestibila, ca era cam transparenta, si a trebuit sa facem altceva. Focul nu se putea face, resouri nu erau, asa ca am improvizat unul, doua scaunele, intre ele un fier de calcat pus invers, si o farfurie de tabla, in care am pus niste cartofi taiati cu furculita. Aici cred ca incurc cu alta poveste. Nu mai retin cum de nu aveam cutit. Cred ca la dus taiasem conserva cu un deschizator din ala mic pliant, daca ati vazut vreodata, si acum tacimurile posibil sa fi fost in bucatarie unde dormea bunica. Ideea ca tare au fost buni cartofii aia prajiti pe jumate, si taiati cu model zimtzat :)

Si inchei revenind la ideea principala. Daca vrei sa faci ceva, fa in echipa. Cind o pedala e in punctul mort, cealalta trage. Si daca echipa are 4 , 6 , 8 sau mai multe ... pistoane, treaba merge chiar cu viteza si in plina forta.

Stiu si ce se intimpla cind ramii in trei pistoane. Mergi de parca ai fi intr-un piston jumate. Ei dar asta e alta poveste, si nu stiu ce povata sa dau. Unii il iau pe ala de i sa umezit bujia, si ii dau citeva dumate in gura pina i se usuca la loc, si treaba merge. Cica. Altii inlocuiesc pistonul.

Dar deja nu mai e povestea mea, si-am incalecat pe-o sea, si m-am dus cu tot cu bicicleta mea.
Drum bun si voua :)

PS. Nici pina in ziua de azi nu am vazut Avarul. Mi-am adus aminte mereu de el. L-am cautat pe vremea cind casetele video erau in voga, l-am cautat mai tirziu cind a aparut internetul. Dar nici nu stiam cum s-o numi in franceza. Nu gasisem dictionare. Imdb nu avea idee de Funes.
Acum mi-am reamintit. Google translate nu mi-a fost de ajutor, dar IMDB, mi-a soptit sa caut L'avare. Si l-am gasit. Torentul zicea ETA 2 saptamini aseara. Acum s-a oprit. Dar poate am bafta. Poate am bafta sa spulber mitul acestui mic fruct interzis :)

PPS Am uitat sa completez. Cumva intr-un final am descarcat avarul. Cred ca era si fara subtitrare si franceza o fi ea mai usoara ca engleza, dar fara practica... Oricum, am inteles eu destul din film, dar s-a dus savoarea. Nu mai are aroma vremurilor de alta data. Dar ideea e ca blestemul a incetat dupa 3 decenii. :)

La balci

Adica la bilci, dar in titlu am vrut sa fiu academiceste corect (1)
Adica la Disneyland. Florin stie. (2)

Da am nimerit intr-un bilci. Sau am cistigat un bilet la Disneyland dupa cum zice Florin.El stie asta, stie ca aici e totul, si peste gard nimic, sau poate ca da, dar ce e dincolo nu interzice sa vrei sa gusti aici din toate. Stie, si chiar gusta din tot ce poate.

La fel ca el, sau poate aproape la fel ca el, stiu si eu. Dar nu stiu daca stiu bine. Pina una alta, stiu ca am nimerit la bilci. Pe bune. Sint de toate aici, si calusei, si mici si bere, si braga, si apa chioara la cismea, si muzica si galagie, si tipete de bucurie, si praf si soare, si un cort cu-o vrajitoare, si tarabe multe cu de toate, cu tir, cu tinta, roata norocului, ca or fi prosti sa ii spuna roata ghinionului, si multime de te calca in picioare, si umbra pe ici pe colo, sau cite un colt ferit, unde te poti trage linistit, sa iti aduni gindurile cind ti s-au ravasit. E liniste, nu zic nu, vacarmul e mai estompat, dar il auzi acolo, stii ca n-a plecat.

Sint de toate aici, si scrinciobul, si hirzobul, e si oala, e si ciobul. Si toata lumea gusta.E multa lume aici, si pestrita, e lume peste poate, imbracata cu de toate, unii cu matasuri, altii rupti in coate. Haine de tot felul, de la blugi si la corsete ce string plamini coapse si sufoca pe cochete, pina la cirpe cit se poate de lejere. E veselie multa, si de-a valma si in parte. Si fiecare gusta, mai virtos, ca fericit mirlanul, ce mushca din plin cu toata gura din tot friptanul, sau mai fitzos, delicat cu diafanul virf de buza, de domnita ametita, ce soarbe licoare prea boita. Unii se dau cu trenuletul, de le sare inima la curbe, si la loc le vine. Altii momesc bafta cu diverse scheme. Sau doar se odihnesc intre doua ture. Ori mai simplu unii, intre patru pari si patru funii, isi cara cu nemiluita pumnii. Altii dimpotriva, nu gusta nimic din toate astea, ci doar se uita si observa. Gusta bucuria invingatorilor, sau dimpotriva, din durerea invinsilor, neavind ei insisi puterea de a gusta din ea. Sau daca nu au ajuns atit de complicati, adasta pe linga scari, parind ca se odihnesc plictisiti, cind ei doar cauta complicitatea vintului, si a fustelor jucause intr-un joc meschin.
Ce mai, sint de toate aici, numai timp sa ai, si chef sa gusti, eu nu mai am. Sau poate un pic tot mai am, dar nu ca atunci cind aveam, dar nu puteam.Eu am venit aici cu grupa, cu clasa, sau cu turma. Si cind esti cu grupul, tre sa faci ce spune ciobanul... aaa ... ghidul. Si ghidul meu a zis:-Aia nu, ca frige, aia nu, ca-i rece, aiaaa??? Las'ca-ti trece!Si asa am trecut si eu ca trenul pe linga toate, pina cind intr-un tirziu intr-o gara pustie, s-a dat jos. Si am gustat cu bucurie din toate. Si din plin. E drept ca una e ridichea frageda, si aromata, si alta cea trecuta si lemnoasa, dar nu-i asa?, nemultumitului ii ia domnul darul.Am gustat cu furie, si patima, fara odihna, nesatul si neantrenat am obosit prea curind, si m-am uitat in jur, si am facut facut ce faceau si ceilalti obositi. M-am odihnit, si am privit. Si am mai pus un supliment de odihna si inca unul, si tot privind, am vazut ca si bilciul e obosit. Ici colo cite unul, mai pune la loc o sipca cazuta dintr-un gardulet, sau vopseste o baraca, dar daca intorci capul, cind revii, sipca iar e jos, si linga ea inca una. M-am dus eu mare mester mare sa repar, amintindu-mi de o poveste in care un copil intreba un batrin, care planta un pom.-Mosule de ce te mai chinui, ca si asa nu mai apuci sa maninci fructe din el. Nu mai retin cuvintele, ci doar ideea. O ghiceste oricine. Si mi-a placut de mosulica ala. Si nu am fost ca el. Am reparat de m-am rupt in doua.Soarele e inca sus pe cer, dar eu sint obosit inca. N-am facut "deamiaza". Vreau sa fiu si eu ca mosul din poveste, dar nu imi iese. Stau in coltul meu departe de tumult, si caut sfat si nu gasesc. Ma uit peste deal, peste gard, dar e prea departe, nu se vede nimic. Si stau obosit si nu stiu ce vreau.

Cred ca vreau acasa.

Dar am uitat unde e acasa.

Melancolii de vara

Seara de vara, dar nu conteaza, eu traiesc pe Internet,
si internetul nu are anotimpuri.

Ma duc sa imi iau creaiul din bucatarie.
Opresc aerul conditionat. S-a racorit destul.
Splitul e in sufragerie, camerele dau una in alta nu sint decomandate. Asa zisul semidecomandat. Tin usa deschisa si se racoreste si la mine in dormitor.
Trec apoi din sufragerie in hol, apoi in bucatarie.
Usa la hol e inchisa, nu are rost sa fac risipa, sint un avar chiar daca Marian plateste curentul conform intelegerii. In hol e zapuseala, la fel in bucatarie.
Deschid geamul. Observi cum ma complic?
Puteam spune ca m-am ddus in bucatarie si am deschis geamul. Dar nu ma pot opri sa explic scena si decorul, si motivatiile si asa imi complic viata.

Il deschid si ma uit afara.
O fac foarte rar, extrem de rar. cunosc decorul de 4 decenii. n-am ce vedea.

Acum ma uit.
In fatza in spatiul cu fin uscat e un ciine. sparge niste oase. Cineva le arunca oase. Ii aud mereu noaptea rontaind. E in partea opusa bucatariei, spre dormitor, spre scara vecina.
Ciini respectivi sint niste catelandri noi, 3, plus vreo 2 sau mai multi mari. De vreo citeva saptamini incep sa isi depaseasca atributiile. Au inceput sa se auda chiar si ziua atacuri ca in padure, copii care urla ingroziti, fugareli, situatiile trec, cine stie pina cind. Ma duc cu teama cu gunoiul, isi au sediul in zona.
Noaptea teritoriul e al lor. Il pazesc. Latra ca asta le e meseria. Si aseara latra unul. Unul singur si voiniceste. Se aude un borcan filfiind, o creanga zbirniind,
i-a deviat traiectoria borcanului care se aude titirez pe asfalt. Nu s-a spart. Ciinele tace. Ma mir. Uite bai ca a priceput aluzia. Si eu credeam ca e prost. Nu trec foarte multe minute, poate zece. Porneste un concert teribil. cred ca sint vreo zece. Pare ca sint 20, dar stiu ca uneori doar pare. Ma amuz. Ciinele ala e si mai inteligent de cit credeam, A plecat si a adus o turma de mariachi. Ala borcanul a priceput si el. Tace. Sau poate nu mai are borcane.

Revin din trecut la prezent. Ciinele rontaie, pe dupa gardul verde vad picioare
Ma astept la latraturi, injuraturi, racnete. Ciinele e ocupat. tace.

Picioarele trec, mai vin vreo citeva perechi, se opresc la o masina.
Imi zic ca niste vecini de la scara vecina pleaca.
Nu pleaca. dus sus bagaje. Au venit poate de la tara sau weekend pepenii ii lasa la urma ciinele tace. Greierii nu. Ii ascult.

Tacuta o pisica vine sa aseze la intrarea in casa scarii. Se uita calma.
Pare nu stie ca la citiva metri mai incolo este unul ce o va flocai bine daca o prinde. Chiar daca numai pare, sint convins ca ea stie. Aude tot.
Cu coada ochiului zaresc o umbra fugara. cred ca e un soricel.
Ma uit atent, nu se mai vede, mi s-a parut.
Nu o mai compatimesc pe pisica.
E posibil vinat, dar si vinator.
Savurez racoarea.
Si tiriitul greierilor.

Vecinii au dus si pepenii.
Ciinele a terminat de rontait.
Pisica dispare in liniste cum a venit.
Mai savurez atmosfera.
Timpul trece imperturbabil.
Gindul fuge.
Vin doi catelandri, intra in scara.
Pisica a fost inspirata, a plecat la timp. Stiam eu ca stie multe.
Se napustestesc in tacere spre dreapta ca doi adolescenti care au pus la cale o shotie. Or fi simtit pisica.

Din stinga dinspre faleza se aude alarma. Nu o alarma de masina.
O alarma canina.
Cei doi din dreapta raspund si ii vad fulgere trecind spre confratele lor.
Se aude o portiera inchisa. Nu se aud injuraturi.
Zimbesc.
Asta nu a scapat nelatrat precum aia cu pepenii.
Masina trece in tromba, javrele dupa ea.

Se duc, se intorc.
Gindurile mele la fel
Gindurile zboara, si ochii sint liberi sa faca ce vor ei.
Ochii vad regina noptii
Ma gindesc sa iau aparatul foto sa fac poze.
Dar aparatul foto l-am dat fratelui.
E in deplasare si are nevoie de el.
Nu pot imortaliza scena.

Nu-i nimic.
O voi face in cuvinte.
Va fi mai viu.

Spune-mi ce ai pe birou...

Spune-mi ce citesti, e clasic :)



Ce ai pe birou. Ce paralela simpla si evidenta. Asa de simpla ca ma siccie faptul ca nu m-am gindit si eu la ea :)



Am vazut asta pe alt blog. m-a amuzat, asa ca hai sa copiez si eu ideea.



-Un monitor IBM P260 21 inch. Luat La SH. Cam obosit, si cam pirie

-A agenda. Noua, primita, nu o folosesc, si incurca locul pina ma gindesc unde sa o arunc.

-3 lanterne. Una mini breloc la chei, una medie, in care descarc acumulatorii de la camera, si una normala, cu leduri si acumulatori, cu alimentarea prajita, si pe care o tin sa vad, daca ii gasesc un incarcator. Sta pe agenda si ocupa locul de pomana ca si ea.

-evident cheile atasate de breloc, care stau la locul lor in mod normal

-o mini reclama, de la Real, cu produse din peste. Sint vegetarian, nu maninc nici peste, si asta a ramas aici din intimplare. Gata, nu mai este pe birou :)

-un stick de 1 giga

-7 cduri folosite si inca nepuse la locul lor.

-2 surubelnitze si ceva suruburi de la calculatorul demontat ieri,, inca nepuse unde trebuie.

-1 cutter aproape bun de aruncat. ramas aici in loc sa fie in sertar. gata, e in sertar.

-1 marker ieftin.

-o rigla plastic, din aia mai rezistenta, de pe vremuri. Nu liniez nimic, ma scarpin cu ea pe spate.

gata, e si asta in sertar

-1 blister cu piracetam

-1 capac de la un racket pt hard intern pe care trebuie sa il inapoiez proprietarului.

-aparatul foto fuji 9 MP, din care tre sa scot 3 poze, si de 3 ore nu am reusit inca. Pe asta de regul chiar il tin in sertar linga rigla de scarpinat. Cablul lui usb ramine pe masa

-tastatura mouse, evident, e redundant sa spui ca le ai ;)

-o piesa de go. Din plastic, din setul mic de 100 lei de la recoop.

-cutie cu 50 cduri defecte, adunate in 8 ani fara scop precis, poate sa le lipesc pe un perete

-Damn acum imi dau seama, ca o poza face cit o mie de cuvinte. Puteam sa fac poza si nu scriam juma de ora, dar aproape am terminat

-o cana cu ceai de musetel. licoare voodo vorba amicului caruia ii datorez capacul ala inutil

-buletinul cardul si vreo 7 lei care vor fi imediat in sertar.

-si ca sa fiu cinstit, mai era si o punga goala de la alune, si mai sint o chitanta si o coala a4 impaturita in 4 :)

-si o doza consisatenta de praf, care nu se vede in poza.

-si era sa uit. un ciorap de lina impletit de mina. Cine ghicheste la ce foloseste primeste perechea lui :))



O completare, pt precizie. Patul de linga birou e si el masa de lucru si e acoprit de cca 4 calculatoare in diverse stadii de descompunere, asta printre cduri, boxe si alte citva chestii aferente.



Si acu poza.

Enjoy:







PS Absolut intimplator, masa este acum extrem de libera si ordonata, practic e jumate goala, si de regula contine cam de vreo 5 pina la zece ori obiecte in plus, in principiu hirtii.

Esti

Esti puternic...
Cand, desi suferi, poti sa zambesti.

Esti curajos...
cand iti depasesti frica si ii ajuti si pe altii sa faca la fel.

Esti fericit...
cand vezi o floare si esti recunoscator pentru aceasta binecuvantare.

Esti plin de iubire...
cand propria durere nu te orbeste in fata durerii altora.

Esti intelept...
cand cunosti limitele intelepciunii tale.

Esti sincer...
cand recunosti ca se intampla sa te minti pe tine insuti.

Esti viu...
cand speranta zilei de maine inseamna mai mult pentru tine decat
greseala zilei de ieri.

Esti in crestere...
cand stii cine esti si nu cine vei deveni.

Esti liber...
cand detii controlul asupra ta si nu doresti sa-i controlezi pe
ceilalti.

Esti onorabil...
cand consideri ca e o onoare sa-i onorezi pe ceilalti.

Esti generos...
cand poti primi intr-un mod la fel de dulce pe cat poti oferi.

Esti umil...
cand nu stii cat de umil esti.

Esti ganditor/corect. ..
cand ma vezi asa cum sunt si ma tratezi asa cum esti tu.

Esti plin de compasiune.. .
cand le ierti altora greselile si defectele pe care nu ti le ierti
tie.

Esti frumos...
cand nu ai nevoie de o oglinda sa-ti confirme acest lucru.

Esti bogat...
cand nu mai ai nevoie de nimic mai mult decat ceea ce ai.

Esti tu insuti...
cand esti impacat cu ...ceea ce nu esti.