Ce ai face daca ai fi miliardar pentru cinci ore?

Si nu unul din coada clasamentului miliardarilor, ci chiar pe primul loc, avind in vedere ca realul prim loc are ceva mai mult de 53 de miliarde.

Stirea in original o vedeti mai jos. Pentru cine nu stie engleza, Paul Fischer si-a verificat contul  vineri noaptea, la SunTrust Bank si a constatat cu bucurie ca i s-a umflat :) 88,888,888,888.88 Dolari.  88 de miliarde. 

Evident,  o problema tehnica. Dar "norocosul" nostru a incepuit sa zbirniie de idei. In primul rind a zis ca probabil unii dintre noi fiind in locul lui ar fi cumparat banca pe loc :)

El a mai avut si alte idei. Chiar a si solicitat unui reprezentant al bancii sa mute banii  intr-un cont cu dobinda la vedere, care dobinda sa se cumuleze pina banii ar fi fost returnati, si dobinda sa fie donata institutiilor de caritate.

Banca a zis NU. Banuiam eu. Greseala a fost corectata simbata dimineata la prima ora. Dar sigur mr.Fisher nu a mai dormit in noapta aia. 

Si dupa experienta asta ne intreaba si pe noi. Chiar asa. Ce ai face daca ai avea 88 de miliarde pe care stii ca trebuie sa le dai inapoi  dupa cinci  ore impreuna cu ceea ce ai  cumparat sau investit?

If You Were a Billionaire for Five Hours

by Robert Frank
Thursday, April 1, 2010

provided by

AP Photo/John Bazemore

When Paul Fischer checked his bank account Friday night, he had a happy surprise. His balance had exploded to $88,888,888,888.88. A very lucky number indeed, and close to $89 billion.
Of course, the balance was a technical error by SunTrust Bank (NYSE: STI - News), which quickly fixed the problem. It also may have occurred in other accounts.
"You say, 'Eighty-eight billion, what can I do with that?'" said Mr. Fischer, who owns a jewelry concessionaire for Florida theme parks. "Maybe a handful of us could have brought down SunTrust Bank."


The bank said no.Mr. Fischer had other ideas as well. Before the problem was fixed, he asked a SunTrust rep if he could move the money to an interest-bearing account until it was reclaimed and donate the interest to charity. Total interest: more than $7.3 million.
The money was stripped out of his account by Saturday morning.
"It's all gone. I'm poor again," he said. "I was a billionaire for five hours."
This kind of bank error happens frequently. But Mr. Fischer raises an interesting question: What if, for five hours, you truly did have $89 billion?
What would you do with the money? The ground rules are that you would have to give the money back — and whatever you bought or invested with it — after five hours.

Scîndura

Din punct de vedere economic de cind ma stiu am fost plasat in partea de jos a paturii de mijloc. Bunicii CAPisti pensionar la tzara, mama casnica, tatal cu ciocanul in santierul naval, e drept, si o tzira de sef de echipa isi mai tragea spuza pe turta.

Deci nu eram bogati, dar nici saraci nu ma pot plinge ca eram. Strictul necesar si sanatate era suficient. Niciodata  nu mi-a trecut prin cap sa adun piulitze sirme sau ce mai gasesti pe strada. Bunicul din partea tatalui dadea un exemplu stralucit in domeniul asta. Dar e de inteles, el a trecut prin doua razboaie, a facut foamea, chiar fiind nevoit sa isi trimita copii in Ardeal ca sa poata supravietui, si traia cu o pensie de 200 lei, plus 100 a babei.

Era deci de inteles ca ajuns acasa venind de pe deal, intii descarca ce adunase de pe drum, si apoi isi vedea de treburi. Drept ca nu gasea prea multe pt ca nu era singurul care "facea curat". Dar chiar asa intelegator cum eram si sint, nu am inteles cum putea sa se laude ca a gasit un covrig pe drum si l-a mincat. Ba mai mult ne-a si povestit cu mare mindrie ce nazdravanie sa facut. Ca doar era curat, zicea el. L-a scuturat si de praf si era ca nou.

Revenind la zilele noastre, si eu, ca si voi toti, am vazut deseori obiecte lasate de vecini pe scara, obiecte vechi, dar pe care cei saraci le mai pot folosi. Si pina sa le arunce sau sa gaseasca un doritor le lasau poate le lua cineva. Chiar in anii recenti, vecinul din fatza m-a intrebat daca nu stiu pe cineva sa vrea un aragaz. Eu nu am, l-am dus la tzara pe al meu gatind electric. Vecina de alaturi lasase o noptiera, cealalta o masa dulap de bucatarie. Nu mi-a trecut prin cap sa le rechizitionez desi aveam loc. Aveam strictul necesar in casa.
De cind am ramas pe picioarele proprii, am avut deseori un pic mai mult decit e necesar, sau la limita, si desi de vreo doi ani am inceput sa cam intru la apa, tot nu ma simteam inghesut incit sa incep sa adun.

Ei bine, acum citeva luni vine fratele cel mare si isi ia un mic dulap inalt de 1 m si cu o suprafatza de vreo juma de metru pe care il lasase in bucatarie si il foloseam ca masa unde mai depozitam cele uzuale in bucatarie. Brusc era cam naspa ca si asa era cam ingramadeala pe masa pe chiuveta si pe chestia aia cu vase si alte gunoaie necesare.  Am plasat eu tava cu ceapa si morcov pe frigider, dar tot ma simteam cam fara spatiu de lucru.

Sa dau vreo 100 sau doua pe un minim corp de bucatarie era prea durere. Niste vecini s-au incalzit cu apa calda furata din reteaua blocului, pe care evident restul de vecini printre care si eu, am platit-o, plus fond de reparatii, si iata-ma dator la intretinere. Asa ca daca aveam o suta disponibila dadeam datoria nu luam mobila.

C'est la vie. E vina mea ca am preferat sa fiu boem si sa traiesc la limita, si nu am tras in jug la tineretze ca sa adun cheag. Am rezolvat cu o improvizatie cu spatiul de depozitare intr-un final, dar ideea ca acel moment de nevoie a declansat in mine sindromul de care suferea bunicul meu. Sindromul e acolo in ADN latent, pt ca oricum nu aruncam nimic din ce puteam refolosi, in special scinduri si alte materiale, dar nu adunam si de pe strada.

Si povestea ajunge la final. Acu doua zile vad pe hol doua cornize. Facute in santier, constat dupa lucratura, poate chiar de taica-meu. Nu stau sa mai intreb daca sint de aruncat sau sint puse la pastrare pentru cineva. E pe domeniul public, eu sint public deci e al meu. Daca plinge cineva dupa ele, le gaseste la mine puse bine. Aia de dormitor incape excelent pe geam,  la sufragerie care inchis fiind,  jos ulucul proiectat pentru un strat de flori  e loc de depozitare. Ei ma rog acum in mare parte e acolo depozitat doar praf. Acolo era locul in care ziceam ca pot sta fara sa ma incurce. Dar, na ca socoteala nu s-a potrivit. Bag corniza lunga de trei metri si ceva, exat cit latimea sufrageriei, si constat ca nu incape pe geam. Stau in casa asta de 45 de ani, si abia acum observ ca geamul este mai ingust cu vreo doua palme. a refer la spatiul de dup[a fereastra, nu fereastra in sine care evident nu era din perete in perete.

Asta e, fac marunt din buze, decid ca nu se face sa o pun inclinat si sa se vada sus pe geam ca la depozitele de constructii, si zic ca e ok sub pat, pt ca chiar daca patul nu e lat cit sufrageria, restul liber linga perete e mascat de o cutie de carton. Ca sa o pot baga sub pat intru cu ea jumate in baie, si din cauza pragului intra cam fortat, sub pat. Ma smuncesc de sa fac hernie si ajung cu ea la capat, dar cind sa o dau lateral la perete na ca nu trece de tocul usii cu vreo 5 cm, si chiar daca trecea, tot nu incapea pt ca a dracu scindura e exact cit sufrageria, dar sub pat nu se duce pina in perete pt ca acel toc/pervaz/margine decorativa la parchet.

Iarasi, asta e, zic ca ar incapea totusi pe diagonala, dar ca sa o pun pe diagonala tre sa trec totusi de tocul usii. Si nu trece. Marunt din buze, evident, pt ca sint singur si n-am pe cine sa injur, trag de ea, o scot si decid sa o bag prin lateral, si culisint un pic, merge la fix. Zis si facut, si chit ca aici covorul micsoreaza spatiul, totusi fortat intra, ajunge pina la peretele de ling baie, mai urma sa imping lateral partea ce ramasese in mijlocul sufrageriei, imping, se duce, si cind sa zic hop, se intzepeneste. Damn, damn damn. Observ piciorul de la mijloc care ma impiedica sa imping pina la capat. Uitasem ca patul are sase picioare nu doar 4.
Inca 5 cm daca mai mergea era perfect. Asa, nu se deschide usa complet pt ca se loveste in scindura.

Stau gifii si injur. Na ca am ajuns si aici. Sa adun gunoaie de pe strada, de teama ca mai tirziu imi va trebui o bucata de scindura sa fac cine stie ce raft. Gindul imi fuge la bunicul meu, la mania de a aduna orice sirma, si la covrigul mincat din drum. Nu pot sa nu imi aduc aminte si de cei ce ii vad din ce in ce mai des adunind din gunoaie. Si imi aduc aminte si de de un personaj a lui Disney, un personaj intilnit de Woody Woodpecker in frigiderul gol. Personajul ala e Foamea. E cazul sa fiu prevazator. Ei, ma rog, mai prevazator decit pina acum.

Amicii ma indeamna mereu sa scriu mai mult, dar nu ma consider demn de citit. E ok intre amici, dar pina la a publica e drum lung. Acest blog  exista de vreo trei ani, dar stiu de el doar un cerc restrins de prieteni. Stiu si ca Adsense aduce doar venituri infime. Dar tot e mai bine ceva mic decit nimic. Poate fi diferentza de 40 de bani pentru a lua covrigul de pe taraba nu de pe trotuar. Am fost clovn de mic copil, un nebun al regelui in micul regat al familiei. Nu m-am simtit lejer sa ies pe scena publica. E vremea sa las jena. Vorba romanului, golul ocoleste satul, flamindul da dea dreptul. Dar intelepciunea populara nu zice ce face al de e si flamind si in curul gol.

 

Cum n-am ajuns danist.

Kyu, Dan, plebe si aristocratie... hmm discutie grea si fara capat.

Ca in orice domeniu, si in Go exista ierarhie, pe care la inceput o iei ca atare, ca deh, un sugar care abia a inceput sa se tzina pe picioare, nu se va lua la trinta cu un campion la wrestling.

Apoi mai inveti doua trei reguli, mai descoperi o smecherie doua, faci si testul din initiere si descoperi ca esti si tu danist sau pe undeva pe aproape, si iti zici in sinea ta ca da, or fi aia tari, dar nu e mare chifla, esti si tu pe aproape.

Apoi ca si mine dai nas in nas cu ursul, care in cazul meu se numeste Bogdan Creanga, si care dupa o partida test, matura gobanul cu tine la 9 handicap. Nu stiu care e reactia ta in cazul asta, dar eu ca un bezmetic ce sint si care odata intrat in lupta, prind viteza de nu mai vad nici in stinga nici in dreapta, cimpul vizual mi se ingusteaza ca in efectele cinematografice, si ma trezesc la realitate doar cind imi adun ramasitele imprastiate in jurul unui copac la marginea soselei, in cazul acelei partide, cind m-am oprit din cursa, si am numarat punctele, evident la sfirsitul partidei, ca doar nu eram timpit sa numar puncte in timp ce jucam, am iesit din transa, si am cazut in catatonie, tot ce putind sa mai fac fiind sa exclam :

-Incredibil!!!.

Il aud pe Bogdan completind ca un ecou.

-Infiorator,

Si dupa ce enormitatea celor vreo 90 de puncte cu care sint in urma, in ciuda celor 9 pietre avute pe tabla imi ajunge in sfirsit la creier, asta in conditiile in care calaul ce m-a executat nu era decit un amarit de 9k in sfirsit creste si respectul pentru cei aflati sus in ierarhia tariei de joc.

In timp, dupa citeva luni de joc, am intilnit si pe ceilalti membri ai clubului, si realitatea a inceput sa se sedimenteze in constiintza mea. Astfel au inceput si ambitiile vazind ca urc in ierarhie si micsorez diferentza cu care eram surclasat.

Si ambitia mea, ca a oricarui kyu cred, a fost la un moment dat, sa devin danist.

In definitiv care sint conditiile necesare? In primul rind sa iti placa jocul, conditie bifata din default. In al doilea rind sa ai capacitatea intelectuala necesara, si eu avind un IQ peste medie, am considerat ca macar shodan tot ma duce caroseria. Nu in ultimul rind trebuie sa joci suficient, si la club, si in concursuri, si dupa cum era situatia, stateam excelent la capitolul asta. Cu alte cuvinte, era necesar timp, si eu lipsit de obligatii majore aveam timp cit cuprinde.

Daaaar, mai era necesara o conditie majora. Si anume studiul. Ei bine la capitolul asta am clacat.

Am mai frunzarit eu vreo trei carti, am rezolvat cind si colea ceva probleme, dar la studiu, consecvent nu am fost niciodata. Daca mai punem la socoteala ca studiul la Go din carti presupune un efort suplimentar in a cauta mutarile in diagrame, atunci e de inteles de ce nu m-a tras atza ca sa studiez. Drept e ca nici azi cind exista sgfuri, si atitea programe ajutatoare, pofta mea de studiu a ramas la fel de inexistenta

Si atunci, in lenea mea atotcuprinzatoare am incropit un plan prin care sa pot avansa, dar fara sa studiez. Am inceput sa cumpar carti de pe unde am apucat. Drept e ca pe atunci oferta era extrem de limitata. Dar cu ajutorul altor pasionati, pe care ii stim foarte bine, in final colectia mea de carti se ridicase pe la vreo 40 de exemplare.

Cu biblioteca asta e o adevarata poveste, e drept ca nu atit de spumoasa, dar face parte din perioada romantica a goului. Perioada in care ca sa multiplici o carte trebuia sa ai cu ce sa ungi niste usi ca sa se deschida. Tin minte ca prima carte multiplicata in mod liber s-a intimplat la subsolul unui magazin, unde un interprinzator pusese mina pe un batrin copiator casat de pe la birourile securitatii. Era un ditai ladoiu cit o masina de spalat, cu capota suflecata, pt ca mereu sucomba, si proprietarul, trebuia sa il reinvie cu surubelnitza, si eu admiram lanturile ca de bicicleta ce manevrau mecanismele, si ma intrebam de ce tot curg bilutze o data cu paginile, bilutze care mai tirziu am dedus ca ar putea fi toner pierdut si cumva solidificat. Tot de poveste mai e si modul in care am legat eu cartile, punind coperti din carton, carton ce erau foste table de sah gasite la pret de inflatie, sau cum am ajuns pe la tipografie ca sa tai drept marginile cartilor legate manual, si cum bietul om s-a ingrozit cind a inceput sa curga negru din carti pt ca eu facusem semnele nu tocmai unde trebuie, in incercarea mea de a le scoate cit mai mici.

Ceilalti evident salivau cind vedeau noile achizitii, si astfel am devenit bibliotecarul clubului. Ei imprumutau, studiau, cresteau un pic, si apoi jucind ma trageau si pe mine in sus care nu studiam deloc. Cumva partial planul a functionat pentru ca in citiva ani am ajuns cu un prag mai jos de visatul prag shodan. Clubul se cam egalizase in putere eu fiind undeva pe la mijloc, diferentza dintre mine si ceilalti nefiind mai mare de unul doua ranguri. Dar totusi la cei din fatza rareori piguleam cite o partida. Morcovul era atit de aproape si eram ca magarul care tragea de carutza ca sa inhatze morcovul, dar aparent fara sansa.

Cind clubul a inceput sa se disperseze in cele 4 puncte cardinale, sau presati de timp parteneri mei de joc au cam renuntat , exceptind partide ocazionale, de citeva ori am avut mica ambitie de a incepe studiul serios si a face pasul urmator, dar ambitie ramasa fara urmari concrete. Nici macar ambitia de a deveni primul danist din oras, nu m-a motivat destul.

Suparat cumva pe lipsa mea de consecventza in ceea ce priveste studiul, la un moment dat am si vindut toata biblioteca, sau facut cadou ce nu s-a cerut.

Si asa se face ca nici pina azi nu am ajuns danist. Povestea poate e anosta, dar sigur din ea se poate trage o lectie. Cine vrea sa avanseze, nu trebuie sa se lase tras de ceilalti. Trebuie sa faca singur efortul de a avansa, si evident, sa nu neglijeze studiul.

Go

Iaca am blogul asta de vreo 3 ani, si desi sint un jucator de Go fara leac, constat ca nu am scris nimic despre Go.

Cred ca e timpul sa o fac, si evident, povestirile se vor aduna sub eticheta Go.

In caz ca nu esti deja jucator de Go, sau esti foarte incepator si nu cunosti inca multe despre acest subiect, voi prezenta aici citeva resurse, situri pe care e bine sa le vizitezi, si sa pui in bookmarks:

Federatia Romana de Go

Clubul de Go Arad unde gasiti si un excelent tutorial pt incepatori

Revista Pro-Go care poate fi gasita si pe situl oradean:

GoVest

Asociatia de Go Braila unde puteti gasi o lista mult mai cuprinzatoare de resurse si linkuri daca sinteti interesati sa aflati mai multe despre Go.

Un gratar din partea Divinitatii

Am primit un link

http://nicolici.blog.com/2009/10/08/un-gratar-din-partea-divinitatii-dacica3/

Pt cazul ca va expira cindva copiez textul la subsol.

Cititi intii acel articol pentru a putea intele discursul meu din aceasta pagina. 

Linkul mi-a fost livrat si cu un comentariu, ceva despre prostie. Acu chiar ca nu ma prind unde e prostia. Prost sint si eu de cind ma stiu, si prostii o sa comit cit oi trai, si posibil inca vreo sapte ani dupa aia, ca sa parafrazez niste chestii celebre. De aia ma si feresc sa comentez foarte mult despre prostie.

Dar articolul este despre vegetarianism. Eu am renuntzat la carne in urma cu aproape 2 decenii. O decizie proprie si personala pe care nu o impun sau macar sugerez nimanui altcuiva, si pe care o pomenesc doar cind intimplator mi se pune carne sub nas, si explic de ce refuz.

Comentind articolul trebuie sa mentionez ca am observat din partea vegetarienilor activisti, ca de altfel din partea oricaror activisti, fie ca apara drepturile maidanezilor sau propovaduiesc crezurile mai stiu eu carei secte, un fel de agresivitate. O insistentza obositoare in a te convinge, de a iti deschide tie, orbule, ochii.

In acest caz cred ca avem de a face cu un episod de propaganda. Nefiind de fatza, nu pot decit sa speculez. Deci ce avem? De o parte, doi comeseni, poate 3 pt ca e vorba de 3 farfurii, si autorul o fi uitat sa mentioneze ca el sau prietenul era cu sotzia. De cealalta parte e o masa plina, dec 3 sau patru ori mai populata. Si ce fac oamenii la masa? Stau la birfa. Unde sint doi, unul vorbeste altul asculta. Unde sint 8 posibil 4 vorbesc 4 asculta, sau combinatii diferite in functie de cum se formeaza bisericutze. Pina la cazul cind unul mai zurbagiu acapareaza atentia tuturor, cu verva lui, sau cu o povestire care ii face pe ceilalti sa uite de povestile lor.

Acum, ori aia 8 erau imbecili si mincau tacuti, caz in care au auzit discutia de la masa alaturata, intre 2 persoane linistite si asezate. Ceea ce cred ca e destul de improbabil. Ori, caz mai probabil, vegetarienii nostri de ocazie au gasit de cuviintza sa inceapa sa faca propaganda, si in mod voluntar au inceput sa discute cu voce ridicata, suficient de ridicata in asa fel incit sa acopere discutiile celor 8, si a altora probabil de la alte mese, si sa ii auda pe ei. O atitudine agresiva de propaganda. Ceilalti, oameni normali, care nu isi refuza nici unul din deliciile vietzii, care au si ele riscurile lor, si pe care ei le cunosc foarte bine, au sesizat atitudinea de show a vegetarienilor si au cotraatacat. Simplu si elegant. Si au cistigat fara drept de apel.

In aceasta poveste daca e sa votez, eu vegetarianul, votez cu carnivorii. Nu stiu cit de insistenti au fost, nu stiu cit de agresivi au fost adversanii lor vegetarienii, dar nu carnivorii au facut primul pas in acest duel, si in final ei au si cistigat. Ei au si circumstantze atenuante. Intr-o cultura cu alimentatie omnivora preponderent carnivora, si unde postul vine doar ca pedeapsa din partea comenduirii religioase, sau ca regim alimentar pe fond medical, cind apare cineva care se autopedepseste fara motiv, sau cel mult cu un motiv pe care ei nu il inteleg si nu il pot accepta, pentru a capata un echilibru mental in subiectul respectiv ei neaga realitatea vegetarianismului considerind ca este cu totul altceva, mai precis o dare in spectacol. Am simtit pe pielea mea crunt aceasta realitate timp de doua decenii. Cei din jurul meu au crezut si inca mai cred ca o fac pentru show, ca o fac pentru a parea interesant. Probabil isi trag convingerea din exemplul fumatului. Se stie ca adolescentii incep sa fumege in principal pentru ca sa para mai interesanti, mai maturi, asta pina nicotina isi cere singura drepturile.

Inchei, poate prea lungul meu comentariu, ca am convingerea ca vegetarianismul trebuie sa fie o optiune proprie, care sa vina in mod natural, si ca insistentza in a ii convinge pe altii, nu face altceva decit sa dauneze. De exemplu dupa episodul respectiv cei opt si-ai intarit convingerea ca vegetarianismul e doar de ochii lumii, si ca la prima ispita masca dispare. Daca unii dintre ei au poate acasa un vegetarian acesta sigur va trage ponoasele pentru ca incurajati de victoria lor, carnivorii vor incepe asaltul asupra unei victime.

-------------------------------------------------------

Articolul original, pt cazul ca blogul respectiv e defunct

-------------------------------------------------------

La a treia incursiune in Panteonul spiritual romanesc, stateam seara tarziu, la Costesti, pe terasa pensiunii nou deschise, impreuna cu un prieten care mergea prima data acolo. El nu mananca de multi ani carne (asa cum am facut si eu pana de curand) si pe cand stateam noi pe terasa si ne delectam cu ceva esenta achizitionata de la Lazuri, de la o masa alaturata, plina cu 8-10 persoane din Bacau si Buzau, primim trei farfurii cu gratar de porc si pui, proaspat luat de pe jarul care sfaraia pe gratarul terasei… Cu cateva minute inainte discutasem despre beneficiile vegetarianismului si despre efectele consumului de carne. Și Ierarhiile Spirituale, dorind probabil sa ne incerce in mod, clar, elocvent, prompt si indubitabil, ne-au pus sub nas gratarele. Nu va imaginati cat de socati am fost noi, si ce mutra avea prietenul meu cand s-a trezit ca ii livreaza Doamne-Doamne o farfurie plina cu gratar si cu ceva garnitura de legume proaspete…
Dupa multumirile de rigoare catre necunoscutii binevoitori si dupa multe parlamentari, mirari si stupefactii inimaginabile, prietenul meu s-a hotarat sa raspunda provocarii si a mancat gratarul. In locurile acelea sacre nu e bine sa refuzi nimic din ceea ce si se ofera…

Ziua cirtitzei

Titlul asta nu are nici in clin nici in mineca cu povestea de azi, dar nu gasesc alt titlu potrivit.

Daca e sa trag la tema poit spune ca eu sint cirtitza, pt ca in spatele jaluzelelor de tip vechi, ce fac intuneric in camera, ce stau lasate tot timpul, stau cu capul bagat pina la briu in monitor pina spre 4 dimineatza, ma culc si trezesc pe la prinz, si cind tre sa ies si eu sa mai fac refill la cele necesare, abia ies ca se si intuneca. Deci cirtitza as fi eu.

Ei bine iese cirtitza azi din gaura, soarele era inca sus cumva dar se ducea cu hotarire spre orizont.

Imi fac si eu hotarit, turul, intii la banca pt ca astia vor sa imi vada iar buletinul. Ce or fi tot vazind in el ca sint client de vreo zece ani, si periodic ma cheama sa se holbeze in buletinul meu care e tot ala numa ca mai jegos. Apoi in autobuz spre centru sa iau niste dvduri. Si la ce sa casc si eu ochi in autobuz? E iarna, bate gradu spre zero asa ca fuste scurte nu prea sint asa ca ce mai ramine de privit decit reclame? Si vad pe una din aia imensa ditai textul.

NICI O INIMA NU POATE REZISTA DRAGOSTEI

ASA CUM NICI UN PERETE NU POATE REZISTA MASINII DE GAURIT

Si intre rindurile astea sau sub ele mai era ditai bormasina si posibil si marca, dar nu am retinut pt ca deja eram prea departe ca sa mai citesc, si mintea era ocupata cu rumegatul ideii.

Deci vorba romanului, ce are de a face ...aaa ... dragostea cu ... aaaa ... prefectura?

Desi cinstiti sa fim in cazul prefecturii o legatura cit de cit mai e, ca si prefectul e si el om, si secretara ... vrabiutza... Dar cu bormasina? Mda. Mie imi suna a rima manelista, stim exemplul celebru, cu intr-o balta neagra patru ochi luceshte, ce sa fie oare?, cred ca e doi peshte.

Ies eu din vrie cam dupa vreo 2 statii cind trebui sa cobor, si vad pe peretului unu magazinas de calculatoare alta nazdravanie. Magazinul asta e pe un coltz de bloc, intr-un apartament plasat central, deci avind in vedere cit spatiu are la dispozitie e ceva mai sus decit micul mestesugar ca mine care vinde si el calculatoare montate pe bordura din bucatzi. Am intrat acolo o singura data pt ca auzisem ca au SH uri ieftine, dar erau cam aerisite rafturile. Acu probabil vrind si ei sa faca ceva vinzare sa isi traga vreun cadou de sarbatori, sau gindit, sau or fi incercat sa se gindeasca la o reclama ceva. Si au proptit pe perete un banner sau un panou. Nu am vazut tot, dar m-a zgiriat din viteza pe retina

CALCULATOARE NEMURITOARE

Pai din astea mai am vreo doua in plus pe acasa.

Le bag in priza, pornesc zbirniie clipesc din beculete, sint cit se poate de vii, dar in afara de poluare fonica si simulacru de brad de craciun, mare lucru nu mai fac. Dar nu au murit inca.

Ii las in pace cu patetica lor reclama, imi iau portia de dvduri, si in drum catre statia de autobuz, ma gindesc daca sa intru sau nu in noul anticariat proaspat deschis. Rafturi noi, si carti vechi. O combinatie ce ma indeamna sa intru sa pierd vremea, dar soarele deja apusese, si prefer sa ajung pe acasa cit e inca lumina pentru ca chiar daca acum noaptea orasul e destul de luminat, totusi nu imi place ca in semiintunericul dintre felinare sa navig prin apele periculoase dintre Scilla si Caribda (in traducere pt cine nu s-a prins, scilla = cacatzi de ciine, sau chiar de semenilor nostri intru specie, si canalizari fara capace, sau chiar gropi fara pretentii )

Trec deci de anticariat, ma uit in vitrinele ultimelor croitorii ramase stinghere intr-un coltz, trec de ele si vad mai la distanta o firma destul de mare, dar ca de institutie, albastra cred, si cu ceva text. Se vedea clar mare:

CURSURI GRATUITE

DE LIMBA ENGLEZA

AUTORIZATE DE

Hm ce meserie, gratuite, adica moaca. Vreau si eu imi zic, dar imi aduc aminte ca deja stiu engleza, e drept nu cu pretentii, dar nici nu imi trebuie mai mult. Apoi mai era scris un rind acolo pe care nu il puteam distinge de la distanta respectiva, dupa care urma iar mare:

IISUS HRISTOS

Bun asa. Asta da curs. Autorizat inca de acum 2 milenii. Acu ca am rezolvat cu Engleza, as vrea si niste cursuri de limba romania autorizate de Burebista, sau daca nu, macar de Stefan cel Mare. Ori poate Vlad Tzepesh. Asta da, chiar ar fi bun ca multi il invoca.

Pacat ca mi s-a stricat camera si nu pot imortaliza imaginea.

Deja am realizat ca azi am o zi in care sint circotash. Nimic nu imi convine.

Fac o halta si pe la alimentara, sa ma gratulez cu niste chiftele de soia, ca sint chiar gustoase dupa atitia cartofi insipizi. Ca pe ele scrie Ghiftele deja stiam, nu mi-am mai batut capul. Dar problema e ca alaturi vad si Parizel vegetal, sau chiar Capanos vegetal. Hauuuuu Isuse acu inteleg de ce ai preferat sa te lasi urcat pe cruce. Dar lasind gluma stau si ma gindesc, daca etichetele sint tiparite de analfabeti, oare continutul e preparat de oameni cu mai multa carte? Numa Iisusul ala de autorizeaza cursuri de engleza stie ce rumegus, ciini sau sobolani maninc eu pe post de chiftele vegetale cu marar.

Gluma gluma, dar retin ca acu ceva ani, multi deja epuizati psihic de asaltul manelist se autoamageau ca manelismul ca orice alta moda, va trece, se va stinge de la sine. Dar greseala e ca au crezut ca e moda cind de fapt e o plaga care deja a inceput sa se extinda si in alte domenii decit cel al muzicii. Sper sa nu fie adevarat, si sa fie doar halucinatii personale.

Raspuns la "Ce am avut"

Citind mai devreme citeva ginduri asternute in format neogen, si dorind sa imi exprim si eu parerea, am vrut sa las un comentariu, dar Neogen nu ma lasa sa fac asta decit daca am cont la ei. Am avut si l-am sters, asa cum am sters conturile la alte zeci de retele sociale la care ma abonasem la cererea amicilor. Nu am timp pentru ele. Si eu apreciez timpul. Ma rog, in felul meu.

Asa ca voi comenta gindurile aici. Textul citat este marcat in bold italic.

Multi spun ca nu apreciezi ceva decat dupa ce pierzi.

Da se intimpla multora. Mie nu prea. Apreciez ceea ce consider valoros. Si nu imi schimb perceptia in ceea ce priveste valoarea in functie de faptul daca sint inca in posesia, sau deja pagubit de "obiectul" evaluat. Dupa ce pierd ceva, cel mult il regret si ii duc dorul, dar numai in treacat. Incerc sa nu pierd timpul cu regrete, si apoi sa regret timpul pierdut regretind :)
Am inca atitea de caare trebuie sa ma bucur/sa le apreciez.

De fapt ne nastem bogati, fericiti, cu sufletul plin,

De fapt sintem nascuti, nu ne nastem.

Si da, unii vin pe lume bogati, altii mai putin bogati. Aceasta bogatie fiind, zestrea genetica. Fie ca e ea asa zisa sanatate, adica puterea de a face fatza agresiunilor de tot felul asupra somaticului, fie, capacitatea intelectuala, sau capacitatea fizica.

Fericiti? Nu prea vad. Din cultura mea generala nu tocmai vasta, stiu ca intram in lumea materiala urlind, sau daca nu, si mai rau, comatosi, si nu prea vad fericire mare in nici unul din cazuri. Si daca trecem peste primele faze, ce urmeaza, pina devenim constienti, nu e decit o stare de multumire, complacere in satisfacerea necesitatilor fizice, in caz ca ne sint satisfacute. Stare asemanatoare cu cea a unui vierme oarecare, sau gaina, felina, ori canina pe masura ce evoluam.

Fericirea e o stare spirituala ce apare mai tirziu, o data cu aparitia constiintei.

Suflet plin? Na ca aici nu prea pot comenta. Poate fi vorba de acel ipotetic suflet, implantat temporar in recipientul material numit corp, sau poate fi vorba de constientza, si constiintza asa cum banuiesc eu. Daca e primul caz nu comentez, nu cunosc detalii, daca e al doilea, sufletul e plin doar de locul gol unde se va dezvolta viitoarea constiinta.

si nu stiu cum lasam viata sa ne jefuiasca de toate, pana cand murim saraci, amarati si cu sufletul pustiu.

HUH?
Viata ne jefuieste? Nu mi se pare. Viata e de fapt o imensitate de posibilitati de care noi profitam sau nu. Daca ne jefuieste cineva, atunci aia sintam chiar noi.

Da, corect, viatza, realitatea ce ni se intimpla nu e tocmai un sir de evenimente fericite. Viata e un sir de evenimente de ambele genuri, si fericite si nefericite, indiferent daca sintem mai bogati sau mai saraci din orice punct de vedere am privi. Acum depinde numai de noi daca reusit sa savuram din plin jumatatea plina a paharului, si sa reusim sa dap peste cap cit mai repede jumatatea plina a celuilalt pahar, cel cu fiere. Mor saraci doar cei ce nu stiu a ia viata asa cum e ea, si ar vrea sa fi avut mai mult din cine stie ce ingredient li se pare lor ca nu au gabjit destul. Asta materialiceste vorbind, spiritual, intelectual adica, mor saraci tot cei ce gusta mai mult materia, in defavoarea a ceea ce putem gusta nu cu limba ci cu creierul.


Cred ca tineretea este bogatia cea mai mare,

Tineretea nu este decit o parte a bogatiei primordiale, zestrea adn de care vorbeam.
O parte pe care o putem investi mai bine sau mai prost. Putem face copii la 16 ani si la 60 sau mai devreme ne putem bucura de stranepoti, daca ne educam eficient urmasii, ca daca nu, pot sa ne faca viatza amara, de da, mori cu sufletul pustiu, si privind crucis.

Sau o poti investi in studiu, si daca esti capabil, la batrinete savurezi roadele contributiei tale la zestrea umanitatii, sau daca nu esti genial, macar poti savura ceea ce au realizat altii, cei capabil.
Daca iti ivestesti tineretea in carpe diem, da atunci iti vei toci simturile, iti vei abrutiza simtirile, si vei avea nevoie de stimulente din ce in ce mai tari pt a iti putea trai viata, si vei cam ajunge la faza cu sufletul pustiu.

iubirea este cel mai mare dar pe care il poate avea un suflet.


Da, este un mare dar. DAR, daca ai parte si de receptori recunoscatori a iubirii tale e ok, in schimb daca iubirea ta incalzeste doar piatra seaca asa cum soarele incalzeste nisipul desertului, va veni seara in sufletul tau cindva, si cind tu in loc sa primesti caldura inapoi, vei primi viceversa , adica ti se va suge si ultima farima de caldura din vene, si ajungi la faza cu sufletul pustiu.


Cand ajungem sa nu mai putem iubi si crede in oameni, suntem saraci si deja morti.

Sa iubesti si sa crezi? Poti sa iubesti, desi nu crezi deloc, ba chiar stii bine ce pramatie e hahalera care iti maninca zilele.
Si nu, nu sintem saraci si morti. Stim bine ca mai exista linga noi si oameni, si neoameni, cei din urma mai putini, dar par multi pt ca sint foarte activi.

Si chiar daca ajungi sa fii tradat de toti, sa ramii singur pe lume, tot nu esti sarac si nici mort daca iti cultivi pasiunea, care o fi ea, muzica, matematica, zgiit la stele sau mizgalit hirtii.

Sarac, da ajungi in cele din urma. Pentru ca clipele iti sint numarate, indiferent cit de multe sint ele, si cind simti in cele din urma ca se intuneca totul in jurul tau, si nu iti mai ramine de facut decit sa iti dai ultima suflare, da atunci esti sarac. Si poti avea nenorocul sa ajungi sarac mult , muult mai devreme, daca soarta iti limiteaza capacitatea fizica intr-atit incit nu mai poti avea grija de tine. Unii sint nascuti legume, deci nascuti saraci lipiti... patului, ca sa mai contrazic inca o data afirmati ca ne nastem bogati, si o contrazic si pe cea care zice ca ne nastem egali

Cat as vrea sa regasesc toate "bunurile" pe care nu le-am apreciat la timpul lor.

Nu ai pierdut nimic, totul este acolo, in memoria ta. Sint exact asa cum le-ai investit. Cum poti spune ca nu le-ai apreciat? Le-ai apreciat la o anumita valoare, si le-ai consumat, nu le-ai pierdut. Ai avut faina si ai facut cozonaci, acu maninca cozonaci, nu cauta placinte. Ca daca faceai placinte voiai cozonaci. In loc sa te bucuri ca ai avut faina, inventezi regrete inexistente, uitind ca se putea sa fi fost ca in loc de faina sa ai rumegus.

Ce bine ar fi fost daca le lasam undeva intr-un loc sigur pentru cand as avea nevoie sa le pot recupera. Insa le-am azvarlit nepasatoare si acum nu mai stiu unde sunt si daca exista vreo sansa sa le regasesc......

Da, viatza are calitatea asta sadica, si anuma ca e in continua miscare, se misca pt ca e vie, si daca nu o bagi in gura sa o mesteci acum, mai tirziu nu o mai ai, se duce oricum.