Cum n-am ajuns danist.

Kyu, Dan, plebe si aristocratie... hmm discutie grea si fara capat.

Ca in orice domeniu, si in Go exista ierarhie, pe care la inceput o iei ca atare, ca deh, un sugar care abia a inceput sa se tzina pe picioare, nu se va lua la trinta cu un campion la wrestling.

Apoi mai inveti doua trei reguli, mai descoperi o smecherie doua, faci si testul din initiere si descoperi ca esti si tu danist sau pe undeva pe aproape, si iti zici in sinea ta ca da, or fi aia tari, dar nu e mare chifla, esti si tu pe aproape.

Apoi ca si mine dai nas in nas cu ursul, care in cazul meu se numeste Bogdan Creanga, si care dupa o partida test, matura gobanul cu tine la 9 handicap. Nu stiu care e reactia ta in cazul asta, dar eu ca un bezmetic ce sint si care odata intrat in lupta, prind viteza de nu mai vad nici in stinga nici in dreapta, cimpul vizual mi se ingusteaza ca in efectele cinematografice, si ma trezesc la realitate doar cind imi adun ramasitele imprastiate in jurul unui copac la marginea soselei, in cazul acelei partide, cind m-am oprit din cursa, si am numarat punctele, evident la sfirsitul partidei, ca doar nu eram timpit sa numar puncte in timp ce jucam, am iesit din transa, si am cazut in catatonie, tot ce putind sa mai fac fiind sa exclam :

-Incredibil!!!.

Il aud pe Bogdan completind ca un ecou.

-Infiorator,

Si dupa ce enormitatea celor vreo 90 de puncte cu care sint in urma, in ciuda celor 9 pietre avute pe tabla imi ajunge in sfirsit la creier, asta in conditiile in care calaul ce m-a executat nu era decit un amarit de 9k in sfirsit creste si respectul pentru cei aflati sus in ierarhia tariei de joc.

In timp, dupa citeva luni de joc, am intilnit si pe ceilalti membri ai clubului, si realitatea a inceput sa se sedimenteze in constiintza mea. Astfel au inceput si ambitiile vazind ca urc in ierarhie si micsorez diferentza cu care eram surclasat.

Si ambitia mea, ca a oricarui kyu cred, a fost la un moment dat, sa devin danist.

In definitiv care sint conditiile necesare? In primul rind sa iti placa jocul, conditie bifata din default. In al doilea rind sa ai capacitatea intelectuala necesara, si eu avind un IQ peste medie, am considerat ca macar shodan tot ma duce caroseria. Nu in ultimul rind trebuie sa joci suficient, si la club, si in concursuri, si dupa cum era situatia, stateam excelent la capitolul asta. Cu alte cuvinte, era necesar timp, si eu lipsit de obligatii majore aveam timp cit cuprinde.

Daaaar, mai era necesara o conditie majora. Si anume studiul. Ei bine la capitolul asta am clacat.

Am mai frunzarit eu vreo trei carti, am rezolvat cind si colea ceva probleme, dar la studiu, consecvent nu am fost niciodata. Daca mai punem la socoteala ca studiul la Go din carti presupune un efort suplimentar in a cauta mutarile in diagrame, atunci e de inteles de ce nu m-a tras atza ca sa studiez. Drept e ca nici azi cind exista sgfuri, si atitea programe ajutatoare, pofta mea de studiu a ramas la fel de inexistenta

Si atunci, in lenea mea atotcuprinzatoare am incropit un plan prin care sa pot avansa, dar fara sa studiez. Am inceput sa cumpar carti de pe unde am apucat. Drept e ca pe atunci oferta era extrem de limitata. Dar cu ajutorul altor pasionati, pe care ii stim foarte bine, in final colectia mea de carti se ridicase pe la vreo 40 de exemplare.

Cu biblioteca asta e o adevarata poveste, e drept ca nu atit de spumoasa, dar face parte din perioada romantica a goului. Perioada in care ca sa multiplici o carte trebuia sa ai cu ce sa ungi niste usi ca sa se deschida. Tin minte ca prima carte multiplicata in mod liber s-a intimplat la subsolul unui magazin, unde un interprinzator pusese mina pe un batrin copiator casat de pe la birourile securitatii. Era un ditai ladoiu cit o masina de spalat, cu capota suflecata, pt ca mereu sucomba, si proprietarul, trebuia sa il reinvie cu surubelnitza, si eu admiram lanturile ca de bicicleta ce manevrau mecanismele, si ma intrebam de ce tot curg bilutze o data cu paginile, bilutze care mai tirziu am dedus ca ar putea fi toner pierdut si cumva solidificat. Tot de poveste mai e si modul in care am legat eu cartile, punind coperti din carton, carton ce erau foste table de sah gasite la pret de inflatie, sau cum am ajuns pe la tipografie ca sa tai drept marginile cartilor legate manual, si cum bietul om s-a ingrozit cind a inceput sa curga negru din carti pt ca eu facusem semnele nu tocmai unde trebuie, in incercarea mea de a le scoate cit mai mici.

Ceilalti evident salivau cind vedeau noile achizitii, si astfel am devenit bibliotecarul clubului. Ei imprumutau, studiau, cresteau un pic, si apoi jucind ma trageau si pe mine in sus care nu studiam deloc. Cumva partial planul a functionat pentru ca in citiva ani am ajuns cu un prag mai jos de visatul prag shodan. Clubul se cam egalizase in putere eu fiind undeva pe la mijloc, diferentza dintre mine si ceilalti nefiind mai mare de unul doua ranguri. Dar totusi la cei din fatza rareori piguleam cite o partida. Morcovul era atit de aproape si eram ca magarul care tragea de carutza ca sa inhatze morcovul, dar aparent fara sansa.

Cind clubul a inceput sa se disperseze in cele 4 puncte cardinale, sau presati de timp parteneri mei de joc au cam renuntat , exceptind partide ocazionale, de citeva ori am avut mica ambitie de a incepe studiul serios si a face pasul urmator, dar ambitie ramasa fara urmari concrete. Nici macar ambitia de a deveni primul danist din oras, nu m-a motivat destul.

Suparat cumva pe lipsa mea de consecventza in ceea ce priveste studiul, la un moment dat am si vindut toata biblioteca, sau facut cadou ce nu s-a cerut.

Si asa se face ca nici pina azi nu am ajuns danist. Povestea poate e anosta, dar sigur din ea se poate trage o lectie. Cine vrea sa avanseze, nu trebuie sa se lase tras de ceilalti. Trebuie sa faca singur efortul de a avansa, si evident, sa nu neglijeze studiul.

Go

Iaca am blogul asta de vreo 3 ani, si desi sint un jucator de Go fara leac, constat ca nu am scris nimic despre Go.

Cred ca e timpul sa o fac, si evident, povestirile se vor aduna sub eticheta Go.

In caz ca nu esti deja jucator de Go, sau esti foarte incepator si nu cunosti inca multe despre acest subiect, voi prezenta aici citeva resurse, situri pe care e bine sa le vizitezi, si sa pui in bookmarks:

Federatia Romana de Go

Clubul de Go Arad unde gasiti si un excelent tutorial pt incepatori

Revista Pro-Go care poate fi gasita si pe situl oradean:

GoVest

Asociatia de Go Braila unde puteti gasi o lista mult mai cuprinzatoare de resurse si linkuri daca sinteti interesati sa aflati mai multe despre Go.

Un gratar din partea Divinitatii

Am primit un link

http://nicolici.blog.com/2009/10/08/un-gratar-din-partea-divinitatii-dacica3/

Pt cazul ca va expira cindva copiez textul la subsol.

Cititi intii acel articol pentru a putea intele discursul meu din aceasta pagina. 

Linkul mi-a fost livrat si cu un comentariu, ceva despre prostie. Acu chiar ca nu ma prind unde e prostia. Prost sint si eu de cind ma stiu, si prostii o sa comit cit oi trai, si posibil inca vreo sapte ani dupa aia, ca sa parafrazez niste chestii celebre. De aia ma si feresc sa comentez foarte mult despre prostie.

Dar articolul este despre vegetarianism. Eu am renuntzat la carne in urma cu aproape 2 decenii. O decizie proprie si personala pe care nu o impun sau macar sugerez nimanui altcuiva, si pe care o pomenesc doar cind intimplator mi se pune carne sub nas, si explic de ce refuz.

Comentind articolul trebuie sa mentionez ca am observat din partea vegetarienilor activisti, ca de altfel din partea oricaror activisti, fie ca apara drepturile maidanezilor sau propovaduiesc crezurile mai stiu eu carei secte, un fel de agresivitate. O insistentza obositoare in a te convinge, de a iti deschide tie, orbule, ochii.

In acest caz cred ca avem de a face cu un episod de propaganda. Nefiind de fatza, nu pot decit sa speculez. Deci ce avem? De o parte, doi comeseni, poate 3 pt ca e vorba de 3 farfurii, si autorul o fi uitat sa mentioneze ca el sau prietenul era cu sotzia. De cealalta parte e o masa plina, dec 3 sau patru ori mai populata. Si ce fac oamenii la masa? Stau la birfa. Unde sint doi, unul vorbeste altul asculta. Unde sint 8 posibil 4 vorbesc 4 asculta, sau combinatii diferite in functie de cum se formeaza bisericutze. Pina la cazul cind unul mai zurbagiu acapareaza atentia tuturor, cu verva lui, sau cu o povestire care ii face pe ceilalti sa uite de povestile lor.

Acum, ori aia 8 erau imbecili si mincau tacuti, caz in care au auzit discutia de la masa alaturata, intre 2 persoane linistite si asezate. Ceea ce cred ca e destul de improbabil. Ori, caz mai probabil, vegetarienii nostri de ocazie au gasit de cuviintza sa inceapa sa faca propaganda, si in mod voluntar au inceput sa discute cu voce ridicata, suficient de ridicata in asa fel incit sa acopere discutiile celor 8, si a altora probabil de la alte mese, si sa ii auda pe ei. O atitudine agresiva de propaganda. Ceilalti, oameni normali, care nu isi refuza nici unul din deliciile vietzii, care au si ele riscurile lor, si pe care ei le cunosc foarte bine, au sesizat atitudinea de show a vegetarienilor si au cotraatacat. Simplu si elegant. Si au cistigat fara drept de apel.

In aceasta poveste daca e sa votez, eu vegetarianul, votez cu carnivorii. Nu stiu cit de insistenti au fost, nu stiu cit de agresivi au fost adversanii lor vegetarienii, dar nu carnivorii au facut primul pas in acest duel, si in final ei au si cistigat. Ei au si circumstantze atenuante. Intr-o cultura cu alimentatie omnivora preponderent carnivora, si unde postul vine doar ca pedeapsa din partea comenduirii religioase, sau ca regim alimentar pe fond medical, cind apare cineva care se autopedepseste fara motiv, sau cel mult cu un motiv pe care ei nu il inteleg si nu il pot accepta, pentru a capata un echilibru mental in subiectul respectiv ei neaga realitatea vegetarianismului considerind ca este cu totul altceva, mai precis o dare in spectacol. Am simtit pe pielea mea crunt aceasta realitate timp de doua decenii. Cei din jurul meu au crezut si inca mai cred ca o fac pentru show, ca o fac pentru a parea interesant. Probabil isi trag convingerea din exemplul fumatului. Se stie ca adolescentii incep sa fumege in principal pentru ca sa para mai interesanti, mai maturi, asta pina nicotina isi cere singura drepturile.

Inchei, poate prea lungul meu comentariu, ca am convingerea ca vegetarianismul trebuie sa fie o optiune proprie, care sa vina in mod natural, si ca insistentza in a ii convinge pe altii, nu face altceva decit sa dauneze. De exemplu dupa episodul respectiv cei opt si-ai intarit convingerea ca vegetarianismul e doar de ochii lumii, si ca la prima ispita masca dispare. Daca unii dintre ei au poate acasa un vegetarian acesta sigur va trage ponoasele pentru ca incurajati de victoria lor, carnivorii vor incepe asaltul asupra unei victime.

-------------------------------------------------------

Articolul original, pt cazul ca blogul respectiv e defunct

-------------------------------------------------------

La a treia incursiune in Panteonul spiritual romanesc, stateam seara tarziu, la Costesti, pe terasa pensiunii nou deschise, impreuna cu un prieten care mergea prima data acolo. El nu mananca de multi ani carne (asa cum am facut si eu pana de curand) si pe cand stateam noi pe terasa si ne delectam cu ceva esenta achizitionata de la Lazuri, de la o masa alaturata, plina cu 8-10 persoane din Bacau si Buzau, primim trei farfurii cu gratar de porc si pui, proaspat luat de pe jarul care sfaraia pe gratarul terasei… Cu cateva minute inainte discutasem despre beneficiile vegetarianismului si despre efectele consumului de carne. Și Ierarhiile Spirituale, dorind probabil sa ne incerce in mod, clar, elocvent, prompt si indubitabil, ne-au pus sub nas gratarele. Nu va imaginati cat de socati am fost noi, si ce mutra avea prietenul meu cand s-a trezit ca ii livreaza Doamne-Doamne o farfurie plina cu gratar si cu ceva garnitura de legume proaspete…
Dupa multumirile de rigoare catre necunoscutii binevoitori si dupa multe parlamentari, mirari si stupefactii inimaginabile, prietenul meu s-a hotarat sa raspunda provocarii si a mancat gratarul. In locurile acelea sacre nu e bine sa refuzi nimic din ceea ce si se ofera…

Ziua cirtitzei

Titlul asta nu are nici in clin nici in mineca cu povestea de azi, dar nu gasesc alt titlu potrivit.

Daca e sa trag la tema poit spune ca eu sint cirtitza, pt ca in spatele jaluzelelor de tip vechi, ce fac intuneric in camera, ce stau lasate tot timpul, stau cu capul bagat pina la briu in monitor pina spre 4 dimineatza, ma culc si trezesc pe la prinz, si cind tre sa ies si eu sa mai fac refill la cele necesare, abia ies ca se si intuneca. Deci cirtitza as fi eu.

Ei bine iese cirtitza azi din gaura, soarele era inca sus cumva dar se ducea cu hotarire spre orizont.

Imi fac si eu hotarit, turul, intii la banca pt ca astia vor sa imi vada iar buletinul. Ce or fi tot vazind in el ca sint client de vreo zece ani, si periodic ma cheama sa se holbeze in buletinul meu care e tot ala numa ca mai jegos. Apoi in autobuz spre centru sa iau niste dvduri. Si la ce sa casc si eu ochi in autobuz? E iarna, bate gradu spre zero asa ca fuste scurte nu prea sint asa ca ce mai ramine de privit decit reclame? Si vad pe una din aia imensa ditai textul.

NICI O INIMA NU POATE REZISTA DRAGOSTEI

ASA CUM NICI UN PERETE NU POATE REZISTA MASINII DE GAURIT

Si intre rindurile astea sau sub ele mai era ditai bormasina si posibil si marca, dar nu am retinut pt ca deja eram prea departe ca sa mai citesc, si mintea era ocupata cu rumegatul ideii.

Deci vorba romanului, ce are de a face ...aaa ... dragostea cu ... aaaa ... prefectura?

Desi cinstiti sa fim in cazul prefecturii o legatura cit de cit mai e, ca si prefectul e si el om, si secretara ... vrabiutza... Dar cu bormasina? Mda. Mie imi suna a rima manelista, stim exemplul celebru, cu intr-o balta neagra patru ochi luceshte, ce sa fie oare?, cred ca e doi peshte.

Ies eu din vrie cam dupa vreo 2 statii cind trebui sa cobor, si vad pe peretului unu magazinas de calculatoare alta nazdravanie. Magazinul asta e pe un coltz de bloc, intr-un apartament plasat central, deci avind in vedere cit spatiu are la dispozitie e ceva mai sus decit micul mestesugar ca mine care vinde si el calculatoare montate pe bordura din bucatzi. Am intrat acolo o singura data pt ca auzisem ca au SH uri ieftine, dar erau cam aerisite rafturile. Acu probabil vrind si ei sa faca ceva vinzare sa isi traga vreun cadou de sarbatori, sau gindit, sau or fi incercat sa se gindeasca la o reclama ceva. Si au proptit pe perete un banner sau un panou. Nu am vazut tot, dar m-a zgiriat din viteza pe retina

CALCULATOARE NEMURITOARE

Pai din astea mai am vreo doua in plus pe acasa.

Le bag in priza, pornesc zbirniie clipesc din beculete, sint cit se poate de vii, dar in afara de poluare fonica si simulacru de brad de craciun, mare lucru nu mai fac. Dar nu au murit inca.

Ii las in pace cu patetica lor reclama, imi iau portia de dvduri, si in drum catre statia de autobuz, ma gindesc daca sa intru sau nu in noul anticariat proaspat deschis. Rafturi noi, si carti vechi. O combinatie ce ma indeamna sa intru sa pierd vremea, dar soarele deja apusese, si prefer sa ajung pe acasa cit e inca lumina pentru ca chiar daca acum noaptea orasul e destul de luminat, totusi nu imi place ca in semiintunericul dintre felinare sa navig prin apele periculoase dintre Scilla si Caribda (in traducere pt cine nu s-a prins, scilla = cacatzi de ciine, sau chiar de semenilor nostri intru specie, si canalizari fara capace, sau chiar gropi fara pretentii )

Trec deci de anticariat, ma uit in vitrinele ultimelor croitorii ramase stinghere intr-un coltz, trec de ele si vad mai la distanta o firma destul de mare, dar ca de institutie, albastra cred, si cu ceva text. Se vedea clar mare:

CURSURI GRATUITE

DE LIMBA ENGLEZA

AUTORIZATE DE

Hm ce meserie, gratuite, adica moaca. Vreau si eu imi zic, dar imi aduc aminte ca deja stiu engleza, e drept nu cu pretentii, dar nici nu imi trebuie mai mult. Apoi mai era scris un rind acolo pe care nu il puteam distinge de la distanta respectiva, dupa care urma iar mare:

IISUS HRISTOS

Bun asa. Asta da curs. Autorizat inca de acum 2 milenii. Acu ca am rezolvat cu Engleza, as vrea si niste cursuri de limba romania autorizate de Burebista, sau daca nu, macar de Stefan cel Mare. Ori poate Vlad Tzepesh. Asta da, chiar ar fi bun ca multi il invoca.

Pacat ca mi s-a stricat camera si nu pot imortaliza imaginea.

Deja am realizat ca azi am o zi in care sint circotash. Nimic nu imi convine.

Fac o halta si pe la alimentara, sa ma gratulez cu niste chiftele de soia, ca sint chiar gustoase dupa atitia cartofi insipizi. Ca pe ele scrie Ghiftele deja stiam, nu mi-am mai batut capul. Dar problema e ca alaturi vad si Parizel vegetal, sau chiar Capanos vegetal. Hauuuuu Isuse acu inteleg de ce ai preferat sa te lasi urcat pe cruce. Dar lasind gluma stau si ma gindesc, daca etichetele sint tiparite de analfabeti, oare continutul e preparat de oameni cu mai multa carte? Numa Iisusul ala de autorizeaza cursuri de engleza stie ce rumegus, ciini sau sobolani maninc eu pe post de chiftele vegetale cu marar.

Gluma gluma, dar retin ca acu ceva ani, multi deja epuizati psihic de asaltul manelist se autoamageau ca manelismul ca orice alta moda, va trece, se va stinge de la sine. Dar greseala e ca au crezut ca e moda cind de fapt e o plaga care deja a inceput sa se extinda si in alte domenii decit cel al muzicii. Sper sa nu fie adevarat, si sa fie doar halucinatii personale.

Raspuns la "Ce am avut"

Citind mai devreme citeva ginduri asternute in format neogen, si dorind sa imi exprim si eu parerea, am vrut sa las un comentariu, dar Neogen nu ma lasa sa fac asta decit daca am cont la ei. Am avut si l-am sters, asa cum am sters conturile la alte zeci de retele sociale la care ma abonasem la cererea amicilor. Nu am timp pentru ele. Si eu apreciez timpul. Ma rog, in felul meu.

Asa ca voi comenta gindurile aici. Textul citat este marcat in bold italic.

Multi spun ca nu apreciezi ceva decat dupa ce pierzi.

Da se intimpla multora. Mie nu prea. Apreciez ceea ce consider valoros. Si nu imi schimb perceptia in ceea ce priveste valoarea in functie de faptul daca sint inca in posesia, sau deja pagubit de "obiectul" evaluat. Dupa ce pierd ceva, cel mult il regret si ii duc dorul, dar numai in treacat. Incerc sa nu pierd timpul cu regrete, si apoi sa regret timpul pierdut regretind :)
Am inca atitea de caare trebuie sa ma bucur/sa le apreciez.

De fapt ne nastem bogati, fericiti, cu sufletul plin,

De fapt sintem nascuti, nu ne nastem.

Si da, unii vin pe lume bogati, altii mai putin bogati. Aceasta bogatie fiind, zestrea genetica. Fie ca e ea asa zisa sanatate, adica puterea de a face fatza agresiunilor de tot felul asupra somaticului, fie, capacitatea intelectuala, sau capacitatea fizica.

Fericiti? Nu prea vad. Din cultura mea generala nu tocmai vasta, stiu ca intram in lumea materiala urlind, sau daca nu, si mai rau, comatosi, si nu prea vad fericire mare in nici unul din cazuri. Si daca trecem peste primele faze, ce urmeaza, pina devenim constienti, nu e decit o stare de multumire, complacere in satisfacerea necesitatilor fizice, in caz ca ne sint satisfacute. Stare asemanatoare cu cea a unui vierme oarecare, sau gaina, felina, ori canina pe masura ce evoluam.

Fericirea e o stare spirituala ce apare mai tirziu, o data cu aparitia constiintei.

Suflet plin? Na ca aici nu prea pot comenta. Poate fi vorba de acel ipotetic suflet, implantat temporar in recipientul material numit corp, sau poate fi vorba de constientza, si constiintza asa cum banuiesc eu. Daca e primul caz nu comentez, nu cunosc detalii, daca e al doilea, sufletul e plin doar de locul gol unde se va dezvolta viitoarea constiinta.

si nu stiu cum lasam viata sa ne jefuiasca de toate, pana cand murim saraci, amarati si cu sufletul pustiu.

HUH?
Viata ne jefuieste? Nu mi se pare. Viata e de fapt o imensitate de posibilitati de care noi profitam sau nu. Daca ne jefuieste cineva, atunci aia sintam chiar noi.

Da, corect, viatza, realitatea ce ni se intimpla nu e tocmai un sir de evenimente fericite. Viata e un sir de evenimente de ambele genuri, si fericite si nefericite, indiferent daca sintem mai bogati sau mai saraci din orice punct de vedere am privi. Acum depinde numai de noi daca reusit sa savuram din plin jumatatea plina a paharului, si sa reusim sa dap peste cap cit mai repede jumatatea plina a celuilalt pahar, cel cu fiere. Mor saraci doar cei ce nu stiu a ia viata asa cum e ea, si ar vrea sa fi avut mai mult din cine stie ce ingredient li se pare lor ca nu au gabjit destul. Asta materialiceste vorbind, spiritual, intelectual adica, mor saraci tot cei ce gusta mai mult materia, in defavoarea a ceea ce putem gusta nu cu limba ci cu creierul.


Cred ca tineretea este bogatia cea mai mare,

Tineretea nu este decit o parte a bogatiei primordiale, zestrea adn de care vorbeam.
O parte pe care o putem investi mai bine sau mai prost. Putem face copii la 16 ani si la 60 sau mai devreme ne putem bucura de stranepoti, daca ne educam eficient urmasii, ca daca nu, pot sa ne faca viatza amara, de da, mori cu sufletul pustiu, si privind crucis.

Sau o poti investi in studiu, si daca esti capabil, la batrinete savurezi roadele contributiei tale la zestrea umanitatii, sau daca nu esti genial, macar poti savura ceea ce au realizat altii, cei capabil.
Daca iti ivestesti tineretea in carpe diem, da atunci iti vei toci simturile, iti vei abrutiza simtirile, si vei avea nevoie de stimulente din ce in ce mai tari pt a iti putea trai viata, si vei cam ajunge la faza cu sufletul pustiu.

iubirea este cel mai mare dar pe care il poate avea un suflet.


Da, este un mare dar. DAR, daca ai parte si de receptori recunoscatori a iubirii tale e ok, in schimb daca iubirea ta incalzeste doar piatra seaca asa cum soarele incalzeste nisipul desertului, va veni seara in sufletul tau cindva, si cind tu in loc sa primesti caldura inapoi, vei primi viceversa , adica ti se va suge si ultima farima de caldura din vene, si ajungi la faza cu sufletul pustiu.


Cand ajungem sa nu mai putem iubi si crede in oameni, suntem saraci si deja morti.

Sa iubesti si sa crezi? Poti sa iubesti, desi nu crezi deloc, ba chiar stii bine ce pramatie e hahalera care iti maninca zilele.
Si nu, nu sintem saraci si morti. Stim bine ca mai exista linga noi si oameni, si neoameni, cei din urma mai putini, dar par multi pt ca sint foarte activi.

Si chiar daca ajungi sa fii tradat de toti, sa ramii singur pe lume, tot nu esti sarac si nici mort daca iti cultivi pasiunea, care o fi ea, muzica, matematica, zgiit la stele sau mizgalit hirtii.

Sarac, da ajungi in cele din urma. Pentru ca clipele iti sint numarate, indiferent cit de multe sint ele, si cind simti in cele din urma ca se intuneca totul in jurul tau, si nu iti mai ramine de facut decit sa iti dai ultima suflare, da atunci esti sarac. Si poti avea nenorocul sa ajungi sarac mult , muult mai devreme, daca soarta iti limiteaza capacitatea fizica intr-atit incit nu mai poti avea grija de tine. Unii sint nascuti legume, deci nascuti saraci lipiti... patului, ca sa mai contrazic inca o data afirmati ca ne nastem bogati, si o contrazic si pe cea care zice ca ne nastem egali

Cat as vrea sa regasesc toate "bunurile" pe care nu le-am apreciat la timpul lor.

Nu ai pierdut nimic, totul este acolo, in memoria ta. Sint exact asa cum le-ai investit. Cum poti spune ca nu le-ai apreciat? Le-ai apreciat la o anumita valoare, si le-ai consumat, nu le-ai pierdut. Ai avut faina si ai facut cozonaci, acu maninca cozonaci, nu cauta placinte. Ca daca faceai placinte voiai cozonaci. In loc sa te bucuri ca ai avut faina, inventezi regrete inexistente, uitind ca se putea sa fi fost ca in loc de faina sa ai rumegus.

Ce bine ar fi fost daca le lasam undeva intr-un loc sigur pentru cand as avea nevoie sa le pot recupera. Insa le-am azvarlit nepasatoare si acum nu mai stiu unde sunt si daca exista vreo sansa sa le regasesc......

Da, viatza are calitatea asta sadica, si anuma ca e in continua miscare, se misca pt ca e vie, si daca nu o bagi in gura sa o mesteci acum, mai tirziu nu o mai ai, se duce oricum.

Pierdut in calendar

Ieri imi fac planuri mari.
Zic ca de luni ma apuc de treaba. Ma scol la 9, plec o tura prin oras cu ce e de rezolvat, revin la 12, si apoi lucrez cite doua ore la fiecare proiect. 2 ore la situl asociatiei, ca doar am fost platit, 2 la situl meu ca sper sa iasa bani, si 2 pentru go.

Dar 2 ore in care sa nu mai trec pe la jocuri, pe la mess pe la mail, sau pe unde mai am chef. Sa fie treaba, nu servici.

Plan mare, ca daca mai pun si 2 ore pt ceva gatit si curatenie, se fac deja zece ore de activitate, si seara daca mai rezist, sa fie pt mine, jocuri mail, si si restul. La 12, fortat in pat, hai maxim 1 daca sint urgentze.

Zis si facut. Pt azi aveam de luat ulei, ca de trei zile mi s-a gripat salata, detergent, ca nici de asta nu mai e, si sa platesc internetu ca am uitat de el, si se cam apropie scadenta.

Intimplator ma scol eu la 8, trag o tura pe net, ma imbrac si plec.
Afara un pic racoare, dar cum ajung la soare, s-a zis cu racoarea, cuptor deplin.
Ajung la chioscul unde este uleiul, care e si mai ieftin un pic decit ultima data, am dat zece lei, pt doi litri jumate si am luat si rest juma de leu.
Detergent voiam tot varsat, dar imi era lene sa merg pina in spate unde era mai ieftin asa ca decid sa iau de la chioscul de alaturi, dar surpriza, era inchis. E normal pe aici, chioscurile sint mici, vinde o singura persoana, clienti putini, nu-i bai ca sa inchizi si sa pleci cu diverse probleme.

Ma duc sa iau piine, ma decid sa bat suta de metri pina in spate, dar cind ajung, oamenii tocmai mutau marfa. Hala o fost reamenajata si era logic sa fie o pauza pentru mutare. Decid sa ma duc in ultimul loc, magazin mai mare, dar mai scump un pic, asta e, dar era ultima optiune in zona. Ajung acolo, inchis. O femeie se codea si ea pe linga usa, afurisind in gind probabil pt ca era inchis. Ma cam mir eu ca magazin destul de mare sa fie inchis asa fara sa anuntze pe usa de ce e inchis, dar nu imi bat capul si plec la autobuz.

Ajung la casieria RDS, si nu mai vad nici firma, nimic. S-au mutat de cind am platit ultima data. Pe geam anunt de inchiriere spatiu comercial. Damn, asta e, inapoi la autobuz si ma duc mai la vale la alta casierie. Dar nu pot sa nu ma mir cum de dau numa de usi inchise. In aceeasi incinta cu fosta casierie, era o bijuterie, dar si aia inchisa. Alaturi un service pc, unde cunosteam cumva oamenii, dar si acolo inchis si ma gindeam ca si aia au dat faliment.

Ajung la cealalta casierie, si vad o tipa uitindu-se pe geam cam cu naduf. Locul nu e circulat, e un colt cam retras, nu sint magazine acolo, nu e loc de trecere deci nu putea avea treaba decit cu casieria, deci clar era si aici inchis, si astepta sa se intoarca cineva sa deschida. Cam absurd sa fie inchis pt citeva minute, ca nu este o singura casieritza. Ma uit la program, si e deschis toata ziua, trag de usa, inchis. Intre timp tipa trecuse pe linga mine si se departa, dar imi spune ca e inchis. Mi se deschid ochii cumva. Sa vezi ca iar e vreo sarbatoare si peste tot e inchis. De pasti si de craciun mereu o patesc, niciodata nu stiu cind cad astea. Dar acum ce sa fie? ca nu prea ma dumiresc. Tipa raspunde cu un ton cam ciudat, cumva ironic.

-Duminica.

Mi se pare o gluma. Si e amuzant, oamenii isi iau duminica oricind au ei chef acum.
Intorc capul spre orar, si da duminica e inchis. Intorc capul sa o intreb pe tipa daca e o gluma sau chiar e duminica azi. N-ar fi prima zi cind sint pierdut in calendar.
Dar in jurul meu nu e nimeni, fac doi pasi pina la coltz, si nici pe trotuar nu e nimeni. in jur pe o raza de 50 de metri nu e nimeni. Unde o fi disparut? Sint in plina zona crepusculara desi soarele topeste asfaltul.

Recunosc, cind am luat in calcul ca ar putea chiar sa fie duminica am simtit fel de shoc cognitiv. Eram convins ca e luni, multe magazine erau deschise, dar si mai multe inchise, greu de spus. Dar mai mult ma mirau detaliile, de ce la magazinul universal statea femeia aia linga usa, ea nu stia ca e duminica? Eu da, sint pierdut, zilele saptaminii pentru mine nu au insemnatate, dar femeile au piatza in singe, ele trebuie sa stie cind e inchis si cind e deschis. La fel si tipa de la casierie, clar si ea a fost surprinsa ca e inchis, altfel nu avea un motiv logic sa fie in acel coltz retras. Alta femeie care nu stie ce zi e? Ce coincidenta.

Nu sint inca sigur ce zi e, si ma scurg catre statia de autobuz. Inca nu pot crede. Am fost atit de socat incit am ramas pe ginduri secunde bune timp in care tipa a avut timp sa se departeze cei cca 50 de metri? In chestii paranormale nu prea cred.

Incerc sa imi ajustez calendarul, dar nu reusesc. In statie doua babe discuta. Una zice:

-Miine e luni, deci....
Nu mai aud continuarea. Deci clar e chiar duminica.

Sper ca miine va fi luni, si nu va fi tot duminica

Dincolo de timp

Nu imi plac ginganiile.

Dar nici nu ma deranjeaza foarte mult daca nu sint la mine in casa.
Si nici in casa nu m-ar deranja daca ar sta in colturile lor si sa nu imi intre in nas ochi si alte orificii.

Si dintre ginganii, multe sint chiar simpatice, cum ar fi gargaritele, lacustele, greierii, si multe altele, chiar unii paianjeni. Dar unele ginganii imi provoaca reactii de repulsie, in special gindacii negri de prin subsoluri. De ce se intimpla sa ma deranjeze prezentza lor, nu ma intereseaza prea tare. Constat ca asta e realitatea, si in consecinta actionez pentru a preveni prezentza lor, si anume am chituit gaurile de pe linga tzevi, pe la tocuri de usa, am pus benzi de burete la tocuri, plase la geamuri, si sint in principiu ferit. La mine in casa nu e invazie.

Nu e invazie, dar asta nu inseamna ca nu apar intrusi. In baie sau bucatarie daca la citeva luni nu apare unul incep sa le duc dorul. Imi asa dor de ei, ca cum apare unul cum sar pe el de bucurie. Si saracu ramine lat de uimire.

Dar in dormitor e mai ferit, si cu tote astea, acu vreo 20 de ani, ma trezesc deranjat de un zgrepzanat pe undeva pe aproape. Aprind veioza si pe ziarul lasat linga perna vad ditai gindacu negru. Il injur eu suculent ca m-a prins in pozitie nepotrivita pt ce urma. Ca era cam neplacut pt mine sa ies din scutece, sa incep sa il fugaresc prin pat, sa scot piciorul sa il lovesc fara sa ma scol era prea improbabil pt stadiul meu de anchilozare, sa il prind cu mina brrr, scirbos, sa il stilcesc, oricum insemna sa spurc ceva prin pat, asa ca procedez pasnic, deschid cutia de sah, care era in pat linga ziar, il iau pe musafir cu tot cu ziar, il plasez in cutie, si il las sa citeasca in continuare ziarul. E drept am fost cam plin de sarcasm, si nedrept cu bietul de el pt ca in cutie, destul de bine etansata, mai mult ca sigur era intuneric. Dimineata l-am luat si l-am dus la piscina cu jacuzzi. Noi ii zicem veceu.

Revenind in actualitate, acu vreo doua zile stateam aici, pierdut in lumea asta virtuala cind aud ceva zgreptzanind pe undeva prin camera. Fac marunt din buze, si imi continui de ale mele. Mi-e lene sa ma apuc sa il vinez printre toate cite sint claie peste gramada, si cum nu era prea insistent l-am iertat. A tacut si am uitat de el.

Trec orele, dau stingerea, ma intind si cind sa incep sa sforai porneste o biziitoare pe undeva pe sus. Na ca nu era gindac de bucatarie ci cine stie ce alta bizdiganie cu aripi venita de afara. Si nu ii era de ajuns ca imi incalcase teritoriul, dar ma mai si polua fonic cind eu trebuia sa dorm. Aprind veioza si o vad fincd opturi pe tavan.

Imi blestem zilele si noptile, si ma gindeam cu naduf ca acu tre sa ma scol sa o vinez. Chior de somn aveam senzatia ca e o chestie mare precum un tzintzar mascul, dar mai dolofan. Si in timp ce inca ma gindeam ce arma sa caut ca sa pot sa vinez chestia aia, constat ca se aseaza cuminte pe perete deasupra usii. Ok, in pozitia asta e bun si un ziar, dar nu am nici unziar la indemina asa ca ma intind spre biblioteca, dar cartile astea sint cam nepotrivite, prea groase si de format mic sint la fel de zvelte precum o caramida. Nu prea manevrabile. Si inn plus nu prea voiam sa imi murdaresc nici una dintre cartile nu tocmai ieftine. Dar nu stiu cum, era acolo si o cartulie subtirica, ciugulita de pe la anticariat, pe care nu mai retin daca am citit-o sau nu, dar titlul suna interesant. "Aventura dincolo de timp". Nici nu stiu ce cauta in raftul cu cartile ce isi asteapta rindul la citit. Cred ca a fost o intreaga conspiratie ca eu nu tin minte sa o fi pus acolo :)



Pun mina deci pe arma galbena, o manevrez usor sa vad cit e de echilibrata, si se lipeste perfect, nici prea grea nici prea usoara, nici subtire dar nici groasa parea facuta exact pentru ce imi trebuia. Acum inarmat, sperind ca inamicul sa nu isi ia zborul pina ajunge in raza armei, cu o miscare fluida ma dau jos din pat, fac un pas il fac pe al doilea in timp ce celuloza inmagazineaza energie cinetica, si insecunda urmatoare, aflat la confluentza actiunii mele criminale cu indiferentza zidului pe care isi gasuse sa se odihneasca, personajul nostru termina aventura, si ajunge dincolo de timp.



Apucasem sa vad titlul cartii, si savurez coincidenta pe parcursul a celor doua secunde cit imi trebuia sa reajung la orizontala, am timp sa o si blestem un pic pe biata plosnitza de cimp, (reusisem sa identific mai bine intrusul), pentru pata ce urmeaza eventual sa ramina pe peretele proaspat varuit acum zece ani, si deja pluteam pe undele alfa, posibil visind ginganii.